TE VA UCIDE, IUBINDU-TE
DENIZ
Atunci când bărbatul copleșitor și-a dus brațul în jurul meu, ușile glisante s-au deschis, permițându-ne să ieșim afară în locul special amenajat pentru fumat. Când și-a tras pachetul de țigări din buzunarul pantalonilor, ochii celor doamne de alături s-au îngustat către noi. El doar a ignorat acel val de bârfe care se putea citi în ei și servindu-mă cu unul din intrumentele lui Lucifer, am continuat să vorbim despre ultimele evenimente din cadrul aeroportului.
Sprouse picase extrem de prost în fața primei lui comisii, în special când Milton își făcuse apariția pe nepregătite, dând peste cap planul său de a arunca asupra mea toată vina acelui atac din parcare. Iar Morin pur și simplu nu-și făcuse prezența în cadrul acelei comisii. Nu aveam să știu dacă cei doi bărbați ai familiei Browns planificase acest lucru, dar cel dintâi se comportase ca și când nimic nu se întâmplase.
- Încă nu-mi vine să cred că a primit două luni de suspendare pentru ceea ce s-a întâmplat...
Eu mi-am recunoscut mie pentru prima dată, ca apoi bărbatului din fața mea.
- Au fost multe zvonuri, Deniz! Crezi că nimeni nu a auzit ce mai făcea el la sosiri...?
Comandantul Browns mi-a vorbit, aruncând restul de țigară în clipa în care și-a privit ceasul de la încheietură. I-am zâmbit nesigură atunci când el mi-a făcut semn din ochi, având acea dorință ca eu să cred că totul avea să fie bine și nimic nu avea să vină după mine odată cu revenirea lui înapoi.
- Ai puțină încredere în fiul meu, știe ce face!
Bărbatul matur mi-a cerut, aducând în zona inimii mele mii de stări pe care de abia le gestionam în ceea ce îl priveau pe Dominic Browns.
Trecuseră două zile din acel moment extrem de intim dintre mine și Dominic, ce a avut loc în fața tatălui său. Ca apoi lucrurile să meargă într-o poziție favorabilă nouă. Cu Sprouse intrat în comisie, ca în cele din urmă astăzi să primească ultimele informații legat de cazul său. Iar comandantul mai tânăr al familiei Browns fusese prezent lângă mine pe tot parcursul acelor momente, asigurând-se că Sprouse nu avea să atenteze asupra integralității mele.
- Știi... îmi aduci aminte de mine în primele momente în care am urcat cu Dom la conducerea aeronavei de zbor pentru prima dată. Pentru că era un tip foarte rebel, nu prea s-a înțeles cu primul lui intructor de zbor, așa că am ajuns tot eu să-l ajut cu orele de practică.
El a povestit râzând, făcându-mă să fiu doar ochi și urechi asupra poveștii despre bărbatul superb ce-mi făcea pieptul să tremure la vederea sa.
- Țin minte că prima dată când m-am urcat cu el în avion, îmi tremurau toate celulele în mine. Pentru că îl știam cât de impulsiv și aprig era, așa că mă luaseră toate emoțiile până m-am văzut sus cu el. Și atunci mi-am dat seama ce fără sens erau toate acele gânduri, pentru că fiul meu chiar știa ce făcea și aveam impresia din prima secundă când l-am văzut manevrând acel avion, că el avea să fie și mai bun ca mine. Și de atunci nu este acțiune, cauză sau tot ce ar fi, în care să nu am încredere în Dominic! Pentru că deși seamănă foarte mult cu mine, știu că seriozitatea o are moștenită de la soția mea.
Eu am râs atunci când domnul Browns a adus-o în discuție pe soția lui. Pentru că era ceva magic la cei doi, se vedea cu ochiul liber atunci când îi vedeai împreună.
- Am încredere în fiul dumneavoastră, eu nu am încredere în Sprouse, atât!
I-am recunoscut, iar el a continuat să mă conducă spre porțile celor de la sosiri. Am trecut pe lângă Steven salutându-l și am mers spre locul de lângă femeia roșcată. Ea doar mi-a zâmbit atunci când zborul 3334 aterizase și povestind despre seara ce urma să vină, am stabilit locul de unde aveam să ne comandăm mâncare.
