Totally Dominated ->Yaoi

Capitolul 7

Stăteam aşezat pe pat cu micuţul animal pufos în braţe şi cu Dante care stătea şi privea. Atunci începusem să mă întreb cu ce scop a adus acea pisică…

-Stai puţin… Tu ştiai! Ştiai că am o slăbiciune pentru animelele astea, altfel nu pot să îmi dau seama cum de ai adus pisica asta! Cu siguranţă nu ai face tu acţiuni caritabile pentru animale! am spus eu, realizând că acela trebuia să fie adevărul.

-Adevărat. Ştiam… Eu aflu tot ce vreau, despre ce vreau, deci nu trebuie să fii surprins, a spus acesta, aşezându-se pe marginea patului.

-Ah da?… Păi, ce altceva ai mai aflat? am întrebat eu, înghiţind în sec, sperând ca nu cumva să fi aflat de domnul Kitami, pentru că atunci şi-ar fi dat seama imediat că pentru el lucram. Nu mi-a răspuns la întrebare, şi mi-a zâmbit de parcă îmi spunea “Ai vrea tu să afli”. Simţeam cum mă cuprindea neliniştea. Ce s-ar fi întâmplat dacă ştia? Habar nu am, dar probabil nu ar fi fost de bine….

M-am prefăcut nepăsător, însă privirea mă dădea de gol, pentru că eram uşor agitat, iar Dante îşi dădu seama. Mi-am coborât privirea spre aniumalutul din braţele mele, observând la gâtul lui o zgardă… de argind cu diamante încrustate… ca aceea de la gâtul meu.

-Ce dracu’ vrea să însemne asta?! De ce am chestia asta la gât, în primul rând?! Si de ce pisica are una la fel?

-Nu ţi-am spus că îţi voi lua o zgardă? Pisica are una, e a ta. Şi tu ai una… ce crezi?

-Nu! În niciun caz! Cu asta vrei tu să zici că îţi aparţin?! Oh, băiete, revino-ţi pentru ca te înşeli amarnic! Eu nu aparţin nimanui înţelegi?! Nimănui! În niciun caz ţie! m-am răstit eu, ridicându-mă din pat, stând însă sprijinit de margine cu o mână, continuând apoi să vorbesc. Mai bine mă târăsc până acasă decât să mai stau lângă tine! Eşti nebun!

Puteam să merg, însă parcă eram handicapat pentru ca mergeam ca şi cum călcam pe ace. Dar de parcă mă interesa! Am ieşit pe uşa camerei pentru ca apoi să mă întorc, descoperind că nu aveam decât perechia de boxeri pe mine.

-Hai, te duc eu, spuse Dante râzând, în acelaşi timp ridicându-se de pe suprafaţa moale.

-Am spus că nu am…!

Nu reuşisem să îmi termin propoziţia, deoarece pentru a doua oară mă luase pe sus de parcă eram un sac de cartofi.

-Eşti tâmpit sau ceva de genu’?! Nu înţelegi că nu am nevoie de ajutorul tău?! am strigat eu, vrând să îl lovesc, neputând însă deoarece aveam încă pisica pe care o ţineam cu ambele mâini, în timp ce eu stăteam cu capul în jos… Îngrozitor!

Era ca şi cum nu mă auzea. Coborâse scările, ieşind pe uşa casei pentru ca apoi să mă bage într-un Infiniti FX50 negru, el trecând pe partea şoferului. În mod normal aş fi sărit să inspectez automobilul, ca un fan înrăit al furmusetilor pe patru roţi, dar cine se mai gândea la asta într-un asemenea moment?

-Aşa ceva nu se face! Eşti un adevărat sălbatic! Nu mai vreau să am de-aface cu americani cât trăiesc! am spus eu, încrucişându-mi braţele.

-Bine, pentru că voi fi singurul american de care vei avea parte, mi-a spus el pe un ton superior în timp ce pornea maşina.

-Dacă îmi scăpa pisica, te distrugeam!

-Nu ai putut să “mă distrugi” până acum. Crezi ca ai putea cândva?

-…Psihic! Te distrug psihic! Pot fi atât de insuportabil şi imposibil încât ai putea să îţi dai singur glonţu’ am rostit eu dintr-o singură suflare.