Supusă ție! ||

Mimciuna poarta libertății

Poate ca minciuna nu e cea mai buna cale mereu, dar recunosc, o folosesc mereu, alte ori sa apar persoanele dragi mie, alte ori sa ma apar chiar pe mine. Dar niciodată, nu voi minti ca sa rănesc.

- Sara? Intreb eu socata, chipul ei se schimbase enorm, obraji ei o data rozali, erau acum trasi de la lipsa de mancare, avea funingine pe frumte, ochi ei, de la verdele asemanator cu cel de la ochi pisici acum aratau atat de bolnavi.

- Mely? intreaba ea.

- Taci, cine tia permis sa vorbesti? tuna Erik.

Il privesc cu ura, mai ales ca Sara tremura in bratele mele cand ii aude vocea, săraca fata a ajuns traumatizata de el.

- Cat de lipsit de suflet poti fi, incat sa tratezi astfel o fata, priveste-o, nu mai arata deloc ce cum arata cand ai luat-o.

- De unde sti tu, ma intreba el uimit.

- Pentru ca Sara e sora mea.

Aceasta mă priveste incruntata, iar Erik, mai mult ca sigur se înjură ,am vazut cum incearca sa se apropie cat mai mut de mine, iar acum, stie ca a gresit enorm.

- Sora ta?

- Da.

- Nu se poate, pe ea o cheama Fernandez, iar pe tine Lumière .

- E o poveste lunga, și am de gand să îți spun , imediat ce îți ceri scuze, iar ea primeste niste haine m-ai călduroase , si o masa buna, si desigur o baie calda.

Ma priveste invins, ar face orice ca sa îl iert, și îmi pare rau într-un fel sa ma folosesc de el.

- Prea bine, mă duc sa găsesc pe cineva care să o ajute, apoi iese din încăpere , mai mult ca sigur furios.

- Doamne Sara, nu credeam ca te voi mai vedea, zic catre fata cu parul nisipiu din fața mea.

Dar cuvintele ei, se aștern într-o îmbrățișare , pielea ei e rece, si parul crescut cu mult de la ultima noastra vedere, o cuprind si eu în îmbrățișare , cu frica sa nu o ranesc la cat de slabita pare.

În scurt timp, înăuntru intră doi vampiri, care o iau pe sus brutal.

- Mai incet cu ea, vi se pare ca arata a cârpă ?

Unul dintre ei se întoarce catre mine, dar celalalt isi continua drumul ,închizând usa in urma lui.

-Ai comentat cumva? Intreaba matahala din fata mea.

- Ai dopuri in urechi, sau ce? Gura mea era mare, stiam asta, dar nu imi era deloc frica, ba chiar vroiam sa il înfrunt .

- Poate esti noua, daca mai imi comentezi o data...

- Ce? Ce se intampla, uimeste-ma .

- Se îndreaptă rapid spre mine, cu o pivire demonica, care nu are nici macar un efect asupra mea, doar ma enerveaza.

Cand e gata sa puna mana pe mine, il prind de mana, iar cu o viteza fulgeratoare i-o intorc la spate.

- Ahhh, reuseste el sa zica, ce esti?

- Nu stiu, zic eu, apoi ii soptesc la ureche , data viitoare , abtinete, și să nu te mai prind ca imi comentezi ca voi ajunge sa aprind focul cu intestinele tale. Îl împing spre usa, iar acesta se intoarce spriat la mine care îmi asez frumos tinuta, si îi fac semn cu degetul pe buze sa taca.

- Poti sa imi arati te rog unde e domnul Dima?

- Acesta, își reia fața sa de dur, dar prin ochi se vede ca e încă speriat.