Supusă ție! ||

Asteptarea linisti

Si asa au mai trecut doua luni pe langa cuplul nostru adorat, Eliad trist in suflet dar tare ca piatra isi antreneaza armata, zi de zi pana la sange, iar ei nu comenteaza, deoarece au vazut dragostea lui Eliad, si o respecta. Melody in schimb nu e ea, alaturi de Alexander, parca totul e schimbat, se simte ca si cum ar avea doua inimi.

-Eliad, hai dale o pauza, trebuie sa te hranesti, se aude vocea lui Dorian ce se sterge tot de transpiratie cu un prosop alb. Se intoarce in baraca mica, dar parca spatioasa inauntru, in care era depozitata mancarea, prosoape si apa soldatiilor.

-Bine, ati auzit, liber pentru masa, in 25 de minute sunteti aici.

Soldatii sparg formatia, si se indreapta hamesiti spre baraca. 

Dorian si Eliad isi iau fiecare cate o punga de sange, si se indeparteaza de grup.

-Scoate capul din pamant Eliad, Melody sigur e ok.

-Da, dar au trecut doua luni, copilul nostru face sase luni azi, si nu stiu daca e bine sau nu, nu a mai avut sangele meu, nu am cum sa ii mangai burtica sa ii simt manutele. Si cine stie, daca Alexander a luat prea mult controlul asupra ei, poate nici nu isi mai aminteste de mine, sau cine stie  de cate ori o fi fost Melody a lui pana acum. Dorian nu intelegi cum toate posibilitatiile mi se invart in cap, si nu stiu cum sa reactionez, e ca si cum asi fi legat de un stalp, si pus sa privesc soarele cum apune si rasare.

- Auzi Eliad, eu cred ca tu doar iti imaginezi, trebuie sa te gandesti la ce tia zis tie Melody ultima data, vrea sa mergi sa o salvezi, chiar daca se va opune, ea vrea sa se intoarca la normal.

- Ai dreptate, si nu mai e mult, o voi lua inapoi, mai o luna, si pot sa imi strang familia in brate.

Intre timp cu Melody

- Artemis, unde ai disparut iara, zana mea cea rea? Vocea lu Alexander era rasunatoare in toata gradina palatul, dar nici urma de Artemis.

- Ai gasit-o fiule? Aristos tatal lu Alexander aparu din negura cerului. 

- Nu tata, nimic de ea... ma ingrijoreaza.

- Haide sa vedem daca mama ta a gasit ceva  inauntru.

In palat Cybill, mama lu Alexander, o gasise pe Artemis.

- Pot sa stiu pe unde ai fost?

- La bucatarie, imi era foame.

- Tu nu intelegi sa stai cu noi, in caz ca se intoarce cealalta?

- Nu se intoarce, sta cuminte stie ca nu se poate bate cu mine, tot ce face vorveste din cand in cand cu copilul.

- Da dar sti ca e periculos sa te distantezi, Eliad ne-a invitat la dans, si e pe cale sa apara oricand, stai calma o data.

Artemis o privi cu ura in ochii pe Cybill, cand dintr-o data isi intoarse privirea spre masuta din sufragerie iar aceasta lua foc.

- Poti sa te abti? Intreaba  Cybill.

- Nu, daca ma enervezi trebuie sa ma calmez imediat, daca tin in mine nervii, strang prea multa putere, si e periculoasa mai ales cum corpul asta e angajat in doi. Curva, ia trebuit copil, daca nu era asta faceam si eu ceva cu fratiorul.

- Gata inceteaza.

Barbatii se apropie si ei spre cele doua mult mai calmi decat cu cateva minute inainte.

- Artemis, pot sa stiu unde ai fost? Intreaba Alexander privind-o adanc in ochii.

- Ti-am zis ca ma duc sa mananc, dar tu ma ignori mereu. 

Privirea curioasa si dura a lui Alexander o intimida pe Artemis.

Dar chiar de era cu mult mai puternica decat el, inima ei batea nebuneste in fata ochiilor sai gri ca sclipiciul de jucarie a unui copil,  a pielii albicioase, parului negru si a costumelor sale negre, era un frangator de inimi, se vedea dupa structura sa puternica a corpului, dar si dupa caracterul tare.