*Perspectiva Hinatei*
Probabil ca nu as fi putut dormi azi noapte. Totusi... asta ar fi insemnat doua nopti nedormite, ceea ce e prea mult pentru mine. Dar am adormit greu, mult mai greu decat de obicei.
Cred ca e prima noapte cand nu pot sa dorm si nu e vina lui. Pentru ca imaginea lui deja mi-a bantuit prea multe nopti tinandu-ma treaza ore intregi.
Si daca stau sa ma gandesc, nici macar nu stiu ce e cu insomnia asta care ma distruge de cateva nopti bune. Chiar mai conteaza... ?
Ma ridic repede din pat cand alarma telefonului incepe sa scoata primele zgomote. De data asta nu ma irita. Nu am nici o dorinta de a mai dormi macar cateva minute.
Totusi nu renunt la cafeaua care a devenit o obisnuinta in ultimele zile. Nu ca pare sa aiba vreun efect prea puternic asupra mea, dar cred ca a inceput sa-mi placa gustul ei amarui. Gust pe care, cu doar cateva saptamani in urma, il detestam atat de tare.
Abia acum realizez cat de mult ma schimbasem recent. Intr-un fel parca am uitat sa fiu acea fata timida si ciudata care o mai poti regasi doar in poze acum. Am uitat sa ma emotionez cu o usurinta aberanta. Si zambesc atat de mult. Rad cu toata fiinta mea de fiecare lucru minor. De fiecare gluma spusa la intamplare care odata mi s-ar fi parut chiar prosteasca.
Dar odata cu toate astea am devenit si atat de nepasatoare cu tot ce se intampla in jurul meu. Fata de persoanele care, spre surprinderea mea, tin enorm la mine. In special fata de Ino. Abia acum realizez cat de mult am indepartat-o de mine. Nu i-am zis nimic, nici macar de toata faza cu Kiba, desi parea atat de afectata de suferinta mea. Am lasat-o pur si simplu in umbra. Si totusi, niciodata nu mi-a reprosat nimic, nu m-a luat la intrebari. Dar ieri, ieri s-a eliberat si tot ce a tinut in ea atata timp a erupt pur si simplu. Plangea...
Eram atat de obisnuita cu ea sa-si exprime reprosurile si nemultumirile prin tipete si lovituri incat m-a intreb daca nu a fost ceva mai mult. Poata toata chestia de ieri a fost doar o scuza ca sa se poata elibera fara sa-mi spuna de fapt motivul. In orice caz, am sa aflu totul cat de curand. Nu ma mai uit nici macar la ceas, doar ies din casa si pornesc cu o viteza neobisnuita pentru mine spre scoala.
Ajung la scoala in final, dupa ce scap de aglomeratia specifica orelor matinale . Se pare ca sunt printre codasi de data asta. Mda, trebuia sa se intample si asta odata.
Urc scarile la fel de grabita cum am parcurs si drumul si intru in clasa ca o avalansa. Toate privirle colegilor raman atintite asupra mea pentru cateva secunde. Cel putin acum stiu toti ca sunt si eu in clasa asta. Desigur, asta e doar partea pozitiva a lucrurilor...
Imi dau ochii peste cap, dandu-le de inteles ca privirile lor ma irita si imi indrept privirea spre banca lui Ino. E acolo. Ea nu ma priveste. Probabil ca nu a facut-o de la inceput. Pana la urma e obisnuita si cu mine cea "furtunoasa" si imprevizibila.
Un ranjet imi apare pe fata de parca as fi castigat cine stie ce concurs. Ma duc la banca mea si imi arunc efectiv geanta pe scaun. Dupa o iau pe Ino de mana si o trag afara din clasa. Bine, cred ca mai mult o tarasc, desi nu prea opune nici ea rezistenta.
- Trebuie sa vorbim. Ce a fost cu toata faza de ieri? Si cum adica te obosim eu si Naruto pe tine?
I-am spus dintr-o rasuflare. Poate am fost prea directa si dura, dar in momentul asta simt ca am tot dreptul.
Blonda isi lasa putin capul in jos fara sa zica nimic si respira mai greu de cateva ori dupa care iti deschide gura.
- Scuze Hina. Nu e vina ta, bine? E doar ca eu si Sai...
