CAPITOLUL IX
Un miros puternic de alcool ma izbeste in clipa in care cobor de pe scena. Fara ca macar sa imi dau seama, Blight ma apuca de incheietura si ma taraste intr-un loc in care nu puteam fi vazuti de catre cei care inca mai asteptau pentru a fi chemati la interviu. Inainte de a nu-i mai putea vedea pe ceilalti, ii zaresc ca intr-o strafulgerare, chipul lui Owen. Imaginea capului sau inclinandu-se usor dintr-o parte in alta. Zambetul larg. Reusisem. Reusisem si de data asta. De fapt tot ce mai ramanea acum de pus la punct era strategia de maine, din arena.
-Johanna, vreau sa-ti prezint un vechi prieten! imi spune Blight indicandu-mi un om de statura mijlocie cu parul blond imprastiat in toate directiile. El e Haymitch, mentorul tributurilor din 12.
Incerc sa ma prefac ca sunt speriata, insa Blight imi da un cot facandu-mi semn ca ma pot comporta normal.
Pentru un moment ma intreb daca avea voie sa faca asta. Serios acum, e legal ca un tribut sa intalneasca un mentor din alt district? Naiba sa-i ia pe toti cu regulile lor, oricum nu conteaza avand in vedere faptul ca e deja aici.
-Johanna, spun intinzand mana catre barbat, incantata sa va cunosc!
Pentru un moment acest Haymitch, care, din putina mea cultura generala stiam ca este singurul Invingator din Districtul 12, pare ca ma analizeaza, ochii sai albastri patrunzatori poposesc pe fiecare parte a trupului meu. Ma simt expusa. Mi-as dori sa imi pot infasura bratele in jurul trupului. Nu o fac. Sunt consteinta ca asta ar atrage si mai mult atentia.
-Imi pare bine, iubito!
Faptul ca imi spune asa ma face sa ma inspaimant o clipa. Avand in vedere ca nici acest Haymitch nu era deloc treaz judecand dupa echilibrul de care da dovada in incercarea de a se tine pe picioare, am toate sansele ca Blight sa ma fi adus aici lipsit de intentii prea bune. Cred ca incep sa inebunesc daca am ajuns sa ma gandesc la asa ceva cand la doar cinci metri mai incolo sunt tributuri si avocsi, ca sa nu mai vorbesc de personalul pregatitor.
Barbatul se mai plimba pentru cateva minute in jurul meu de parca as fi fost un obiect ce urma a fi cumparat, apoi, brusc imi ridica barbia in sus, ma priveste in ochi si imi zambeste destul de sincer. Adica, cat de sincer iti poate zambi un om pe de-a-ntregul beat.
-E o cauza pierduta, Blight, mai bine alegeai baiatul. La cum arata si la ce plan i-ai dat nu o vad cu vre-un viitor prea stralucit pe aici daca reuseste sa iasa din arena.
-Haymitch... observ privirea pe care i-o adreseaza Blight, e ceva de genul "taci dracu' din gura". Nu cred ca e momentul potrivit pentru o astfel de discutie.
-Adica ea nu stie in ce se baga? il intrerupe Haymitch si pentru un moment realizez cat de in ceata eram eu mereu cu planul lui Blight, fiindca de fiecare data primeam indicatiile pe ultima suta de metri.
-Chiar, ripostez eu, in ce ma bag?
Mentorul meu ma priveste destul de incurcat mutandu-si ochii cand la mine cand la Haymitch, incercand sa ne spuna amandurora sa tacem.
-E prea periculos sa afle, am promis doar ca o duc in viata acasa si asta o sa se intample, ii sopteste Blight la ureche lui Haymitch, insa destul de tare in cat sa aud.
-In regula atunci, mult noroc! Haymitch se intoarce apoi spre mine si ma bate usor pe umar. Uite un sfat, iubito. Ramai in viata! Asta ca sa merite efortul depus.
Sunt destul de confuza deoarce un mentor din alt district tocmai mi-a urat sa castig Jocurile, iar asta nu mi se parea deloc normal.
