Nu am avut curajul sa o spun. Nici atunci si nici in zilele ce au uramat dupa. M-am prefacut ca am uitat adevaratul motiv pentru care l-am dus prin atatea parcuri diferite. Lasand mereu timpul sa treaca, lungind iesirile sperand ca imi voi face curaj. Si, intr-un sfarsit, nu am facut-o. M-am convis sa uit, m-am lasat dusa de val. Poate am sperat ca el imi va citi gandurile. Ce idiotenie... Doar scuze pentru ca nu am putut sa-i zic adevarul. Si atunci ce fac? Doar ma amagesc singura. Il mint cu atata nonsalanta. Imi permit sa-i simt gustul buzelor fara sa-i spun defapt nimic. Si chiar vreau sa o fac? Pentru ca m-am gandit de atatea ori la reactiile lui. Si poate, m-ar respinge. Atunci ce as face? Mi-as plange de mila, as trai dezamagita. De parca chiar as avea vreun drept sa-i cer ceva. Pentru ca am incercat de atatea ori sa ma conving ca raspunsul lui v-a fi afirmativ. Dar mi-e teama, mi-e prea teama de reactia lui. Si poate ar trebui sa las totul asa cum e, sa accept pe oricine altcineva. Dar atunci nu l-as rani? Poate as face-o chiar mai tare. Dar nu mai pot sa las timpul sa treaca, pentru ca deja au trecut prea multe zile de cand am zis ca-i voi spune. Dar n-am facut-o. Si atunci cand ii voi spune, cand vor stabili deja data nuntii? Si poate ca am acceptat toate astea cu prea multa usurinta. Fara sa ma indoiesc de parintii mei. Fara sa ma gandesc ca poate exista si alta solutie. Poate ca ei au ales calea cea mai usoara. Fara sa le pese cu adevarat de ce se v-a intampla cu mine. Fara sa le pese ca se joaca cu viata mea in cel mai dur mod cu putinta. Ma ridic din pat si ma indrept spre bucatarie. Imi simt gatul uscat, desi nu imi e tocmai sete. Ma duc spre bucatarie unde se pare ca printi mei poarta o discutie destul de interesanta incat sa merite trasul cu urechea. - Dragule, esti absolut sigur ca nu exista alta solutie? - Daca ar exista, chiar crezi ca i-as face asta Hinatei. Dar ei continua sa ne afunde, pana la urma tot succesul meu in afaceri depinde de cuvantul lor. O aud pe mama oftand dupa ce l-a ascultat pe tata cu o atentie neobisnuita. Imi simt ochii umezi si o lacrima care da sa-mi curga din ochiul stang. Macar stiu ca nu o fac intentionat. Intru in bucatarie in timp ce parintii mei ma privesc socati. Ii imbratisezi pe rand pe amandoi dupa care fac doi pasi in spate si incep sa vorbesc. - Mi-as fi dorit sa-mi spuneti toate detalile de la inceput. Inca nu am inteles totul, dar macar stiu ca a-ti incercat sa rezolvati situatia fara sa ma bagati pe mine la mijloc. Si nu va faceti griji pentru mine. Atat timp cat Naruto e cel care imi v-a sta alaturi toata viata nu-mi pasa ca trebuie sa semnam o prostie de contract de casatorie inca de acum. Le spun toate astea dupa care ma incalt plina de hotarare si ies pe usa spunandu-le ca trebuie sa fac asta acum. Ma duc direct in statia de tramvai si urc in primul tramvai care din fericire este cel potrivit. De data asta universul tine cu mine. Ma asez pe unul dintre scaunele din spate si privesc in gol, incercand sa nu gandesc prea mult. Asta e solutia, trebuie sa fie ceva spontan. Daca o sa ma gandesc la gesturile mele prea mult probabil ca ma voi intoarce. Probabil ca nu voi avea curajul sa ii spun de ce naiba am aparut la usa lui la unsprezece noaptea si sunt doar intr-un tricou cand afara e ingrozitor de frig. "A fost ceva spontan" un raspuns prostesc, dar adevarat. Oricum nu mai pot astepta nici macar o zi. Ino mi-a promis ca ii v-a spune ea totul daca nu o fac eu. Si asta ar fi exagerat, chiar daca nu vreau sa i-o spun eu... Trag aer in piept si inchid ochii pentru o secunda exact cand tramvaiul se opreste. "Hinata, trebuie sa cobori". Cu gesturi parca fortate ma indrept spre usa si cobor scarile, pentru a ajunge pe asfalt, cat pot de incet. Si in fata mea vad o bancuta, aceea de pe care m-a cules el in noaptea aceea. Si daca asta s-ar intampla din nou? Poate ar fi prea frumos. Totusi nu merg mai departe, ma asez pe banca aceia in timp ce bataile inimi mele se amplifica brusc. De parca i-ar simtii prezenta. Imi intorc capul si privesc spre stanga. Si il vad pe el, fugind cu toata viteza spre mine in timp ce geaca desfacuta ii zboara in vant. In mai putin de cateva secunde e langa mine, privindu-ma direct in ochi fara sa spuna insa nimic.
