Capitolul 6

8.3K 391 17
                                    

Limba lui a urcat pe gâtul meu, pentru ca apoi să-mi ajungă pe buzele întredeschise, strecurându-se printre ele, initiindu-mă din nou în jocul său pe care eu aveam să i-l accept…Îi sugeam limba şi îi muşcam buzele cu lăcomie, în timp ce îmi frecam organul de al lui, dornic de ceva acţiune, de parcă eram ultima curvă… Mi-am pus piciorul strâng peste cel drept al său, în timp ce mâna lui cobora până la fesele mele, strângând atât încât să îmi lipesc întreg trupul de al său şi să scap un sunet înfundat. I-am simţit limba peste buzele mele, apoi trecând peste bărbie, ajungând la gâtul meu, unde a prins cu dinţii de piele, sugând-o până când un semn roşiatic s-a format în acel loc.
Trupul lui mare s-a sprijinit în braţele puse de-o parte şi de alta a umerilor mei, şi am privit modul în care îşi trecuse limba peste buzele care au rămas întredeschise. Prinse de piciorul meu drept, pe care l-a aşezat pe umărul sau stâng, apoi cu cealaltă mână îşi pozitionase organul întărit înaintea locului strâmt dintre fesele mele. S-a împins lent înăuntrul meu, făcându-mă să scancetez lung de îndată ce a folosit mai multă forţă pentru a se adânci cu totul, mult mai rapid şi mai dureros. Mi-am arcuit spatele, strângând în pumni materialul fin al patului, şi lăsându-mi capul pe-o parte, încercând să îmi ascund ochii strâns închişi din care au scăpat două lacrimi.
-Ah da! Îmi amintesc bine fierbinţeala ta. Atât de strâmt…
Abia dacă îi mai înţelegeam cuvintele. De fapt… nu înţelegeam nimic. Absolut nimic! Toate îmi păreau atât de inutile, de la cuvinte, la ceea ce ne înconjura, de parcă tot ce mă interesa era plăcerea carnală. Lucrul ăsta nu mă deranja cu nimic în acel moment, chiar dacă eu cu siguranţă nu m-aş fi purtat astfel cu bună ştiinţă. Întregii muşchi ai corpului meu erau încordaţi, şi îmi simţeam pielea atât de caldă încât devenise enervant, dar inima îmi bătea cu o iuţeala atât de plăcută, încât nu voiam să opresc absolut nimic. Chiar dacă durerea exista şi îl simţeam atât de adânc în mine, nu părea a conta. Era absolut evident că nu eram eu cel care se afla cu adevărat sub el, cel care reacţiona cu atâta ardoare la toate gesturile sale. Mi-am încolăcit braţele în jurul gâtului sau, strângându-l puternic odată ce i-am simţit primele mişcări lente. În ciuda durerii… mă simţeam bine. Nu pot înţelege cum, însă numai contactul trupurilor noastre mai conta. Probabil că dacă puteam să conştientizez ceea ce făceam, îmi dădeam doi pumni în cap să îmi revin, dar eu tot ce ştiam era că… de fapt, tot ce ştia trupul meu, era că voia plăcere. Corpul meu… şi cu mine cum rămânea? Cu mintea mea? De ce propiul meu corp îmi făcea aşa ceva? Când aveam să mă trezesc din acea stare, trebuia cu siguranţă să urăsc din tot sufletul pe cineva sau ceva!
Cum putea trupul meu să îi răspundă, şi să se mişte la unison cu al lui? şi vocea mea să îi “cânte” suntele care pentru el păreau miere şi zahăr…? Braţele mele îl ţineau atât de aproape, nevrând să îi mai dea drumul… eram absorbit cu totul. Abia dacă îi mai auzeam gâfâielile scurte, în schimb îi simţeam orice mişcare lentă, blândă, bruscă sau puternică, oricare dintre ele, ducându-mă in extaz,
şi mai aproape de punctul final.
Mă eliberasem gemând lung şi adâncindu-mi din nou unghiile scurte în spatele celui ce deasupra mea, care la scurt timp după mine ejaculase înăuntrul meu… Oh, ce aveam să mă mai supăr! Mi-am lăsat trupul să se relaxeze pe materialul alb al patului, iar Dante se aşezase lângă mine.