***
Kaylin mi-a întins în cele din urmă paharul de vin roșu și așteptând comanda cu mâncare pe care ne-o dădusem cu câteva minute în urma, ne-am făcut amândouă comode pe canapeaua. Era ceva al nostru să ne întâlnim la una dintre noi, stând de vorbă despre nemurirea sufletului, mâncând și ceva delicios.
Kaylin Saxton era singurul om de bază al sufletului meu. La fel, ca toți cei din jurul meu, ea nu știa nimic despre adevărul ce se târa printre pasagerii din companie, dar era felul meu de a o ținde departe de propriile mele sentimente. Ea era dulce, aprigă la mânie uneori, dar un prieten devotat care îmi știa cel mai bine viața. Și ceea ce era culmea, mă iubea așa cum eram. Și era un sentiment reciproc, în special pentru toate acele nopți pline de secrete dezvăluite pe care ni le împărtășeam.
- Trebuie să te întreb ceva...
M-am foit agitată, lăsând paharul de vin să se sprijine de coapsa mea, ca ochii căprui ai prietenei mele să mă țintească curioasă. Pentru că ardeam să pot împărtăși cu ea câteva gânduri despre bărbatul superb ce-mi bântuia nopțile în cel mai păcătos mod.
- De fapt, să-ți spun ceva...
- Ai făcut sex cu el, nu-i așa? Știam eu!
Ea s-a bucurat, îngrozindu-mă la auzirea acelei întrebări cu final incert.
- Oh, termină, Kay! Nu despre... chestia asta vreau să-ți spun. Termină!
Mi-am scuturat capul, deși noaptea aceea în apartamentul lui încă era în fața ochilor mei. Cum și pieptul lui lipit de pielea mea dezgolită și mâinile lui care încă mișunau pe fiecare curbă a corpului.
- Doamne!
Mi-am scuturat capul pentru a doua oară, ca prietena mea roșcată să izbucnească în râs, ca și când știa la ceea ce mă gândeam eu. Cum bărbatul acela păcătos era încă lângă mine cu zâmbetul acela incert și ochii lui de cobalt plini de dorință.
- Nu, ideea este cum ai rezistat tu atât... sau de fapt el cum a făcut-o?!
Am aruncat în ea una dintre pernele mici pentru canapea, obligând-o să-și ferească capul și să țină bine paharul de vin roșu. Ea s-a strâmbat caraghioasă la mine, comportându-se ca și când eu eram ceea ce pierdea din ochi cu adevărat esența lucrurilor.
- Kaylin, deviem de la subiect! De fapt, tot despre el este vorba... doar că nu prea știu.. la naiba! El are zbor în Barcelona săptămâna viitoare și m-a invitat două zile să merg cu el.
Ochii roșcatei s-au holbat către mine, lăsând-o pur și simplu cu gura căscată.
- Serios? Două zile în Barcelona? Dumnezeule mare, vreau și eu un Browns, mai este valabil vreo unul dintre ei? Știi ceva?
Carismatica mea prietenă mă determinase pentru a doua oară să o lovesc cu una dintre pernele de lângă mine, deoarece visa cu ochii deschiși, în loc să mă lovească peste ochi și să-mi spună că lucrurile erau prea avansate și că trebuia să-mi potolesc inima într-un fel.
- Și este minunat că te-a invitat, vei merge, nu-i așa?! Te omor dacă nu, apoi voi merge eu cu el!
Ea a rânjit către mine, făcându-mă să zâmbesc prostește.
- Am nevoie de un sfat! Crezi că...?
- Du-te, normal! Deși să recunosc sincer, sunt puțin dublicitară, jumătate din mine încă vrea să-l plezească pe nemernic pentru că începutul a fost ca un război, dar cealaltă spune, pune mâna pe el și nu-l scăpa! Bărbații aceștia Browns cică sunt doar lapte și miere, normal după ce îi tragi pe brazdă!
- Kaylin, o să merg cu el! Vreau doar să mă atenționezi în cazul în care mă aprind prea tare! Pleznește-mă!
- Ce spui, fată? Ești sado?
Kaylin s-a strâmbat către mine, lăsându-mă să cad într-o frustrarea ce-mi încărca pieptul de ceva vreme. Aveam nevoie de cineva să mă pocnească în cazul în care mă lăsasem prea dusă de val, astfel nu aveam să scap cu inima întreagă din asta. Iar Kaylin părea prea încântată de tot ceea ce mi se întâmpla, deci practic era o cauză pierdută.
