Next day

1.1K 61 18
                                    

Am luat in mana medalionul imbracat in diamante pe o parte care atarna de lantul proaspat pus la gat si l-am privit contemplativ. „Si cand te gandesti care ii era destinatia." nu am putut sa ma abtin sa ma gandesc. El nu avea sa mai fie gravat pe spate si nu avea sa mai ajunga la Ana. „Va ramane mereu doar o forma frumoasa si lipsita de substanta. Exact ca si mine." Am decis sa renunt la filozofie si sa ma bag la somn. Ziua de maine va fi una grea. Data trecuta cand am stat despartiti nu realizasem cat de mult imi lipsise. Insa acum stiam cat de mult o iubeam. Eram un prost ca faceam asta, insa nu primisem alte optiuni. Eram atat de distrus psihic, incat nici nu realizasem ca nu cerusem asa ceva de la nimeni.

***

Cand m-am trezit, afara era inca intuneric. Ceasul de pe noptiera imi indica ora 5:20. Nu mai simteam nevoia sa dorm. Insa nici nu eram sigur ca o facusem. Am intrat la dus fara sa mai imi iau ceva la mine. Oricum nu era nimeni treaz in casa la ora asta. Cand am iesit pe usa, fluierand, in costumul lui Adam, am avut o mica surpriza. Mama intra la mine in camera. M-am facut mov la fata si am intrat repede inapoi. In spatele usii o auzeam pe mama razand.

- Ce cauti in camera mea la ora asta? am strigat eu la ea punand pe mine pantalonii de care abia ma dezbracasem si iesind val-vartej din baie. Ea statea in fund, in mijlocul camerei si continua sa rada.

- Ce ti se pare atat de amuzant? m-am zburlit eu la ea incercand sa par furios si chinuindu-ma sa nu ma las cuprins de criza pe care o simteam tot mai furibunda inauntrul meu, iar ea a inceput sa rada si mai tare. Atat mi-a trebuit. Criza m-a acaparat si am inceput si eu sa rad cu ea. Radeam unul de rasul altuia. Cinci minute mai tarziu ma durea burta de la atata ras, insa nu ma puteam opri. Si partea proasta era ca nici ea nu putea. Intr-un final am reusit sa ne controlam. Ma simteam extraordinar de bine dispus dupa aceasta repriza de ras, iar oroarea zilei de ieri parea demult apusa.

- Deci, ce cauti la ora asta la mine in camera? am incercat eu inca o data sa aflu.

- Aseara erai mult prea abatut pentru a putea sa port o discutie normala cu tine, imi raspunse ea cu ochii albastri sclipindu-i fermecator.

- Despre ce anume?am incercat eu sa fac pe nestiutorul.

- De parca nu ai sti, imi raspunse ea cu un glas de „le stiu pe toate”. Te-ai hotarat ce vei face?

- Da, am raspunsintorcand capul ca sa ii evit privirea. Voi ramane cu Isa.

- Desi se vede pe fata ta ca o iubesti pe Ana?

- De ce spui asta? am intrebat uitandu-ma imediat la ea.

- Te cunosc Paul. Iti convine sau nu, esti tot puiul meu, spuse ea cu o voce protectiva, pe care desi nu imi placea sa recunosc, o iubeam.

- Mersi mama, am raspuns stramband din nas. Mersi mult.

- Ceea ce ti-a spus tatal tau... incepu ea, insa fu intrerupta.

- Ca Isa este femeia potrivita?

- Da,

- Ce e cu asta?

- Ti-ai pus pana acum intrebarea care a stat in umbra acelei intrebari puse de tine?

- Ce intrebare? am intrebat-o nestiutor.

- Daca tu esti potrivit pentru ea?

- Pai... am facut eu incercand sa gasesc un mod de a-i spune ca intrebarea asta nici macar nu mi-a trecut prin cap.

- Asa ma gandeam si eu. Deci, esti tu potrivit pentru ea?

- Nu stiu. Sincer, chiar nu stiu.

- Nu le cunosc pe niciuna dintre fete, insa sunt sigur ca daca nu pui problema si din punctul asta de vedere, vei pierde mai mult decat iti poti imagina, spuse ea cu o voce in care se simteau regretul, resemnarea si deprimarea.

M-am nenorocitUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum