Era cea mai sinistră petrecere la care fusesem vreodată. Era ca un carnaval în timpul epidemeiei de ciumă. Eva murise. Xander murise. Și tot liceul era la o petrecere de bețivi, cu lumini fluorescente colorate, cu gustări ieftine de la Wallmart și cu alcool— pe care Adam, probabil, îl cumparase cu buletinul bunică-sii.
Petrecerea se ținea într-o vilă impunatoare din cartierul de nord, care arată ca Expoziția Universală și in față care-i trona o superba fântână arteziană.
În jurul ei era un pavaj din piatră care traversa toata curtea, imensă cât un teren de golf, până la intrarea in casă, care dădea direct in livingul ticsit de canapele și divane din piele. Încăperea avea un aer baroc, cu tablouri cu rame bogat incrustate si tapet în dungi roșii și aurii. Și totusi, mirosea a iarbă, iar de la etaj se auzeau sunete de sex. Mizeria asta era echivalentul unei petreceri de "tocmai mi-a aparut păr la puță" ținută la palatul Buckingham.
Tot liceul era acolo. Toți cei de la buletinul de știri erau acolo. Probabil și criminalul era acolo. Până si tipii de cercul de matematică erau acolo. Toți șase. Eu eram numărul sase. Elliot era numărul unu. Steve și Clarke erau numerele doi si trei; si pe tipii patru si cinci nu mai știam cum îi chema. Oricum cercul ăsta exista doar in teorie, având in vedere ca renunțas demult la întâlnirile noastre lunare, in care ne ascundeam in amfitetrul liceului ca sa il bârfim pe Euclid. Fusesem in cădere libera la capitolul matematică de cand nu s-a mai întors Travis, așa ca, îmi pierdusem si cei patru "teoretic-prieteni-care-nu-imi-stiu-numele-dar-imi-place-sa-vorbesc-cu-ei-despre-faptul-ca-Euclid-murise-virgin". Elliot era lângă mine. Îl obligasem să vina. Lucas era răcit și nu venise. Era marele absent al petrecerii și toată lumea era supărată că nu va mai apucat sa îl filmeze in pragul unei come alcoolice.
— Ce mobilă grozavă au aici, a spus Elliot, imediat cum am intrat. Uită-te la canapeaua asta. Dacă mi-aș tăia picioarele, aș putea sa încap in ea.
Elliot s-a trântit pe canapea, împrăștiind pe jos pernele colorate pe care erau brodate mesaje precum "fericirea vine din interior" si mi se părea ca bunica lui Adam era de-a dreptul nebună sa puna in sufrageriei niste perne atât de îngrozitoare.
Majoritatea obiectelor din încăpere aveau ceva bătrânesc in ele. Draperiile de un bej murdar, covorul de iută care acum era pătat cu suc de struguri si lampi cu diamante de sticla care atârnă.
În jur era un adevărat zid de fum toxic, care imi îmbâcsea mințile, iar luminile aspre și neobișnuite ale neoanelor colorate îmi zgariau retina la propriu. Era o mare de siluete in jurul meu, toate capetele arătau ca niște boabe de orez într-un bol uriaș. Tot oxigenul din living se evaporase, si la fel facuse și cel din interiorul meu, din celulele mele. Petrecerea aia ma făcea sa ma simt ca o casa confiată, asa ca, dupa o oră de dansat singur, am avut nevoie de o pauză. L-am apucat pe Elliot de antebraț si l-am târât cat mai departe de living, in căutarea bucătăriei.
Am gasit-o în capătul unui coridor înalt si pustiu, care mirosea puternic a dezinfectant. Înăuntru erau doua fete, cocoțats pe blat, care au plecat in grabă imediat ce ne-au văzut inteand. Am urmarit cum siluetele lor se pierdeau in întunericul din hol si m-am asigurat da nu mai venea nimeni.
