Supusă ție! ||

Liniștea dinaintea războiului

Au trecut 5 zile privesc pe fereastră totul îmi pare atât de schimbat, liniştea parca se aude...vara sa instalat aproape de tot, iar căldură pare mai mângâietoare. Cireși din curtea palatului sau făcut roz, ma plimb cu Eliad pe sub ei, aproape zilnic când își termina treaba.
Din păcate, a trebuit sa plece pentru câteva zile la un afacerist...nu știu sigur despre ce e vorba, asa ca, ma simt câteodată vinovată, dar Eliad a zis ca nu am de ce sa îmi fac griji, și ca e o afacere ca oricare alta. Am încredere în el, știu ca nu ar minti.
Eo și Adrian au plecat acum doua zile...și e liniste,castelul pare cufundat în tăcere, iar eu mam plictisit. Dacă asta înseamnă să fi "Nobil " e oribil, am citit cărți din biblioteca imensă, dar pana și acele cărți erau plictisitoare. Am numărat holurile, dar nu pe toate. Am lenevit în pat pana târziu, și de când cu plecarea lui Eliad, chiar dacă o am pe Sara nu e la fel. Am ajuns dependenta de el, îmi lipsește, îmi lipsesc saruturile lui dulci calde și înnebunitoare, nopțile alături de el, trezindu-ma în bratele sale, privindu-i chipul mângâiat de primele raze ale soarelui. Îmi e dor sa mâncăm împreună, sa ne tachinam, sa vorbim ore și ore...

- Meeeelooooodyyyy.... Se auzise strigatul Sarei chiar de la baza scărilor.

Iam promis ca o voi duce sa vadă vârcolaci, din cate se pare, e mai entuziasmată decât pare.

- Mi-am luat o simplă rochie, lunga pana în pământ, ca o cascadă rosiatica, niste balerini în piceoare de aceasi culoare vie , și am ieșit pe ușa, unde era unul din gardienii lui Eliad. Vedeți voi, după ce era sa cad pe scări, când am foat în oraș la mine, și când ma văzut Eliad ca am alergat prin castelul lu Erik cand a venit sa ma ia, crede ca nu sunt atentă, și foarte împiedicată, asa ca a pus pe cineva sa ma păzească.

- Buna ziua doamna.

- Buna ziua Michael.

- Ieri ma sunat regele, am încercat sa evit cat mai mult alunecarea dumneavoastră.

- Mulțumesc, iartă-mă ca îți dau bătăi de cap.

Știu...chiar dacă nu îmi convine, Eliad are dreptate, chiar sunt o împiedicată.

- Asta îmi e datoria.

- Asta înseamnă că o să primesc totuși atenționări de la el...abea aștept, am zis eu sarcastica.

Vampirul nu a făcut decât sa zâmbească, apoi a continuat sa meargă în dreapta mea, dar puțin mai în spate.

Ma simțeam ca una din prințesele din desenele la care ma uitam când eram mica.

La baza scărilor, exact cum am prezis, era Sara, sărind dintr-un picior în altul, ca un copil mic.

- Doamne cat ți-a luat...comenta ea repede.

- Bine...ce sa zic, trebuie sa fiu atentă.

- Nu e vina mea ca ești o împiedicată.

- Chiar vrei sa fi rea, excursia asta depinde de mine. I-am zis, apoi aceasta ma privit incruntata teatral.

- Mergem te rog...parea un copil ce își implora părinți sa îl ducă într-un parc de distracții.

Când am aprobat din cap, zâmbetul acesteia, și-a reluat rolul pe chipul ei.

Afara, era Dorian, el avea sa ma ducă pe mine, iar Michael avea sa o ducă pe Sara. Drumul fu la fel de plăcut precum îmi aminteam, pare ca a trecut atata timp de când Eliad ma luat de aici. Simpla amintire, îmi face inima sa bata dureros după el. Incercand sa îmi iau gândul de la el, am început sa studiez peisajul, copaci păreau ca prind viata, deși pe jos încă erau frunze uscate, cerul era acoperit de nori, dar chiar și asa, soarele își făcea loc printre ei. Deși am încercat da îmi iau gândul, copilul se pare ca nu ma lasă, a mișcat ușor, abea simțindu-se, dar mi-am amintit când i-am cerut lu Eliad copii, și acum, îmi amintesc privirea uimita de pe chipul sau. Un zambet imi acaparase buzele, de fericire și dor.