Intru in spital oarecum frustrat si confuz dupa tot ce s-a intamplat astazi. Cea mai palpitanta intamplare a fost cea in care am intalnit-o pe domnisoara care vrea sa para dura, dar de fapt e atat de blanda si calda incat ar putea sa topeasca gheata. Si si-a exercitat puterea fix asupra mea, intr-un moment atat de nepotrivit. Mi-a topit zidurile pe care le construisem in jurul meu dupa moartea mamei si asta ma face sa ma intreb daca nu sunt oare un mare ipocrit.
Nimeni nu trebuia sa-mi sparga zidurile, trebuia sa raman dur pentru a nu mai simti ceea ce m-a facut sinuciderea mamei sa simt. Dar ea s-a strecurat usor pe langa mine si a reusit cumva sa-mi patrunda in suflet. Eu nu sunt bun pentru ea, dar imi doresc foarte mult sa fiu cel langa care se trezeste dimineata.
Ma opresc si imi scot scrisoarea mototolita din buzunarul blugilor. Zambesc fara sa-mi dau seama pentru ca simt ca fata pe care am intalnit-o este autoarea scrisorii pe care o am acum in mana. I-am simtit durerea, asa cum am simtit-o si pe a fetei din scrisoare.
Singura diferenta este ca fata e mult mai frumoasa decat mi-as fi putut imagina. Pur si simplu ma face sa ma simt cum n-ar trebui sa ma simt. Ma simt special, simt ca as putea fi cel care o ridica atunci cand cade, cel care o sustine cand are cea mai mare nevoie si cel care ii este alaturi indiferent de situatie. Vreau sa persoana careia ii sare in brate dupa o zi lunga si grea si gandul ca altcineva ar putea sa-mi ia asta ma ucide, dar oricum ma va ucide fata asta daca nu va fi a mea.
Dupa ce am linistit-o in fata cafenelei in care presupusa ei prietena i-a spus ceva care a ranit-o, a fugit pur si simplu de langa mine si m-a avertizat sa nu ma mai apropii de ea. Am incercat sa-i cer un numar de telefon sau orice prin care am putea tine legatura, dar bineinteles ca m-a refuzat si a spus ca ii pare rau.
Daca crede ca voi sta departe de ea se insala amarnic. N-o sa-mi parasesc linistea dupa ce abia am gasit-o. Si stiu ca nu vrea cu adevarat sa fie lasata in pace. Ii este frica de ceva si o inteleg, dar stiu ca de fapt cauta iubire pentru ca n-a primit-o niciodata suficient. Daca va fi nevoie imi voi petrece restul zilelor pe plaja pentru a o intalni din nou si la un moment dat teoria ca ea este cea care a scris scrisoarea pretioasa va fi confirmata. Timpul ne va aduce impreuna si din acest motiv n-am fortat astazi destinul. Nu pot sa o tin langa mine cat timp problemele pe care le am ma fac sa mi se invarta capul.
Poate ca nu e potrivit, dar momentul in care m-am dat drept iubitul ei a fost semnificativ pentru mine si as fi vrut sa fie adevarat, macar pentru cateva secunde, dar am facut asta doar ca s-o salvez din situatia stanjenitoare in care o pusese fata misterioasa.
Din pacate a trebuit sa plec de langa ea, in primul rand pentru ca ea nu are incredere intr-un strain si in al doilea rand sora mea mai mica are nevoie de mine.
Urc in lift si imi indes scrisoarea inapoi in buzunar, acolo unde ii este locul momentan si hotarasc sa las problema cu V pentru zilele urmatoare pentru ca trebuie sa rezolv mai intai pericolul care ma pandeste pe mine si pe singura persoana care a mai ramas in familia mea.
Cobor din lift la etajul sase, asa cum mi-a indicat sora mea si incerc sa gasesc salonul in care a fost internat tatal meu, cel care mi-a facut viata un calvar.
Adevarul este ca intr-o oarecare masura imi doresc sa fie bine, dar nu mai simt absolut nimic fata de el. E un nenorocit care mi-a omorat mama si ne-a lasat de izbeliste pe mine si pe Serenity.
Bat usor in usa indicata de Serenity si astept sa mi se raspunda pentru ca n-as vrea sa-l prind pe tata sarutandu-se sau facand altceva cu tarfa lui, al carei nume l-am uitat si nici n-am nevoie sa mi-l reamintesc pentru ca e nesemnificativ pentru mine.
-Intra, anaunta o voce slabita de barbat si deschid usa rigid. Orice mi-ar spune barbatul asta si orice ar pati n-o sa ma inmoaie.
Intru in salon si tatal meu sta intins pe patul ingust de spital cu perfuzii si un aparat care ii monotorizeaza bataile inimii.
-Hei, ma saluta el sec si pot observa cat de palid este si slabit. Vocea lui suna diferit si pare mai slab la fata, chiar daca l-am vazut acum foarte scurt timp.
-Unde e Serenity? Il intreb direct fara sa-mi mai pese de starea lui de sanatate. Atata timp cat are ochii deschisi nu este mort si pe deasupra mai si vorbeste, deci de ce mi-ar pasa cum se simte?
-Daniel a dus-o sa manance, ma instiinteaza serios si nu pot trece cu vederea faptul ca ii spune prietenului meu cel mai bun pe numele intreg.
-Si tarfei tale nu-i pasa de tine acum? pufnesc eu. Ah, scuza-ma, am uitat ca ei ii pasa doar de banii tai, rad eu nervos si el ma priveste obosit.
-Poti renunta la sarcasm macar o zi din viata ta? ma intreaba dur.
-Poti renunta sa te mai prefaci ca iti pasa? ii intorc eu replica folosind acelasi sarcasm de mai devreme.
Tata ofteaza adanc si imi face semn sa ma asez pe scaunul de langa patul sau. Imi dau ochii peste cap si indepartez putin scaunul de el, dupa care ma asez si ma las usor pe spate.
-Avem o problema. imi spune evitandu-mi privirea si pufnesc amuzat.
-Avem? Nu, hai sa-ti explic cum sta treaba. Nu noi avem o problema, ci tu ai o problema. Nu imi pune mie in cap problemele pe care le ai tu pentru ca mi-ai creat destule pe care sa le am de unul singur, ai inteles? Rezolva-ti problemele singur pentru ca eu n-am de gand sa te mai ajut cu nimic, nici macar daca esti pe moarte.
-Nici macar daca sunt pe moarte? intreaba el zambind trist. Nu esti asa, Hades. Copilul meu n-a fost crescut asa.
-Ar fi bine sa-ti aduci aminte ca nu mai sunt un copil si in niciun caz nu sunt al tau, ii raspund ramanand dur in continuare. Esti pe moarte? il intreb dupa o pauza destul de lunga in care niciunul nu a mai spus nimic.
-Parca nu-ti pasa, imi zambeste el si imi dau din nou ochii peste cap.
-Nu imi pasa mie, dar pe sora mea o afecteaza.
-Nu stiu, imi raspunde pe un ton neutru si ma incrunt aproape nervos. Omul asta ma scoate din sarite prin ceea ce spune. Sau mai bine zis prin ceea ce nu spune pentru ca ascunde prea multe lucruri.
-Ce nu stii? strig nervos.
-Am fost impuscat, Hades, nu-i o simpla gripa. Am trecut printr-o operatie si da, sunt stabil, dar de unde putem sti ce urmeaza?
-Cine te-a impuscat? il intreb si imi evita din nou privirea refuzand sa-mi raspunda. Ai de gand sa-mi raspunzi la intrebarea pe care tocmai ti-am pus-o?
-Stai departe de Hannah, imi spune neraspunzand la intrebare.
-Cine-i Hannah? il intreb confuz si simt ca mi se invarte capul.
-Iubita mea, imi spune ca si cand ar fi evident.
-Esti nebun? ma rastesc la el si sar de pe scaun, acesta rasturnandu-se pe podea in urma impactului aproape violent. Sora mea a fugit de acasa, suntem intr-o situatie deplorabila, tu m-ai chemat aici ca sa-mi spui prostii si acum crezi ca ti-as putea fura tarfa botoxata si cu silicoane?
