18.05.2011
Dragă jurnalule,
Au trecut două săptămâni de la petrecerea vărului meu. Mintea mea se gândește în continuare la Yoongi. Poate s-ar fi oprit dacă nu îl vedeam în fiecare dimineață. Mi-am dat seama că luăm același autobuz spre școală, doar că școala mea e la câteva stații, mai departe de a lui. Până acum nu l-am observat sau nu eram atentă la el, dar de la petrecere îmi bântuie gândurile.
În fiecare dimineață arată la fel. Cu ochii mici și somnoroși, acoperiți mai mereu de părul său negru, rebel. Pielea lui parcă e mai albă la primele ore ale zilei. Aceiași expresie rece, indiferenta și somnoroasă pe chipul lui palid. Mereu mă poziționam undeva în picioare lângă ușile autobuzului, iar el întotdeauna stătea undeva mai în spate, pe scaunul de la geam, împreună cu vărul meu. Aveam o priveliște frumoasă spre el. Sfârșeam prin a mă uita minute bune la el, cum dormea cu capul sprijinit de geam.
Într-o dimineață s-a întâmplat ca autobuzul să sară la o groapă, astfel brunetul a dat cu capul de geam și a început să își maseze enervant zona lovită. Nu m-am putut abține, am început să râd cât de silențios puteam, dar probabil tot m-a auzit, deoarece și-a îndreptat privirea spre mine. Am amuțit. Mi-am întors privirea stânjenită spre geam, iar când m-am uitat înapoi la el, acesta mă privea inexpresiv. Ne-am privit preț de câteva secunde, până când vărul meu l-a atenționat că au ajuns la școală. Astfel, și-a luat privirea de pe mine și a coborât.
Totuși, nu înțeleg de ce mă preocupă el, de ce sunt atentă mereu la el și la toate detaliile și acțiunile lui? Ce văd așa interesant la un tip ca el? Nici măcar nu îmi zâmbește. De fapt, nu l-am văzut zâmbind până acum. Poate asta mă preocupă.
Yoongi, de ce nu zâmbești?
Moon Geum-Young
____________________________________
Bună lumeeee... Și eu pe aici! 😅