Ploaia rece de vară își făcea simțită prezența cu zgomot furios. Un fulger despică în două cerul, urmat de tunetul asurzitor. Așa fusese și crima. Așa murise soțul ei, cu aceeași brutalitate. Și cu aceeași sălbăticie avea ea să returneze pedeapsa făptașului. - Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu, șopti femeia, ochii ei glaciali sclipind nemilos, fixați pe lama strălucitoare a briceagului cu mâner negru de piele ce-l ținea între degete.