-Domnule, spun, nu ar trebui sa le urati noroc tributurilor din 12?
-Oricum sunt ca si morti! Nu are rost sa iti faci griji din cauza lor nici in arena.
Pentru o secunda chiar imi e putin mila de ei, mai ales de baiatul care se aliase cu Owen. Oricum daca aveam sa-i ucid observ ca nici macar mentorului lor nu le pasa asta, deci parea in regula.
-Noi ne vom retrage acum. zice Blight si imi indica sa o iau inainte. Haymitch, ne vedem intr-o ora-doua, trebuie sa le dau ultimele instructiuni.
Merg direct catre lift si caut cu privirea butonul care trebuia apasat pentru a-l face sa ajunga aici, insa Owen mi-o ia inainte.
-Cum a mers interviul? il intreb putin rusinata de faptul ca nici nu-l urmarisem.
-A mers bine, oricum nu trebuia sa urmez nici un plan. Deci a fost usor. Tu, insa, te-ai descurcat excelent. Sincer chiar daca am stiut de toata strategia ta tot m-ai facut la un moment dat sa ma indoiesc si sa-mi pun intrebarea: oare chiar nu are nici o sansa?
Izbucnesc intr-un hohot de ras doar la gandul ca reusisem sa prostesc o natiune intreaga cu abilitatile mele de actrita pe care le crezusem egale cu zero... pana acum. Blight ni se alatura in timp ce urcam in lift si imi arunca o privire destul de ciudata, apoi se intoarce catre Owen facandu-i semn ca-s nebuna. Brusc, insa, ma opresc si nu din cauza celor doi ci din vina unui lucru mult mai rau. Abia acum realizez ca, daca reusisem sa-l pacalesc si pe Owen care stia cat de cat planul, oare ce credeau cei de acasa? Lyra, Eric, parintii mei... Oare acum stateau si se uitau catre ecranele care incetasera sa-mi mai difuzeze demult interviul si se gandeau ca nu am nici o sansa de a ma mai intoarce.
Mi-o imaginez pe surioara mea, ca prin vis, ghemuita in patul meu si vrand sa fie lasata in pace de catre mama si tata. Asa se intampla de fiecare data cand vedea ceva care o tulbura. Acum, insa, eu nu mai eram acolo pentru a o linisti. Gandul imi zboara, apoi la Eric. Il vad stand in fata lacului si aruncad pietre la-ntamplare doar pentru a se calma. Ii promisesem candva ca nu aveam sa patesc nimic din cauza vreunei idei de-ale mele de a sfida Capitoliul. Si iata-ma aici, facand exact ceea ce nu ar fi trebuit sa fac niciodata. Oare el isi daduse seama sau punea tot comportamentul meu pe seama socului?
-Cina e gata! spune Flavia in momentul in care ajungem in apartamentul nostru si ne indeamna catre masa plina.
Luam loc si incepem sa ne indesam in gura tot ce ne pica in mana, spre dezgustul Flaviei cat si a stilistilor nostri. Abia acum observ ca si ei sunt prezenti la masa. Stilista lui Owen pare mult mai draguta decat idioata de Thalia si, judecand dupa costumul sau negru, simplu, pe care l-a purtat in seara asta, cu gusturi mult mai bune in materie de moda. Observ cum Thalia abia se abtine sa nu comenteze cand se uita spre mine si rochia mea defrisata de toate volanele.
Dupa primul fel de mancare incep comentariile legate de prestatia noastra in cadrul interviurilor. Cu totii par a fi multumiti de Owen si cu atat mai bine, de mine nici nu se aduce vorba. Cred ca sunt ca si moarta pentru multi dintre ei.
La televizor se redifuzeaza interviurile noastre. Simt ca nu voi suporta sa ma vad exact asa cum m-au privit cei de acasa. Fara sa spun nimic imi sterg gura cu maneca rochiei si ma retrag in camera mea.
