double challenge » btr

12. Sincere felicitări pentru postul obţinut

♒Logan

Aşteptam de mai bine de o oră pe banca din faţa facultăţii unde şi-a depus Cleo cererea. Nu mai auzisem de aceasta până acum. Adică, da, okay, stai puţin timp până când termini de semnat şi aşa mai departe, dar deja simţeam că stau de o veşnicie acolo. Cleo mă enerva la culme. Iar eu nu mă enervez. Sau poate că da?

În orice caz, puteam să jur că eram urmărit. Sau, în cel mai bun caz, eram din nou într-unul din visele alea în care sunt porumbel- însă nu cred că vreun porumbel Logan va apărea prea curând. Chiar şi aşa, mă exaspera faptul că una dintre cele mai okay persoane din lume putea să strice totul prin faptul că întârzia.

Deodată, mi s-a făcut foame, iar un miros ciudat îmi invadă nările. Imaginaţi-vă un om zburând înspre un miros, aşa, ca în desenele animate. Ei bine, cam asta făceam eu acum. 

 Am putut vedea un stand în care era cu adevărat mâncare. Adică, da, bine, Cleo putea fi extrem de importantă, însă nu înghiţisem nici măcar apă azi. Apă. Vă puteţi da seama ce oroare pe mine. Stând singur, probabil urmărit, iar mâncarea plutea înspre mine. Aveam parte cu adevărat de unul dintre coşmarurile vieţii. Desigur, de ce ar fi trebuit să o ascult pe Cleo, ea nu îmi dă ordine. Mi-a spus că nu va dura mult. 

Mâncarea plutea.

Şi totuşi, a spus că..

Mâncare.

Dar a spus să nu..

MÂNCARE. 

Bine, mi-am scos ultimii dolari şi am comandat ce se putea de ei. Recunosc, a fost un moment profund de slăbiciune în care am.. mâncat. Dar nu a fost aşa rău. Chiar nu ştiam de ce i-ar fi trebuit lui Cleo ultimii mei dolari. Nu era ca şi când nu am putea scoate bani de la un bancomat. Până să îmi termin sandwichul proaspăt comandat, cald şi bine făcut a mai trecut jumătate de oră. Fie vorba între noi, mănânc extrem de lent şi probabil de asta primesc atât de puţină mâncare când mergem prin turnee, dar hei, totul e minunat atât timp cât nu înfometez.

Până la urmă, am decis să intru în minunatul institut în care Cleo, aparent, îmi savura nervii. Nu mai am de gând să stau pe-afară numai aşa, pentru că vrea ea. Jur că acele camere de filmat instalate se fixaseră pe mine.. parcă aveam o obsesie cu chestia asta, cu urmăritul. Chiar nu ştiu dacă e de bine sau nu.

James întotdeauna spune că nu trebuie să îmi pese decât de ceea ce cred eu şi să ignor total lumea din jurul meu, însă nu îl cred. De data asta, nu aveam nici o opinie şi toată lumea se holba la mine de parcă eram vreun neanderthalian coborât de pe planeta neanderthalienilor şi aveam de gând să îi mănânc pentru că da, probabil aveam ceva rămăşiţe de la mâncare pe faţă, însă oameni buni, fiţi puţini realişti, nu sunt CANIBAL. Adică nu m-am gândit vreodată la posibilitatea asta, însă nu cred că mi-ar plăcea carnea de om. Sau poate da?

Nu vom şti vreodată.

Păcat.

Aş fi fost un canibal neanderthalian frumos.

Sau poate că nu. 

Nu vom şti vreodată.

Oricum ar merge asta, am încercat să mă orientez cumva pe sub toate privirile alea şi am reuşit să dau de baie. Nu vreau să vă neliniştesc, însă puteam să jur că era cea mai dubioasă baie pe care am văzut-o. Vreodată. Dacă asta se întâmpla în băile facultăţilor, atunci îi mulţumesc Domnului că am făcut acasă o parte din studii. 

Nu vreau să vorbesc despre asta, dacă vă întrebaţi. Haideţi să nu mai vorbim vreodată despre micul incident. 

Am traversat întreaga şcoală şi am intrat în fiecare clasă. Era sâmbătă, deci probabil numai Cleo se înscria atât de târziu astăzi. Probabil înnebunise pe toată lumea cu discursurile ei precum chestii de genul  “Doamnelor şi domnilor ş.a.m.d. ar trebui să mă acceptaţi, ştiţi? Nu vă întrebaţi de ce? Păi de fericire, cum să nu. Până la urmă aş fi cea mai potrivită pentru acest post chiar dacă nu am adus un CV complet, însă sunt sută la sută sigură că sunt perfectă. Cine nu ar fi? Eu clar sunt. C-L-A-R. Vedeţi? Dacă aş avea o piesă despre silabisit sigur aş putea să o duc până la sfârşit fără să mă încuuuuuuuuuuurc. Bine?!“  Nu că vreau să fiu rău, adică va părea rău, însă Cleo nu se pricepe la discursuri, şi cu atât mai puţin în faţa oamenilor.