M-am nenorocit

Soarta ma iubeste

Pana acum v-am tinut in trecut. Capitolul trecut v-am aratat ca am cu cine semana atunci cand vine vorba de boacane, iar in celelalte v-am spus de ce m-am linistit atunci cand vine vorba de fete, precum si cum le-am intalnit pe actualele mele prietene, Isa si Ana.

Asa ca, de azi, voi incepe sa va povestesc ceea ce mi se intampla in prezent. Nu de alta, dar asa cum v-am spus in primul capitol, am o senzatie ciudata in ceea ce le priveste. Despre ce este vorba, va trebui sa aflati singuri.

***

Acum, daca va aduceti aminte, prima data i-am cunoscut pe parintii Isei, si abia apoi pe ea. Ei bine, dupa cateva ore petrecute in compania selecta a Isei, Ioana, mama ei, a batut la usa camerei fiicei ei si a intrat.

- Paul, stii ce vroiam sa iti spun?

- Doar daca imi spuneti acum.

- Peste 3 saptamani va avea loc un fel de reuniune de familie...

- Si vreti sa vin si eu? Am continuat eu intrerupand-o.

- Da. Banuiesc ca nu ai alte activitati la care sa trebuiasca sa fii prezent, nu?

- Chiar asa, interveni si Isa. Chiar am chef sa o fac pe idioata aia sa spumege de furie, cand o sa te vada.

- Pe cine? fac eu uitandu-ma chioras la ea. Nu o mai vazusem niciodata sa vorbeasca cu atata inversunare despre cineva.

- Sor-mea vitrega. Din moment ce vine tatal meu natural, va veni si ea.

- In principiu, din cate stiu eu, nu am nimic de facut peste doua saptamani, ii raspund eu Ioanei. Insa nu vreau sa promit nimic de pe acum, deoarece nu sunt sigur, am raspuns eu cu sentimentul ca „ceva nu e-n regula".

- Nu ma iei cu faze de genul mister, ma atentiona Isa.

- Imi cer scuze, insa in momentul de fata nu sunt sigur de nimic. Sa ma interesez si daca are tata ceva la care trebuie sa fiu prezent in mod special, si daca nu are, vin cu mare drag.

Zece minute mai tarziu, ma urcam in masina deoarece trebuia sa ajung la Ana. Vroia sa imi spuna ceva ce abia aflase, si nu o putea face la telefon.

La Ana, dupa 2 luni de relatie, inca nu ii cunoscusem parintii. Mie imi convenea situatia, insa nu stiu de ce, Ana avea de gand sa rezolve problema asta azi. Am coborat din masina in fata casei ei, si am dus telefonul la ureche, cand vad usa casei deschizandu-se si furtuna iesind din casa in fuga. Se arunca cu totul in bratele mele si ma saruta cu toata pasiunea. Se potoli la fel de brusc si imi sari din brate, dupa care imi arse o palma de am vazut stele verzi.

- Pentru ce a fost asta? intreb eu frecandu-mi falca.

- Pentru ca nu m-ai mai sunat de aseara, raspunse ea razand in timp ce imi dadu mana la o parte, se ridica pe varfuri si ma saruta scurt acolo unde ma lovise cu cateva secunde in urma. Hai in casa!

Mama ei, Maria, era o femeie plina de gratie, cu tenul bronzat, ochi negri si sclipitori si par negru ca abanosul. Avea o talie foarte supla pentru cei 40 de ani pe care am inteles mai tarziu ca ii are. Am discutat cu ea timp de 10 minute, pana cand a aparut si tatal ei, domnul Robert Petre. Usor grizonat, cu un zambet dezarmant, si niste ochi verzi extrem de simpatici care degajau caldura. Si atunci m-i s-a aprins inca o data beculetul de avarie conform caruia ceva nu era in regula, insa ratiunea mea nu percuta motivul acestui sentiment. Ochii aceia. Parca ii mai vazusem undeva. „Evident ca i-ai mai vazut zevzecule. La Ana, care estefiica lui.”