E o usurare sa o revad pe femeia avox in celalat capat al incaperii pregatindu-mi patul. Ma trantesc pe un scaun moale din fata masutei de toaleta si imi azvarl pantofii din picioare fericita ca am scapat de chinul de a-i purta.
-A fost groaznic la interviu, adica groaznic pentru oamenii care nu stiu de plan, din cate am inteles m-am descurcat destul de bine cu rolul meu. ma trezesc vorbind cu femeia cu toate ca stiam ca nu avea cum sa-mi raspunda. Habar nu am ce or sa isi inchipuie cei de acasa. Pur si simplu, vor crede ca i-am dezamagit.
-Iar vorbesti cu avocsii? e Blight si sunt sigura ca a venit aici pentru a-mi da ultimele instructiuni inainte sa plece sa se imbete alaturi de Haymitch.
-Nu-i treaba ta! ma ratoiesc eu.
-Fetito, cand o sa intelegi ca nu o sa-ti raspunda?
Nu am vreun argument prea plauzibil pentru asta asa ca ma multumesc sa scot limba la el.
-Fii serioasa Johanna. Sunt sigur ca stii de ce am venit aici.
-Ok, da-i drumul. Indruma-ma! ii raspund in continuare pe un ton destul de artagos.
-Fii atenta, maine, cand vei ajunge in arena, vreau sa adopti cam acelas plan de pana acum. Nu fugi direct in gura Cornului Abundentei deoarce acolo Profesionistii declansaza intotdeauna un adevarat macel. Incearca sa iei lucrurile care vor fi imprastiate langa placa pe care o sa stai. Cu toate ca nu sunt cine stie ce iti vor asigura oarecum supravietuirea in arena. Stiu ca esti agila si ca te cateri in copaci cu usurinta asa ca iti recomand sa-ti construiesti adapostul acolo. Incearca sa te faci cat mai nevazuta. Pana cand se vor afisa pe cer lista tributurilor moarte in baia de sange de la Cornul Abundentei multi vor crede ca esti moarta. Avantajul e ca ai jucat atat de bine in cat te vor neglija si in restul Jocurilor. Chiar daca nu iti vor vedea chipul pe lista de morti in prima zi, multi dintre ei, care isi vor aminti de tine, vor lasa natura sa se ocupe de moartea ta. Ce iti recomand sa faci pentru inceput este sa iti organizezi foarte bine rezerve de apa si hrana. Nu iti face tabara prea aproape de o sursa de apa deoarce multi vor fi acolo. Ce ti-as mai putea spune legat de toata nebunia asta ar fi ca trebuie sa astepti ceva timp pana sa ataci. Incearca sa furi un topor sau orice alta arma pe care sii cat de cat sa o utilizezi. Nu te angaja intr-o lupta corp la corp decat daca esti complet sigura ca ai sa castigi. Mai bine astepti sa se macelareasca intre ei, iar la sfarsit iti revendici coroana Invingatorului. Ai intrebari?
Vorbise atat de repede in cat habar nu am daca retinusem tot ca sa nu mai vorbesc de intrebari.
-Nu, nu cred. Poate doar una singura, dar nu tine neaparat de arena.
-Te ascult! spune Blight.
-Ai putea sa le trimiti ceva alor mei, acasa? Stii tu... in caz ca nu ma mai intorc.
Mentorul meu ma priveste aproape cu putina compasiune as putea spune. Vine langa mine si isi inchide palmele in jurul mainilor mele care incepusera sa tremure.
-O sa te intorci, Johanna, sunt sigur de asta. Dar daca tii neaparat o sa o fac. Lasa ce vrei sa le trimit pe masuta din sufragerie. O sa vad eu cand ma intorc. In regula?
-Multumesc! soptesc abia abtinandu-ma sa nu izbucnesc in lacrimi.
Incepe sa se scotoceasca prin toate buzunarele pana cand scoate la iveala o sticluta. Mi-o pune pe noptiera apoi se ridica sa plece.
