,,Într-un oarecare fel e frumos faptul că atunci când suntem copii vedem partea frumoasă a ceea ce ni se întâmplă sau că nu am cunoscut niciodată noțiunea ideei cum că nu ar exista frumos, sinceritate, chiar și prietenie. Era frumos faptul că ne plictisea proza pentru că uitatul la cuvinte și profilarea unei voci în cap nu era cea mai genială. Imaginile, oamenii pozitivi pentru că nu eram luați în serios și faptul că nu aveam nici o scuză pertinentă asupra faptului nefericirii erau o dovadă clară a fericirii noastre, însă eu nu mă pun să afirm tot ceea ce am făcut. Era frumos doar să vedem ceva extraordinar în ceea ce ține de lucrurile banale.
Viața nu se rezumă întotdeauna la banalitate.
Să te simți trist pentru faptul că nimeni nu te înțelege, deși problema ta văzută în ochii celor din jur nu este cea mai dificilă. Să începi să plângi pentru faptul că nu ești cine-ți spune lumea să pari, iar cu toate astea să-ți alegi singur modul de a fi și să dai vina pe cei din jur pentru cine ești. Să te ridici de fiecare dată cu riscul de a cădea, dar într-un final să te gândești la rezultat, nu la riscurile de după. De fapt, să te simți matur și să crezi că treci prin problemele vieții, când tot ceea ce faci este să începi să te maturizezi, deși maturitatea nu înseamnă să le știi pe toate.
Nu-s mândră de mine."