De fapt, nu venisem la petrecere ca sa mă distrez sau sa trag pe nas sare de lămâie — ca restul oamenilor— ci ca sa imi măresc notele. Stiu ca suna imposibil, dar venisem la o petrecere ca sa imi îmbunătățesc rezultatele școlare. Venisem ca să rămân eligibil pentru bursa de universitate, care sa ma scuteasca de taxele pe care nu le-aș fi putut plăti nici cu jumătate din organele mele intene. In seară aia, eram convins ca trebuia sa fac ceva cu situatia mea școlară. Și somnul începuse sa nu mai fie suficient. Asa ca, am venit dupa pastilele comandate cu o seara in urma. Mai exact, de pe un forum numit "Methville", de unde, practic, elevii liceului faceau rost de stimulente și droguri ușoare. Majoritatea liceelor aveau un astfel de forum, fara ca politia să se sesizeze in vreun fel. Probabil dealerii făceau parte din echipa de baschet si nici macar politia nu avea de gand sa se luna cu ei. La fel ca in cazul hartuirilor sexuale.
Am inspectat atent încăperea. Bucătăria era si ea la fel de avangardista, cu blaturi din granit, dulapuri din lemn de santal si o insula mai mare decat mașina mea. In stânga noastra era un frigider din inox, cu uși duble care aducea mai mult cu o nava extraterestra decât cu un frigider.
L-am deschis si am privit lung înăuntru. Era groaznic de cald așa că am zăbovit ceva acolo.
— Să fiu al naibii. Ăla e tortul lui Adam, a murmurat Elliot, băgând capul in frigider.
Printre conservele cu ananas era un tort de ciocolată asimetric, care semana cu ceva ce mai vazusem doar în litiera lui Dante. Mi-am spus ca nu era treaba mea, apoi am luat sticla cu limonadă si am închis frigiderul. Mi-am turnat un pahar cu limonada din frigider, pentru că cea din sufragerie se încălzise, cu toata ca Adam pusese sute de cuburi de gheață in toate băuturile. În tot timpul ăsta, mă uitam in jur.
— Jason, oprește-te! m-a atenționat Elliot, trezindu-mă la realitate.
Paharul dădea pe dinafară, scurgandu-se șuvoaid până la marginea blatului. Am găsit un șervețel si am început să șterg, simțindu-mă vag stanjenit.
— La ce naiba te tot gândești? m-a întrebat, luând un m-ar lucios din coșul așezat pe masa.
— La nimic.
— "La nimic" este modul tău de a spune ca vine sfârșitul lumii.
De fapt, era modul meu de a spune ca venisem la petrecere ca să caut stimulente si un criminal.
— Poate chiar vine.
— Jason, te porți atât de ciudat.
— Serios? am izbucnit eu. Nu stiu nimic de fratele meu de două săptămâni si ți se pare că mă port ciudat? Cum ar trebui sa mă comport?
Elliot si-a plecat privirea in podea, apoi a murmurat:
— Nu ma refeream la ultimele două săptămâni. Ma refeream la ultimele cinci minute, in care am avut impresia ca încerci sa cauți cifrul de la o bombă pe care ti-ai băgat-o in fund.
— Mulțumesc pentru imagine.
Am luat paharul si am început sa beau, într-o tentativă de a ma liniști. Elliot încă isi ținea privirea in jos, semn ca devenisem prea dramatic. Chiar nu îmi era usor sa îi ascund de ce venisem la petrecere.
— Poate că ai dreptate, Elliot. Chiar mă comport ciudat. Dar, măcar eu am de gand sa fac ceva in legătură cu asta.
Imediat cum mi-am recăpătat suflul, ne-am întors înapoi in inima nebuniei, care purat un adevarat război cu inima dintre plămânii mei, care avea sa cedeze dracului si sa ma lase aa ma prăpădesc acolo, printre adolescenții aia horomonali. M-am gândit ca ar fi fost interesant să mor din motive care nu implicau sinuciderea. Asa ca, ne-am întors.
