" Ce se întâmplă când nu bem cafea."
Perspectiva naratorului
La 23:10, luminile se stinseră în casa Miller. Scarlett se strecură în baie și abia acolo putu să își dea frâu liber sentimentelor. Se cocoșă, lăsându-și presiunea dintre omoplați să se evapore. Se dezbrăcă degajată, aruncându-și hainele în colțul de lângă ușă. Se aplecă peste chiuvetă și se privi în oglinda ce-i dezvăluia silueta până aproape de bazin. Își analiză coastele și claviculele evidențiate. Nu slăbise și nici nu se îngrășase. Avea același trunchi puternic, feminin, cu șolduri și curbe ușor trasate.
Își desfăcu părul obosită și dădu drumul la apă să curgă. Un gând i se înfiripă în minte: ar trebui să se tundă. Scurt. Își cântări ideea în cap în timp ce-și trecu mâinile prin părul ușor acajou. Ar fi prins-o o nouă coafură, i-ar fi oferit un aer rebel. Sări în cabină și decise: mâine, după ore, intră împreună cu Nadia în primul salon și face un pas decisiv.
Mâine. Desigur. Aproape uitase. Nu se gândise ce urma să facă mâine și cum avea să-l ajute pe Fionn. Pufni, în timp ce-și îmbălsămă corpul și oftă zgomotos. Își zisese de atâtea ori că o să termine cu eroismul ăsta și că o să-și vadă în sfârșit de treburile care o priveau strict pe ea. Așa se întâmplase și în Rhode Island în noaptea din mai. Poate dacă nu ieșea de la petrecere după Nadia, nimic din toate acele crime odioase nu s-ar fi întâmplat. Urechea rusoaicei ar fi fost intactă, unghia ei ar fi crescut normal, bărbatul șchiop nu i-ar mai bântui nopțile, iar cei doi foști colegi nu ar fi ajuns în pământ sau oriunde or fi dispărut după incident.
Dar Nadia ar fi fost moartă... Aș fi ales răul mai mic... Încercă să se convingă în timp ce-și clăti corpul de spumă. Apucă lama din suport și crema de ras. Trebuia să înceteze să se tot întoarcă la aceste amănunte. Dacă răscolea morții nu avea să aducă înapoi nimic din trecut... ori din pământ. Își hrănea singură anxietatea și stresul posttraumatic. Dădu din cap, alungându-și fantomele ce-o bântuiau și trecu la prezent. Se gândi la Fairax și la felul în care ochii lui înspăimântați treceau peste rândurile contractului din plic. Ce avea să facă? Chiar voia să-și pună fundul la bătaie? În special când " bătaia " venea de la niște persoane solide ca Silas sau Hades. Ah!... Păcatul ăla capital! Sări din duș și-și tamponă fața cu un prosop aspru.
Nu voia să aibă nimic de-a face cu el. El, care-i trezea atâtea amintiri dureroase. El, care transmitea doar neliniște prin aura lui. El, care chiar dacă poate nu avea o vină, era ca un cancer între coastele ei. Când își contură trupul lui în minte, îi simți greutatea sufletului apăsându-i umerii, ca și când trăgea cu sine un lanț tumultos de ghinioane. Îi văzu cu ochii minții cicatricea lungă dintre gât și buza de jos. Inima îi scăpără când lumina în care și-l imagină, pâlpâi, degradându-se într-un întuneric sufocant. Încercă să deschidă ochii, dar rămase prinsă într-un neant cunoscut. Se avântase prea mult în subconștientul ei instabil? Răsuflă întrerupt, calmându-se. Era un alt episod? Porni să meargă înainte, trântindu-și palme ca să se trezească. Privi în jos și-și observă pielea albă. Încă era goală? Un fior de slăbiciune o puse în gardă. Umezeala îi lovi tălpile calde. Știa unde se afla: pe teritoriul unde ea nu mai avea vreo putere. Ceva alerga către ea. Se concentră asupra auzului, singurul simț care părea să răzbată în întuneric. Liniștea și atmosfera atât de misterioasă îi săpau în timpan. Fără a face mișcări bruște, așteptă impactul, dar acel ceva se opri atunci când ajunse în dreptul ei. Își ținu respirația, auzind-o doar pe cea neregulată a persoanei care stătea în fața ei. Într-un mod straniu, nu se rușină de faptul că îi privea goliciunea, în fond, totul era doar în capul ei. Negura densă îi acoperea pe amândoi. Inima i se strânse cât un purice, și fu nevoită să-și deschidă gura ca să se poată oxigena. O senzație familiară o făcu să țâșnească înapoi în avans, și înainte să poată scăpa, bărbatul șchiop îi sări în față, balansându-se pe piciorul lui cel bun.
***
În cealaltă cameră, Nadia privi neliniștită ceasul, întorcând pe-o parte și pe alta ce aflase din plicul lui Fionn. Ce urmau să facă mâine? Cine avea tupeul necesar să îi țină piept lui Hades? Dar să mai pui în calcul lucrurile de care erau capabili având în vedere, ei bine, tot ceea ce îi făcuseră lui Fairfax.