-Nu ma refeream sa stai departe de ea in sensul ala. Stai departe de ea pentru ca e in stare de mult mai multe decat crezi. Nu-i o simpla fata neajutorata. Nu incerca sa faci nimic absurd, bine?
-Imi explici si mie de ce este atat de periculoasa?
-Nu e momentul potrivit, spune clatinand din cap fara sa tipe asa cum fac eu.
-Dar cand va fi momentul potrivit, tata? intreb obosit si oftez frecandu-mi fruntea cu degetele sperand ca durerea de cap sa dispara cat mai repede cu putinta. Cine trebuie sa mai moara ca sa imi spui ceea ce ascunzi? Sau cineva te va omori in scurt timp iar tu imi vei lasa o scrisoare de adio in care imi spui nenorocitul ala de adevar?
-Nu e atat de simplu, murmura el. Am nevoie sa-mi faci o favoare.
-Ce mai vrei de la mine? strig exasperat.
-Vreau sa preiei o parte din afacerea mea, arunca el bomba si pufnesc in ras.
-Nu e intai aprilie, il anunt amuzat.
-Exact, nu este, asa ca trebuie sa fii serios, Hades, imi spune dur si arata de parca se grabeste sa termine mai repede.
Nu stiu ce este in capul lui, dar cu singuranta voi afla ce naiba mai pune la cale. De ce ar vrea sa imi dea afacerea lui? De ce nu i-o da tarfei cu care a inlocuit-o pe mama, care probabil se rasuceste in mormant acum.
-Ce plan ai? De data asta vrei sa ma omori pe mine? il intreb enervandu-ma.
-Poti sa nu te mai porti de parca as fi diavolul?
-Esti! strig si incep sa ma invart prin salon din cauza nervilor pe care el i-a provocat.
-Vreau sa preiei Allen's Jewelry, rosteste el incet ca si cand i-ar fi frica sa nu fie auzit.
-Firma ta de bijuterii? Eu? Imi dai mie prima ta afacere? il intreb socat si nici macar nu vreau sa ma gandesc la salariul pe care l-as putea avea daca m-as ocupa de firma aia.
-Da. E a ta. Vom semna contractul dupa ce ies de aici, e urgent si tu trebuie sa fii de acord.
-Vreau un motiv pentru care imi lasi in palme afacerea ta cea mai importanta, spun privindu-l urat si fiind aproape sigur ca vrea sa ma traga pe sfoara. M-ai lasat fara niciun ban si acum imi propui sa ma imbogatesc?
-E dreptul tau, imi spune bland.
-De ce nu o pastrezi pentru Serenity? Ea e cea careia ii pasa de tine si nu vrea sa mori.
-Ar fi prea tarziu atunci, Hades, intelege si accepta. La momentul potrivit iti voi explica totul. Trebuie sa iei firma cat mai repede, oricum nu..., incepe el sa spuna, dar se opreste si strange din buze, probabil dandu-si seama ca spune ceva nepotrivit.
-Bine, o sa ma imbogatesc de pe urma ta. Macar atat daca mi-ai luat-o pe mama, nu? Suna-ma cand trebuie sa semnam contractul. rostesc privindu-l cu ochii ingustati.
E timpul sa vedem ce este dispus sa faca domnul Allen ca sa scape de afacere si de ce vrea sa faca asa ceva. Bineinteles ca nu accept sa ii intretin eu nenorocita de afacere. Stiu ca nu mai e pe profit de cand s-a incurcat cu mica tarfa si probabil vrea sa-i aduc eu afacerea pe linia de plutire, apoi sa ma dea din nou la o parte ca sa-si atinga el scopul. Dar ce nu stie el este ca e randul meu sa-l joc pe degete, asa cum ne-a jucat el pe toti.
-O sa te sun, confirma el aproband din cap si ma intorc cu spatele spre iesire fara sa-i mai spun nimic. N-o sa-mi iau la revedere de la un distrugator de familii.
Inainte sa apuc sa deschid usa se deschide singura si intra iubita tatei. Ma opresc in loc in timp ce ea inchide usa si ne privim urat unul pe altul, iar apoi ii ranjesc diavoleste.
-Cum mai esti, Hannah? o intreb amuzat si continua sa ma priveasca ca pe cel mai mare dusman al ei.
-Ma simteam bine inainte sa apari tu, incearca ea sa fie o fata rea, dar din pacate nu-i iese pentru ca imediat cum fac un pas spre ea da inapoi.
-Ce-ai patit, Hannah? Haide, n-o sa te lovesc. Nu ma cobor la nivelul tau, sunt mult mai sus.
-Atunci ai grija sa nu cazi, ma avertizeaza cu ochii ingustati.
-Daca tot esti atat de jos ma poti prinde tu, nu-i asa, mama vitrega? imi bat joc de ea si aproape ii pot vedea fumul pe care-l scoate pe urechi.
-Incetati! striga tata slabit de pe patul lui de spital.
-Fiul tau ar avea nevoie de putina educatie, rosteste tarfa pe un ton iritat.
-Pacat ca n-o pot primi de la tine pentru ca nici tu n-o ai, i-o intorc si isi da ochii peste cap.
-Nu crezi ca esti cam infantil?
-Macar eu nu ma incurc cu barbati mult mai mari doar pentru bani.
-Te rog sa nu intervii in relatia mea, ai inteles? se rasteste ea satula de replicile mele, iar eu rad pentru ca am reusit s-o enervez.
-De ce, Hannah? Crezi ca o sa te seduc? Vai, te-ai indragostit de mine, scumpo? rad eu si ea casca gura uimita. Foloseste-ti gura altfel, Hannah.
-Esti un nesimtit! striga ea si aproape imi da cu poseta ei scumpa in cap.
-Stai linistita, nu te-as accepta nici daca ai fi singura femeie ramasa pe pamant. Dar scuza-ma, tu nu esti femeie, tu esti o simpla tarfa materialista.
-Hades, ajunge cu tot spectacolul asta ieftin! ma cearta tata si in loc sa pornesc un nou scandal merg inainte si ies din salonul lui blestemat.
Probabil Serenity n-o sa se intoarca prea curand, normal ca se simte bine cu Dan. Eu i-am adus numai suferinta in ultimul timp, iar prietenii mei au avut grija de ea in locul meu. Nu stiu daca ma va ierta vreodata cu adevarat, dar cu siguranta voi incerca sa-i obtin iertarea, chiar daca va dura o vesnicie.
Imi scot telefonul care vibra in buzunar si raspund fara sa ma uit la numele apelantului.
-Hades Allen? spune o voce aspra de femeie.
-Eu sunt, raspund confuz.
-Detectiv Claire Cooper, am nevoie de dumneavoastra.
Ma incrunt confuz si oftez adanc. Daca vor iar sa afle informatii picante despre sinuciderea sotiei marelui om de afaceri o sa arunc telefonul asta unde apuc.
-Asculta, nu mai dau nicio declaratie pentru presa, spun nervos.
-Cooper. Nu va spune nimic? ma intreaba femeia si ma incrunt din nou. Cineva are chef de glume.
-Ar trebui? o intreb in continuare confuz si aud un oftat puternic.
-Ne vedem la sectie, imi spune si ma pregatesc sa refuz. Nu accept un refuz, continua ea si imi dau ochii peste cap.
-Nu sunt disponibil.
-Nici macar in memoria mamei dumneavoastra?
-Ce legatura ai tu cu mama mea? N-a fost o crima, bine? N-am nevoie de detectivi pe capul meu si cred ca ar fi fost mai formal daca mi-ati fi aparut la usa cu un mandat de arestare daca ati vrea sa ma acuzati de crima.
-V-am cautat acasa la domnul Allen si in apartamentul dumneavoastra. Nu ati fost in niciunul dintre aceste locuri, spune femeia rigida. Va astept la sectie pentru ca ceea ce va voi spune e in favoarea dumneavoastra.
-Ajung in douazeci de minute, spun infrant. Orice ar avea de spus detectivul asta pare a fi important, iar eu am spus ca nu voi mai rata ocaziile importante care mi se ivesc in cale.
-Multumesc.
Inchid telefonul si merg grabit pentru a iesi cat mai repede din acest spital. Intalnirea cu Hannah si cu tatal meu clar mi-au stricat buna dispozitie pe care abia reusisem sa o am dupa mult timp datorita fetei pe care am intalnit-o.