-Bea aia. O sa dormi linistita, iti promit. Acum daca ma scuzi, am de dat gata niste sticle de bautura. Stii tu, toata chesti asta cu mentorul e o treaba complicata.
Rade in timp ce inchide usa in urma sa. Ma intreb cum reuseste de atitia ani sa-si pastreze cat de cat intreaga sanatatea mintala. Poate ca, la fel cum e medicamentul din sticla sunt si altele pe aici prin Capitoliu. Asta e singurul lucru pe care il cred deoarece chiar are dreptate legat de nebuneala cu mentorii, pare o treaba obositoare.
Abia cand imi dau jos rochia realizez ca inca duhneam a alcool si hotarasc sa fac un dus rapid ianinte de a ma apuca sa le scriu alor mei.
-Pregateste-mi te rog niste hartie, un plic si un creion! ii spun femeii apoi intru in baie.
Imi ia cel putin jumatate de ora pentru a indeparta tot stratul de machiaj pe care mi-l aplicase Thalia ianinte de interviu. Nu voi intelege niciodata aceasta dorinta a celor de aici pentru a arata perfect. In Districtul 7, uneori erai admirat dupa cat de urate iti erau mainile, deoarce asta insemna ca erai o persoana careia ii placea sa munceasca. Daca aici se fereau de orice imperfectiune sau cicatrice, acasa, le purtam cu mandrie pentru a ne aminti de diferite lucruri intamplate in trecut.
Ma simt atat de bine dupa ce ies din dus si ma privesc in oglinda. Aratam din nou ca mine si nu ca ceea ce se dorea sa se vada la televizor. De-odata, in minte imi rasuna vorbele lui Haymitch: "la cum arata si la ce plan i-ai dat nu o vad cu vre-un viitor prea stralucit pe aici". Niciodata nu ma considerasem o persoana prea atragatoare, mai ales datorita staturii mele nu prea impunatoare. Judecand dupa spusele fetelor de la scoala eram de-a dreptul urata. Cel putin asta spunea pana cand sa implinesc vreo doisprezece ani. De atunci am inceput sa ma iau mereu la bataie cu ele pana au ajuns sa nu mai comenteze nimic. Nu am sa pricep niciodata ce vede atat de atragator un barbat la fizicul unei femei. Suntem la fel pana la urma, carne, oase, sange.
Ma multumesc sa ma imbrac cu o camasa destul de lunga in locul unei pijamale si ma asez la masuta de toaleta pe care se aflau toate lucrurile cerute. Constat ca femeia avox nu mai era prezenta. Probabil ca avox mai aveai si alte indatoriri inafara celor de a avea grija de tributuri. Hotarasc sa dau uitarii acest gand si sa ma concentrez pe scrisoare. Imi ia cateva minute pana sa ma gandesc cum sa compun totul, dar in final rezulta ceva destul de satisfacator.
Draga mama si tata,
Nu mi-am dorit vreodata sa ajungem in acest punct, dar se pare ca nu e dupa cum ne dorim noi oamenii, ci, dupa cum hotaraste soarta. O sa incep prin a va spune tuturor cat de mult tin la voi. As vrea sa uitam toate divergentele care au avut loc vreodata intre noi si sa ne gandim doar la lucrurile frumoase care s-au intamplat.
Maine urmeaza sa intru in arena si am decis ca trebuie macar sa stiti ceva daca cumva eu nu ma voi mai intoarce de acolo. Sper din tot sufletul sa ne revedem, dar chiar si asa, nu puteti ramane in bezna.
In primul rand, ar trebui sa fac putina lumina pentru voi legat de toate actele mele de nebunie pe care le-am comis. Vreau sa intelegeti ca tot ce ati vazut la televizor a fost o prefacatorie, un plan. Un plan prin care am de gand sa-mi induc toti adversarii in eroare. Un plan care, din punctul meu si al lui Blight, este singura mea sansa de a iesi vie din arena. Oricum, daca nu o sa se intample macar sa stiti ca am incercat totul pentru a ajunge inapoi in Districtul 7.
