Supusă ție! ||

Plecare

Caut în neștire pe toate străzile, după ce am fost la părinții ei acasă, am început să mă îngrijorez, dacă o fi luato Alexander?

Mă opresc la un colt de strada, ca să îmi caut prin minte unde asi putea altundeva să o găsesc .

- Îți vine să crezi, era chiar regina, cine ar fi crezut ca se plimba așa pe strada fără însoțitori.

- Bine măcar că ne-a lasat să plecăm, îți dai seama în ce pericol intram dacă era cu însoțitor, atunci sigur am fi ajuns în fața regelui.

Ascult cuminte, si aștept un indiciu unde ar putea fi, dar și pentru subiectul discuției, părea chiar interesant.

- Până la urmă eu retrag tot ce am zis, se aude o altă voce, nu e chiar atât de rea, pare impunătoare si totuși nu caută ceartă. E demnă de a conduce, eu una am văzut în ochii ei.

Normal ca e demnă e aleasa mea, cea mai speciala făptură.

- Nu stiu ce sa zic, încă sunt puțin contra ei, zice una, dar vreau să văd că îmi va schimba părerea.

Nu are ce să îți demonstreze, eu stiu din ce e făcută, până la urmă e sotia mea, nu a supușilor mei.

Acestea trec coltul si dau ochi în ochi cu mine. Crispate mă privesc dupa fac o plecăciune, si dau să treacă mai departe.

- Am auzit conversația ...pot să știu ce sa întâmplat mai exact?

- Am întâlnit-o pe regina dumneavoastră la magazin.

- Ce magazin? zice Eliad.

- Chiar acela, spune una dintre ele, si arata spre un magazin mai îndepărtat de rochii.

- Mulțumesc, acum câteva secunde era lângă mine, apoi a dispărut, să își cumpere nu stiu ce rochie, spun eu, iar ele zâmbesc în semn de înțelegere.

Nu vroiam sa dau impresia că regina fuge de rege, așa că le zâmbesc, le doresc o zi frumoasa, si ma îndrept spre magazin.

- Melody? Întreb puțin panicat dar cu o speranță adâncă în suflet.

- Rege, spune vânzătoarea uimită si face o plecăciune. Sotia dumneavoastră a plecat mai devreme, spune aceasta.

- Ști cumva unde?

- Nu, îmi cer scuze Majestate.

- Mulțumesc.

- Îmi cer scuze ca nu v-am putut ajuta, ar trebui să mergeți acasă,sunt sigură că se va întoarce ea.

- Prea bine, spun, la revedere.

Îl sun pe Dorian, dar acesta nu răspunde, așa că mă i drept spre casă.
Mare mi-a fost ușurarea când am intrat în casă, si observ hainele Melodyei. Urc în dormitor, si o văd cum a adormit în pat cu mâinile pe burtă. Amândoi suntem îngrijorați, sunt așa de egoist, nu m-am gândit la ea in calitate de mama, si doar la mine, si la ce nu poate face, luindu-i câteva mici placeri. E cu adevărat diferit ce simte o mama, iar eu m-am împotrivit, trebuia să înțeleg că are o mică pofta. Mă așez în pat lângă ea, si o prind de mâinile de pe burtica.

- Îți jur Eliad, data viitoare nu mă voi abtine, voi distruge ori ce prind.

Simt un fior pe sirea spinării, stiu cat de puternica e, putea să dărâme casa, fără sa schițeze,sau să miște un milimetru. Mă bucur totuși că indirect am fost iertat.

- Îmi pare rău Melody...câteodată mă gândesc la mine, prea mult, nu asi suporta să vă pierd așa că îmi mai pierd cumpătul.

- Ei, poți să te îmbraci azi, si sa mergem la Sebastian?