- Deci te vei duce cu el?
- Da, o să-mi iau bilet spre Barcelona la două zile după ce pleacă el. Și voiam să te rog să-mi faci tura pe sâmbătă?!
Mi-am etalat zâmbetul inocent, ca privirea aceea buclucașă a prieteni mele să pufnească. Cu siguranță avea să o facă, nu doar pentru că era prietena mea cea mai bună, ci pentru că era genul acela de om care indiferent de greutăți, avea să le înfrângă pe toate.
- O fac, doar cu o singură condiție! Deși mă cunosc cu ambii lui frați, poți pune o vorbă bună pentru mine la Sebah? Chiar vreau un Browns!
- Oh, Doamne, Kaylin!
Am râs, iar femeia cu ochi căprui s-a destins, obligându-mă ca atunci când ușa a sunat să mă deplasez pentru a ridica comanda.
- Știi că vom merge în weekend în mall, nu?
Kaylin s-a ridicat în picioare, apropiindu-se de masa din apropriere, locul unde era așezată gustarea noastră.
- Pentru?
Am întrebat-o, așezându-mă pe unul dintre scaune pentru a continua să mă servesc cu mâncarea chinezească pe care ne-o comandasem.
- Cum adică? Fato, mergi în Barcelona cu iubitul tău, o să te îmbraci țiplă! O să renunți la hainele tale de culori închise și te voi îmbrăca doar în valonașe și mătase, și ceva la vedere normal.
- Mă doare capul!
Am gemut, lipindu-mi palma de frunte, ca femeia din fața mea să se înfrupte din felul meu de mâncare.
- Și vom merge și la un magazin de lenjerie intimă!
- Dar nu am nevoie!
Am răspuns fără să-mi dau seama de planurile speciale din capul lui Kaylin, lucru ce m-a lovit din plin atunci când roșcata și-a dat drumul la gură. Nu stârnind doar șocul pe fața mea, ci toată jena pe care deja o aveam legată de acest subiect.
- Da, dragă, vom lua lucruri pe care tu să le porți, dar nu vor fi pentru tine, ci pentru el.
Și puteam să mor.
***
Când am împins ușa grea pentru a păși în afara scărilor, i-am zărit trupul în apropierea bordurii, sprijinindu-se de mașina sa. Era o flacără în fiecare gest pe care îl făcea și pasiune în fiecare sclipire din ochii săi de cobalt. Aveam să mă mint mult și bine, spunându-mi că era doar ceva banal și trecător, dar știam câtă urmă avea să-și lase acest bărbat asupra mea. Câte amprente aveau să-mi îmbrace pielea și câte stări avea să-mi experimenteze sufletul, și totul doar datroită lui.
Când a renunțat în a se mai sprijini de bordul mașinii, trupul zvelt și subru a pășit către mine, aducând odată cu el mirosul acela care îl caracteriza din cap până în picioare: a încredere și putere. Inima mi-a pulsat nebunește când degetele lui mi-a prins brațul drept, trăgându-mă atât de aproape de el, încât i-am putut simți vibrațiile pieptului la contacul cu abdomenul său.
- Bună, iubire!
El mi-a șoptit când buzele lui mi-au mângâiat atât de încet obrazul drept, sprijinindu-mă în continuare de brațul său puternic. Când palma sa a ajuns la nivelul cefei mele, degetele sale s-au împleticit în părul meu des, apropiindu-și fața de chipul său. Buzele lui au continuat să-mi frământe rațiune când mi-au atins gura, reducându-mă la tăcere.
- Cum a fost la cina cu ai tăi?
L-am întrebat când mi-a strâns în mână palma, conducându-mă spre portiera mașinii. Mi-a luat geanta pe care o aveam agățată de umărul drept, lăsând-o pe bancheta din spate, împreună cu jacheta lui.
- Am mâncat chiar bine.
Dominic mi-a răspuns râzând, aducându-mi în piept o senzație de liniște.
- Seara între fete cum a decurs?
M-a întrebat atunci când eu mi-am tras centura, ca bărbatul din stânga mea să pornească radioul mașinii. Pe fundal am reauzit melodia de acum câteva zile, determinându-mă să mă întorc spre el și să-l întreb dacă cumva avea o pasiune pentru versurile acelei melodii.
