*Perspectiva Hinatei*
Inca ii mai simt gustul buzelor. Atingerea atat de inocenta, atat de pura. Si il iubesc, il iubesc mai mult decat iubesc viata in sine. Mai mult decat am crezut ca e cu putinta sa iubeasc vreo fiinta. Si acum sunt sigura ca si el simte la fel. Desi, am stiut asta intodeauna, doar ca imi parea ceva prea greu de acceptat. Sau poate ca mi se parea absurd. Dar iubirea e absurda. De ce mi-a trebuit atata timp sa vad asta. De ce mi-a trebuit atata timp sa gasesc raspuns la toate intrebarile care imi colindau mintea? Chiar daca intamplator, sau nu, raspunsurile mi-au fost mereu aruncate in fata. Si toti mi-au vrut binele, chiar daca uneori le-a fost imposibil sa ma faca sa inteleg asta.
Si e ciudat cum totul devine atat de clar dintr-o data. Cum tot intunericul ce imi distrugea sufletul s-a spulberat dintr-o data. La o simpla atingere a buzelor lui. Pe care, chiar daca nu mi-am dat seama pana astazi, am dorit-o extrem de mult.
Si totul imi aminteste de el. Chiar si ploaia care se loveste de geamul camerei mele neobisnuit de gingas, imi aminteste de ochii lui. Atat de puri, atat de calzi, acel albastru atat de profund, aproape neomenesc.
Si imi vine atat de greu sa cred ca totul e real. Intr-un fel inca mai astept ca imaginea din fata mea sa se piarda, ca nisipul galben cazut din mana unui copil in timpul unei rafale de vant. Si atunci sa ma trezesc dintr-un vis de care am devenit inconstient dependenta. Si as putea macar sa imi revin la realitate? Sau mi-as trai viata intr-o iluzie desarta a unei iubiri neimplinite? Poate nici una sau poate amandoua.
Si nu-mi pasa atata timp cat inca pot sa-i simt prezenta. Cand inca pot simti fiorii primei iubiri. Chiar daca el, ar fi doar o iluzie, doar o imagine desarta si totusi nemuritoare. Doar o prezenta bolnava dintr-un vis din care am uitat sa ma trezesc.
Si daca asta e adevarat, va rog, nu ma treziti! Caci il voi ura atata timp cat imi v-a permite existenta mea efemera sa o fac pe cel care o v-a face.
Gandurile mele devin tot mai aberante. Si totusi aceste ganduri ma vor conduce asta seara spre alte taramuri.
****
Ma trezesc la fel cum m-am culcat, cu gandul la el, cu imaginea lui in cap. De data asta parca chiar mai reala.
Imi scutur capul de cateva ori pentru a-mi reveni, ametind usor. Niste batai in usa camerei care rasunau in tacerea inca asternuta, dupa o noapte lunga ma fac sa tresar. Raspund cu un simplu "da", dupa care imi aranjez putin parul cu mainile.
- Hinata, scumpo, eu si tatal tau vrem sa vorbim ceva serios cu tine de urgenta.
Imi spune mama din pragul usi. Nici macar nu a intrat in camera ca sa-mi faca un pic de morala despre hainele aruncate peste tot. Asta nu-i de bine.
Ii spun sa ma astepte jos ca voi cobora si eu imediat.
Fara nici o graba ma duc sa-mi spal ochii, inca lipiti de somn, si cobor jos, unde sunt asteptata de parintii mei. Data trecuta cand s-a intamplat asta vroiau sa ma marite. Nu-i de bine.
Ma trantesc pe unul dintre fotolii, incercand sa ma relaxez. Un gest prin care incerc sa le arat ca n-au decat sa turuie cat vor, de data asta nu o sa fie dupa ei.
- Hinata, am hotarat sa fim sinceri cu tine pentru ca, consideram ca esti destul de matura ca sa intelegi si singura situatia.
- Inteleapta decizie.
Ii raspund tatalui meu cu nesimtire, facandu-l, intr-un fel, sa dea inapoi.
- Hinata, asta e o chestiune importanta, deci te rog sa ne asculti cu atentie. Stim ca am fost nedrepti fata de tine recent, dar vei intelege cat de curand motivul. Totusi, de data asta am hotarat sa lasam la latiudinea ta sa decizi ce vei face in continuare.
Tonul ei era formal, desi se putea regasi in el si o tenta familiara. Expresiile lor, exagerat de serioase si oarecum ingrijorate ma fac sa renunt la sarcasmul de care intentionam initial sa ma folosesc.
- Bine atunci, expuneti aceasta chestiune in cuvinte ca sa pot intelege si eu.
Vazandu-ma cooperand, privirile lor par mai linistite. Parca se asteptau sa ripostez inca dinainte.
- Pai, nu ti-am explicat niciodata adevaratul motiv pentru care am hotarat ca tu si Kiba sa va casatoriti.
Ma incrunt putin la auzul cuvintelor mamei mele si aceasta devine mai tulburata.
- Adevarul e ca, de sute de ani, in familia Hyuga exista traditia ca toate fetele sa se casatoreasca atunci cand implinesc optsprezece ani. Si odata ce contractul de casatorie exista noi vom primi o suma importanta de bani de la niste membri mai influenti ai acestei familii. Ei au un interes deosebit in a tine aceasta traditie vie, iar noi suntem intr-o cumpana financiara momentan, deci...
Ii privesc mirata in timp ce abia mai simt fotoliu sub mine. Ma simt de parca as fi suspendata in aer, iar starea de ameteala de mai devreme nu e nimic in comparatie cu cea de acum. Abia mai pot sa-mi tin capul drept si sa-i privesc pe parintii mei. Inspir de cateva ori mai tare dupa care imi revin cat de cat.
- Si de ce Kiba? De ce nu mi-ati zis toate astea inca de la inceput?
- In familia Inuzuka exista de asemenea o astfel de traditie, dar nu cu implicatii atat de puternice. Deci, dupa ce am discutat cu parintii lui Kiba am presupus ca ar fi potrivit ca voi doi sa deveniti sot si sotie. Desigur, cu consimtamantul amandurora.
Ii privesc socata in timp ce simt ca ma scufund tot mai tare in fotoliul pe care stau. Ce naiba o sa fac acuma?
- Cat timp mai am? ii intreb deja incercand sa-mi fac un fel de plan.
- Pai, peste doua luni implinesti optsprezece ani, nunta trebuie sa fie cel tarziu la o luna dupa ziua ta.
Stiu cine o sa ma ajute cu astea. Ino. Sper doar ca e bine si ca ma poate ajuta.
Fug la mine in camera ca o disperata si in mai putin de zece minute pornesc spre scoala.
- Ino, am nevoie de ajutorul tau de urgenta.
Ii spun in timp ce o priveam stand in picioare in fata bancii ei, nici nu stiu cand am ajuns la scoala. Ceea ce e important e ca am ajuns cu bine. Blonda parea intr-o stare buna, imi spune sa ma calmez si sa-i povestesc totul.
Ma asez pe scaun si in mai putin de cinci minute prietena mea era la curent cu tot ce se poate stii in legatura cu ce s-a intamplat in ultimele saptamani, sau sunt luni?
- Si de ce-mi spui mie toate astea? Pe frate-miu ar trebui sa-l convingi sa te ia de nevasta, nu pe mine.
Imi spune pe un ton calm si usor amuzat. O privesc mirata pentru cateva secunde si dupa izbucnesc in ras. Blonda, vazandu-mi reactia incepe si ea si radeam ca doua nebune. Dintr-o data toata chestia asta pare doar o joaca de copii. Dar oare pentru cat timp?