In al doilea rand as vrea sa le inmanati celelate doua bucati de hartie pe care le sunt inscriptionate numele Lyrei si lui Eric si, macar petru amintirea mea, mi-as dori sa nu le deschideti.
Incercati pe cat se poate de mult sa ma dati uitarii.
Fiica voastra,
Johanna
Draga Lyra,
Daca citesti asta, cel mai probabil e ca nu ma vei mai vedea pentru o perioada de timp. Vreau doar sa stii ca, de fiecare data m-am gandit la tine si ca am incercat sa castig pentru tine, insa, in viata trebuie sa mai si pierdem.
Iti amintesti cand ti-am spus asta? Era in ziua aceea friguroasa de ianuarie cand ti-ai pierdut inelul pe care ti-l cioplisem. Proababil ca ai uitat de mult de inel, dar idioata de mine doar ce ti-a adus aminte. Ei bine sper ca asa sa se intample si cu mine. Nu vreau sa iti petreci tot timpul gandindu-te la mine deoarece de orinde ma voi afla, voi fi cu ochii pe tine si voi incerca sa te protejez chiar daca tu nu ma vei vedea.
Si, daca iti va fi dor de mine sa privesti cerul instelat in noptile de vara si sa iti amintesti de noaptea in care nu puteai sa dormi si te-am invatat constelatiile si cum sa nu te ratacesti in padure. Iar daca norii furtunilor vor astupa cerul in zilele reci iesi afara, in ploaie si adu-ti aminte ca eu voi fi mereu langa tine si ca te voi invalui mereu cu iubirea mea precum o fac si picaturile de ploaie.
Sper sa uiti totul cu toate ca sunt mai mult decat sigura ca este imposibil,
Johanna
Eric,
Trebuie sa stii ca e cea mai grea scrisoare de compus. Gandul ma poarta numai la acea zi cand am fost la lac si ti-am promis ca nu ma vei pierde niciodata din cauza vreunei idei tampite de a sfida Capitoliul. Si uite-ma acum. Jucand un rol in fata Capitoliului si a intregului Panem. Dandu-ma drept ultima proasta ca sa supravietuiesc.
Sunt sigura ca, poate pentru noi nu e cine stie ce act de sfidare, dar pentru ei este.
Imi pare rau ca nu mi-am putut tine promisiunea sau poate nu mi-am tinut-o pe de-a-ntregul deoarce macar nu sunt moarta in vreo Revolutie. Chiar sper din tot sufletul sa aiba loc vreuna. Poate ca acum, cand in sfarsit ai realizat si tu gravitatea Jocurilor vei spera la fel.
Maine dimineata ii voi cere lui Blight inelul de logodna. Vreau sa stii ca te voi iubi mereu.
Tutuor de pana acum le-am spus sa incerce sa ma uite, dar, pe tine Eric te cunosc si nici nu pot indrazni sa-ti cer asa ceva.
Te iubesc,
Johanna
Dupa ce termin scrisorile le indes pe toate intr-un plic pe care scriu adresa mea de acasa si ies din camera pentru a le lasa pe masuta din sufragerie precum imi spusese Blight. Camera e slab luminata, iar avocsii stransesera totul. Daca nu as fi stiut nici nu as fi banuit ca aici fusese vreun festin. Las scrisoarea in locul indicat de mentorul meu si o pornesc inapoi cu gandul sa ma bag in pat.
-Scrisori de adio? ma intreaba Owen.
Abia acum il zaresc pe canapeaua din fata televizorului inchis si ma intreb de cat timp statea acolo si mai presus de toate: de ce?
-Ceva de genul, ii raspund plictisita.
-Nu inteleg de ce le faci, oricum o sa castigi.
Sunt surprinsa de afirmatia lui. Pana la urma eram rivali, iar asta nu e normal sa se intample intre doi concurenti care aspira la acelas premiu.
-Nu fi asa sigur.
-Te-ai intrebat vreodata de ce Blight te-a ales pe tine? spune Owen.
