Ploua. Ploua chiar cu găleata. Dar nu mă deranja deloc. După atâta timp gustam libertatea din nou. Picăturile reci mă apăsau pe piele, simţindu-le ca pe niște furnicături. Fugeam prin ploaie, dând crengile la o parte, râzând. Cine m-ar fi văzut acum, ar fi zis că sunt nebună. Mi-am întins mâinile în lateral, făcând o piruetă din săritură.
-Sunt liberă! Am ţipat, liberă!
Am continuat să fug kilometri, râzând și chicotind de bucurie, până ce-am ajuns pe o câmpie întinsă. Ploaia se oprise, iar cerul prinsese o nuanţă portocalie. Avea să se facă dimineaţă curând. M-am trântit pe iarbă, continuând să râd. Nu-mi păsa că eram udă sau că sunt în mijlocul pustietăţii, în momentul ăla, îmi păsa doar că sunt liberă și îmi păsa doar de Niall. Acum că am scăpat, voi încerca cumva să-l caut.
El a fost motivul pentru care am evadat.