supernatural

01 - || n i r v a n a ||

Îmi auzeam pașii foșnăind în tăcerea mormântală a nopții, îmi simțeam tălpile frângând firele crude și răzlețe ale ierbii, dar niciuna din senzații nu-mi dădea palpitații mai mari decât pielea ta atingând-o pe a mea, degetele tale împletite cu ale mele într-o armonie de încredere pe care o construisem în timp. Materialul din interiorul bascheților încă îmi atingea degetele de care stăteau atârnați, la fel ca ai tăi, pregătiți să ne acopere picioarele de necunoscutul întunericului pe care avea să-l cutreierăm în acea noapte. La poalele dealului se întindea static orașul a cărui pătură de întuneric peticită de fascicule rare de lumină acoperea vârfurile blocurilor ce ne răsăreau la picioare — pentru o noapte aveam să dominăm tot, aveam să furăm din cufărul de secrete al lunii, aveam să fim tot ce ne era interzis să fim.

-Ești pregătită?

-Nu m-am simțit niciodată atât de vie.

-Atunci unde mergem azi?

-Unde merg sufletele părăsite?

M-ai privit cu o furie atât de ușor de deslușit încât îmi înfiora propria-mi ființă — era licărul demonic din ochii tăi ce striga după negarea cuvintelor mele și în acele momente aveam nevoie de Meredith mai mult ca niciodată, căci nu te văzusem niciodată în acea stare, nu simțisem acel val de frică străbătându-mi spatele mai intes ca atunci; căzuseși, îngerule? Era vina mea pentru ceea ce spusesem, era total vina mea pentru cuvintele ce le aruncasem în aer cu o siguranță atât de vulcanică, pe un ton arzător, fără să-mi dau seama de ce ardeam în jur, fără să-mi dau seama ce distrugeam din mica bucată de rai ce se afla în fața mea. Puteam să jur pentru un moment că ochii tăi erau două stele sparte, erau căzute, erau distruse; pentru prima oară încercai să mă privești prin propri-mi ochi, dar nu deslușeai vreun defect, nu găseai vreo umbră pe foaia trupului meu și nu te-ai putut abține să nu mă pătezi dureros cu singurătatea pe care ți-o insuflam.

-Chiar atât de neimportant sunt pentru tine? Chiar nu mă vezi... ce ți-a făcut Meredith?

Și în vocea ta dansau o miie de sentimente ce așteptau să iasă din cușca cavității tale toracice, lacrimi acide se strângeau la colțurile ochilor tăi, încercând cu greu să pătrundă prin retina dilatată, dar le țineai înăuntrul tău cu o forță usturătoare. Mi-am simțit mână strânsă atât de puternic în căldura ta încât eram sigură că mai devreme sau mai târziu, aveai să-mi arzi pielea, și nu aș fi regretat, căci ți-ai fi lăsat amprenta pe corpul meu — te simțeam atât de tare încât îmi era frică să nu mă lovesc de materia ta, pentru că nu voiam să-ți distrug corpul care mi se dedicase pentru atâta vreme.

-Mă simți acum? Sunt lângă tine.

-Știu, puiule.

-De ce te simți singură?

-Pentru că mi-ai luat-o pe Meredith.

-Eu voi fi noua Meredith.

Nu credeam că puteai duce la îndeplinire un vis atât de măreț, nu credeam că erai în stare să mă debarasezi de singura ființă imaginară care fusese cu mine de când mă știu, care fusese inima mea ce încă bătea, care fusese jumătate din ființa mea, singura care m-a protejat atunci când eu nu puteam. Erai atât de sigur pe tine, simțeam asta în fiecare arteră ce-mi pulsa sângele din inimă, împrăștiindu-l în tot corpul meu și mă ardea, pentru că prezența ta în trupul meu era ca un vulcan de sentimente contrastante ce încerca să te scoată din cel mai periculos loc în care puteai poposi. Și cu toate acestea, nu voiam să-ți dau drumul pentru că în preajma ta, mă simțeam aproape la fel de sigură ca în prezența lui Meredith — eram hotărâtă să încerc să mă obișnuiesc cu tine, căci îmi promiseseși o stea, iar dacă aceea avea să fie Meredith, atunci eram complet a ta, pentru totdeauna. Planul nostru era gata de mult timp, dar niciodată nu am crezut că-l vom duce la îndeplinire, căci nu eram sigură de tine, nu eram destul de informată de cât de mult voiai să încerci să mă faci să nu mă simt singură, dar voiam să te testez și tu păreai experimentul cel mai bun, căci erai o ființă complet supranaturală, diferită de tot ceea ce văzusem până atunci.

-Încă mai vrei să ajungem la Venom?