Nu stiu cand o voi mai vedea si gandul asta ma omoara. Gandul ca ea sufera sau ar putea sa pateasca ceva ma distruge, chiar daca noi doi nici macar nu ne cunoastem atat de bine inca. Nu vreau sa o sperii si din acest motiv o sa incerc sa las totul mai moale pentru ca n-am de gand sa fortez nimic, nu vreau sa o fortez pe ea pentru ca pare destul de indecisa cu ce isi doreste sa faca si in niciun caz nu ma va accepta pe mine atat de repede.
Si in ciuda acestor lucruri vrea sa stiu ca este in siguranta pentru ca asta ma linisteste si pe mine. Poate ca am innebunit, poate ca nu mai gandesc rational dupa tot ce s-a intamplat, dar nici macar asta nu mai este relevant pentru mine. Pentru oricine ar parea niste declaratii scarboase si atat de dulci incat iti provoaca greata, dar pentru mine nu este exagerat deloc. Si daca exista posibilitatea sa devin nebun vreau sa fiu nebun cautand-o pe ea si incercand s-o fac a mea.
Viata mea nu-mi permite sa ma ocup acum si de sentimentele mele pentru ca sunt prea multe complicatii. Secretele tatei sunt probabil periculoase, o am pe cap pe iubita lui mult prea tanara pentru el, detectivii ma cauta pentru ca ar muri pentru o micuta declaratie despre bogata doamna Christina Allen, sora mea are probleme si se afla in grija prietenilor mei, care probabil au ajuns sa ma urasca.
Banii mei sunt aproape o cifra nula si nu trebuie sa ma mai gandesc si la starea mea psihica. Acum putin timp mi-au descoperit taieturile pe care am incetat sa le mai fac si bineinteles ca sunt etichetat ca fiind un depresiv. Si cum altfel ai putea fi cand locuiesti intr-un apartament plin cu sobolani, mizerie si gandaci, iar familia e aproape inexistenta.
Cum naiba o s-o tin pe Serenity langa mine cand locuiesc cu gandaci in aceasi camera si nu sunt dispus sa accept oferta tatei? N-am de gand sa accept nimic din ce imi cere el, chiar daca e in favoarea mea. Trebuie sa aflu ce pune la cale si de ce a fost impuscat. E tatal meu, dar ma poate trage pe sfoara si ma poate baga in belele imediat. Il cred in stare sa imi dea afacerea apoi sa ma acuze ca l-am amenintat sa mi-o dea.
Nu imi doresc probleme si cu politia dupa toate astea. Sora mea mai mica are nevoie de mine si n-o pot ajuta dintr-o celula de inchisoare. Atat timp cand Hannah e prezenta in vietile noastre nu o pot lasa singura pe Serenity pentru ca bineinteles ca ii va face rau din nou, poate de data asta apeland la metode mult mai dure.
Trebuie sa-i apar pe toti si nu stiu cum ma pot apara mai intai pe mine pentru a-i putea ajuta pe cei la care tin.
***
Parchez masina in fata sectiei de politie din centrul orasului, unde am dat declaratii despre moartea mamei si cobor rigid din masina. N-o sa las niciun detectiv sa ma manipuleze pentru alte declaratii sau pentru a dezgropa trecutul si n-o sa scot niciun cuvant daca ma intreaba despre cum a fost tata impuscat.
Intru in cladire si observ ca spre deosebire de alte zile, sectia este destul de libera. Ma indrept catre un politist care isi bea cafeaua linistit si acesta se incrunta cand ajung in fata lui, probabil deranjat ca ii intrerup pauza.
-O caut pe doamna Cooper, ii spun si el se incrunta ganditor.
-Oh, da, Claire s-a intors astazi in oras, zambeste el.
-Unde o pot gasi?
-Cred ca e ocupata momentan, dar in curand ar trebui sa aiba pauza, deci o poti astepta. Ia loc. Vrei o cafea? Face el semn spre aparatul de cafea langa care este asezat si clatin negativ din cap.
Prea amabil pentru un politist.
-De ce o cauti pe Claire? ma intreaba el curios si il privesc suspicios.
-Intrebarea este de ce ma cauta ea pe mine, raspund zambind fortat.
-E cam rau cand Claire cauta pe cineva, spune el absent.
-Ce vreti sa spuneti? il intreb devenind atent.
-Claire Cooper e o persoana dura si nu menajaza pe nimeni. Mama ei a murit de curand si s-a intors in oras pentru a-i trage la raspundere pe cei care au ucis-o. Scuze, n-ar trebui sa iti spun tie lucrurile astea, doar ca ea e o persoana foarte interesanta.
-O cunoasteti foarte bine din cate observ, ii spun si incep sa ma gandesc tot mai mult la numele detectivului.
-Am fost impreuna, spune aproape trist privindu-si paharul si ia o gura mare de cafea.
-Cooper, Cooper, soptesc pentru mine si el ma priveste confuz. Mama ei a murit de curand? il intreb confuz si el aproba din cap.
-Stiu ca o doare, chiar daca nu o arata, vrea sa para invincibila, zambeste el trist.
Numele mamei inainte sa se casatoreasca era Cooper. Ce naiba se intampla?
-O puteti chema acum? spun agitat si il privesc pe politist insistent.
-Nu cred ca ar fi bucuroasa daca ar fi intrerupta de mine... se balbaie si eu oftez exasperat.
-E urgent, o sa inteleaga. strig eu la el riscand sa ma aresteze.
Politistul isi termina repede cafeaua, dupa care se pregateste sa plece. O femeie in jur de douazeci si sapte-douazeci si opt de ani se apropie de noi si politistul o priveste indurerat oprindu-se din ceea ce voia sa faca.
-Claire, o striga el si ea il priveste curioasa. Domnul te cauta, face el semn spre mine si ea pare suparata.
-Trebuia sa ma anunti mai devreme, il critica ea nervoasa, dupa care vine langa mine. Detectiv Claire Cooper, se prezinta aratandu-mi legitimatia si imi intinde mana.
-Hades Allen, ii raspund si ii apuc palma usor, dupa care ii dau drumul si ea ma priveste curioasa.
-Sa mergem intr-un loc mai retras, Hades. imi face semn sa o urmez si ma conduce intr-o camera de interviuri. Ma asez pufnind in scaun. Am ajuns din nou in locul asta, de data asta degeaba.
-Despre ce e vorba? o intreb sperand sa scap cat mai repede de ea.
-Christina Allen, spune privindu-ma in ochi. E mama ta, corect?
-Mda, raspund. Ea... incep eu, dar imi face semn sa ma opresc.
-Stiu povestea mai bine decat crezi.
-Atunci de ce sunt aici? o intreb confuz.
-Trebuie sa afli cateva lucruri foarte importante, Hades. Nu merita sa ma mai ascund acum. Nu stiu daca ti-ai dat seama pana acum de...
-Ai vreo legatura cu mama? o intreb direct dupa ce o intrerup. Ea doar aproba usor din cap si o privesc devenind brusc curios.
-Nu stiu daca mama ta ti-a spus vreodata, dar inainte de tatal tau a avut un iubit cu care a fugit. Atunci a ramas insarcinata. Si iata-ma! face semn spre ea si raman incremenit. Tatal meu mi-a povestit ca dupa ce mama a nascut l-a parasit. Si pe mine m-a lasat cu tatal meu, bineinteles. A fost speriata si o inteleg, nu ii port ura, zambeste ea. Imi pare foarte rau ca n-am avut ocazia s-o cunosc mai bine, dar simt ca a fost o femeie minunata.
Incerc sa procesez ceea ce imi spune femeia din fata mea si pur si simplu nu pot. Parca informatiile ies din capul meu imediat cum imi intra pe urechi. Situatia e mai penibila decat cea din salonul de spital, unde Hannah si cu mine ne-am certat in fata tatalui meu.
Incep sa rad si ea ridica din sprancene, probabil considerandu-ma nebun.
-Ce incerci sa-mi spui? intreb oprindu-ma din ras pentru ca realizez ca povestea e mai reala decat mi-as dori sa fie.