Ma uitam in continuare la el cu o stranie senzatie deja-vu. „Parca mai vazusem undeva ochii aceia... sau doar semana cu cineva cunoscut?” Ne-am strans mainile, am schimbat cateva cuvinte, dupa care ise adresa Mariei:

- Am vorbit cu Ioana si am stabilit pana la urma sa ne intalnim peste 3 saptamani. E bine?

"Ioana? 3 saptamani?" am simtit ca incepe camera sa se invarta cu mine, dupa care am vazut negru in fata ochilor. Aud cateva voci care parca vin de la kilometri distanta, si m-i se rupe filmul.

- Esti bine? Ma intreba Ana in timp ce ma batea cu palma pe obraz, iar parintii o flancau, aplecati la randul lor asupra mea.

- Da. Sunt bine, raspund eu.

- Ce ai patit? Veni intrebarea Mariei.

- Cred ca de la sala.

- Mergi la sala? Tu? Facu Ana.

- Nu, raspund eu inca putin ametit inainte de a gandi, apoi realizez prostia, si continui repede. Adica nu am mai mers de mult.

- Bine, facu ea. Trebuie sa vorbim despre ceva.

- Ce anume? intreb eu presimtind furtuna, cu capul vajaindu-mi din cauza incordarii.

- Vreau sa vii cu mine la o reuniune de familie, la care o sa vina mai multe persoane din familie,inclusiv sora mea din partea tatei. E o visatoare totala care nu vede altceva decat cavaleri pe cai albi. Zicea ca abia asteapta sa-mi prezinte noul ei prieten, asa ca vreau sa-i dau peste nas venind cu tine. Nu-i ...

Stiu ca nu am probleme cu calciul ca sa am ameteli, si mai stiu ca am analizele la zi, insa asta este prea mult pentru mine. Daca prima data mi s-a facut rau cand am intrevazut catastrofa, acum, mi s-a facut rau pentru ca mi s-a conformat catastrofa. Daca nu v-ati dat seama, am intrat din nou in stare de inconstienta.

- Esti bine? ma intreba de data asta domnul Petre.

- Cu siguranta nu, raspund eu vizualizand salonul din casa Isei, cu mine in mijloc, cu fetele tragand fiecare de o mana de sa ma rupa, iar in jur o multime de oameni care se uita la noi ca la un spectacol de circ.

- Ar rebui sa te duci la doctor. Ceva pare sa fie in neregula cu tine, imi sugera el.

- Aveti dreptate, confirm eu. „Habar nu ai tu cata dreptate poti sa avea. Tocmai am realizat ca ma vad cu doua surori. AM NEVOIE DE UN PSIHOLOG!”

- Tocmai de aia nu vei pleca de aici singur. Te voi duce chiar eu la spital.

- Va multumesc, insa nu cred ca va fi nevoie. Cred ca sunt doar deshidratat. O sa beau acum mai multa apa si imi revin. Mai raman pe aici cu Ana, si peste o jumatate de ora ar trebui sa fiu din nou in stare perfecta de functionare.

- Esti sigur de asta? interveni si Maria.

- Foarte, va asigur!

Nu am fost lasat sa plec decat o ora mai tarziu. Am incercat cu tot posibilul sa ii dau de inteles Anei ca e posibil sa nu pot sa vin, insa nu sunt sigur daca ea a inteles. Am intrat intr-o situatie demna de o ecranizare si sunt departe de a avea vreo idee despre cum as putea iesi din ea. Singura persoana care ar putea sa aiba o idee cat de vaga despre cum as putea iesi din situatia asta este tata. In fond el era ala care de fiecare data cand venea acasa cu o tipa, bunicul ii punea doar o singura intrebare inainte de orice discutie: „Alta?”

****

Stiu ca este putin cam scurt, insa nu prea am ce va face. Capitolul asta nu este prea amuzant din prisma dialogurilor, poate doar din al situatiei, insa promit ca in urmatorul ma voi revansa.