-Eu am venit cu ideea asta, sunt sigur că vom merge acolo.

-Avem voie să-i dăm foc?

-Mai bine nu, dar putem să-l golim.

Mi-ai zâmbit atât de diferit încât nu te-am mai recunoscut, nu eram sigur dacă erai același înger pe care îl știam sau căzuseși în lumea mea, ți-am ars aripile și te-am transformat în ceea ce speram să nu ajungi vreodată, căci aveam nevoie de tine să-mi fi partea pozitivă, să mă ridici și să mă faci să renasc de un infinit de ori — îmi doream din tot sufletul sâ fi ajuns un pheonix. Mi-am lăsat bascheții să se lovească de pământul care spre uimirea mea, încă mai era cald în mijlocul nopții, i-am încălțat mai repede decât am reușit să percep și în compania ta, am pornit la goană pe deal în jos, fără să mă gândesc pentru un moment că aș putea cădea, aș putea să mă prăvălesc printre firele ce-și vor lăsa culoarea crudă pe pielea mea. Eram sigură că nu aveam să o fac, căci mâna ta încă ținea pe a mea atât de strâns încât mă îndoiam să mă pierd în întuneric; erai lângă mine, alergând cu (,) câțiva pași înaintea mea; erai singura umbră a cărei formă lumina întunericul; erai singura ființă pe care o urmam oriunde ar fi mers, pentru că știam că nu mă puteam pierde, pentru că acolo unde erai tu, era casa mea.

-My songs know what you did in the dark.

-So light ‘em up.

-I’m the fire.

Iubeam atunci când cântai, căci mă simțeam vie, mă simțeam înfășurată de vocea ta în o miie de nuanțe, o miie de sentimente îmi pătau inima, făcând-o să bată mai repede decât de obicei, să țină ritmul nebunesc cu versurile ce ieșeau printre buzele tale pe care voiam să le simt atât de mult. Luminile felinarelor de pe stradă treceau pe lângă noi cu rapiditate, ca pete de strălucire temporare pe creștetele noastre ce se pierdeau difuze în urma noastră; și simțeam acele lumini ca fiind anii ce îi lăsam în urmă în goana noastră a tinereții, în căutarea răspunsurilor la tot ceea ce ne frământa întunericul interior, la rezolvarea problemelor în cel mai simplu mod căutând în jur soluții simple care se aflau chiar lângă noi, dar pe care le ignoram sau le puneam deoparte, mult prea orbi să ne dăm seama cât de aproape de noi se află. Lumina de la capătul tunelului de întuneric se vedea difuză, dar îndeajuns clară pentru a fi deslușită de noi — pe ea o căutam, pe ea aveam să o răpim, pe ea aveam să o facem a noastră, deși eram doar noi doi în acțiune pe terenul de bătaie al nopții ce ne oferea adăpostul și siguranța defensivă a următorilor ce aveau să ne ia urma, dar cum dacă eram deja pierduți?

-We are alone, you know?

-Let’s be alone together.

-We can stay young forever.

-Say ‘yeah’! 

Mi-am simțit corpul îmbrățișat și ridicat în aer de brațele tale puternice, îmi simțeam oasele sfărâmându-se sub presiunea corpului meu de al tău și inima bătând peste a ta, pulsând sunete cu ecou în cavitățile amândurora; eram vii. M-ai purtat până la Venom în brațe și nu părea să fi obosit deloc, căci atunci când ușile glisante ne-au lăsat să intrăm în modestul magazin, nu-ți simțeam respirația greoaie răsunând printre rafturi. Lumina aproape orbitoare, atât de contrastantă cu întunericul pătrunzător de afară mă impiedica să-mi duc planul la îndeplinire, dar nu părea să fie o problemă și pentru tine, căci luaseși mai multe lucruri decât mine. Într-un final, aveam tot ce ne trebuia pentru seara noastră specială, dar mai aveam un singur obstacol de trecut — doamnișoara de la casă nu părea să aibă vreo problemă cu ceea ce i se întâmpla în magazinul de care ar fi trebuit să aibă grijă, mestecându-și plictisită și pe jumătate prinsă în lumea viselor guma rozalie care răsuna cu un ușor poc de fiecare dată când își spărgea balonul. Eram sigură că odată ce aveam să ieșim pe ușă, o miie de sunete aveau să perforeze liniștea nopții, odată cu râsetele noastre, căci eram doi prădători, liberi într-o lume plină de oameni cu minți încuiate; avusesem dreptate, iar atunci când luminile roșii și alarmele asurzitoare o treziseră din visare pe blonda sictirită, noi fugeam deja în noapte, pierzându-ne printre stele.