*Perspectiva lui Naruto*
- Unde mergi? O intreb pe Ino in timp ce ma pun in fata usi ca sa nu poata iesi din casa. Aceasta imi da de veste ca in noaptea asta are de gand sa doarma la Sai, incercand sa ma dea la o parte. - Stai putin, nu mergi nicaieri pana nu-mi spui ce-mi ascunde Hinata. Zi repede daca vrei sa ajungi la iubitelul tau in seara asta. Blonda ofteaza dupa care incepe sa-mi povesteasca cat mai pe scurt toata povestea. Cand termina raman socat privind spre un punct fix. Ino profita de ocazie si iese pe usa, impingandu-ma cu toata forta si bolborosind inca ceva indescifrabil pentru urechile mele. Ma asez pe canapea incercand sa-mi revin si sa pun lucrurile cap la cap. Deci ea trebuie sa se casatoreasca din cauza unei prostii de traditie veche. Ce tampenie, astia nu au ajuns inca in secolul douazeci si unu? Si atunci ea ce va face? Cuvintele lui Kiba imi strafulgera mintea ca o sageata: "casatorie", "termen". Deci si el e supus aceleiasi prosti? Totusi el parea resemnat cu ideea. Ma ridic brusc in picioare de parca tocmai as fi avut o revelatie. Daca ea trebuie sa se casatoreasca acum, nu am nici o intentie sa o las altuia. Dar de ce nu mi-a spus nimic? "Vreau sa discut ceva cu tine". Imi amintesc perfect cuvintele ei de acum cateva zile. Dar nu mi-a spus nimic si nici eu nu am intrebat-o. Am preferat doar sa ma bucur de toate acele intalniri cu ea din ultimele zile. Fara sa o intreb nimic de teama ca o voi incomoda. Imi iau geaca de pe cuier si ma incalt cat pot de repede iesind in fuga din casa si pornind spre statia de tramvai. Mai am doar cativa pasi pana la statie si o zaresc pe ea, stand acolo, pe aceiasi banca ca in noaptea aceea. Atunci cand a inceput totul defapt. Imi simt inima batand cu putere si simt ca nu o sa fiu in stare sa scot nici un cuvant pe gura. Ajung in fata ei si o privesc direct in ochii incercand parca sa citesc ceva in ei. Dar ochii ei sunt goli, lipsiti de speranta. Nu suport sa o vad asa, asa incat, incep sa vorbesc dupa ce trag o gura mare de aer. - Stiu totul! Ii spun scurt si simt cum tresare usor. Ii e teama de ceea ce urmeaza, de urmatorul meu gest. Si intr-un mod bizar ma simt bine sa o vad asa. Stiind ca ma vrea aproape de ea, ca are nevoie de mine. Si ce raspuns mai bun as putea sa-i dau decat sa-i arat printr-un gest simplu ca simt acelas lucru. Ma asez pe banca langa ea, facand-o sa se intoarca cu tot trupul inspre mine si ii prind fata in mainile mele, apropindu-mi chipul de al ei. In mai putin de o scunda buzele mele le zdrobeste pe ale ei. Ea ma cuprinde cu bratele ei subtiri, tragandu-ma mai aproape de ea. Simt ca vreau mai mult de la ea, intotdeauna am vrut, totusi acum trebuie sa ma opresc din pacate. - Hinata... Ii zic numele cu o voce joasa, soptind parca. Apoi ma pun in genunchi in fata ei incercand sa fac momentul cat mai "cum trebuie", desi deja simt cum imi tremura vocea. - Hyuga Hinata... vrei... vrei sa fii sotia mea? O intreb abia mai putand respira, stand in fata ei parca paralizat.