În aerul roșiatic, damful de alcool devenea tot mai apăsător, impregnandu-se peste tot, in pereți, in hainele mele, in pielea mea. Ma simțeam slabit, pierdusem cateva kilograme si mainile începuseră sa imi tremure spasmodic de la un timp. Pe divanele din piele, zeci de oamenii împărțeau atingeri indecente cu lacomie si era greu sa îți dai seama dacă nu aveau loc unii de altii sau erau pe punctul de a și-o trage in grup. Luminile orbitoare, capetele, dungile de pe tapet, totul se amesteca în capul meu, într-un vârtej de sunete si culori. Aveam nevoie de un ajutor care s-a disipeze aburii din minte mea aproape adormită.
Trebuia să găsesc pastilele pe care "partenerul de afaceri" mi le lăsase intr-o pungă de hârtie însemnat cu un "A" mare și stacojiu. Asa ca, am decis sa nu ma mai ascund de Elliot.
— Vreau să mă ajuți să nu ma mai port ciudat.
— În regulă, a spus el șovăitor. Cum aș putea să fac asta?
Am luat o gură de limonada, apoi:
— Pai, oamenii au nevoie de anumite substanțe ca sa evadeze, dar eu as avea nevoie de ele ca sa ma integrez.
— Ești nebun? Vrei să cumperi droguri?
— Le-am cumparat deja....
— Idiotule! a strigat el, întorcând privirile câtorva fete. O sa faci accident vascul.... Stai puțin! Cum le-ai cumparat?
— Cu cardul....
— Ești incredibil! Ai cumparat droguri cu cardul. Lasă-mă sa ghicesc! De pe internet?
— De pe Methville, i-am răspuns candid.
Elliot si-a închis ochii si a oftat adanc, apoi:
— Cine ți-a spus de forum-ul asta? Lucas?
— Nu era nevoie. Tot liceul știe de el. La fel cum tot liceul știe ca fratele meu este un criminal. Unele informații pur și simplu zboară si sunt mai contagioase decât gripa.
Când am ajuns în salon, am început să caut cu privirea punga cu Adderal. In incapere pluteau aburi de alcool, tensiune sexuala și lumini care imi îngreunau căutarea. Dealer-ul mi-a scris ca lăsase punga sub un așa-zis "leu de aur", deși nu am înțeles la ce naiba se referise. Așa ca, eram condamnat să caut prin toate coltisoarele încăperii. M-am uitat sub măsuță de cafea, prin sertare, sub pernele pe care oamenii isi împărțeau atingeri si pe care erau tot felul de lichide cu origini dubioase. Și nimic.
— Nu îmi vine sa cred ca facem asta, a murmurat Elliot.
— Este ușor pentru tine sa o spui. Tu mereu iei cele mai mari note.
— Exact. Fara droguri.
— Stimulente, l-am corectat eu.
— Bine, te ajut deja să cauți pastilele.
— Calmează-te! Nu e heroina, sunt doar niste pastile pe care oricum tot liceul le ia.
— Mai putin eu.
— Daca te ajuta să te linistesti, Andy Warhol lua stimulente înainte sa picteze. Uneori genialitatea se inghite cu apa.
— Și cancerul la fel.
Elliot a aruncat o privire fugitiv in jurul lui, intr-o tentativă jalnică de a ma ajuta.
— Eu ma duc să caut la etaj, am spus și mi-am croit drum înspre scari.
La etaj era suficient de liniste cat sa ma pot auzi gândind. Am intrat intr-un dormitor, in care, din fereicire, nu era nimeni si am verificat seb pat, pentru ca nu aveam curaj sa imi bag nasul și prin alte lucruri. Dar nu am gasit nimic. Și urmatoarea oprire a fost baia.
Am deschis usa larg si am gasit un tip și o tipă, in toata splendoarea lor, sărutându-se cu foc in cadă, pe jumatate dezbrăcați. Bine ca am nimerit in timpul preludiului. Am rămas înghețat si mi-am mărit ochii de parcă i-as fi surprins in baia mea de acasă.
— Tu la ce dracu' te uiți? a întrebat tipul, vizibil iritat si aproape pregătit sa imi sparga capul.