Își dori să comunice grijile ei lui Scarlett. De obicei, Pietra lua deciziile, atât pe cele bune, cât și pe cele mai puțin bune. O aprecia în subconștient pentru firea umană de care dădea dovadă în hotărârile pe care le lua. Poate era de la faptul că o salvase, cumva, în mai. Nu ar fi recunoscut amănuntul ăsta niciodată, era ca și cum o lăsa pe Scarlett să o domine și nu-i plăcea. Cu toate astea, avea un fir de admirație pentru felul ei de a face față unei situații. Știa să cântărească lucrurile atât rațional, cât și sentimental, deși, avusese momente când gândise totul subiectiv și se lăsase pradă părerilor pe care le avea.
Oare ce dura atât în baie? Auzi dușul oprindu-se, dar apoi niciun sunet. Liniștea o calmă. Căzu de acord cu sine că urma să lase totul pe seama lui Pietra. Se acoperi mai bine cu pătura și își închise lampa de lângă pat.
Miercuri
Perspectiva lui Scarlett
Dimineața pornise prost. Începea de la faptul că dormisem mai mult decât trebuia și nimeni nu observase la întrunirea din bucătărie că un soldat de-al lor e căzut la datorie. Totuși, ceva mă sculase din pat și mă pusese în mișcare. Nu, nu era mirosul cafelei, ci un organ genital ce continua obsesiv sa fie pomenit în toate contextele, răsunând în armonie cu furtuna de afară.
Semi-întunericul din cameră mă luă pe nepregătite. Ușa camerei era crăpată, lăsând becul din hol să-mi lumineze jumătate de pat. Uitasem cum ajunsesem din baie în dormitor. Ori asta, ori fusesem inconștientă, pentru că nu puteam să rechem în minte evenimentele din ultimele 9 ore.
După cum bănuiam, Monica plecase la lucru, având în vedere că răsunau cuvinte obscene de unde nu te așteptai. Geamurile camerei erau scufundate de ploaie, iar cerul, ce în mod normal era ușor luminat la ora asta, părea mâncat de insule mari de nori negri.
Nadia era nicăieri de găsit. Patul ei era nefăcut, iar geanta dispăruse. Inspir, simțindu-mi plămânii cum se extind, încremeniți după respirațiile scurte din timpul somnului. Când mă dau jos din pat, căldura îmi părăsește pielea repede. Mușchii încep o luptă anevoioasă cu oasele, trăgându-le către baie. Strâng din ochi și ridic palma, ferindu-mi privirea de înțepăturile luminii artificiale.
Siesta mi se desfășoară în acordurile aromatice ale unor înjurături porcoase, iar strădaniile mele de a rechema ultimele mele acțiuni dinainte de a mă culca, eșuează. Mă întorc către cameră și încep să mă îmbrac, obosită după somnul neliniștit.
Mișările mele continuau să fie grele, gândind de două ori înainte de a executa următoarea acțiune. De jos, vocile bărbătești se înnodau în așa fel încât îmi era greu să le deosebesc. Mă întind în timp ce cobor scările și mă pregătesc cumva spiritual pentru ceea ce urma să găsesc. Ăsta mod de a te trezi după o noapte agitată.
— Uhoa, Stefan și Damon, v-a părăsit Elena pe amândoi? Ironizez situația mai mult pentru mine, apoi mă întorc către Nadia, pe care o găsesc bulbucându-și ochii și urechile către cei doi frați Miller.
Se întoarse cu fața uimită către mine, și dădu de câteva ori din cap ca să-și scuture șocul din creier. Purta o bluză albă, strâmtă și o pereche largă de jeanși albaștrii. În palmele lungi acoperea o ceașcă de cafea. Mă uit curioasă în jur, dar observ că porția mea nu se găsea pe nicăieri. Gura rusoaicei se răsuci de câteva ori pe mod silențios, încercând să scoată cuvintele necesare unei explicații, dar eșuă, arătându-mi doar cei doi băieți sărind unul la gâtul celuilalt. Daniel gesticula vinovat către David, ce-și sumețise mânecile hanoracului până la coate.
Monica lăsase câteva clătite lângă aragaz. Stomacul mi se zvârcolește, dar nu simt nevoia de a mânca. În apropierea ușii de la intrare se poziționau siluetele diferite ale celor doi frați.
— Se ceartă ca doi proști de când m-am trezit. Mă informă într-un final, strângându-și părul din coadă mai tare. Am vrut să te trezesc, dar m-a șocat dobitocenia pentru care țipă unul la altul.
— Și motivul? Întreb iar, în timp ce-mi așez ghiozdanul pe masă și îmi mai înfig o agrafă în cozile împletite de deasupra capului.
— În curând e ziua Monicăi. Spuse, cu ochii lipiți de frații Miller care încă nu îmi observaseră prezența.
— Păi și e tradiție să se certe de ziua mamei lor? Sau cum se fac lucrurile în casa asta? O chestionez în timp ce verific ceasul de la mână. Hei! Voi doi! Ce dracu? Nu aveți vârsta necesară să rezolvați totul ca adulții?
