Făt-Frumos

Capitolul 11

-Multumesc pentru mancare. Striga Momo ca Sebastian sa o poata auzi, acum ar trebui sa plec.

-Bine.

-Umm, Sebastian...

-Spune-mi Sebi, te rog. Nu-mi place sa mi se spuna pe numele intreg.

-Desigur... Sebi, cum de ai ajuns sa fii agent secret?

-E o poveste lunga. Am facut-o pentru a-l proteja pe Pierre. Dar acum mai fac si alte lucruri in afara de asta.

-Cum ar fi?

-Nu ziceai ca pleci?

-Adica ma gonesti?

-Nu, dar nu vreau sa vorbesc despre asta.

Momo isi lua la revedere de la Sebastian si pleca spre agentie. Incepu sa rada putin amintindu-si conversatia pe care a purtat-o cu Sebastian inainte sa plece. Se urca in autobuz. Nu era foarte aglomerat, cateva persoane stand jos si alte cateva stand in picioare. Momo observa ceva neobisnuit. O fata cu parul saten care statea jos cu un ghiozdan pe poale. Statea cu spatele la Momo, asa ca aceasta se apropie de fata. Reflexia ei se putea vedea in geam. Momo isi dadu seama cine era... Anne, sora sa mai mica. Nu-i venea sa credea cat crescuse. Voia sa merga la ea si s-o imbratiseze, dar nu putea face asta. S-ar fi dat de gol. Probabil ca Anne suferise cel mai mult stiind ca sora sa nu avea sa mai vina acasa, din cauze necunoscute. Momo fusese chiar data disparuta si s-au facut cautari, dar toti au renuntat spunand ca probabil nu mai este in viata, sau a fost rapita si dusa in alta tara.

Momo incepu sa-si simta lacrimile pe obraji, asa ca se dadu jos la prima statie. Ii era asa de dor de familia ei si nu putea sa faca nimic, doar sa-i priveasca. Voia sa-si imbratiseze surorile si parintii. Ar fi vrut sa mearga la picnic impreuna, dar asta era imposibil. Ii era dor pana si de Toto, cainele sau, care probabil imbatranise intre timp.

Se aseza pe o banca si isi strese lacrimile, dar altele veneau. Ii era asa de dor de casa prafuita si patul mic in care dormea cand cu Anne cand cu Danna. Ii era dor sa o ajute pe mama ei cu caratul lazilor, sau trezitul la ora sase pentru a-l scoate pe Toto afara. Dar acum trebuia sa se concentreze si sa faca mai multi bani, dupa care se va putea intoarce triumfatoare la familia sa, care o astepta de atatia ani.

Isi sterse pentru ultima oara lacrimile si se ridica de pe banca, pornind spre agentie. Trebuia sa se ocupe de Sarra.

***

Ajunsa in camera sa, Momo isi schimba hainele in unele mai confortabile si cobori scarile pentru a vedea cum o duce Sarra, inchisa in acea camera. Lua cheile care se aflau sub pres si deschise usa. Intra in camera intunecata. Intr-un colt o vazu pe Sarra stand ghemuita. Isi tinea capul pe genunchi si mainile pe langa corp.

-Hei, Sarra. Ce faci? Intreba Momo prietenoasa.

-O sa te omor, Momo. Cand voi scapa de aici vei regreta fiecare moment in care m-ai chinuit.

-Cineva s-a trezit cu fata la cearsaf? Omoara-ma, hai! Poti?

Sarra tacu, iar in camera nimeni nu mai spunea nimic. Momo facu patul, care era deranjat, dupa care deschise fereastra micuta a incaperii.

-Ti-am adus mancare. Pofta buna!

Momo tranti usa in urma ei, si o inchise de doua ori. Zambi gandindu-se la ceea ce spusese Sarra. Chiar daca voia sa-i dea drumul din camera aceea, nu putea. Pierre ordonase asta, iar dorinta sa era porunca pentru cei de la agentie.

-Momo!

Fata se intoarse pentru a vedea cine o strigase. Il vazu pe Pierre stand cu mainile pe genunchi pentru a respira cum trebuie.