-Sunt sora ta vitrega, rosteste sigura pe ea si simt ca imi vine sa lesin. Si am nevoie sa stiu de ce mama s-a sinucis, imi spune aproape nervoasa si clatin confuz din cap. Dar cel mai important este ca m-am mutat aici ca sa te cunosc mai bine. Tata a plecat din stat si am ramas singura. Am simtit nevoia sa te caut, Hades.
Raman tacut si incerc sa ma obisnuiesc cu ceea ce am aflat. Am avut o sora vitrega, mai mare decat mine si nu am stiut niciodata.
-Mama nu a spus niciodata nimic despre tine, o acuz aproape nervos. Si de unde am eu garantia ca nu minti?
Ea pufneste amuzata si priveste in gol confuza, incercand probabil sa-si aleaga cuvintele si sa decida daca sa ma dea afara si sa nu ma mai caute niciodata.
-Nu exista motive pentru care te-as minti, Hades, imi spune in cele din urma si aproape ca o cred.
-Serios? Asta consideri tu un motiv? Faptul ca n-ai motive? Ai putea avea o mie de motive! Nu stiu de ce te intereseaza acum, dupa atat de multi ani! tip la ea iritat si ma priveste aproape uimita. Daca n-ai cautat-o cand era in viata nu stiu de ce o cauti cand a murit!
-Asculta aici! imi vorbeste si ea pe tonul ales de mine si imi dau ochii peste cap. Christina Allen a fost si mama mea in aceasi masura in care a fost si a ta! Da, cu tine a fost in fiecare moment al vietii tale, iar pe mine m-a abandonat! Eu am motive sa tip la tine si sa te urasc, nu tu!
-Nu te urasc, pentru numele lui Dumnezeu! murmur privind in jos.
-Stiu ca am aparut prea repede, poate nu erai pregatit sa primesti o astfel de veste, dar nu am putut sa mai raman in umbra, spune renuntand la tonul aspru.
Inchid ochii si imi iau capul in palme. E prea multa informatie pentru mine. Aveam o sora de cincisprezece ani dificila si cu probleme, ranita, iar acum a mai aparut pe capul meu si o sora vitrega care vrea sa afle cat mai multe despre mama si s-a mutat aici. Nu stiu de ce Claire Cooper a hotarat sa apara intr-un asltfel de moment, mai mult decat nepotrivit, dar eu n-am de gand sa ma ocup de intretinerea unei relatii cu o alta sora.
-Stii ca mama a fost inselata, nu? o intreb curios.
-Da, am aflat din miile de articole postate pe internet de ziaristi. Asta e singurul motiv care a impins-o la sinucidere?
-Claire, uite, eu..., ma balbai agitat si ea se uita la mine rabdatoare. Tie iti este usor sa vorbeste despre asta pentru ca n-ai cunoscut-o cu adevarat, dar situatia mea nu e la fel de roz.
-Stiu, inteleg, nu esti obligat sa vorbesti acum despre asta, imi face ea semn sa ma opresc din vorbit. Vreau sa ne acceptam reciproc, Hades. Intotdeauna m-am intrebat cum esti in realitate, rade ea usor.
Oftez adanc si ma gandesc cum as putea s-o fac sa inteleaga ca nu sunt o persoana potrivita ca care sa isi petreaca timpul fara sa o ranesc. Stiu ca nu vrea sa arate asta, dar e ranita, mai mult decat ar trebui. Sufera ca n-a apucat sa isi cunoasca mama si ar fi vrut sa fi fost langa ea.
-Daca mama ar fi ramas impreuna cu tatal tau poate ar mai fi fost in viata acum, zambesc eu trist si ea ma priveste impasibil.
-Nu mai putem schimba trecutul, doar viitorul.
-Trebuie sa plec, ma ridic brusc si ea imi urmeaza exemplul.
-Ne mai vedem? intreaba serioasa.
-N-o sa te resping, Claire, nu vreau sa crezi ca sunt o persoana oribila, chiar daca asa m-am purtat, spun bland.
-Stiu ca nu esti o persoana oribila, imi zambeste si ma apropii de ea.
-Te sun maine, o sa fiu odihnit si o sa gandesc mai limpede, ii spun si ea ma imbratisaza strans.
Raman cu mainile pe langa corp nestiind ce ar trebui sa fac in continuare. Nu stiu daca sa o imbratisez, nu stiu daca ar trebui sa pastrez legatura cu ea. Nu stiu ce ar trebui sa ii spun, pentru ca n-o cunosc deloc pe fata asta si nu stiu ce intentii are. Poate ca este inofensiva cu persoanele la care tine, dar n-am de gand sa risc si s-o las si pe ea sa ma distruga.
E detectiv si poate sa ma bage in belele cu un singur cuvant pentru ca sunt sigur ca in ciuda faptului ca abia a ajuns aici, lumea o place foarte mult. E genul de fata care intra intr-o incapere si o lumineaza imediat, fata pe care o observi oriunde te duci. Fata care te poate iubi neconditionat, dar te poate rani printru-un singur cuvant. La fel ca V. La fel ca fata din scrisoarea mea.
Daca aleg sa ma apropii de Claire Cooper si sa ma port cu ea normal, asa cum ma port si cu sora mea, cu siguranta pot avea un aliat puternic. Cu siguranta m-ar ajuta in orice situatie si eu as putea s-o ajut pe ea, indiferent cat de independenta este ea. Stiu ca are lipsuri, cum ar fi lipsa de iubire, iar eu pot sa indrept acest lucru. Pot sa o consider sora mea, sa ne ajutam reciproc si sa infruntam orice problema. Singur, am cazuri in care sunt slab si simt ca si ea este in situatia asta, dar imi imaginez cat de invincibili am fi unul langa altul.
Dar pentru a avea o legatura straansa cu sora mea vitrega trebuie sa am si incredere in ea. Poate sa ma duca cu zaharelul si sa cad mai jos decat ar trebui.
-Hades? sopteste ea inca in bratele mele. Ma bucur ca existi, continua pe un ton copilaros, ca un copil abandonat si hotarasc ca este momentul sa ii raspund la imbratisare.
-Stiu ca ti-a fost greu fara unul dintre parinti, ii spun departandu-ma de ea.
-Sunt bine, raspunde revenind la atitudinea ei dura si ma priveste in ochi.
-Stiu ca nu e treaba mea, dar care-i problema politistului? o intreb incruntandu-ma si incepe sa rada cu pofta.
-Nu pot sa cred ca s-a plans pana si unui necunoscut! Nu e politist, lucreaza la criminalistica, imi marturiseste zambind.
-Parea suparat, ii spun si imi evita privirea.
-E cam devreme sa discut cu tine despre asa ceva.
-Pare un om bun, o asigur si ii fac cu mana pentru a-i transmite ca plec, dupa care ies din incaperea intunecata si il vad din nou pe politistul care nu prea e politist. Ma priveste insistent si mijesc ochii, oprindu-ma in fata lui.
-Vreo problema? il intreb curios observandu-i expresia de potaie trista.
-Nu, se rezuma sa spuna, chiar daca pare ca vrea sa-mi puna mai multe intrebari.
Ridic din umeri si inaintez, dupa care ies din sectia de politie care a fost mai libera ca niciodata. O sa ma ocup maine de problema cu Claire Cooper, acum se pare ca am alte lucruri de facut, cum ar fi sa ii raspund lui Dan si sa-i astept morala.
-Unde esti? ma intreaba imediat cum raspund si imi dau ochii peste cap, pregatindu-ma sa-l aud despre cum crede el ca imi distrug viata si imi ingreunez existenta cu bautura.
-La politie, spun sincer si il aud murmurand ceva.
-Ce ai mai facut si de data asta? Ai baut din nou? ma cearta si pufnesc.
-Nimic grav, iti povestesc mai tarziu.
-Ai nevoie sa vin sa te scot de acolo? intreaba confuz si il refuz din nou. Hades, ce naiba ai facut? Sora ta intreaba de tine, nu mai fi un idiot si ocupa-te de lucrurile pe care trebuie sa le faci! Iti distrugi viata si ii distrugi si ei viata! Are cincisprezece ani.
-Termina cu morala ta, Dan, il cert eu.
-Ai ajuns iar la sectie, ipocritule! tipa el si izbucnesc in ras.
