Îl privesc pe bărbatul din fața mea cu gura căscată, și trebuie să îmi încordez mâna ca să nu mi-o pun pe față. Zakar își strânge mâinile la piept și îmi evită ochii. Stânjeneala lui îmi provoca anumite emoții, printre care cele mai puternice era o anumită plăcere meschină și chiar respectul. Faptul că el a cedat un anumit rol pentru mine îmi făcea inima să se relaxeze cu ușurare. Planul pe care îl consideram oribil nu mai părea atât de rău. Parcă nu mai era atât de greu să înaintez cu el...
"Ăăă...uhm... Ești sigur?" sunt primele cuvinte pe care le spun și vreau să mă plesnesc din momentul în care deschid gura. Zakar pufnește sub eșarfa lui, apoi mă privește urât.
"Nu, nu sunt sigur." țipă el șoptit. "Nu mă fă să mă răzgândesc. Deja urăsc ce urmează să fac."
Tușesc indignată, și în ciuda faptului că stăteam într-o poziție incomodă pe asfaltul dur, îmi pun o mână pe șold și îmi ridic o sprânceană. "Urăști ce urmează, dar voiai să mă pui pe mine să o fac oricum? Nici nu ar trebui să fiu surprinsă, te gândești doar la tine."
"Logic că o fac, eu sunt cel important aici. Nu îmi pasă ce simți tu. Important e să scăpăm din locul ăsta."
"Crede-mă, sentimentul e reciproc." zic eu răutăcioasă.
"Așa ar fi doar în cazul în care ți-aș ucide vreo rudă. Și sunt foarte tentat să o fac, Astrid." mârâie Zakar, scuipând numele meu cu dispreț. Corpul meu procesează lent atacul verbal, dar atunci când o face, mintea mea se îndreaptă spre Jakoda, Tyson și Melanie, spre Karim, Franco si Avianna, chiar și spre domnișoara Sera.
Și tot ce voiam să fac era să îi protejez de pericolele care pot veni împreună cu Zakar.
Îi ochii mei, familia Holt și Consiliul grupării erau ca o familie pe care îi prețuiam foarte mult și cu care mă simțeam în siguranță.
"Pentru informația ta, Serena m-a atacat prima, iar eu m-am apărat. Oricine din rudele mele s-ar apăra cum ar putea de tine, chiar dacă ar însemna să te omoare." zic eu furioasă, omorându-l din priviri pe Zakar. Replica asta pare să îi închidă gura nenorocită, pentru că asasinul înjură sub nas și nu mai spune nimic.
Îmi strâng pumnii. Voiam să mă întorc și să plec, dar știam că nu pot face asta, deși Zakar mă călca pe nervi. La câțiva metri de noi erau o mulțime de yadii, inclusiv blestematorul. Trebuie să ne lăsăm neînțelegerile la o parte și să facem un plan ca să nu părem dezorganizați în acel cort.
Asta ar putea fi ultima noastră zi aici.
Gândul ăsta deschide o nouă regiune a minții mele, și mă trezesc că îmi las capul în jos din cauza ochilor care îmi devin umezi. Îmi era foarte dor de gruparea Aircomb, de casele construite în același stil, de străzile pe care le știam la perfecție, de conacul familiei Holt. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că mi-ar lipsi aceste lucruri, dar uite că s-a întâmplat. L-aș putea suporta pe Zakar încă o zi dacă asta ar însemna să ajung înapoi acasă.
Așa că mă așez mai bine pe pământul dur, sprijinindu-mi spatele de casa după care ne ascundeam. Zakar stă bosumflat în fața mea, cu mâinile strânse la piept. Se gândea, probabil, la un plan, la fel ca mine. Cum am putea să intrăm în cort fără să părem suspicioși?
Deci, în primul rând, dacă eu o să adopt rolul bogătașului, trebuie să arăt ca unul. El avea bijuterii peste tot pe corp. Părul, chiar dacă îi era slinos, era aranjat într-un fel anume. Din păcate, părul meu nu e în nicio condiție de a fi aranjat. E murdar, ciufulit și încâlcit. Mă enerva că era așa, pentru că mi-am iubit mereu părul. Îi adoram culoarea castanie, faptul că era lung până aproape de fund și că stătea mereu drept. Semăna cu cel al mamei mele, singura trăsătură comună pe care o avem. Cora semăna leit cu Nash, tatăl ei, și mă bucuram că ea nu a furat și trăsăturile mamei.
Dar, revenind la planul pe care trebuia să îl facem, mi-am dat seama de ceva: puteam imita inelele și cerceii acelui yadiu dacă le făceam din aer. Literalmente, puteam face mici sfere din aer care să pară ca ceva prețios. Din cauza asta îmi iubeam abilitatea. Opțiunile îmi erau nelimitate.