— Nimic, i-am raspuns, trăgând perdeaua de la dus.
Au continuat. Au continuat si mie imi exploda capul. Dar, cand am dat sa ies, atenția mi-a fost captată de opulenta robinetului. Da, ai citit bine.
Nu mai văzusem asa ceva in viata mea. Era un robinet in forma unui cap de leu. Făcut din aur.
M-am trântit in genunchi și am început sa caut in dulapiorul de sub chiuvetă. Am dat la o parte pompa de desfundat toalente, soluțiile de curatat si era chiar acolo, ca o muza, ca ultima stea rămasă pe cerul inghetat, ca o ultima speranta. Punga mea cu Adderal.
Am luat-o si am ieșit din baie înainte ca gemetele celor din cada sa devin asurzitoare. Am plonjat pe scări si m-am intors in nebunia febrilă a petrecerii, exact acolo unde il abandonasem pe Elliot. Mi-am ascuns punga in buzunarul blugilor, apoi am luat o gura de limonadă ca sa mă liniștesc.
— Atenție, oameni buni! a strigat o voce masculină, răzbatând in marea de sunete.
M-am întors si am încercat sa caut cu privirea originea sunetului. Am observat un baiat înalt, cu parul castaniu și trăsături dure, urcandu-se pe masa. Purta geaca echipei de basketball, asa ca l-am recunoscut in câteva secunde. Era Carter Newman, un alt jucator de baschet din echipa liceului.
— Vreau sa țin un toast, a continuat el, fluturandu-si paharul cu limonada prin aer. Pentru prietenul meu cel mai bun, Xander.
Toată camera fusese asediată sub o liniște perfectă. Toate capetele erau îndreptate in direcția lui. Chipul ii era luminat de un fascicul albastru, care ii dădea o notă de duritate, dar nu parea sa îi pese de asta.
— Pentru Xander! a exclamat, ridicând paharul aproape de tavan.
— Pentru Xander, a murmurat toată sala la unison, ridicând pahare cu felurite bauturi.
Preț de câteva secunde, liniștea a ramas prezenta. Pret de cateva secunde, toată lumea a parut sa se gândească la starul echipei de baschet si la moartea lui tragica si timpurie. Pret de câteva secunde nimeni nu a spus nimic.
Apoi s-a instalat panica. Aaron Washington, cameramanul, si-a scapat bautura si a cazut pe jos, scotand un mârâit gutural, de parcă s-ar fi înecat. Dar nu se auzea de parca s-ar fi inceat cu bautura, ci cu un aligator viu. Toată lumea privea cu infinită uimire in direcția băiatului cu fața stacojie care își atingea gatul parca vreand sa scuipe, sa expectorezez chestia ia care îl chinuia si nu il lasa să respire. Un tip brunet cu tricoul echipei Dodgers l-a apucat de umar cu o expresia panicat si l-a zgaltait:
— Aaron ești bine?
— Epipen.... in rucsa...., a reușit sa murmure cu glasul sugrumat.
Carter a sărit de pe masa, împietrit de spaima. Băiatul părea sa-si dea ultima suflare acolo, chiar in fața lui. Adam a alergat printre valurile de oameni, dandu-i la o parte cu miscari violente si a înhățat un rucsac gri aruncat lângă o canapea. A scormonit in buzunare si a scos un obiect cu ambalaj galben pe care l-a aruncat in cealaltă parte a încăperii.
Băiatul l-a luat de pe jos si l-a înțepat in picior pe Aaron, ale carui buze capatasera o culoare vag albastruie. Acesta a tras o gura mare de aer, de parca ar fi vrut sa înghită tot oxigenul din încăpere, apoi a început sa tușască greoi.
Aaron și-a scos acul din picior si s-a ridicat in capul oaeslor, privind in jur, apoi inspre prietenul lui:
— Tocmai mi-ai salvat viața, i-a spus.
Toată lumea a început sa scandeze la unison, reluandu-si dispoziția si zâmbetele. Aaron s-a ridicat de jos si si-a întins brațul pe umărul prietenului sau, ca să poata merge. Eu încă simteam un nod in stomac, de parcă chestia aia care îl chinuise se mutase în lăuntrul meu. Eram împietrit. Aaron fusese la un pas de moarte. Si, ținând cont de cele întâmplate, puteam presupune ca fusese la un pas de a fi ucis. Aaron era alergic la alune si tot liceul știa asta. Până si doamna Gilian de la cantină isi schimbase rețetă de negresa din cauza alergiei lui. Sau cel putin, asa se zvonea. Era prea ciudat ca sa fi fost o coincidență. Era popular doar din cauza alergiei și a zvonului legat de Gillian. Dintre toate ingredientele din lume, cineva pusese praf de alune in limonada. Si era limpede ca o făcuse știind Aaron avea sa sufere o reacție alergica. Si totuși, care sa fi fost motivul? Si ce dracu il lega pe Aaron de Xander si de Eva? Oare aveam de-a face cu un criminal în seria care dă cu banul ca să își aleagă victimele?
L-am privit pe Elliot, care stătea inmarmurit cu paharul în mână, parca încercând să proceseze ce tocmai se întâmplase.
— Toți cei de la buletinul de știri sunt aici, i-am spus, extrem de tensionat.
— Stiu! Doar e ziua prezentatorului.
— Crezi ca a văzut cineva cine a pus...
— Nu, mi-a tăiat el macaroana.
Îmi dădeam seama ca ne gândeam la același lucru după buzele care ii tremurau și tușa de spaimă din privirea lui. Era clar ca lumina zilei ca sub ochii nostri avusese loc o tentativă de crimă. Am încercat sa ii caut cu privirea pe cei care aveau acces la camera serverelor, si la Aaron, la cum se simțea, la tipul cu părul portocaliu care probabil era dealer, la Cole, apoi iarăși la Aaron si la toate fetele din incapere, care arătau ca un ocean de măști inexpresive.
Atmosfera de fum, șampanie si muzică a fost spartă de un sunet care venea de afară, din depărtare. Era o sirena de poliție, care răsună cu o ferocitate suficeint de mare cat sa trezească întregul carter la ora aia.
— Yo, fraților, vecinii au chemat poliția! Sa ne cărăm! s-a auzit de undeva de lângă fereastră.
Mulțimea a fost cuprinsă de un freamăt necontrolat. Toată lumea începuse să își caute pe jos bagajele, telefoanele sau sutienele. Era destul de comun ca poliția sa întrerupă o petrecere la ora aia, așa ca toată lumea s-a mișcat de parcă ar fi fost o bombă cu ceas ascunsă sub canapea. În mai puțin de câteva secunde, toată salva de țipete si râsete se mutase in stradă, și toți ne căutam mașinile, călcându-ne in picioare. Tremuram atât de tare încât mi-am scăpat cheile înainte să mă urc în mașină. Aveam un gol în stomac. Și în minte.
M-am așezat pe scaun cât am putut de repede și am verificat în oglinzile retrovizoare dacă și Ellliot ajunsese in camioneta lui.
Deodată, portiera din dreapta s-a deschis și o fată blondă s-a trântit pe scaun, cu o viteză atât de fulgeratoare încât am verificat dacă era vreo gaură în capotă prin care ar fi putut să aterizeze. Inima începuse sa îmi bată mai tare decat atunci cand Aaron a leșinat in față ochilor mei. Fata de lângă mine era chiar Violet, cu șuvițe de par lipite de față si respirând de parcă ar fi alergat ca să-și salveze viața.
— Fugi! a strigat, iar girofarurile au început să îi luminezez fața.
N/A:
Abia aștept să știu cum vi s-a părut carte până acum. Vă mulțumesc că ați ajuns până aici! Și cu ocazia aceasta țin sa va anunț că am publicat și o carte cu poezii, "Luna stă pe malul mării". Sunt ganduri pe care le-am ascuns de ochii lumii, dar am zis să le pun aici și poate aveți timp sa îmi spuneți o părere. Ar înseamna enorm!