- Destul de relaxant, amuzant și...
De abia mi-am abținut râsul colorat care mi se zbătea în obraji, deoaree nu aveam cum să uit comportamentul lui Kaylin pe întreaga seară și toate acele sfaturi indecente ce-mi uciseră urechile și gândurile despre iubire și pace în alt context primordial.
- Și...?
El s-a întors către mine atunci când am părăsit parcarea, ca ochii mei vinovați să aleagă să-și exercite gândurile pe ecranul telefonului său, decât să recunosc acele gânduri pe care mi le împărtășise Kaylin.
- Și atât.
Am răspuns jenată, ca el să-și înguste acele grote albastre spre mine, ca și când bănuia că mai aveam ceva de adăugat. Dar nu era vorba despre jena pe care o aveam față de el în ceea ce privea acel subiect extrem de personal, ci pentru că nu eram obișnuită să împărtășesc cu alți oameni anumite lucruri intime.
Câteva minute mai târziu ne aflam deja în fața blocului unde locuiam, ca bărbatul brunet să parcheze mașina în apropierea intrării. Eu am tras de pe bancheta din spate rucsacul și jacheta bărbatului brunet, fără ca să-l întreb dacă urma să urce cu mine în apartament. Dominic a coborât la rândul său din mașină, lăsându-mă să-i întind jacheta pentru a o îmbrăca. Când a blocat ușile mașinii, știam deja că întrebarea legată de petrecutul peste noapte la mine acasă nu își mai avea rostul.
- Deniz, tu ai uitat ceva...
El m-a urmat în cutia metalică când am intrat în bloc, ca privirea sa pătrunzătoare să mi se blocheze în piept. Brațul său stâng mi-a înconjurat talia, ținându-mă atât de aproape de el, încât nu aveam nevoie de nicio confirmare asupra faptului că Dominic Browns era mai mult decât voia să arate.
- La ce anume te referi?
L-am întrebat când liftul s-a deschis, iar noi am coborât la etajul meu. Eu mi-am scormonit mai bine buzunarul jachetei în căutarea cheiei, ca atunci când am găsit-o, Dominic să deschidă ușa.
- O să-mi răspunzi atunci când îți vei aduce aminte.
El mi-a aruncat un zâmbet în colțul gurii, lăsându-mă să mă perpelesc, așteptând să-mi dau seama la ce anume făcea referire. Bărbatul brunet a închis ușa în urma sa, ca eu să-mi descalț adidașii și să-i las la intrare alături de jacheta pe care o purtam și geanta de umăr.
- Doamne! Te referi la...
- Exact, iubire!
El mi-a făcut semn din ochi, ca eu să continui să merg spre bucătărie pentru a lua două pahare. În tot acest timp Dominic m-a urmărit din cadrul ușii, sfredelindu-mă cu privirea, ceea ce mi se părea amuzant, deoarece știam ce voia de la mine.
- Am făcut schimb de tură cu Kaylin, deci cu siguranță o să vin... Nu am mai văzut până acum Barcelona.
Am recunoscut timid, ca să torn în pahare vinul rămas de seara trecută, pe care tot noi îl consumasem, ca în cele din urmă să sfârșim adormiți pe canapeaua din sufragerie. Și nu aveam cum să uit zâmbetul prostesc pe care l-am avut când mă trezisem în acea dimineață, când Dominic dormise pe marginea canapelei, eu lăfăindu-mă pe restul saltelei. Ca starea sa inconfortabilă și ușor morocănoasă să ne marcheze întreaga zi, chiar și atunci când ajunși la aeroport, el tot continua să comenteze despre nenorocita mea de canapea căreia avea să-i dea foc foarte curând.
- Perfect atunci.
Dominic s-a dezlipit de cadrul înalt al ușii, apropiindu-se de mine lângă chiuvetă, servindu-l cu paharul de vin roșu.
- O să-mi iau bilet mâine dimineață.
M-am întors spre el, descoperind cu atâta ușurare zâmbetul acela viclean, ce-mi ascundea faptul că cel mai probabil biletul era cumpărat deja.
- Ți-am luat deja biletul.
El a vorbit, ca eu să mă întorc să-l pleznesc cu prosopul pe care îl aveam între degete peste brațul drept.
- De ce? Puteam să o fac singură. Dacă nu voiam să vin?
