Asasin personal (BoyxBoy)

șapte

Mă trezesc și cred că e prânzul... Nu cred, sunt sigur. Soarele bate prea tare pentru a fi oricare altă parte a zilei. Mi-am recăpătat forțele, dar tot mi-e sete. Cred că ar trebui să explorez și eu acest loc puțin. Îmi iau telefonul și observ mai multe mesaje de la Will și Max. A, da, l-am mințit cu ceva, dar habar n-am cu ce. Un început se proporții. Îl sunt pe Will și-mi răspunde aproape instant.

-Vino la cafeneaua din centru, nu mai vreau să țip. Te aștept, sunt cu Max.

Spune simplu și-mi închide. Grozav! Părea nervos... Ce am făcut? Chiar vreau să aflu. Mă dau jos din pat, fac un duș și decid să mă îmbrac cu ceva mai "uman", vorba lui Vince. Îmi iau un tricou, blugii și o pereche de ochelarii de soare, toate accesoriile, fiind negre. Îmi pun și-o șapcă, tot neagră. Iar acum sunt gata. Mă încalț și ies din cameră.

-Unde... Wow, asta e ceva nou.

Îl aud pe Vince și-mi dau ochii peste cap. Nu pot să-mi ridic privirea pentru a-l privi, deoarece încă am imaginile de aseară în minte. Cobor scările, dar el se poziționează în fața mea, oprindu-mă din a mai înainta pe hol. Nu-mi mai seama dacă vrea să zic ceva referitor la ce s-a întâmplat aseară sau vrea doar să afle unde merg.

-Un prieten s-a enervat din nuj ce motiv. Mă lași să plec?!

Zic mai mult ca pe o chestie logică, dar el dă negativ din cap. Doar nu vrea să mă țină aici? Am plecat de multe ori, n-aș dispărea tocmai acum... Dar aș vrea.

-Vin cu tine, altfel nu te las.

Mă enervează chestia asta, dar trebuie să ajung acolo. Aprob cu o mișcare din cap și trec pe lângă el. Îi simt privirea pe mine, iar asta mă face să revizuiesc ce s-a Întamplat asea... Azi-dimineață. Le trimit mesaj că trebuie să mai vină cineva cu mine, așa că să aibă mască, iar ei mă aprobă.

Urcăm în mașină, iar Vince începe să conducă, lăsându-se liniștea între noi. Aș vrea să spun ceva, dar nu știu ce. Sper doar că n-a înțeles ceva greșit... N-aș mai vrea să se întâmple evenimentul de azi.

-De ce te-ai îmbrăcat așa?

Îl aud dintr-odată și regret c-a vorbit. Nu putea tace până ajungeam? Înghit în sec, dar nu mă uit la el, prefer să privesc pe geam.

-Ai zis să mă îmbrac cu ceva mai "uman". E destul de uman?

Zic, gesticulând ghilimele în aer. Îmi aruncă o privire cu colțul ochiului și zâmbește. Aș vrea doar să dispar de aici și să nu mă mai întorc vreodată. Mai e și fazw cu Will, părinții și frații mei, iar acum tâmpenia cu Vince.

-Eu aș fi vrut să ai mai puține haine pe tine... Sau chiar deloc.

Îmi șoptește ultima parte la ureche și înghit în sec. Bun, deci chiar are idei perverse cu mine. Asta nu e pedofilie? Am 16 ani. Îmi dau ochii peste cap la gândul ăsta și prefer să nu zic nimic. Nu mi-a păsat în ultimii 6 ani de lege, n-o să-mi pese acum.

(***)

Mă dau jos din mașină, dar nu înainte de a-i spune să plece dacă vede pe cineva suspect. Acesta nu prea a fost încântat, dar m-a aprobat. Intru în cafenea și mă bucur când îi văd într-un loc retras și xu fețele acoperite. Măcar m-au ascultat.

Mă așez lângă ei și-i salut. Îmi comand o cafea pentru a mă trezi, aceasta îmi e adusă rapid și iau o gură. E perfectă! Cei doi mă privesc serioși, dar eu tot nu-mi dau seama ce-am făcut.

-Ești dependent de ceva?

Îl aud pe Will, iar preț de-o secundă n-am știut ce să răspund.

-Dacă să omori se numără printre variante, atunci da.

Spun și mai iau o gură de cafea.

-De ce nu mi-ai spus că erai dependent de droguri? Amândoi erați. La cât? 8 ani? Jack, mai consumi?

Îngheț la auzul vorbelor sale și aproape că nu mai știu să vorbesc. Dacă o luăm așa... Ăsta nu e singurul lucru pe care l-am ascuns.

-Eram agresat de părinții mei, drogurile, fiind o cale de evadare. Mai consum doar ocazional. Doar pentru asta mi-ai făcut scandalul ăla?

Imediat ce-am terminat de vorbit, fața lui Will s-a schimbat. Bine, poate nu trebuia să zic că agresarea sexuală și drogurile sunt un nimic, dar chiar nu mai consider un așa mare lucru... Partea cu drogurile.

-Agresat? Jack... Eu... Sexual? Fuck! N-ar fi trebuit să insist, chiar îmi pare rău.

Îl asigur că totul este în regulă, deși nu prea era. Am mai stat să vorbim și am plecat. Ceva îmi spune c-o astfel de întâlnire va mai exista, iar asta nu prea îmi comvine.

Urc în mașina lui Vince, iar acesta pornește la drum. Mă uit pe geam și înghit în sec atunci când îmi văd părinții când ies dintr-un magazin de haine. Aceștia se uită la mine, făcându-mă să-mi întorc capul în față.

Nu cred că m-au recunoscut, până la urmă au trecut 6 ani de când am fugit, iar pubertatea și-a lăsat cuvântul asupra mea, dar tot nu-mi place să știu că ei s-ar amuza pe faptul că sunt viu, dar am act de deces. E frustrant și simplul fapt că încă trăiesc și n-au fost uciși.

-Ce-ai zice să spun eu ceva despre mine și după tu?

Îl aud pe Vince și-mi vine să-l bah cu capul în volan. Dar ce e aici? 100 de întrebări? Ce metodă subtilă de-a afla cine sunt. Ghinionul meu este că sunt foarte curios, deci...

-Începe tu.

Îl îndemn, iar acesta trage aer adânc în piept. Presimt c-o să fie ceva greu de digerat... Pentru oricine altcineva, doar eu nu.