Nu mai continua si nici nu mai e nevoie sa o faca. La naiba, deci asta insemna "ar trebui sa fi mai atenta la ce se intampla in jurul tau". Stiam eu ca e cava mai mare, dar Sai? Stiu sigur ca e indragostit de ea pana peste cap, deci ce naiba a mers prost?
Imi scapa un oftat dupa care ii ridic chipul blondei facand-o sa ma priveasca.
- Hai, sa mergem! Nu am mai chiulit demult impreuna pana la urma.
Pe fata lui Ino apare un zambet micut si fara sa mai stam pe ganduri, iesim din scoala si ne indreptam spre un parculet. Unde am de gand sa o pun sa-mi povesteaca totul cu lux de amanunte. Pana la urma nu puteam lasa lucrurile sa o ia in directia asta. Macar atat.
Cand ajungem in parc, dupa multe insistente, o conving pe Ino sa-mi zica absolut totul. Nu am fost niciodata o prea buna ascultatoare, dar macar se descarca putin.
Deci am ascultat toata povestea, normal ca exagerata si dramatizata la maxim. Desigur, din poveste ei trebuia sa reiasa ca Sai e singurul vinovat. Ca doar el e cel care i-a jignit "simtul artistic". O prostie pana la urma. Doar nu se astepta ca Sai sa accepte ei toate parerile sau gusturile. Mai ales cand s-a bagat pe domeniul lui.
Cred ca am oftat de nenumarate ori cat timp mi-a povestit. Toata chestia asta era o prostie din punctul meu de vedere. Un lucru atat de marunt pana la urma sa distruga o relatie ca a lor. Dar ea spunea, cu o convingere falsa, ca nu mai vrea sa-l vada niciodata desi lacrimile o tradau mult prea usor.
Bine, nu ca as fi oligat-o sau ceva, dar i-am zis blondei sa lase lucrurile in seama mea. Si ca era timpul ca eu si Naruto sa ne recompensam pentru ignoranta cu care am tratat-o in ultimul timp. Normal ca Ino a acceptat imediat si starea ei de spirit a devenit vizibil mai buna. Deci, ca sa nu pierdem si alte ore aiurea ne-am intors la scoala.
De data asta cand am trecut pragul usi privirea mea il cauta pe Naruto. Se pare ca e la el in banca, sta pe scaun privind undeva in gol, presupun.
"Ce a patit?". Nu, de data asta refuz sa ma ingrijorez pentru el. Poate mai tarziu, chiar acuma aveam lucruri mai importante de discutat cu el.
Ma indrept hotarata catre banca si imi trag un scaun langa el de parca acolo ar fi fost locul meu din totdeauna. Imi simt bataile inimi amplificandu-se, dar ciudat, obraji nu-i mai simt arzand atat de tare. In schimb ma cuprinde o stare de euforie ciudata. "Nu e timp pentru asta. Nu te pierde Hinata!" imi repet in gand si imi scutur putin capul ca sa-mi revin. Intre timp, imi observa prezenta, si blondul, si ma priveste mirat si ciudat de insistent. Bineee, sper ca nu am nimic pe fata. Dar sa trecem la subiect.
- O sa trec direct la subiect. Surioara ta si prietenul ei au avut o cearta stupida urmata de o despartire la fel de stupida. Si... i-am promis lui Ino ca vom avea noi grija sa...
Nu mai continui. Doar tac si ii astept reactia. Nu pare deloc surprins, probabil s-a obisnuit cu chesti de genu'. In schimb, ii apare un zambet destul de ciudat pe fata. La naiba, incepe sa ma sperie.
- Si mie ce-mi iese daca te ajut cu toata chestia asta? Ma intreaba clipind putin din ochi. Dar astazi sunt altfel, chiar daca poate el nu a obseravat asta inca. Adica, ma rog, intr-o oarecare masura.
- Placerea companiei mele. Ii raspund prefacandu-ma calma si daruindu-i dupa un zambet micut. Acestuia ii scapa un chicotit, dupa care ma priveste direct in ochii, incercand poate sa ma intimideze. "Nu astazi, dragule!".
- Accept targul.
Doar atat si un zambet micut. De ajuns pentru moment, as zice.