Dominic s-a strâmbat caraghios, aruncându-mi o grimasă atât de adorabilă încât nici eu nu credeam ce scoteam pe gură.
- Să fim serioși, aștepți aceaste zile libere, la fel de mult pe cât... te aștept eu...
Buzele lui mi s-au lipit de lobul urechi, făcându-mă să scap prosopul dintre degete și să rămân fără aer când m-a tras puternic de pe gresie, ridicându-mă pe blatul mobilei de bucătărie. Când buzele lui mi-au atins gura, am crezut că aveam să mor acolo, în brațele lui, în timp ce el mă devora în propria bucătărie. Și la naiba, dacă nu tânjeam după fiecare bucățică din acel bărbat puternic, care mă făcuse să capitulez în cel mai dezastruos mod, în numele iubirii.
Mâinile mele au continuat să-i mângâie pieptul viguros, ca atunci când el și-a făcut loc între picioarele mele, lăsându-mă să le susțin de șoldurile sale, buzele lui să coboare pe decolteul gâtului. A tras cu degetele ultimii doi nasturi ai cămășii albastre care îmi îmbrăca pieptul, lăsându-mă în cele din urmă doar în maioul alb pe care îl purtam.
- Naiba mai ajunge în vacanță în felul acesta...
Cred că îl auzisem vorbind când el și-a întins mână deasupra capului său, ajutându-mă să-i dau tricoul negru jos. Ochii mei au călătorit de-a lungul abdomenului său, ca degetele mele să mângâie în treacăt funiile groase ce-i îmbrăcau brațele. Buzele noastre continuau să se atingă frenetic, dându-mi voie să-i gust urmele de vin de pe buze și să-i citesc siguranța aceea copleșitoare pe care o avea în privire.
Aveam atâta nevoie să am acea siguranță pe care el o emana prin toți porii, în special atunci când a tras de breteaua maioului împreună cu cea a sutienului, lăsând săruturi fierbinți pe fiecare petec de piele. Când era vorba despre el, Dominic Browns era doar încredere și pasiune și se simțea acest lucru de fiecare dată când ochii mei îi descopereau grotele iar și iar. Când degetele lui au tras de marginea materialului alb, lăsându-mă dezbrăcată, mi-am spus că noi în noaptea aceasta nu aveam să mai apucăm acele două zile în așa zisa vacanță.
- Dom!
Am șoptit când el mi-a susținut greutatea cu brațele, în cele din urmă să nu mai simt materialul dur al suprafeței din marmură. Buzele lui au continuat să-mi lase urme umede pe pielea decolteului, aducându-mi în piept o senzație de gol nebună. Brațele mele s-au agățat de umerii săi lați, ca mâinile sale să-mi strângă tandru și în același timp puternic coapsele. Când el mă purtase în brațe până pe hol, aveam vaga impresie că dormitorul era mult mai aproape decât canapeaua din sufragerie, dar Dominic ne lăsase pierduți spre încăperea imensă.
Când spatele meu a făcut contact cu spătarul canapelei de culoare vernil, iar Dominic și-a făcut loc între coapsele mele, buzele noastre continuând să se frământe pasional.
- Ce?
M-am trezit întrebând, iar el și-a ridicat capul pentru a mă privi.
- Iubire, nu am de gând să profanez dormitorul tatălui tău.
El a râs, continuând să-și susțină greutatea pe brațe, stând deasupra mea și vorbindu-mi despre tatăl meu mort și faptul că se simțea ca și când era un profanator de morminte.
- Și ai de gând să profanezi canapeaua lui?
- Urăsc această canapea.
Dominic mi-a răspuns, făcându-ne atât de tare să râdem, încât știam amândoi că momentul romantic dintre noi nu își mai avea loc printre morminte și profanări.
- În felul acesta venim și din vacanță...
El a continuat să glumească spre mine când s-a aplecat pe o parte luându-mă în brațe, acest lucru în timp ce eu râdeam cu poftă.
- Ai dreptate, dacă până acum au fost invitați nepoftiți, telefoane insistente, era și timpul de ceva profanări de morminte...
- Ai noroc că...
Dominic a vorbit atunci când a tras de pătura de deasupra noastră, acoperindu-ne cu ea.
- Că?
Ardeam de curiozitate să aud din gura lui orice cuvânt, deoarece era o altă formă de a tânji în secret după orice afirmație ce-mi valida iubirea față de el.
- Nu vrei să știi...
El m-a strâns la brațe, dându-mi voie să-mi susțin obrazul de pieptul său fierbinte.
În seara aceea așa adormisem, eu în brațele lui, pe acea canapea pe care o împărțisem de atâtea ori, încât reprezenta locul unde noi ne descoperisem în multe feluri. Aveam să o urăsc atât de tare acea senzație, deoarece fiecare loc din acel apartament nu îmi aducea aminte de tata, ci de... el.
***
Când am închis ușa în urmă bărbatului brunet, tot ceea ce voiam era să merg direct spre dulapul imens din mijlocul domitorului pentru a-mi alege hainele pe care aveam să le iau cu mine. Deși mâine el avea să plece în călătorie, ca eu să-l urmez la trei zile distanță, discuția cu Kaylin de seara trecută mă pusese rău pe gânduri. Pentru că aveam să petrec câteva zile alături de acel tip magnific, iar eu nu eram pregătită nici să admit faptul că ceea ce urma avea să-mi resusciteze inima.
- Ce ai uitat?
Am întrebat cu voce tare, când la doar câteva minute de când Dominic îmi părăsise apartamentul soneria de la ușă să facă un zgomot infernal. Când am lăsat telecomanda să cadă înapoi pe canapea, trăgând după mine perechea de papuci de casă, soneria s-a oprit brusc. Ca atunci când am descuiat-o, așteptând ca de partea cealaltă să întâlnesc tot aceeași ochi albaștri, ceva din mine aproape fusese luată prin surprindere la vederea femeii cu ochi de pisică.
Posesoare a doi ochi la fel de intenși și pasionali, femeia brunetă mi-a aruncat un zâmbet strâmb, fandosindu-se pe un picior pe altul în fața apartamentului meu.
- Bună, Raven!
Am salutat, iar ochii ei au trecut de umerii mei, holbându-se în interiorul holului.
- Bună, Deniz!
M-a salutat, dându-și ochelarii de soare de pe cap, introducându-i în geanta ei de firmă care era agățată de antebrațul ei.
- Dacă îl cauți pe Dominic, tocmai a plecat acum cinci minute.
Am explicat, având acea senzație stranie pe care o simțisem și pe balcon, în ziua aceea în care rămăsesem doar eu și ea acasă la Dominic.
- De fapt, știu. M-am întâlnit cu el jos, mi-a spus unde stai și ce număr are apartamentul, voiam să-ți vorbesc.
Ea a vorbit atât de repede încât mintea mea avusese impresia că nu înțelegea perfect ceea ce femeia superbă îmi povestea. Adevărul era că de abia mă mai țineam bine pe picioare la vederea sa, știind în ce fel se terminase discuția noastră în casa tânărului comandant.
- Poftim?
- Știu că zilele trecute am fost o mică nenorocită teritorială și sunt sunt aici pentru a-mi cere scuze pentru comportamentul meu de maniacă!
Raven Browns s-a uitat către mine cu acei ochi oblici și extrem de siguri, aducându-mi în zona pieptului acea greutatea pe care o descopeream de fiecare dată când femeia superbă își făcea prezența prin preajma mea. Nu doar că eram dată peste cap de faptul că ea era afișată în fața mea, în fața ușii mele, ci și pentru simplu fapt că tocmai își ceruse scuze.
- Vrei să intri?
Am întrebat-o, dându-mă la o parte când trupul suplu și acoperit de un pardesiu maro a trecut de mine pentru a intra pe hol.
- Drăguț loc.
Ea mi-a zâmbind, schimbându-și antebrațul pe care ținea acea geantă care îmi luase ochii din momentul în care îi deschisesem ușa.
- Mulțumesc! Vrei să bei o cafea?
Era ceva în mine ce încerca să fie amabilă, nu pentru că îmi era extrem de dragă, ci pentru că se citea atât de clar în gesturile ei ascunse faptul că era într-o continuă căutare. Ea doar a aprobat din cap și conducând-o pe canapeaua mea de culoare vernil, a dat apreciativ din cap la vedere culorii piesei de mobilier. Bine că nu avea habar câte păcate putea ascunde acea canapea nenorocită.