-Da, pentru ca am intalnit-o pe sora mea vitrega, zambesc eu.
-Ce? Hades, esti beat? Sau te-ai apucat de droguri? intreaba terifiat. Dumnezeule, ai halucinatii, sopteste el. Vin sa te iau.
-Nu m-am drogat, Dan. Am o sora vitrega, ea m-a gasit si este detectiv, de aia am fost la sectie, ii explic pentru a-l opri sa vina dupa mine.
-De unde a aparut sora asta vitrega?
-Mama a mai avut un copil inainte sa se casatoreasca cu tata. Bineinteles, cu alt barbat. Dupa ce a nascut a plecat. Fata a venit acum in oras ca sa ma gaseasca.
-Sigur nu aberezi?
-Dan, sunt lucid. Si eu am avut un soc cand am aflat, dar nu e atat de urata situatia. Claire Cooper ma poate ajuta la multe lucruri si e un aliat foarte bun pentru ca face parte din politie. Si pe deasupra e draguta, chiar daca inca nu mi-a castigat increderea. Nu stiu ce intentii are. In fine, discutam fata in fata despre toate astea. spun repede si il aud mormaind ceva ca o injuratura.
-Serenity vrea sa se intalneasca cu Dakota, spune el suparat. Cred ca s-a plictisit de mine si de grija mea excesiva.
-Multumesc ca ai grija de ea.
-Asta fac prietenii.
-Cum se simte? intreb ingrijorat. Inca nu prea vrea sa vorbeasca cu mine.
-E bulversata de toate cele intamplate. Stii, pentru varsta ei a intampinat prea multe greutati.
-Incerc sa o tin departe de toate dramele astea, dar e suficient de matura incat sa se bage singura in drame si sa fuga de acasa.
-Poate ca ar trebui sa mearga cu Dakota undeva, sa se relaxeze, iar Serenity poate ramane la Dakota cateva zile. Poate reuseste sa uite.
-Nu poate uita moartea mamei, Dan. Dar ideea ta nu e rea. Problema este ca nu ii mai pot cere Dakotei asta, a facut prea multe pentru mine, ii spun in timp ce pornesc masina si plec spre casa lui Dan.
-Dakota va accepta, rade el. Si ea are nevoie de companie. Are nevoie de cineva cu care sa faca cumparaturi, cu care sa discute deschis. Cu mine nu e asa. Stie ca iti voi spune despre orice miscare pe care o face.
-O sa incerc sa vorbesc cu ea azi. Trebuie sa o tin pe Serenity departe cateva zile pana fac rost de o locuinta decenta. Asta daca mai vrea sa stea cu mine, adaug ingandurat. Apropo, tata vrea sa-mi dea mie Allen's Jewelry.
-Ce!? exclama mai mult decat uimit. Doamne, te-ai imbogatit!
-Inca nu am acceptat. Pana nu-mi ofera niste explicatii nu accept. Poate fi o capcana. Poate sa ma acuze ca l-am obligat sa-mi dea afacerea lui. De ce nu firma de textile?
-Poate a realizat ca a gresit fata de tine si acum vrea sa se revanseze. Sau poate vrea sa-si tina cea mai mare afacere departe de iubita lui, ofera Dan motive, dar niciunul nu ma convinge.
-Nu voiam deloc sa accept, dar acum pot impusca mai multi iepuri cu o singura miscare pentru ca a aparut Claire Cooper. Daca tata imi intinde o cursa, eu doar ma voi imbogati, voi fi sef, iar Claire ma va sustine daca tata aduce declaratii impotriva mea.
-Doamne, fata aia a aparut ca un Dumnzeu in viata ta. Iti dai seama cat de multe poate afla? ma intreaba Dan bucuros. Poate afla ce ascunde Josh Allen, ii putem afla secretele!
-N-o sa o implic in lucrurile astea pe Claire. Daca o accept nu va fi ca s-o folosesc. Una e sa ma ajute, alta e sa ma folosesc doar de ajutorul ei, il avertizez pe Dan si ii tai elanul.
-E draguta? intreaba si ii simt ranjetul in telefon.
Oftez dezamagit. Prietenul meu cel mai bun nu s-a maturizat atat cat ar fi trebuit, dar banuiesc ca si eu sunt in aceasi situatie.
-Da, Daniel, Claire e o fata foarte frumoasa, iar tu vei sta departe de ea! spun printre dinti. In plus, are pe cineva, il mint folosindu-ma de situatia cu criminalistul.
-Ati ajuns si la detalii de genul? bolboroseste suparat si imi dau ochii peste cap.
-Vorbesc serios, nu te baga in treaba asta. E sora mea vitrega.
-Am inteles, teritoriu interzis. O, hei, Serenity, aud in continuare si imi dau seama ca sora mea mai mica si-a facut aparitia langa Dan.
-Ce e teritoriu interzis? intreaba sora mea curioasa ca intotdeauna.
-Nimic, scumpo, ii raspunde fericit.
-Nu-i spune nimic despre Claire, il avertizez serios si el aproba.
-Vorbesti cu Hades? intreaba Serenity confuza.
-Mda, puturosul asta umbla prin oras, pufneste Dan amuzat si imi dau ochii peste cap din nou. In ultimul timp am repetat acest gest de prea multe ori.
-Ajung acum acasa la tine, il instiintez grabit si inchid inainte ca el sa mai poata spune ceva.
Oftez adanc si realizez cat de mult s-a schimbat viata mea in ultimul timp, care a fost mult prea scurt si timpul sa am adaptez la noile conditii e mult prea limitat. Sa treci de la o viata petrecuta alaturi de familia ta, un trai mult prea bun, la o viata intr-un apartament cu soareci si sa ramai cu un singur prieten bun nu e atat de usor pe cat ar putea parea. Partea buna este ca situatia inca mai poate fi indreptata intr-o oarecare masura. Dar pe mama nu o mai pot aduce inapoi, deci bunurile materiale n-au niciun rost acum.
Ma gandesc la infatisarea lui Claire si realizez brusc cat de bine seamana cu mama. Au trasaturi identice si asta ma deruteaza putin. Eu n-am luat multe lucruri de la mama, dar cu siguranta Claire a fost mai norocoasa.
As putea avea o noua familie. Am doua surori si ne putem descurca impreuna, dar asta ma sperie. Daca ma atasez prea mult de gandul ca as putea avea o noua familie, voi fi din nou distrus daca mai pierd o alta persoana.
Dupa moartea mamei am cazut intr-o groapa adanca, o groapa interminabila, un abis din care n-as mai fi putut iesi niciodata de unul singur. Moartea mamei m-a facut sa ma simt inutil, nedorit si fara vreun rost. Nimeni nu merita sa se simta asa pentru ca in timp ce cazi esti inert, lipsit de viata si simti ca propriul tau trup nu-ti mai apartine.
Poti pierde oameni, prieteni, poti sa-ti pierzi hainele sau obiectele preferate, persoana pe care o iubesti sau locuinta, dar niciunul dintre aceste lucruri nu se compara cu pierderea unui parinte. Cand iti pierzi un parinte ceva din tine se rupe, nu mai esti intreg sip arca te-ai pierdut si pe tine. Iar eu mi-am pierdut ambii parinti, ceea ce semnifica durere amplificata.
In timpul liceului imi priveam prietenii si colegii suferind dupa despartiri, iar ei se purtau de parca ar fi descoperit ca au o boala rara care nu poate fi vindecata. Si nici macar nu pierdusera o relatie de lunga durata. Cat poti suferi la saisprezece ani dupa un om care nu te merita? Habar n-au cum se simte atunci cand iti pierzi in totalitate familia si nu mai poti face nimic.
Dupa o despartire esti capabil sa te refaci, chiar daca acest lucru se intampla dupa mult prea mult timp, dar eu cum o pot aduce inapoi pe femeia care mi-a dat viata?
Pana in momentul de fata n-am avut relatii serioase de care sa-mi pese cu adevarat si intr-un fel ma tem de lucrul asta. Dupa ce am experimentat pierderea parintilor mei, lovitura fatala ar putea fi sa ma indragostesc iremediabil. Nu vreau sa ajung in starea in care erau colegii mei din liceu.
Imi aduc aminte ca in liceu aveam o colega destul de draguta, Lexy, o fata vesela, plina de viata si care te facea sa razi imediat cum scotea cateva cuvinte pe gura. Lexy umplea clasa de veselie si ne facea sa ne simtim bine, era tipul de fata empatica, pe care ar fi droit-o orice baiat langa el. In cele din urma, Lexy, cu care ajunsesem sa fiu bun prieten, a avut o relatie care a durat pe tot parcursul clasei a unsprezecea. La inceputul ultimului an, Lexy n-a aparut in prima saptamana, nici a doua si nici in a treia. Colega noastra vesela disparuse si asta a dus la despartirea multor grupuri din clasa. Grupul meu de prieteni se destramase pentru ca eram ingrijorati pentru Lexy, iar eu ma gandeam aproape in fiecare minut al zilei ce s-a intamplat cu ea, pentru ca intotdeauna raspundea la telefon. La sfarsitul semestrului am reusit sa aflam cu greu de la unul dintre profesori ca Lexy si-a inghetat anul din motive personale. Toti stiam ca Lexy nu ar fi facut asa ceva nici in ruptul capului, asa ca intr-o seara, eu si Dan, care ramaseseram singurii din clasa care se mai intelegeau, am hotarat sa mergem la ea acasa pentru ca aveam nevoie de lamuriri in privinta prietenei noastre.
Dupa ce am reusit cu ajutorul GPS-ului sa-i detectam casa, am asteptat doua ore afara, pentru ca nimeni nu raspundea. Dup ace au trecut cele doua ore infernale de stat in frig in mijlocul iernii, mama colegei noastre a ajuns acasa si a fost uimita ca am asteptat atat de mult timp in fata usii, asa ca ne-a poftit in casa si ne-a facut amandurora ciocolata calda. Am intrebat-o imediat despre fiica ei si a ezitat inainte sa ne raspunda, dar n-a putut sa scape de noi si am cazut de comun acord ca ar fi bine sa merg doar eu s-o vad pe Lexy, daca asta imi doresc. Dan a acceptat bucuros, la fel si eu, asa ca femeia m-a condus in fata camerei lui Lexy si am batut inainte sa intru. Nu a deschis imediat, dar dupa ce a facut-o am vazut cu ochii mei suferinta pe chipul fetei. Da, prietena mea se despartise de iubitul ei dupa ce a inselat-o si a lovit-o si ea a avut o depresie oribila pentru ca nici macar nu mai vorbea. Cand m-a vazut era uimita, dar mai mult decat atat era speriata. A plans timp de cincisprezece minute cat am stat acolo si n-am reusit nici macar s-o fac sa se uite la mine. Atat de mult l-a iubit pe idiotul ala care a ranit-o. Mama ei spera ca va vorbi daca isi va vedea un vechi prieten, dar asta nu s-a intamplat si habar n-am ce s-a mai intamplat cu Lexy.
Ideea este ca iubirea te poate distruge, asa cum a distrus-o pe colega mea. Nu stiu ce face acum sau daca si-a revenit, daca are o noua relatie sau daca a reusit sa intre la facultatea dorita, dar nimeni nu merita sa treaca prin asa ceva.
Ma gandesc la V si la inocenta ei. V n-ar fi capabila sa raneasca nici macar o musca si nu spun asta pentru ca n-o cred in stare s-o faca, o spun pentru ca sunt mai mult decat sigur ca V are un suflet bun, curat si care tanjeste dupa iubire. Ar accepta iubirea si stiu ca daca ea ar rani pe cineva, chiar si neintentionat, ar regreta toata viata.
V este pura, inocenta si n-o sa-mi permit s-o ranesc. Nu o sa imi permit sa ii fac ce i-a facut ipocritul ala lui Lexy. Stiu ca as putea s-o ranesc. Intentionat sau nu, ranesc oamenii la care tin. Stiu ca am ranit-o pe Dakota, mi-am ranit chiar si propria sora si as fi in stare sa ranesc mult mai multi oameni si asta doar pentru ca vreau sa-i tin departe de toate problemele mele. Poate ca relatia mea cu Dakota n-a fost serioasa si nici n-a durat, dar indiferent cat as vrea sa neg, mi-a pasat de ea si poate chiar am tinut la ea si la sentimentele ei. Relatia noastra s-a intamplat la momentul nepotrivit, pentru ca stiu ca si ei i-a pasat intr-o oarecare masura de mine.
Si tocmai din aceasta cauza imi iau telefonul si o apelez. Are nevoie de mine si chiar daca nu vreau sa ma mai implic, e prietena cu Dan si noi doi avem un trecut impreuna. Nu raspunde prima data cand apelez, dar a doua oara raspunde destul de rapid si pare suparata.
-Buna, o salut precaut.
-Hei, rade ea usor. S-a intamplat ceva? ma intreaba cu o urma de ingrijorare in glas si faptul ca nu mai suntem ostili ulul fata de altul ma bucura.
-Totul in regula, am vrut sa vad daca tu esti bine, ii spun putin emotionat pentru ca nu stiu cum va reactiona.
-Sunt ok, spune incet si stiu ca ma minte.
-Vrei sa vin la tine? privesc aglomeratia din fata mea si imi dau seama ca imi va lua o vesnicie sa ajung la Dan, iar casa Dakotei este mult mai aproape.
- Nu, spune simplu si ma incrunt. Ce face Serenity?
-E confuza, mai ales ca acum tata este in spital. Va fi bine. Voi reusi eu cumva sa repar toata situatia asta. Ma gandeam ca pot sa vin la tine, putem discuta, oricum sunt cam blocat in trafic si tu esti mai aproape decat Dan.
-Poti veni, dar e cam dezordine pe aici, imi spune retinuta si imi pot imagina cum isi roteste pe deget o suvita de par.
Pufnesc amuzat si incep sa rad usor.
-Sunt obisnuit cu dezordinea, Dakota. rostesc gandindu-ma imdiat la dezordinea din viata mea, nu doar la cea din mizerabilul apartament.
-Te astept, spune simplu si imi inchide inainte sa mai apuc sa-i spun ceva.
Dupa zece minute parchez in fata casei ei din cartierul linistit al Los Angeles-ului si cobor linistit din masina. Bat la usa si cand imi deschide observ oboseala accentuala de pe chipul ei.
-Hei, ce-i cu tine? o intreb speriat si ii ating usor obrazul cu palma. Se retrage repede si ma incrunt. Intru alaturi de ea in casa si bineinteles ca pastreaza distanta fata de mine.
-E totul in regula, Hades.
-Atunci ce se intampla cu tine?
-Nimic, murmura si bea apa usor dintr-un pahar. Vrei ceva de baut?
Clatin negativ din cap si imi face semn sa iau loc pe canapea.
-Dakota, asculta, ii spun inainte de a apuca sa ma asez, imi pare rau pentru cum m-am purtat cand ne-am despartit. Imi pare rau ca te-am facut sa te simti asa, am fost un idiot, ii marturisesc sincer si cu parere de rau in glas.
-Toate alea au trecut, Hades, imi spune linistita. Te inteleg, erai ranit si nu mai voiai pe nimeni in viata ta. Noi doi nu ne-am potrivit, nu suntem facuti unul pentru altul.
-Am observat asta, ii spun calm. Dar nu vreau sa crezi ca te urasc sau ceva de genul asta.
-Stiu ca nu ma urasti. Tu nu esti asa, ma opreste ea din vorbit si imi zambeste calduros. Dar este mai bine pentru amandoi sa fim doar prieteni, nu?
-Da, spun fericit ca ma intelege si simtim aceleasi lucruri. M-am purtat urat fata de tine, Dakota, ma ridic si merg in fata ei, dupa care o sarut usor pe obraz si o cuprind in bratele mele, simtind cum se cuibareste la pieptul meu.
-A trecut totul, Hades, putem fi prieteni in continuare.
-Poti sa-mi spui daca nu te simti bine, ii soptesc bland la ureche.
-O sa fiu bine, am nevoie doar de putin timp.
Ma indepartez de ea si o privesc zambind.
-Vom trece noi si peste toate astea, ii spun increzator si ea zambeste sincer, urma de oboseala incepand sa se diminueze pe chipul ei.
Timp de o ora ne-am uitat la emisiuni tampite de la televizor si am ras asa cum n-am mai facut-o amandoi de mult timp. E adevarat, eu si Dakota nu functionam ca un cuplu, dar ca prieteni totul este perfect intre noi. Fara complicatii, fara sa ne chinuim sa formam un cuplu, fara sa ne mai prefacem ca ne iubim atat de mult incat am fi in stare sa ne logodim. Nu ne mai prefacem ca suntem fericiti si suntem mai liberi ca niciodata.
-Ce mai face Dan? ma intreaba ea dupa ce una dintre emisiunile ei preferate se termina.
-Pare in regula momentan. Dar stiu ca il afecteaza situatia cu mama lui.
-Va trebui sa ne ocupam mai mult de el, imi spune ingrijorata pentru prietenul nostru.
-Asta este clar. Imi poti face o favoare? o privesc atent in ochi si ea asteapta sa vorbesc. Am nevoie sa ramai putin timp cu Serenity, am cateva lucruri de rezolvat inainte sa ma pot ocupa asa cum trebuie de ea. Stiu ca ti-am cerut asta de prea multe ori deja, dar chiar nu...
-Imi place sa stau cu Serenity, ma intrerupe ea cu fata luminata si pare destul de bucuroasa de propunerea mea. Chiar mi-ar prinde bine compania surorii tale.
-Nu trebuie sa accepti doar pentru ca nu stii cum sa ma refuzi... ii spun putin agitat.
-Nu e vorba despre asa ceva. Ti-am mai spus, imi place la nebunie sa stau cu Serenity. Pune-ti ordine in viata, Hades, pentru ca dupa aceea o sa poti sa faci mult mai multe lucruri.
-Am cunoscut o fata, spun dupa cateva minute de tacere si privesc in gol zambind scurt.
-Serios? sare Dakota uimita si ma priveste cu ochi mari, ca si cand ar astepta sa-i povestesc toate detaliile picante. Cum arata? E draguta? ma intreaba si se vede ca se bucura pentru mine, dar pe mine toate lucrurile astea ma fac sa fiu confuz. Acum cateva zile dormeam langa gandaci, cautam modalitati prin care sa ma sinucid, iar acum brusc viata mea se schimba, apare sora mea vitrega, invat din nou sa-mi iubesc sora, am sansa de a prelua cea mai mare afacere a tatalui meu, prietenii mei ma sustin si am intalnit o fata ranita, care are nevoie de multa iubire.
-E pur si simplu... nu pot s-o descriu in cuvinte, zambesc nostalgic si Dakota se incrunta din cauza lipsei de detalii. Parca am avea acelasi suflet, imi simt sufletul contopit cu al ei si abia am intalnit-o. Ma sperie mult asta, ii spun in cele din urma si ea ma priveste confuza, ca si cand i-as fi vorbit in chineza.
Rad usor rusinat de cele spuse. Nu stiu ce mi-a venit sa-i spus fostei mele iubite ce simt pentru o alta fata, dar vreau sa ma ajuta sa inteleg ce am de facut.
-Te-ai indragostit, imi da ea verdictul si acum eu o privesc de parca mi-ar fi vorbit in chineza.
-Cu haosul pe care il am in viata mea nu prea imi permit sa ma indragostesc.
-Iubirea apare cand te astepti mai putin. Apare in momentul nepotrivit, cand tu stii ca nu o vrei, dar in adancul tau vrei s-o simti cat mai intens. N-o sa recunosti niciodata ca voiai din tot sufletul iubirea asta, Hades, dar poti s-o accepti. Nu te-am mai vazut niciodata asa si asta ma uimeste, dar intr-o oarecare masura ma asteptam sa simti si tu odata iubirea.
-Toate relatiile mele de acum par nesemnificative, murmur nedorindu-mi sa o ranesc. Am crezut ca te iubesc pe tine, pentru ca faceam parte amandoi dintr-un grup de prieteni, dar acum realizez ca de fapt ce simteam pentru tine n-a fost niciodata iubire. Imi pare rau, Dakota, ii spun privind-o intens in ochi. Mi-a pasat de tine si tin la tine, dar acum stiu ca e mai bine sa fim prieteni.
-Eu am fost indragostita de tine, Hades. Nu ti-am aratat mereu asta, dar tu ai insemnat pentru mine mai mult decat crezi, imi spune cu parere de rau in glas si ma simt ca un mitocan pentru ca am ranit-o. Dar sunt si eu fericita cand vad ca viata ta incepe sa revina la normal. Meriti sa simti iubirea adevarata, chiar daca nu cu mine.
-Trebuie sa plec, ma ridic brusc de pe canapea, dorinta de a-mi vedea fata invingand orice gand ca ar trebui sa stau cu Dakota sau sa ma duc la Dan. Inlatur ceea ce imi spune ratiunea sa fac si ma las ghidat de sentimente.
Dakota zambeste in semn ca imi intelege clar nevoia de a pleca si ies din casa ei. Dupa ce ma urc in masina apar cele mai multe intrebari.
Cum o voi gasi? Daca o gasesc ce ii voi spune? Cert este ca imi doresc sa fie a mea, imi doresc sa-i ofer toata iubirea mea si sa-mi ofere si ea acelasi lucru, chiar si intr-o masura mai mica. Accept orice de la ea, chiar si jigniri sau lovituri.
Ce am simtit pana in ziua de azi nici macar nu se compara cu ceea ce simt acum. Stomacul imi este ros si il simt ca pe o bucata de carne savuroasa devorata de toate animelele junglei. Inima imi bate tare in piept, asa cum nu s-a mai intamplat de mult prea mult timp. Acum a revenit la viata si e pregatita sa simta cat mai multe. Mainile imi tremura pe volan si rad observand felul in care ea m-a facut sa ma simt. Corpul imi este inundat de adrenalina si sta sa explodeze, mai rau decat o bomba. Ma foiesc agitat in scaunul meu de sofer si accelerez. Imi simt piciorul calcand cat mai tare acceleratia doar din dorinta de a o vedea pe cea care mi-a redat viata.
Imi pot simti pulsul in toate locurile posibile si incerc sa ma calmez, dar bineinteles ca asta este imposibil.
Ii auzeam intotdeauna pe oamenii din jurul meu vorbind despre fluturi in stomac, dar nu i-am simtit niciodata pe pielea mea. Sau mai bine zis in stomacul meu. Numai ca ai mei parca sunt imensi, mai mult decat pot suporta, si sunt flamanzi pentru ca in momentul asta imi distrug stomacul si tot corpul, imi distrug ratiunea si imi schimba conceptia asupra vietii.
E incredibil, aproape de necrezut cum o singura persoana iti poate provoca atat de multe sentimente si atunci cand nu cunosti aceste sentimente este chinuitor, dar in acelasi timp frumos. O suferinta frumoasa, un drum format in totalitate din cuie, dar vrei sa calci pe el pentru ca daca ajungi la capat vei fi implinit, vei fi iubit si iti vei gasi fara indoiala linistea.
E placut sa simti ca merita sa traiesti pentru cineva, ca cineva are nevoie de tine si te asteapta in fiecare minut.
Odata cu moartea mamei s-a stins si speranta mea la o viata mai buna, s-a stins orice luminita si am crezut ca nu voi mai simti niciodata ca traiesc cu adevarat. Planul era sa duc o existenta de rahat pana cand as fi gasit o modalitate perfecta de a muri.
Melodia "The hills" a lui The Weeknd rasuna in interiorul masinii si accelerez mai mult simtind viata mai mult decat am facut-o vreodata. Imi place adrenalina si am trait pentru asta cand m-am apucat de curse. In curand nu voi mai avea nevoie de banii pe care ii aduceau cursele, dar asta nu ma va opri sa nu imi mai doresc adrenalina.
Momentul in care castigi cursa este epic si merita trait de oricine. Sa fii in centrul atentiei pe o pista, alaturi de oameni care nu-ti cunosc trecutul, nici partea intunecata te face sa te simti in alta lume, o lume a ta, unde nimic nu mai conteaza si poti face orice iti doresti. Ca sa nu mai vorbim de momentul in care politia incearca sa te prinda si conduci masina atat de repede incat nu mai respiri si nu constientizezi unde te afli.
Norocul meu, de data asta daca voi fi prins de politie o am pe Claire care se va ocupa fara probleme de eliberarea mea, sunt sigur ca politistii deja o adora.
Zambesc gandindu-ma cum va reactiona ea atunci cand ma va vedea din nou. Se va bucura? Imi va spune sa plec? Accept orice reactie din partea ei, numai ignorarea m-ar face sa cred ca ea chiar nu isi doreste sa ma cunoasca.
Dar eu imi doresc sa o cunosc si atunci cand imi doresc ceva obtin. Ea nu este orice fata si nu voi mai intalni pe nimeni asa cum este ea. E ca o gura de aer proaspat dupa ce ai fost inchis intr-o camera intunecata timp de un an sau chiar mai mult.
Imi iau telefonul pe care l-am aruncat pe scaunul din dreapta si ii trimit un mesaj lui Dan prin care ii transmit ca nu mai pot ajunge la el, dupa care ii scriu lui Serenity.
Eu: "Hei, Sery, scuze, nu ne vedem prea curand, e aglomerat si n-am rabdare sa stau in trafic. Merg pe plaja."
Raspunsul ei vine mai repede decat m-am asteptat, dar asta ma bucura.
Serenity: "E in regula, oricum trebuie sa ma vad cu colegii :))"
Ma incrunt cand ii observ emoticonul pe care l-a folosit. Se poarta de parca nu-i pasa si ar vrea sa ma faca sa ma simt vinovat.
Eu: "O sa discutam mai tarziu, sunt multe lucruri de care trebuie sa fii constienta si nu trebuie sa fii impotriva mea. Eu sunt de partea ta si imi pare rau pentru tot ce s-a intamplat."
Serenity: "Putem sa nu vorbim despre asta prin niste afurisite de mesaje? Daca crezi ca ceea ce ai facut poate fi ignorat atunci du-te naibii, idiotule!"
Eu: "Esti sora mea si stii cat de mult te iubesc. Stiu ca sunt un idiot, dar putem indrepta situatia."
Serenity: "N-o poti aduce pe mama inapoi. Am treaba."
Eu: "Putem indrepta situatia dintre noi, Serenity. Stiu ca o vrei pe mama inapoi, toti vrem asta, dar mama si-ar dori sa ne intelegem si sa fim impreuna, nu separati."
Serenity: "Am lucruri mult mai importante de facut decat sa iti citesc mesajele prin care incerci sa ma imbunezi. Mesajele tale sunt nesemnificative si merita sa fie sterse! ;)"
Eu: "Serenity, nu ma face sa vin la tine."
Eu: "Bine, domnisoara, s-o lasam asa pentru moment. Daca crezi ca atitudinea asta o sa iti faca bine te inseli. Si tu stii ca avem nevoie unul de altul!"
Oftez adanc si imi arunc nervos telefonul pe scaunul din dreapta. Nu imi mai raspunde si n-am primit nicio confirmare de citire, deci nici macar nu mi-a mai deschis mesajele. N-am avut niciodata rabdare cu adolescentii si pana si eu ma enervam pe mine atunci cand eram adolescent, dar de data asta stiu ca sora mea are nevoie de mine si de iubirea mea, chiar daca n-o sa mai recunoasca asta niciodata. Dupa moartea mamei s-au schimbat multe, iar sora mea se va adapta cel mai greu la noile conditii. Din casa tatei ajuns la Dan, a fugit si a ramas pe naiba stie unde, acum s-a intors din nou la Dan si urmeaza sa vina cu mine cand voi gasi un nou apartament. Haosul asta in viata unui adolescent clar nu-l va face sa-si iubeasca fratele mai mare.
Sora mea are nevoie de afiliere si sunt sigur ca acum nu crede ca va mai primi asta. De fapt, ea crede ca nu va mai primi nimic si viata ei se incheie aici.
Eu: "Iti promit ca ne vom reveni. Impreuna. Avem nevoie unul de altul ca sa trecem peste asta."
La fel ca si la mesajele anterioare, sora mea nu l-a citit nici pe acesta, asa ca imi pun telefonul pe bord si virez la dreapta pentru a cauta o parcare.
Dupa douazeci de minute in care m-am chinuit sa gasesc un loc liber parchez nervos masina si cobor, trantind portiera la final. E obositor sa te ocupi de prea multe lucruri in aceasi zi. La douazeci de ani tot ce faceam e sa stau in pat de dimineata pana seara ca un lenes si seara mergeam la toate petrecerile tampite ale prietenilor mei. Ajungeam acasa dimineata urmatoare, uneori mort de beat, iar mama ma certa de mii de ori spunandu-mi ca viata mea de noapte nu este potrivita pentru fiul unui mare afacerist care apare in ziare.
Eram un nesimtit pentru ca ii radeam in fata si apoi adormeam imediat cum imi asezam capul pe perna. Cu toate acestea, nu mi-au interzis niciodata strict sa nu mai merg la petreceri. Cerinta lor era sa nu mor incercand sa ajung acasa si preferabil sa nu mai beau atat de mult pentru ca imi sperii sora mai mica.
Plaja este suficient de aglomerata incat sa injur puternic. Dintre toate zilele in care puteau veni aici, oamenii au ales ziua asta. N-o sa am sanse sa o mai intalnesc pe misterioasa V daca plaja este atat de plina de oameni. Nici macar nu stiu daca locuieste prin apropiere.
Continui sa merg pana cand in fata mea apar niste stanci. Stanci pe care le-as putea cobori cu putin efort. De ce sa nu merg mai jos daca tot nu o pot gasi pe V?
Dupa coborarea stancilor intinderea oceanului apare clar in fata mea si zambesc linistit. A fost o zona abrupta si sunt sigur ca e interzisa coborarea pe stancile acelea, mai alea ca aici este liber.
Scot scrisoarea din buzunarul in care a fost impaturita si o citesc din nou, de parca recitirea ei mi-ar fi oferit raspunsurile de care am eu nevoie.
-Buna! aud o voce pitigaiata la o distanta considerabila. Ma intorc si pornesc spre fata care m-a strigat.
Sticla din mana ei ma face s-o privesc confuz, dar tot ce face ea este sa zambeasca tamp.
-Cauti pe cineva? ma intreaba vesela.
-Nu chiar, ii raspund in continuare confuz.
Imi intinde sticla pe care o tinea in mana ca pe o comoara si eu o iau ezitand.
-Ce ar trebui sa insemne asta? o intreb facand semn spre sticla care acum se afla in palma mea.
-Doamne, cat de proasta pot fi! izbucneste in ras si imi intinde repede o foaie si un pix pe care le scoate din buzunarul blugilor mulati. Incerc sa fac pe Cupidon, imi explica asezandu-si palma micuta pe umarul meu si ma incrunt. Haide, scrie ceva, baga hartia in sticla si da-i drumul in ocean. O va gasi cineva, rade amuzata de expresia afisata de mine.
Realitatea ma izbeste din plin si acum inteleg totul.
-Am o mica intrebare inainte sa pleci, o prind eu de mana chiar inainte sa se indeparteze. La cati oameni le-ai mai spus sa faca asta?
Ea se stramba nefericita, dar isi revine imediat si imi zambeste atunci cand imi da raspunsul.
-A mai acceptat o singura fata. Parea destul de incordata si trista, asa cum esti si tu. Restul m-au refuzat si mi-au spus ca am innebunit.
-Nu ai innebunit deloc, murmur incantat de ceea ce am primit. Mi-ai oferit tot ce imi doream, deci poate ca eu sunt cel nebun.
Rade incantata de faptul ca m-a facut fericit, imi face cu mana si pleaca de langa mine mai repede decat mi-as fi dorit. As fi vrut s-o intreb cum arata fata careia i-a mai oferit hartia si sticla, dar deja imi este clar acest lucru, deci intrebarea mea n-ar fi avut niciun rost si i-as fi irosit timpul fetei degeaba. Care erau sansele ca doar eu si V sa acceptam cadoul fetei?
Poate ca pana la urma sufletele noastre chiar sunt contopite.
Clatin din cap amuzat si ma asez pe nisip, dupa care incep sa scriu linistit.