Cum am adormit, nu ştiu, dar cu siguranţă m-am trezit şi nu am observat unde eram, nici că eram gol, şi nici că mă pricopsisem cu o durere groaznică de corp…
Am căscat şi mi-am dus mâna la gură, după care am coborât-o pe gât. Am dat de ceva tare,nu foarte lat, însă destul de gros… ca o zgardă.
-O zgardă?! Ce dracu?! Am tresărit eu strigând speriat, şi vrând să cobor din pat, însă m-a împiedicat ceva: corpul, care îmi căzuse la podea, “rănit”. Am înjurat printre dinţi şi mi-am pus mâinile în cap, amintindu-mi secundă cu secundă… totul din ceea ce se întâmplase între mine şi Dante. Înaintea mea era o oglindă mare pe uşa unui dulap, îndeajuns de joasă şi lată încât să îmi văd întreg trupul stând trântit pe jos.
-Nu… Nu se poate… Ce am făcut…? m-am întrebat eu, acoperindu-mi întreg chipul cu palmele. Îmi venea să-mi zgârii ochii. Nu îmi venea să cred că am fost în stare de aşa ceva chiar şi sub influenţa unui drog nenorocit. Mi-am dus mânile la acel lucru de la gâtul meu, care era într-adevăr o zgardă… era argintie, cu diamante încrustate. Părea solidă, dar cui îi mai păsa? Am tras de ea, încercând să o rup, să o deschid, însă nu puteam.
-E chiar argint, iar alea sunt diamante adevărate, spuse o voce din spatele meu, care se apropia din ce în ce mai mult.
-Tu… Nenorocitule! Ce mi-ai făcut… am rostit eu, îmbrăţişându-mi trupul.
-Hmm… Aminteşte-ţi. Mi te-ai oferit, spuse el, cu acelaşi rânjet pe buze.
-NU! Corpul meu ţi s-a oferit, şi nu eu! l-am corectat, aproape urlând.
-Care e diferenţa?
-E o imensă diferenţă! Nu am fost eu… Eu nu aş fi putut…
M-am privit din nou în oglindă, observând numeroasele semne lăsate de către el pe corpul meu, apoi am asimilat durerea de la buza mea inferioară, de la rana cauzată tot de el. Deşi mă mai violase o data, a doua oară mă simţeam mai mult decât jalnic… pentru că îmi aminteam fiecare detaliu, fiecare faptă şi vorba, cerşindu-i lui atingeri şi sărutări. Îmi reveneau în minte aceleaşi imagini iar şi iar, cuvintele mele răsunând încontinuu, cuvinte atât de jenante pe care voiam să le uit! Mă torturau!
-Ah, ţi-am rănit orgoliul, hm? Ţi-am spus că vei avea destul timp să regreţi că m-ai cunoscut. Acum ai de gând să te porţi că o fetiţă şi să rămâi acolo pe jos? m-a întrebat el pe un ton indiferent, încrucişându-şi braţele.
-Voi…
-Da, şi urmează veşnica ta replică “Voi americanii sunteţi nişte sălbatici” presupun? m-a întrerupt el abia după ce am rostit un singur cuvânt.
-Tirani, bestii, animale fără inimă! am adăugat aproape strigând, încercând în acelaşi timp să mă ridic în picioare. Am eşuat de câteva ori, până când Dante se apropiase de mine, luându-mă în braţe.
-Ce dracu’…!
-Mai taci că doar te pun pe pat, altfel te zbaţi că un peste pe uscat, a rostit el, în timp ce mă aşeza pe suprafaţa moale.
-Nici nu vreau să mă mai atingi, înţelegi?! Nu o mai face! Nu am nevoie de ajutorul tău!
Mi-am găsit boxerii undeva pe marginea patului şi i-am îmbrăcat rapid, însa am observat ceva albicios pe interiorul coapselor mele… şi dacă ma gândeam mai bine, simţeam ceva în mine…
-Ah, fi serios! În mine?! Am urlat, făcând niste ochi de broscă. Nu îmi vine sa cred! Am adăugat pe urmă, scrâşnind din dinţi.
-Haide, nu dramatiza că nu rămâi însărcinat! a spus Dante care a ieşit din cameră, spunând că va reveni şi că a uitat ceva. De parcă mă interesa pe mine ce făcea!
-Să te duci dracu’! am strigat eu, apucând de colţul unei perne, aruncând-o spre uşă. De nervi, o luasem şi pe cealaltă de pe pat, începând să o rup, până când am dat de puful acela din interior pe care îl împrăştiam ca un nebun, timp în care Dante intrase înapoi în cameră spunând că mi-a adus ceva.
-N-am nevoie de nimic de la… Oh Doamne! O pisică! am tresărit eu de îndată ce am văzut micuţul animalul în braţele sale. Era în totalitate albă, cu nişte ochi mari albaştrii, o fiinţă atiât de mititica de parcă era doar un ghem de blană. Mi-am întins mâinile ca un copil aşteptând să îşi primească ciocolata, şi de îndată ce i-am simţit căldura în palmele mele, l-am adus aproape de piept, şi începusem să îi vorbesc ca unei fiinţe umane. Ce caută aşa o dulceaţă ca tine cu un şacal ca tipul ăsta, hm? Probabil voia să te arunce în stradă, altfel nu-mi explic…
-Hei! Ai noroc, era sa te calc cu maşina, dar dacă acest copil care te ţine în braţe nu vrea să te păstreze, şi va dramatiza în continuare, aş putea la fel de bine să te arunc dracu' acolo unde te-am găsit! a spus acesta, în acelaşi mod ca şi mine, vorbind cu pisica, apropiindu-se în acelaşi timp, vrând să o apuce de corpul micuţ şi firav.
-Nici vorba! O păstrez! E a mea! I-aţi labele! Fiinţă asta adorabilă nu are mai mult de o lună de viaţă, nu te las să i-o strici tu, câine! m-am răstit eu, întorcăndu-mă cu spatele, continuând să ţin animăluţul la piept. Am auzit un mieunat scurt şi subţire venind de la pisicuţă, şi mi-am îndreptat imediat atenţia spre ea. Oh doamne, dar eşti adorabilă! am adăugat eu încet, zâmbindu-i.
Da, am o slăbiciune pentru fiinţele mici şi drăgălaşe, şi nu mă temeam să arăt asta. Orice persoană are câte o slăbiciune, iar în momentul acela, pentru mine era acea pisică terifiant de drăguţă, care mă făcuse să uit pentru câteva clipe motivul pentru care eu mă aflăm în acea cameră.

----------------------------------

In poza este pisoiul! ^-^

Totally Dominated ->YaoiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum