- Haide Anastasia. O să ratăm toată distracţia. Ridică-te din patul ăla odată!
- Dormi Richard... e încă devreme. A spus ea bătând cu palma locul gol din stânga ei.
- Trebuie să mergem să îl vedem pe bunicul. E ziua lui astăzi.
- Poftim?! A sărit ea ca arsă din pat. E iulie deja?
- Bună dimineaţa, a spus el ironic. Mic dejun la pat sau mic dejun pe drum?
- Amândouă te rog, a spus ea trântindu-şi din nou capul pe pernă.
A prins de pătura şi-a tras-o de pe ea. Scuturând-o energic.
- Pentru Dumnezeu, e frig de mori! Termină Richard!
- Acum că te-ai trezit, mulţumesc frumos, ridică-te. Hai sus! A spus el amuzat.
- Of, te urăsc atât de mult, a spus ea ţinându-şi cu greu ochii deschişi.
- Poftim?
- Ăă, nu... nimic.
S-a apropiat de ea cu o privire feroce care a înspăimântat-o. A luat-o de umeri şi a împins-o pe spate în pat, poziţionându-se deaspura ei.
- Repetă ce ai spus. A spus el cu o alură misterioasă şi o voce fermă.
- Că dacă nu ce? Şi-a ridicat ea bărbia sfidătoare. El a privit-o cu o strălucire uşor amuzată în ochi.
Mâinile lui au început să se plimbe pe abdomenul ei gâdilind-o fără milă şi provocându-i o criză de râs.
- Richard! Striga ea printre hohote. O să mă... omori!
- Poate asta mi-e intenţia. A spus el mijindu-şi ochii, fără să se oprească din a o gâdili.
- Hah... insinuezi ceva? Mâinile lui au stat locului şi i-au privit câteva secunde corpul acoperit doar de un maieu de satin şi nişte pantaloni trei sfert destul de transparente.
- Insinuez că trebuie să te ridici din pat. Haide leneşo. I-a înconjurat talia cu mâinile punând-o în picioare şi primise un sărut rapid pe buze înainte ca ea să se strecoare în baie şi să încuie uşa.
Într-o mare măsură apropierea asta dintre ei îl bucura. Dar mai aveau multe de parcurs împreună. Anastasia era reţinută în privinţa relaţiei lor, chiar dacă ea făcuse primul pas.
*
Au intrat în casa bunicului cu zâmbetul pe buze. Bărbatul în vârstă i-a întâmpinat alături de Aleida. Roger era şi el acolo în spate servind un pahar de coniac şi făcând ce ştie mai bine: să nu iasă în evidenţă.
- Ce căutaţi aici atât de devreme? Aţi fost invitaţi abia la şapte, a spus bunicul glumeţ. Se pare că va trebui să vă păstrez mai mult.
- Dragii mei, mă bucur atât de mult că aţi venit! A exclamat Aleida energică îmbrăţişându-i pe rând.
- Străluceşti, draga mea, a spus bunicul către Anastasia punându-o să facă o piruetă.
Optase pentru panaloni negrii şi o cămaşă albă simplă, alături de un sacou închis la culoare şi tocuri comode.
- Nu e aşa? A spus Richard privind-o cu mândrie, apoi cuprinzându-i talia cu mâna.
- Văd că nu v-aţi deranjat să mă chemaţi şi pe mine la comietul de primire al dragilor noştrii… copii, s-a auzit vocea lui Danielle acompaniată de mersul ei elegant şi pocnirea tocurilor. Toate privirile s-au întors asupra ei. Când femeia asta voia să transmită ceva, o transmitea cu tot corpul. Poziţia rigidă în care se afişase, rochia neagră şi machiajul realizat cu cea mai mare minuţiozitate îi dădeau de gândit Anastasiei. Ca să nu mai vorbim de privirea acidă şi încruntată pe care i-o trimitea de fiecare dată când se uitau una la cealaltă.
- Bună Danielle, a spus Richard, cuprinzând-o într-o îmbrăţişare. Ochii ei albaştrii s-au oprit asupra mâinii lui încleştate cu cea a Anastaiei.
- Ce ziceţi dacă ne aşezăm? A spus bunicul împingându-i de la spate. S-au aşezat la masa din sufragerie.
- Te simţi bine? A întrebat-o Richard pe Anastasia.
Simţea că privirea lui Danielle o sfredelea bucată cu bucată şi nu înţelegea de ce.
- Anastasia!
- Poftim?
- Te-am întrebat dacă eşti bine. Eşti palidă. Mâna lui catifelată i-a mângâiat faţa, dându-i fiori. A privit-o cu îngrijorare.
- Da... da sunt bine, a spus ea absentă.
Discuţiile la masă au fost... revigorante. Bunicul spunea poveşti amuzante şi toată lumea se simţea bine.
- Aş vrea să vă spun ceva. I-a interupt Richard la un momentdat. Toate privirile s-au îndreptat asupra lui curioase mai puţin una înfricoşată, a Anastasiei.
- Te ascultăm, a spus Danielle ascuţit, împreunându-şi mâinile pe masă şi stând cu barba pe ele.
Richard a tras aer în piept.
- Vreau ca eu şi Anastasia să luăm o pauză...
Pământul a încetat să se oprească şi soarele a încetat să mai strălucească pentru câteva secunde în inima Anastasiei. Şi-a tras rapid mâna dintr-a lui.
- Mi se pare o idée foarte bună, a ripostat Danielle. Ochii fetei s-au umplut de lacrimi.
- Plecăm la Londra în seara asta.
L-a privit nedumerită câteva secunde.
- Poftim? A spus ea cu vocea tremurândă.
- Vreau să luăm o pauză de la tot ce înseamnă serviciu şi presă şi să ne putem relaxa şi noi cum se cuvine. O privise în ochi dându-şi seama că era pe cale să plângă, dar îi sărutase degetele mâinii drepte pe care le ţinea strâns legate de ale lui.
Doamne ce proastă era! Îşi făcuse gânduri negre cât pentru un an în mai puţin de 10 secunde şi aproape că o văzuse pe Danielle ţâşnind de pe scaun şi făcând un dans al victoriei înainte să audă şi continuarea şi să se pleoştească ca un balon spart.
- Dar… cum? A întrebat ea uimită… noi…
- Mă gândeam că merităm şi noi puţină relaxare. N-am vrut să îţi spun asta, dar trebuia să mă justific în faţa bunicului pentru venirea şi plecarea noastră aşa devreme.
- Din partea mea nu e nicio problemă, a spus bunicul râzând. Dacă lucraţi acum şi nu vă bucuraţi de tinereţe, veţi ajunge nişte moşuleţi ramoliţi ca mine şi veţi fi prea obosiţi ca să mai vedeţi toate minunăţiile lumii. Plecaţi când vreţi. Eu am avut şi alte 89 de aniversări pe lângă asta.
- Mulţumim mult bunicule, nici nu mă aşteptam la altceva din partea ta. A spus Richard entuziast. I-a oferit frumoasei sale soţii un sărut care a făcut-o să se înroşească din cap până în picioare. Îl amuza asta. Roşea deşi erau căsătoriţi şi se presupunea că au o relaţie stabilă. Era delicată ca un trandafir, dar îşi scotea ţepii la nevoie.
- Anastasia? Ai putea să mă ajuţi să strâng masa? A întrebat Danielle zâmbind.
- Nu fii prostuţă. De asta avem servitori, a spus bunicul întrerupând-o.
- Ei lasă, eu şi Anastasia avem ceva de vorbit ca între femei, a spus ea trăgându-i cu ochiul. Privirea ei era nerăbdătoare şi pornise înainte.
- Du-te, a încurajat-o Richard. Voi fi tot aici când te întorci.
Nu i-ar fi păsat dacă Danielle ar fi chemat-o în colţul cel mai depăratat al camerei. Uşa care o despărţea de Richard îi punea un nod în gât. Nu se simţise vreodată mai slabă fără prezenţa lui şi putea spune cu mâna pe inimă că avea nevoie de el.
- Nu credeam că veţi ajunge atât de apropiaţi. A spus Danielle rece, prefăcându-se că spală nişte vase.
“Vino-ţi în fire Anastasia şi-a spus ea.” Şi-a îndreptat spatele şi s-a sprijinit cu fundul de blatul dulapurilor din bucătărie, înconjurând masa care era acolo, ca să păstreze o distanţă… decentă faţă de Danielle.
- Nici noi, dar uită-ne aici mai fericiţi ca niciodată. A spus ea drăgălaş, punându-şi mâinile în piept şi luând o atitudine serioasă.
- Interesant. Ce aţi mai făcut în ultima vreme?
- Ştii tu, ne-am plimbat de colo colo, am mers la serviciu, am mâncat împreună, am făcut lucrurile pe care le fac toţi oamenii căsătoriţi.
- Ascultă aici fetiţo! A ridicat Danielle vocea şi trântind o farfurie în chiuvetă.
Anastasia o privea cu ochii mari de uimire.
- Eu… Danielle şi-a lăsat umerii jos relaxându-se… ţin mult la Richard. Îl ştiu de când era mai micuţ. L-am văzut crescând şi evoluând ca persoană. S-a schimbat mult după incidentul cu Gloria şi chiar nu aş vrea să îl văd din nou în starea în care a fost. Ştii şi tu cum a început relaţia voastră, aşa că dacă ai vre-un gând să îl faci să plătească pentru ce a făcut te sfătuiesc să renunţi de pe acum. Îţi jur că dacă îi faci ceva rău o să vin după tine şi o să te căsăpesc cu mâna mea. O să te fac să îţi pară rău.
- Te înşeli, a spus Anastasia clătinându-şi capul. Nu vreau să îi fac rău în niciun fel. Sentimentele mele pentru Richard sunt foarte clare.
- Şi care ar fi alea? A întrebat Danielle ridicându-şi o sprânceană.
Oare era gata să spună asta în gura mare? De fapt ce simţea pentru el?
- Ei bine? A insistat Danielle.
- Ei bine…
- Eşti gata? Capul zâmbăreţ al lui Richard s-a ivit prin uşa întredeschisă. Ups, se pare ca am interrupt ceva important aici, a spus el observându-le figurile nu prea fericite.
- Da. A spus Anastasia sec. Îmi pare rău, presupun că continuăm altă dată.
- Aşa vom face a spus Danielle păstrându-şi seriozitatea.
Îşi luaseră cu zâmbetul pe buze la revedere de la ceilalţi şi au pornit direct spre aeroport.
- Ţi-e foame? Am putea mânca înainte să plecăm.
- Mhm. A acceptat ea, deşi mâncase abia acum două ore.
Luaseră cea mai liniştită cină din ultima vreme în aeroport. Richard avusese grijă să îi împacheteze câteva lucruri ca să le ia cu ea deşi ştia că nu va avea nevoie de ele, fiindcă putea cumpăra oricând altele. Dar ea nu avea nevoie de altele. Îi plăceau cele pe care le avea şi era obositor să tot alergi la cumpărături după o sută şi o mie de haine.
*
Adormise pe durata zborului şi se trezise cu o înţepeneală dureroasă la spate, chiar înainte să ajungă. Admira peisajul frumos ce i se aşternea de acolo din înălţimea cerului. Londra părea foarte… maro de acolo de sus.
- Nu am vrut să îţi spun asta de faţă cu bunicul, dar vreau să îţi prezint pe cineva foarte special în viaţa mea.
- Pe cine?
- E o surpriză. Vei vedea acolo.
- Dar... şi-a dat seama că e în zadar să protesteze.
Avionul a aterizat pe pistă mai repede decât îşi imaginase şi era dezamăgită că ratase mai toată priveliştea de sus. Richard a luat-o strâns de mână şi au coborât împreună. Şi-au luat bagajele şi au mers spre parcare. Printre ultimele locuri din cel mai depărtat colţ al parcării un SUV mare şi vişiniu ieşea în evidenţă. Richard s-a îndreptat spre el, dar înainte să ajungă acolo, o femeie a coborât.
Anastasia era pe aproape să lovească cu gura de pământ la vederea ei. Purta o rochie neagră mulată pe corpul de model, dar fără decolteu şi cu o lungime medie. Avea pantofi lucioşi şi scumpi, probabil. În cap avea o pălărie neagră şi purta ochelari de soare tip cat-eye. Rujul aplicat consistent pe buzele voluminoase şi roşii să pară nişte petale de trandafiri. Doamne cât era de superbă!
- Richard! A exclamat ea fericită renunţând la ochelarii de soare. Doamne cât mă bucur să te văd! I-a sărit în braţe şi l-a strâns afectuos. Anastasia se simţea puţin geloasă pe apropierea dintre ei.
- Bună mătuşică!
Mătuşică? Ce Dumnezeu, femeia asta părea de 20 de ani?!
- Anastasia, vreau să ţi-o prezint pe una dintre cele mai frumoase femei din lume. Charlotte Edinson. Mătuşă Charlotte, mă tem că Anastasia îţi face concurenţă.
- Mă bucur să aud asta, a spus cu vocea ei ca mierea. Am auzit atâtea despre tine, vino aici! A cuprins-o şi pe ea într-o îmbrăţişare. Doamne eşti mai frumoasă decât credeam! În sfârşit ai şi tu gusturi bune, a spus ea către Richard. Bărbatul şi-a dat ochii peste cap.
- Vreţi să vă vedeţi locuinţa sau daţi o raită prin oraş?
- Am dormit tot drumul, aş vrea să îmi dezmorţesc oasele. A decis Anastasia încântată de ideea unei plimbări. Nu ieşise niciodată din ţară, cu excepţia Franţei în luna de miere şi a York-ului în timpul şcolii. Dar spaţiul în care trăise fusese foarte limitat.
- Atunci vă las maşina mea. Dar e mai amuzant cu autobuzul, a spus ea trăgându-le cu ochiul.
- Nu te teme, poţi doar să iei bagajele. Ne descurcăm.
- Cu siguranţă. Atunci nu vă mai reţin. Mergeţi şi luaţi un mic-dejun englezesc adevărat, vizitaţi Tower Bridge şi fiţi la 9 seara acasă, altfel încui uşa. Richard s-a pornit într-un râs isteric, iar Anastasia a schiţat un zâmbet.
- Hai, plecaţi, vom avea timp să discutăm mai încolo.
- Mulţumesc mătuşică, de aia te iubesc. I-a oferit un sărut pe oraz şi a lăsat-o să plece. La treabă cu noi atunci! Îi spusese el entuziasmat Anastasiei care mergea greu din cauza tocurilor.
***
Cu atâta frumuseţe în jur, nici nu avusese timp să respire. Richard îi explicase istoria câtorva monumente pe care le vizitaseră şi acum se plimbau liniştiţi de-a lungul Tamisei pe lângă turnul Londrei. Ea sorbea dintr-o cafea mare şi el explica cu dibăcie şi pe înţelesul ei.
- Cum ţi se pare mătuşa mea? A întrebat el, văzând că istoria începea s-o cam adoarmă. Nu de alta dar era la al treilea pahar de cafea.
- Sincer?
- Fii ca tine. A spus el amuzat. Directă.
- Când am văzut-o coborând din maşină mi-am zis că e cea mai frumoasă femeie din Univers. Apoi când te-a îmbrăţişat şi i-ai spus c-o iubeşti, singurul meu când a fost cum aş putea să scap de un cadavru şi dacă aş putea cumva totuşi s-o păstrez într-o cutie fiindcă arată perfect. Dar mi-am zis că e totuşi mătuşa ta şi aş putea să mă abţin.
Richard pufnise într-un râs nebunesc atrăgând atenţia câtorva trecători.
- Doamne, eşti incredibilă, a spus el cuprinzând-o într-o îmbrăţişare. Şi pe tine te iubesc.
Oh! Vai...
- Nu face faţa asta! M-ai auzit! Te iubesc! Poftim, nu ştiu cum, dar ştiu de ce. Eşti cea mai amuzantă şi mai minunantă femeie din acest regat. Şi dacă mi s-ar fi cerut nu aş fi putut găsi o soţie mai bună ca tine. Te iubesc Anastasia Edinson, a spus el cuprinzându-i capul în mâinile sale. Şi ai face bine să mă crezi fiindcă am spus-o deja a treia oară. Ochii ei s-au umplut de lacrimi. S-au sărutat ca doi adolescenţi acolo în văzul lumii.
Pentru prima dată în viaţă, simţeau că au făcut amândoi alegerea bună.