Treaba asta chiar ma face sa tresar deoarce imi pusesem la inceput aceasta intrebare, insa, in ultima vreme, renuntasem sa-i mai dau vreo importanta.
-Poate pentru ca tu nu ai nici un interes pentru viata? gasesc eu un raspuns si chiar incerc sa rad putin.
-Cum spui tu, imi da dreptate Owen apoi ofteaza. Transmite-le salutari alor mei.
-Notat, Walcott. Stii, maine incep Jocurile. Ar trebui sa nu iti mai pierzi timpul in fata unui televizor inchis. Du-te si da pe gat sticluta aia de la Blight si culca-te, am auzit ca nu visezi nimic dupa ce o bei.
Imi ia cateva secunda pana sa imi dau seama ca Owen nu primise un astfel de cadou din partea mentorului nostru si ma face sa imi doresc sa nu fi amintit de ea.
-Ai grija, Mason... maine in arena, se fastaceste el.
-Ok, noapte buna.
Trantesc usa in urma mea fara sa imi mai pese daca mai spusese ceva sau nu. Ma cuibaresc in pat si ma invelesc cu asternuturile moi ce miroseau a parfum de flori. Intind mana, iau sticluta de pe noptiera si o dau gata dintr-o inghititura. E un lichid amarui care am impresia ca o sa ma faca sa vomit, dar pana sa ma gandesc bine la asta sunt deja adormita.
Dimineata pare rece si umeda judecand dupa privelistea mohorata ce se asternea in fata ochilor mei. Niciodata nu aveai de unde sti care erau temperaturile din arena deoarce erau controlate de catre creatorii-de-joc. Pe pat era asezat un teanc mic de haine ce consta intr-o pereche de pantaloni si un tricou ambele de culoare maronie. Le imbrac la timp deoarce Blight isi face aparitia in camera.
-Esti gata fetito?
Dau din cap in semn ca da si pornim amandoi catre lift. De data aceasta urcam pana pe acoperisul Centrului Tributurilor unede asteapta o aeronava gata de plecare.
-Vreau sa ne vedem din nou aici, imi spune. Si nu uita, sa nu cumva sa pasesti inafara platformei pe care o sa stai inainte de trecerea celor saizeci de secunde, altfel ajungi acasa tocanita.
El rade, insa eu nu ma pot bucura de aceeasi buna dispozitie. Pana una alta urma sa intru intr-un joc pe viata si pe moarte in care concuram cu tributuri care, se antrenasera pentru asta o viata intreaga.
Blight imi ia mana intr-a lui punandu-mi ceva in interiorul palmei apoi imi strange degetele peste ceea ce pare a fi o bucata de material.
-De la Eric, spune el.
In palma mea, pe un strat de catifea sta inelul de logodna alaturi de un snur de care era atrant un pandantiv ce reprezenta un copac frumos sculptat jumatate acoperit cu frunze, jumatate gol. Habar nu am ce reprezinta insa este deosebit de frumos. Imi pun inelul pe deget, iar mentorul meu ma ajuta sa imi prind lantul la gat.
-Mult noroc! imi ureaza si ma trezesc dintr-o data intr-o imbratisare ca de urs. Contez pe tine!
-Multumesc! ii spotesc. Nu uita de scrisoare.
Blight da aprobator din cap. Imi face semn cu mana in timp ce eu urc in aeronava strigand ceva ce nu puteam auzi din cauza zgomotului produs de aceasta.
O femeie in halat alb se apropie de mine cu o seringa in mana. Ma trag usor inapoi speriata.
-Ce e acolo? o intreb.
-Cipul tau de urmarire. Cu cat stai mai nemiscata, cu atat il implantez mai eficient.
Incerc pe cat pot sa nu tremur, dar asta nu ma impiedica sa simt o durere ascutita in brat cand acul imi introduce cipul metalic sub piele. Acum creatorii-de-joc vor putea afla in ce parte a arenei ma aflu.