Voiam să încep să le fac, însă fără să vreau am mai observat ceva. Un detaliu important. Hainele de asasin ale lui Zakar erau exact ca uniformele gărzilor blestematorului. Dacă ar renunța la cearșaful de pe umerii lui și la prosopul verde, s-ar putea infiltra printre gărzi cu ușurință. Nu seamănă deloc cu așa-zisul 'produs'.
Decid să îi spun asta și lui. Ochii lui verzi mă fixează cât timp vorbeam și, să fiu sinceră, mă cam intimidau. Zakar și-a mângâiat geaca neagră de piele, apoi s-a încruntat. Știam deja ce gândea. Nu voia să renunțe la ea, ca nu cumva să își ruineze reputația. Voiam să îi țip în față că mă durea în cot de reputația lui, dar m-am abținut. Trebuia să o acopere cu ceva, dar cu ce..?
Asasinul sare deodată și își plesnește mâinile una de alta, apoi arată cu degetul spre mine. Tresar surprinsă. "Gata. Știu. E planul perfect." zice el cu repeziciune, părând că a uitat deja de supărarea lui.
"Ce?"
"Putem să facem schimb de haine."
"Ce?!" exclam eu cu un ton ridicat, apoi îmi pun rapid mâna pe gură. Privesc în stânga și dreapta, sperând că nimeni nu era atât de aproape ca să ne audă.
"N-am chef să îmi arunc uniforma prin cine știe ce gunoaie. O să ți-o dau ție pentru câteva ore, apoi când o să ajung acasă, o să o spăl cu clor sau alte soluții ca să nu îmi amintesc de tine." spune el cu nonșalanță.
Clipesc des, încă procesând planul lui. Să facem schimb de haine? Ce naiba? Nu știu dacă mi-ar plăcea să facem schimb de microbi și bacterii. Să nu mai spun că hainele lui vor arăta caraghios de mari pe mine. Expir lung și îmi țuguiesc buzele sub eșarfă. Ce să zic... Nu cred că avem altă soluție.
Dar totuși, schimb de haine?
Omul ăsta vine cu cele mai stupide planuri, jur.
"Măcar o să arate credibil?" întreb eu fâstâcindu-mă.
"Nu știu, deșteapto, lasă-mă să călătoresc până în viitor și să văd." zice Zakar plin de sarcasm. Inspir lung și am nevoie de toată răbdarea ca să nu mă dau cu capul de asfalt.
Asasinul apucă fermoarul gecii lui și o deschide, după ce a înlăturat cearșaful de pe spatele lui și ghiozdanul ascuns sub el. Zakar aruncă cele trei obiecte pe pământ. Mă conformez și eu, renunțând la puloverul verde și pantalonii îndeajuns de largi ca să încapă și bărbatul în ei. Decid să îmi dau jos și eșarfa de pe față, apoi pun obiectele vestimentare în locul nostru de târg. Am rămas în hainele în care am fost în restul zilelor, adică pijamaua roz pal care constă dintr-un tricou și pantaloni scurți. Încep să tremur fără armura mea călduroasă.
Îngheț când aud clinchetul unei curele, și realizez foarte rapid că spre deosebire de mine care aveam pijamaua dedesubtul celorlalte haine, Zakar nu avea nimic. Sângele îmi urcă spre obraji când bărbatul își dă jos pantalonii. Reușesc să văd doar preț de o secundă coapsele lui puternice înainte să îmi întorc capul. Îmaginea asta îmi domină toate gândurile și trebuie să îmi închid strâns ochii ca să nu mai văd ceva. Deși, foșnetul hainelor lovind pământul nu ajuta.
Doamne, sunt atât de stânjenită! De ce am acceptat planul ăsta stupid?
Când nu mai aud nimic, îmi dau seama că e timpul să îi iau hainele. Clipesc des, însă nu îmi întorc în continuare capul spre el, ci întind mâna și pipăi până dau de materialul aspru al gecii de piele. Trag toată grămada de haine spre mine. Înghit în sec. Cu fața fierbinte și simțindu-mă umilită, mă ridic în picioare.
Îmbrac pantalonii primii și am constatat că deși erau largi, am strâns cureaua puțin mai tare și chiar arătau drăguți. Am fost nevoită să îi răsucesc de câteva ori la poale ca să nu mă împiedic de ei. Următorul a fost tricoul negru pe care l-am băgat în pantaloni, și la final geaca. Mi-am înfășurat eșarfa din bumbac în jurul gurii și am descoperit într-un buzunar o pereche de ochelari de soare pe care sigur o să-i folosesc.