Cât timp m-am retras în bucătăria din apropiere pentru a-i face cafeaua și mie o altă băutură, ceva în zona inimii mele nu avea liniște. I-am dat în treacăt un mesaj bărbatului brunet care era făptaș la prezența gazelei în sufrageria mea și încercând să fiu o gazdă bună, câteva minute mai târziu eram pe aceeași canapea, încercând să relaționez cu femeia care îmi făcea capul să amețească doar de la parfumul ei extrem de sofisticat.
Ea era genul de femeie cu care el ar fi trebuit să-și petreacă timpul, nu cu tine... om incert care avea să facă doar daune în urma inimii sale.
- Nu cred că relația dintre noi două a început foarte pozitiv.
Zâmbetul ei inegalabil mi-a atras atenia, ca brațul meu să se întindă după cana cu lichid maro.
- Cred că se putea și mai bine.
I-am zâmbit înapoi, deoarece vedeam faptul că încerca să relaționeze cu mine. La naiba, se afla în casa mea, după ce evitasem să mă răfuiesc cu ea pe balconul bărbatului superb din viața mea.
- El reprezintă foarte mult pentru mine, deși va trebui să încetez să mai fiu egoistă. Și da, o să-mi fie foarte greu să mă prefac că nu o să fiu centrul universului pe care îl împărțim, pentru că acum tu ești acolo și ești gata să-i oferi totul pentru o relație stabilă.
Toate acele cuvinte probabil aveau să-mi frământe intestinele în mine, deoarece în spatele femeii fatale se aflau prea multe cuvinte profunde care mă săpau pe interior.
- Dominic a fost acolo tot timpul, chiar dacă mai umbla cu alte femei și avea relații și orice, dar eu eram acolo și dacă voiam să-și petreacă noaptea la mine pentru că mă simțeam ca naiba, el era la ușa mea în următoarele secunde. A fost ancora mea foarte mult timp, pentru că am avut perioade extrem de grele și o luasem pe ulei în ultimul hal și doar el a fost în stare să mă țină de mână.
- Acest lucru nu trebuie să se schimbe, o să fie acolo oricând ai nevoie.
Am asigurat-o, deși era ceva în pieptul meu ce avea să-mi spună că ea avea să rămână ancora lui.
- Dumnezeule mare, sunt geloasă!
Ea a bufnit, determinându-mă să-mi îngust ochii surprinzători spre Raven. Femeia cu ochi albaștri era asemenea unui cadou special pe care îl primeai de la oamenii pe care nu îi suportai, adică îți dădea palpitații.
- Pentru că și atunci când sunt beată, pot simți că nenorociții lui ochi superbi s-au cam aprins după tine.
Eu doar am zâmbit, rostogolindu-mi ochii, încercând să nu mai fiu atât de încântată de fraza pe care Raven se forțase să o scoată pe gură.
- Și Deniz, dacă cumva îi ștergi sclipirea aceia din ochi, o să vin după tine și la capătul lumii și te voi ucide...
Și în acel moment nu știam cum să iau ceea ce Raven Browns îmi trântise în față. Ceva în tonalitatea ei spunea faptul că era doar o glumă, deși se simțea undeva departe, să nu forțez mai mult de atât sensul cuvintelor.
- Pentru că vreau să ții minte doar un singur lucru despre el: orgoliul lui este atât de mare, încât te poate ucide iubindu-te, nu-l forța să o facă!
Și nimeni nu trebuia să-mi spună ce bărbat dificil era Dominic Browns cu adevărat. Câte lupte să port până să câștig războiul cu propria sa inimă și de câte ori ieșisem distrusă din fiecare încăierare cu acel bărbat copleșitor de sigur pe sine. Pentru că aveam să-l iubesc, având urmele luptelor din încăperile companiei, din acel lift care ne adusese împreună, din fața aeroportului, de pe terasa clubului, din casa familiei sale, din orice colțișor al străzilor acelui oraș ce îmi aducea aminte de sobrietatea și încrederea pe care tânărul lord o exprima prin toți porii.
Pentru că el acum aproape îmi aparținea, dar nu aveam să uit nimic, deoarece fiecare cicatrice îmi era în piept. Pentru că nici săruturile, zâmbetele, îmbrățișările și sclipirea plină de pasiune din ochii săi nu aveau cum să le șteargă, deoarece aveam să știu pe viitor ce avea să mă dărâme cu adevărat din picioare.