Sunt destul de surprinsa cand Thalia isi face aparitia. Habar nu aveam ca stilistii insoteau tributul pana in camera de lansare. Cand aeronava se pune in miscare sunt placut surprinsa de privelistea pe care o zaresc printr-o fereastra mica. Plutim pe deasupra orasului si in momentul de fata imi imagine cam ce vizualizeaza o pasare in zbor. Deosebirea dintre mine si pasari, insa, este aceea ca ele sunt libere, fiind exact opusul a ceea ce sunt eu acum.
Drumul dureaza cam jumatate de ora inainte ca fereastra sa fie astupata de catre un avox, semn ca suntem aproape de arena. Aeronava aterizeaza, iar eu si Thalia coboram intr-un canal subterna din catacombele de sub arena. Urmarim instructiunile marcate pe pereti pana ajungem la destinatie: incaperea unde voi fi pregatita pentru lansare.
Totul e nou-nout. Voi fi primul si singurul tribut care foloseste aceasta Camera de Lansare. Arenele sunt situri istorice, conservate dupa incheierea Jocurilor. Locuri de vizitat in concediu, care se bucura de popularitate printre locuitorii Capitoliului. Stau cate o luna, revad inregistrarea Jocurilor, fac turul catacombelor, viziteaza locurile unde au fost ucisi jucatorii. Pot chiar si sa participe la reconstituiri.
Fara sa protestez o las pe Thalia sa imi prinda parul la spate cu un elastic stiind ca-mi va fi de ajutor cand aveam sa fug prin arena. Pe un umeras se afla o jacheta maro cu un sapte inscriptionat pe maneca pe care stilista ma pune sa o imbrac. Apoi sosesc intr-o cutie o pereche de cizme moi, din piele si sosete groase. Abia acum realizez ca fusesem in picioarele goale pe toata durata calatoriei.
-Sa te astepti la zile destul de friguroase. E tot ce pot sa iti spun judecand dupa costumatie. Acum nu ne mai ramane decat sa asteptam semnalul. Poate pana atunci vrei sa mananci ceva.
Dau aprobator din cap in timp ce ea cheama un avox cu o tava plina cu mancare. Sunt asezate pe farfurie oua, sunca, carnaciori, paine prajita, iar alaturi sta un vas plin cu lapte cald indulcit cu miere de albine. Asta e primul mic-dejun care aduce cu cele pe care le mancam in Districtul 7. Dupa ce termin tot din farfurie constienta de faptul ca s-ar putea sa nu mai mananc dupa zile bune sau sa nu mai mananc deloc, o vad pe Thalia cum imi zambeste.
-M-am gandit eu ca o sa-ti placa. Stii, de cat timp sunt stilista celor din 7 am invatat cate ceva despre obiceiurile lor.
-Multumesc, ii spun sincer.
Nu m-as fi asteptat ca o femeie atat de superficiala sa incerce sa patrunda in tainele districtului meu atat de adanc pentru a descoperi ce mancam.
-Mult noroc, Johanna. Sa nu uiti sfaturile date de mentorul tau. Iti promit ca o sa incerc sa-l fac sa se concentreze si asupra ta pe durata Jocurilor.
Imi vine sa rad deoarece Thalia habar nu avea de faptul ca Blight va fi concentrat numai asupra mea pe toata durata Jocurilor. Deodata o voce feminina rasuna in difuzoare anuntand ca trebuia sa ne pregatim de lansare. Ma indrept catre o placa rotunda de metal, pe care pasesc. Pe urma, in jurul meu, se coboara un cilindru de sticla. O vad pe Thalia cum imi zambeste si imi face cu mana ianinte ca cilindrul sa inceapa sa se ridice. Pentru cateva secunde sunt in intuneric, simtind placa de metal impingandu-ma in afara cilindrului, in aer liber. Pentru o clipa ochii imi sunt orbiti de stralucirea puternica a soarelui si nu sunt constienta decat de vantul care sufla cu putere, purtand miresma datatoare de speranta a copacilor. Arena era o bucatica din Districtul 7 atat de draga mie, padurea.