M-am întors spre Zakar un pic mai încrezută.
Mi-am mușcat buza ca să nu râd când l-am văzut.
Chiar arăta ca un 'produs'. Pantalonii îi erau mai strâmți decât am crezut, iar puloverul scurt, așa că asasinul trebuia să stea aplecat ca să nu i se vadă abdomenul. El și-a pus eșarfa cu model înflorat în jurul capului și pe aproape toată fața, iar cearșaful pe care nu mi l-a dat și l-a legat de talie ca o fustă lungă. De sub pantaloni se vedeau bocancii lui lustruiți.
Ce să zic, arăta bine.
"Dacă scoți un cuvânt, te omor." mârâie el. Îmi ridic mâinile în aer, iar el își mijește ochii. "Știi ce ai de făcut?"
"Da."
"Să mergem."
Îmi privesc concentrată palmele, apoi simt aerul cum se mișcă în jurul mâinilor mele. Îl adun în palmă ca o sferă densă și fumurie, apoi îl împart în cantități egale și îl deplasez spre degetele mele. Îl leg în jurul lor așa cum aș lega o ață, iar la final ajung să am cel puțin câte un inel pe fiecare deget. Străluceau și îmi luau o puțină cantitate de energie. Era perfect.
Îmi pun gluga gecii pe cap, apoi scot ochelarii de soare și mi-i pun pe ochi. Zakar pufnește la asta. Merg spre el și mă ridic pe vârfuri, apoi îmi pun palma pe ceafa lui și îl trag mai jos ca să nu pară totul atât de înscenat. Bărbatul își mărește ochii pentru o secundă, apoi își dă seama ce vreau să fac și se relaxează. Mă încrunt confuză.
Inspir și expir zgomotos, încercând să mă consolez că totul va fi bine și misiunea se va sfârși cu succes. Facem pași mici spre strada principală, eu încercând să arăt încrezută și arogantă, iar Zakar speriat. Încă o clipă, încă un moment... Vom ajunge acasă.
Ieșim pe strada principală. Yadiile păreau mai relaxate și își vedeau de cumpărăturile lor, iar gărzile arătau plictisite în posturile lor. Mă încordez ca să nu îmi mai tremure genunchii. Pășesc zgomotos și îmi pun o mână în buzunarul blugilor doar ca să par mai nonșalantă. Zakar face un adevărat show de a tremura din toate încheieturile și a se împotrivi din când în când. Mergem spre cortul roșu apropiat. Simt privirea unei femei care se juca printre degete cu un pumnal. Ea mă privește pe mine, apoi pe Zakar, iar un rânjet sinistru apare pe fața ei. Yadia își mângâie părul negru și îi șoptește unei colege ceva la ureche. Mă înfiorez.
Ajungem în fața cortului mult mai repede decât mi-aș fi dorit. Yadiile ne priveau speriate, mulți dintre ei chiar se îndepărtau de mine, iar lui Zakar îi aruncau priviri pline de milă. Nu știau că și eu muream de frică atunci când îi vedeam. Eram atât de expuși oricărui atac! Ne-ar putea fi stors sângele din corp de yadiile cu ochi roșii, sau torturați de cine știe ce altă putere a lor. Aveam o singură șansă.
Gărzi mișunau peste tot prin fața cortului, iar două stăteau în lateralele intrării. Un yadiu mă salută cu o mișcare din cap, așa că îl imit. Simțeam priviri pe fiecare centimetru pătrat de pe mine, dar și mai multe pe Zakar. Am auzit cum unii și-au strâns degetele în jurul pistoalelor, iar alții au făcut câțiva pași mai aproape de cort. Erau precauți, cu toții. Numărasem vreo doisprezece, dar puteau fi mai mulți. Dacă ne descoperă unul din ei, suntem terminați.
Bărbatul care m-a salutat trage perdeaua care servea ca ușă a cortului și mă lasă înăuntru. Îmi încordez mâna și îl împing pe Zakar în față, destul de tare ca să pară credibil, dar nu îndeajuns de puternic ca să îl rănesc. Asasinul se împlecitește în față și se preface că își pierde echilibrul, căzând în genunchi. Îmi fixez privirea pe yadiile din interior.
Erau doar patru pe fundalul roșu țipător: cele trei gărzi și blestematorul care stătea pe un tron strălucitor din fier și piatră. Bărbatul cu ochi mov își lovea încet degetele de genunchi. S-a oprit dintr-o conversație când ne-a văzut. Mi-am abținut un tresărit. Primul meu gând a fost să scap de gărzi ca să îl putem omorî mai ușor. Așa că folosesc un truc învățat de la Tyson și îmi mișc degetele, controlând aerul din jurul celor trei. Văd cu ochii minții cum particulele își schimbă direcția și se transformă într-o mână invizibilă care înșfacă gâturile yadiilor. Va dura câteva momente până vor simți că ceva nu e în regulă.