- Și să fim serioși, te duci cu el în vacanță...
Ea m-a tras din șirul lung și greu de gânduri, obligându-mă să-i întâlnesc ochii jucăuși.
- ... acum chiar sunt geloasă.
Și nu puteam conversa cu ea, pentru că trezise în mine toate acele stări pe care le înecasem adânc în cele mai ascunse colțuri ale minții. Și nu eram capabilă să-i spun că nu trebuia să fie geloasă, deoarece nu aveam să-i iau încrederea ei în el și siguranța pe care el i-o asigura atunci când ea avea cea mai mare nevoie. Pentru că nu aveam de gând să i-l iau în niciun fel, eu doar voiam să gust puțin din iubire și atât.
- Să-ți dau un pont: îi place lenjeria neagră.
- Doamne! Ce este cu voi oameni buni...
Mi-am lăsat capul să cadă pe marginea canapelei, ca zgomotul produs de buna dispoziție ai lui Raven să mă facă să mă trag înapoi, holbându-mi ochii la ea.
- Nici măcar nu-mi fac curaj să te întreb de unde știi...
Ea a izbucnit pur și simplu în râs, frustrându-mă și obligându-mă să-mi faci zeci de mii de filmulețe în cap. Pentru că se vedea la o poștă faptul că ea îl cunoștea atât de bine și știa absolut orice lucru minor din viața sa.
- Adevărul este că voi doi semănați extrem de mult.
I-am recunoscut, ca ochii săi de pisică nebună să clipească în lumina naturală din încăpere. Pentru că acesta era și adevărul, Dominic și Raven erau aceași variantă în două forme diferite. Lucru ce mă îngrozea puțin, deoarece ea era cu adevărat copleșitoare în acel sens care te seca de energie, iar eu încă nu descoperisem acest lucru și la bărbatul cu ochi de cobalt.
- Sper doar să nu aibă destinul meu în ceea ce presupune fericirea, pentru că la naiba cu asta, el are habar cum arată iubirea, a avut de la cine învăța.
Raven m-a fixat, fără să mai schițeze vreo grimasă adorabilă ce o făcea și mai superbă de atât.
- Raven?
- Deci ține minte, lenjerie neagră.
***
Am împins ușa grea, făcându-mi loc printre corpurile agitate ce se grăbeau asemenea mie. Când am tras valiza după mine, valul imens de căldură mi-a oprit respirația în gât, ca ochii mei să călătorească asupra mușuroiului de oameni din spatele peretelui imens din sticlă. Mi-am aruncat ochii în căutarea trupului bărbatului brunet, dorindu-mi doar să-l regăsesc după toate acele zile peste care trecusem cu greu, în absența lui.
Mi-a fost dificil să trec de grupul de oameni care se îmbrățișau la doar câțiva centimetri de mine, ca atunci când m-am ridicat pe vârfuri să-l caut cu privire, bărbatul cu ochi de cobalt s-a remarcat prin rândurile nebune de oameni. Dincolo de zidul înalt din sticlă, purtând o cămașă albă, extrem de lejeră, cu ochelarii de soare pe față și zâmbetul acela la purtător, Dominic Browns se făcuse rapid remarcat.
Și în acel moment, trupul unui bărbat robust mi-a tăiat fața ca Dominic să-și dea ochelarii jos, dându-și capul pe spate într-o grimasă plină de naturalețe. Picioarele mi-au rămas lipite de podeaua lustruită a aeroportului, ca ochii mei să se blocheze asupra feței lui prin geamul înalt ce ne despărțea.
El era aici, așa cum îmi promisesem, el era tot timpul acolo, indiferent dacă vocea mea îi cerea acel lucru sau nu. Ceva a adus emoții în ochii mei când comandantul mi-a făcut semn să mă apropii de el, ca picioarele mele să rămână în continuare lipide de suprafața rece.
Ochii mi s-au înecat brusc în lacrimi, pentru că undeva în interiorul meu știam, aveam să fiu doar o altă nenorocită ce avea să moară ucisă de propria iubire.
A/N: Să nu mă ucideți, vă rog, dar pentru cei care îmi citesc cărțile de mult timp, știu cât de mult îmi place să-mi chinuiesc personajele.
Este unul dintre capitolele mele preferate. Și sper că v-a plăcut! :)