Izabella nu era o simplă fată. Era cea care făcea Universul s-o iubească şi diavolul s-o dorească. Izabella era o raritate, prin culoarea părului, senzualitatea şi grația ei, comportamentul său şi vocea sa melodioasă. Izabella atrăgea toți băieții şcolii, din cauza corpului dar şi zvonului că era foarte bună la pat. Îți era imposibil ca Izabella să nu-ți aprindă călcăile doar atunci când îți arunca o simplă privire. Dar, Izabella despre care vorbesc, era împreună cu Diamond, căpitanul echipei de fotbal. Era un minte-scurtă, în timp ce ea era o încântare, o poveste nescrisa şi o poezie necitită. Izabella era Izabella. În clasa a 9-a mi-a făcut cu ochiul şi a ştiut că eram al ei, nu la propriu. Acum, totul se schimbase când toată şcoala aflase de sentimentele mele pentru ea, iar Universul ne făcea să ne întâlnim accidental. Sexul nu este doar o plăcere şi un mod de a te târfi, e o artă. !CARTEA ARE SCENE EXPLICITE ŞI LIMBAJUL ESTE UNUL VULGAR, ROG CITITORUL SĂ SARĂ SAU SĂ IGNORE CARTEA DACĂ ESTE DERANJAT DE LIMBAJUL LICENȚIOS ŞI SCENELE EROTICE! !CARTEA E O IDEE ADUSĂ DIN FILMUL ,,OH, RAMONA" , DAR NU ESTE COPIATA!