"Lordul meu." zic eu, făcându-mi vocea mai groasă. Mă aplec în față într-o plecăciune, arătându-mi respectul pentru el. Când revin la poziția mea inițială, ochii lui mov, chiar și prin ochelari, m-au făcut să mă pierd pentru o secundă. Îmi revin rapid, știind care e prețul greșelii. Mă apropii de Zakar și îmi pun un picior pe spatele lui, forțându-l în patru labe. "V-am adus un cadou."
Zakar începe din nou să tremure și scoate niște scâncete, dar am zărit cum ochii lui analizează fiecare detaliu. Gărzile încep să se fâstâcească. Au observat că ceva le taie porția de oxigen. Trebuie să ne grăbim. Îmi măresc strângerea pe gâturile lor.
"Unde ai găsit unul cu atâția mușchi?" întreabă blestematorul râzând. Zâmbetul îi arată dinții ascuțiți. Asasinul se încordează. Eu înghit în sec. "Vezi să nu mă doboare." chicotește el.
Yadiul se ridică în picioare, abandonând tronul. El se îndreaptă spre noi. "Vreau să îl văd." sâsâie el.
Îmi măresc ochii. Acum e momentul.
Îmi iau piciorul de pe Zakar și îmi strâng pumnii. Mâinile invizibile de pe gărzi se solidifică, arătând ca un fum alburiu. Degetele lor apasă după voința mea pe ceafa yadiilor. Înainte ca ei să realizeze ce se întâmplă, se aude un triplu pocnet în momentul în care gâturile lor sunt rupte. Gărzile cad inerte pe podea.
Parcă văd totul cu încetinitorul. Cum Zakar se ridică, iar blestematorul se încruntă. Ochii lui luminează puternic. E furios și privirea lui aproape mă prinde din nou sub vraja lui. Îmi închid ochii la timp și îmi depărtez degetele unul de altul, apoi scot inelele de aer. Le fac să plutească alături în față până când aerul se amestecă, formând o sferă mai mare. O modelez sub formă de săgeată, cu vârful ascuțit și periculos. O trimit cu viteză spre blestemator. Văd cum ea levitează încetișor, dar e înceată doar în mintea mea, pentru că îmi revin din starea de alertă destul de rapid. Săgeata era mai rapidă ca niciodată.
Clipesc brusc și timpul revine la normal. Arma mea se înfige în pieptul blestematorului. El icnește, iar sângele țâșnește din rană și îi pătează hainele. Intensitatea privirii lui scade. Zakar sare la propriu peste el și îl doboară la pământ. Asasinul împinge săgeata mai adânc în pieptul lui, apoi îi apucă bărbia și începe a lovi capul yadiului de pământ.
O alarmă puternică începe să sune prin cort și afară. Aud zarva gărzilor. Mă sperii și mă arunc la pământ, apoi mă târăsc spre blestemator. Îi apuc sacoul în degete și îmi vâr mâna în buzunarul lui. Dau de ceva rece, rotund și care emana valuri de energie. Smulg portalul cu emoțiile crescânde. Pași zgomotoși se îndreaptă spre cort. Zakar vine spre noi și ia pușca lui care era agățată la cureaua pantalonilor de pe mine. Aud cum gloanțe sunt împușcate spre gărzi.
Portalul era asemenea unui ceas. Era auriu și cilindric, iar în mijloc avea un tip de ace de ceasornic și un buton. Eram norocoasă că știam cum să folosesc unul. Întorc acele în ordinea coordonatelor locului unde vreau să ajungem, adică gruparea Aircomb. În loc de orele pe care un ceas normal le-ar arăta, portalul are anumite cifre care pot compune coordonate. Făcând parte din Consiliul grupării, am fost obligată să le învăț, și acum sunt recunoscătoare pentru asta. Apăs pe butonul din centru când totul e gata.
Un vid apare pe covorul de lângă portal, o gaură neagră care împrăștie fum și vânt în jur. Mă întorc și îl apuc pe Zakar de braț, el fiind ocupat în a ține gărzile la distanță. Îl trag spre mine, apoi sărim amândoi în acel vid negru. Văd cum portalul se închide în urma noastră.
Mă trezesc că sunt aruncată pe asfalt dur. Tușesc de câteva ori, apoi privesc în jur. În fața mea era Zakar, iar în dreapta era conacul familiei Holt. Eram din nou în gruparea Aircomb. Eram acasă.