Asasin personal (BoyxBoy)

treizeci și șase

Am ajuns acasă, merg în bucătărie, găsesc rapid un cuțit și urc în camera mea. Trag aer adânc în piept, dar nu apuc să fac ceva că aud o bătaie în ușă. Intră în cameră frații mei și mî prives îngrijorați. Chiar strig de la kilometrii a sinucidere?

-Ai venit destul de rapid de la Vine, ești bine?

Întreabă Dan. Îi răspund afirmativ cu scuza că el avea niște treabă și de aia am plecat mai rapid. Ei nu par prea convinși de spusele mele, dar pleacă. Sincer, asta a fost o idee poastă. 

Ajung la concluzia că mai bine mă plimb puțin, dar iau cuțitul cu mine. Cobor pe geam și merg spre pădure. Nu mă voi duce la Vince, vreau doar să mă plimb în speranța că mă voi convinge singur că nu e o idee bună ceea ce urmează să fac.

(***)

Ajung în acelaș luminiș ca de fiecare dată și mă așez pe iarbă. Este noapte, iar stelele sunt superbe. Ridic cuțitul deasupra ochilor pentru a-l vedea. Îmi pun degetul pe vârtful acestuia, trăgând aer adânc în piept când simt cât de ascuțit este. 

Îl las lângă mine, pe iarbă și-mi iau telefonul. Multe mesaje și apeluri de la Vince, dar nici nu vreau să-i aud scuzele penibile. Intru pe conversația cu el și încep să-i scriu un mesaj de adio, neprecizând locația mea.

Termin de scris unul dintre cele mai lungi mesaje din viața mea și-l trimit. Îmi închid telefonul de tot pentru a nu putea să-mi ia locația.

M-am plimbat ore-n șir, dar acelaș gând am în cap. Ce rost mai are viața? Iau cuțitul și nici nu stau pe gând...

Vince

Bună, nu vreau să mă lungesc, dar până aici a fost. Te iubesc și-aș fi făcut orice pentru tine, dar asta e prea de tot. Tu chiar credeai că n-aș fi aflat? Ești penibil. Te urăsc. Nici n-ai idee ce-mi trece prin cap, dar vei afla la sfârșitul mesajului.
Te urăsc c-am crezut că vei fi cineva pentru care merită să iubești viața, dar m-am înșelat. M-ai făcut să-mi urăsc existența mai tare decât o făceam deja, iar acum sigur ești cu el, nepăsându-ți cât sufăr.
Ți-am spus toată viața mea, mi-am pus sufletul pe tavă în fața ta și mi-ai aflat cele mai ascunse secrete, dar astea au fost cele mai mari greșeli din lume și nu le voi mai repeta vreodată... Asta dacă aș mai putea.
N

u vreau să te mai văd, dar nu vreau să suferi și tu. Te-am iubit, în ciuda faptului că acum doar ură simt. Vreau să duci o viață minunată, știind că ți se va întoarce cumva ce mi-ai făcut.
Vreau doar să știi că... Nu ne vom mai vedea niciodată. M-ai rănit și nu ți-a păsat de asta. Cum ai putut să mă înșeli? Am impresia că nu m-ai iubit vreodată, dar mă voi minți, sperând să mă înșel.
Nu-ți spun unde sunt acum, dar îți garantez că, dacă mă vei găsi vreodată, nu voi mai fi în viață.
Da, mă voi sinucide, iar tu ești răspunzător pentru asta. Sper că măcar sentimentul de vinovăție să-l simți, dar nu prea cred. Ți-am spus că sunt la pământ cu tot, iar tu mi-ai arătat că nu însemn nimic pentru nimeni. Că nu pot fi iubit și... Nici nu mai scriu.
Adio, Vincent McKay.

Citesc rapid mesajul de la Daniel, panicându-mă la cuvintele pe care le-a scris. Încerc să-l sun, dar are telefonul închis. Nu... Mă încalț rapid și ies din casă. Stau puțin pe gânduri, intru pe Google Maps și realizez că am o idee legat de unde ar fi.

A zis ceva de un luminiș din apropiere... Dacă nu e aici,
atunci nu mai e nicio șansă. Îl văd din depărtare și sun la salvare pentru a nu-l mișca. Opresc mașina și merg la ea. Are puls slab, dar mai respiră.

Ajung și ambulanța, îl stabilizează și pleacă cu el. Îi iau telefon, pornesc în urma ambulanței și-l sun pe unul dintre frații săi. Nu vreau să știu ce o să-mi facă când vor auzi.

-Daniel, s-a întâmplat ceva?

Se aude vocea lui Alex.

-Hei... Sunt Vince.

Spun cu sufletul în gât.

-Vince?! S-a întâmplat ceva?

Vorbește panicat și pot jura că l-a chemat pe Dan.

-Spitalul din centru... A făcut o prostie.

Îl aud strigându-l din nou pe Dan și după cum se ceartă, dar ajung la un consens. Îi aud cum se îmbracă și-mi spun că vin imediat, apoi închid apelul.

(***)

Mă întorc de la magazin cu al treilea energizant, simțind cum mor pe interior. Simt o mână pe umăr, mă întorc și-i văd frații.

-Daniel...

-În comă. Nu mi-au spus mai multe.

Vorbesc, încercând să par că n-am fost ultimul om. Aceștia pleacă imediat în spital, eu ducându-mă la mașina mea. Pornesc în viteză, în ciuda faptului că aș vrea să rămân.

Nu-mi vine să cred ce dobitoc am fost. Nu-l merit, dar din cauza mea acum el poate muri. N-o să-mi iert asta niciodată. E 1 dimineața, dar nici că pot dormi. Vreau să fie bine. Nu-mi pasă dacă mă va urî o viață, doar să trăiască, asta e important.