My new and happy life,I hope...

Capitolul 18

        Helloooo:) Stiu ca nu am mai scris de o bucata buna de vreme, dar am revenit cu un nou                     capitol:D 

  Enjoy ^.^

                                     Capitolul 18: The decision.

M-am trezit dimineata prima. Connor inca dormea dus. M-am sculat din pat, si m-am dus la baie sa imi fac un dus si sa ma schimb.

-Ceau. Te-am trezit eu?

-Hmmm...nu. M-am trezit acum 2 minute. Spuse cu ochii aproape inchisi. Era atat de adorabil, cu parul ciufulit, si aproape adormit. Am chicotit usor la gandu asta.

-Ce e? 

-Nimic.  Ma duc sa pregatesc micul-dejun.

Am coborat scarile, si am inceput sa pregatesc ceva de mancare.  Ceva nu e in regula. De ce fac eu toate astea?! Si de ce vorbesc eu ca o mama?!  Connor nu e un copil, iar eu nu sunt mama lui. Ce naiba?! 

-Ce e cu tine?

Am tresarit.

-Nimic.M-ai speriat. Cand ai coborat? Nu te-am auzit.

-Asta din cauza ca nu esti tu atenta.

-Ahham.

Dupa ce am mancat micul dejun am pornit televizorul si ne-am uitat la un film.

-Amm, Connor?

-Da? 

Cum sa ii spun? Cum sa ii spun ca vreau sa plec la Sydney? Tocmai acum cand suntem impreuna? Dar mai important, cum sa ii spun ca ceva lipseste, si ca flacara ce la inceput ardea nebuneste, acum incepe sa se deomoleasca. Nu vreau sa il ranesc. Defapt, acum ma mint singura. Stiu ca voi suferi cand voi pleca. Chiar daca sentimentele mele nu mai sunt la fel de puternice  ca inainte, tot il iubesc, si stiu ca mi-ar fi greu sa ma despart de el. Dar totusi, chiar daca il iubesc, ceva lipseste. Ceva care ma impiedica sa fiu complet fericita. Asa ca mai bine ii spun acum, decat sa mai ramanem impreuna, daca despartirea tot va veni. 

-Mi-a fost dor de tine. Ma bucur ca esti din nou cu mine. Am incercat sa schitez un zambet, dar nu prea mi-a iesit. Ochii imi erau deja umezii.- Ma duc sa aduc ceva de baut.

-Sarah, esti sigura ca esti bine? 

-Da. Adica...de ce nu as fi? Nu m-a crezut. Sunt sigura ca nu m-a crezut. Ma cunoaste mai bine de atat.

Dupa ce am mancat m-am ridicat sa urc in camera, dar Connor m-a oprit.

-Sarah?

-Da? 

Cateva secunde nu a spus nimic, si eram gata sa intervin, dar apoi a inceput sa vorbeasca.

-Ce se intampla cu tine? Adica, ce se intampla, cu noi? Aproape ca nici nu mai vorbesti cu mine, iar cand vrei sa imi spui ceva, eziti, apoi nu mai spui nimic.

Am tras aer si piept, si m-am hotarat sa ii spun. 

-Sti ca am primit o bursa la Sydney, asa-i? Vreau sa merg.

Puteam observa ca era intr-adevar uimit de ce auzise. Dar trebuia sa ii spun.

-Stiu ca e decizia ta dar, pot intreba de ce?

-Bine. Nu vreau sa te mint. Nu mai simt ce simteam inainte. Adica, inca sunt indragostita de tine, dar nu cred ca te iubesc. Si e mai bine asa. Vroiam doar sa te anunt din timp. Dar, putem ramane prieteni nu?

-Eu...nu cred ca pot fi doar prietenul tau. Imi pare rau.

-Stai. Nu ple-. Dar nu am terminat ce am avut de zis ca a si iesit pe usa.

Ziua a trecut greu. Ma simt usurata, dar intr-un fel ma simt si eu trista ca l-am ranit. Dar, tocmai de aceea i-a spus acum ca sa nu sufere si mai tare. Daca mai asteptam se atasa si mai mult de mine, si poate si eu de el, si ar fi fost mult mai greu. Am luat decizia corecta.

A trecut cam o saptamana de cand nu am mai fost la scoala, iar deja se apropie vacanta de vara.

                                   Luni

M-am trezit si m-am imbracat pentru scoala. 

-Alo? Ceau Sarah.

-Ceau. In 10 minute ajung.

-Ok. Imi dai tu beep.

-Bine. 

In ultima vreme treceam sa o iau si pe So Min in drum spre scoala. Mai stateam de vorba, si imi povestea tot felul de chestii amuzante pe care l-a facut. De exemplu, cand a mers la "The Ravens", a ramas blocata un baie si a trebuit sa iasa pe geam, sau la scoala cand a mers la ora in alta clasa, si a ridicat mana sa raspunda, iar profesorul nu a gasit-o in catalog, si multe altele. 

-Am ajuns.

-Acum cobor.

Dupa 15 minute am ajuns la scoala. 

-Ahhh! Nu e corect! De ce a trebuit sa ii spun?! Cap sec ce esti! So Min! Stai te rog in fata mea. Te roogg. Am zis smiorcaindu-ma.

-De ce? Nu imi spune ca i-ai dat papucii?

-Pai...nu e chiar asa. Iti explic mai incolo. Acum ajuta-ma da? 

-Ohh bine. A spus oftand.

Am avut cateva ore impreuna cu So Min, asa ca in ora de fizica i-am povestit ce s-a intamplat. A fost chiar usor sa o fraierim pe profa. Scriam biletele, iar ea credea ca scriam lectia. Nici nu am realizat cand s-a sunat de pauza. Ora de fizica nu ar fi trecut asa de usor in mod normal.

-Asa deci. 

-Aha. Dar chestie e ca eu chiar vreau sa plec.

-Atunci pleaca. 

-Dar nu e chiar atat de usor.

-Nu te mai inteleg. Acum 1 minut ai spus ca vrei sa pleci. Acum nu mai vrei?

-Nu stiu.

-Asculta-ma. Mai bine sa regreti ca ai facut ceva, decat sa regreti ca nu ai facut. Daca simti ca vrei sa pleci, atunci pleaca. Daca simti ca peste o saptamana vrei sa pleci in Hawaii, atunci pleaca. Fa exact ce iti doresti, fara sa iti pese de ce cred ceilalti. Pe mine sincer ma doare la baston de ce crede lumea. 

Am stat cateva secunde pe ganduri, dar apoi am stiut ce e de facut.

-So Min, mersi! Cred ca am luat o hotarare.