Black Cat

Oftez ușor și las ursulețul pe pat. Îmi privesc pentru ultima dată ghetele lungi până la genunchi negre, cu mai multe curele de piele înainte de a îmi apuca sabia. Reflexia mea în oglindă arată o persoană ce s-a maturizat mult prea devreme. Părul meu stă mereu liber pe umeri. Am grijă să îl tai dacă  crește prea mare. Ies hotărâtă afară. Copacul ce cândva era trainic și spunea povestea unui oraș plin de viață cu cântece și jocuri, acum este mort. Podul vechi este distrus. Ei sunt departe de acest loc. Unde totul este în gri alb sau negru. Oftând îmi fac patrulă obișnuită omorând monștri cu speranța că poate așa  se vor întoarce aici. Monștrii au apărut când copacul a secat definitiv de viață. Sunt niste chestii uriașe cu diferite puteri. Unii chiar și vorbesc. Alții doar atacă. Nu am nimic cu ei. Doar o speranță. Dar stiu deja ca acest lucru nu se va întâmpla. Plec iarăși spre casă de la marginea prăpastiei. Acoperișul nu mai este decât în anumite părți si zidul din față aproape că nu mai există. Iau iarăși județul vechi ce nu mai are in ochi si o ureche în  brațe pentru a mă  scapa de gândurile ce nu imi dau pace. Geacă mea lunga șterge praful ce se mai adună uneori.