Fac câțiva pași în sufrageria luminată artificial și îi privesc câș pe amândoi. Televizorul stătea închis, martor, șocat și el parcă, de schimbul de replici acide dintre cei doi. Daniel își încrucișă defensiv mâinile și începu să fiarbă nerăbdător. Păru că se săturase. Bluza verde închis îi atârna șifonată în jurul beteliei blugilor strâmți.
— Câteodată, adulții se mai și ceartă! Țâșni supărat Daniel, încă prins în focul momentului.
— Tu nici măcar nu ești un adult încă! Gesticulă serios David, vocea suprasurescitată de la atâta țipat, întrerupându-i-se. Poate de aia ai pierdut cadoul pe care am dat o căruță de bani!
— Nu l-am pierdut! Se apără Daniel, ridicând din umerii osoși. Nu mai știu unde l-am pus!
— Uitați, dacă vă certați, cadoul nu o să se găsească singur. Le explic, punând câte o mână pe antebrațul fiecăruia. Nu e mare lucru! O rezolvăm noi.
— Ba e foarte mare lucru, Scarlett! Aproape mă mâncă David, întorcându-și postura înaltă deasupra mea. A costat o căruță de bani! Repetă, ridicând palmele către mine.
— Ei! Alo! Mă aplec către el, iritată de faptul că mă amenința, și pun un picior în față. Vrei să mă și bați? Am spus că o să o rezolvăm. Dacă țipi la Daniel, nu o să-și aducă aminte unde l-a pus. Și cu asta ar trebui să plecăm, că e deja târziu.
Tensiunea dintre ei mi se transmise și mie. Îi întorc spatele și îmi apuc geanta de pe masă. 7:55. Nadia, care încă privea totul șocată, își luă imediat geaca galbenă pe ea și se ridică de pe scaun. Sorbi agitată ultima gură de cafea și-și țuguie buzele.
— Normal că nu-și aduce aminte. Lovi iar David, apucând cheile dintr-un bol în formă de frunză. La cât căcat are pe creier...
Jignirea lui nu trecu neobservată pe lângă Daniel, cum se întâmplă de obicei cu celelalte replici ironice. Îl răni, mai degrabă. Dădu din cap afirmativ, cu o figură de dezamăgire ștearsă. Își fixează ochii verzi în ai mei, ca și cum ar fi vrut să-mi transmită un mesaj tăcut, apoi își coboară privirea. Pentru o secundă, am impresia că ceva se tulbură în sufletul său.
— David!... Îl reped, dar înainte să mai poată fi spus ceva, Miller-ul cel mic o zbughi afară. Daniel! Strig în urma lui, ieșind în tocul ușii și privindu-i pasul grăbit prin ploaie. Are de gând să plece pe furtuna asta?
Mă întorc neajutorată către cele două siluete din mijlocul bucătăriei. Nadia căzu înapoi pe scaun și-și puse mâinile la tâmple. Nu o înțeleg. De ce dracu nu intervenise când încă mai putea fi salvat ceva? Îmi încordez maxilarul, o stare de nervozitate ce șezuse latentă în pântecul meu, urcă ușor către piept. Faptul că dormisem prost noaptea îmi alimenta stările, ducându-le dintr-o extremă în alta. David păru că se schimbă, fața contorsionându-i-se într-o figură de regret.
— Băi, prieteni! Ce dracu e în neregulă cu toată lumea în dimineața asta? Mă găsesc întrebând retoric, dojenindu-i într-un fel pe amândoi. De ce nu ai intervenit, Nadia? Iar tu, David, preferi să îți strici relația cu fratele tău pentru niște bani? Sunteți toți cu fișa medicală la zi?
— Nu sunt doar niște bani... Afirmă fratele cel mare, ridicând ușor ochii către mine. Nu e prima oară când ne certăm... Iar Nadia, cum nici tu, nu avea vreun drept să se interpună între noi.
— Nu contează, niciodată nu știi când poate fi ultima! Ridic ușor tonul, privindu-l în ochii căprui. Apropo, am tot dreptul asupra deciziilor mele.
Mă întorc către cei doi ce stăteau analizându-mă ca pe un animal după masa ce ne despărțea. Zuszek își mușcă obrazul pe interior. Îi dezaprob solemn, și dau să urc scările.
— Ce faci? Mă chestionă rusoaica, ridicându-și sprâncenele. Nu mergem la liceu?
— Puteți să plecați... Mă duc să caut la Daniel în cameră ceva de schimbat. Îi anunț, fără să privesc înapoi.
— Așteaptă aici. Mă opri David, înmânându-mi cheile. Mă duc eu și dacă vrei i le dai tu.
Înainte să-l întreb de ce nu o face el, realizez că ar fi fost o idee proastă. Nu ar rezulta o pace, pur și simplu. Nu și după cuvintele grele pe care și le aruncaseră.
Eu și Nadia pornim în tăcere sub umbrelă până la mașină. Frigul îmi trezi simțurile și mă relaxez, calmându-mă. Puloverul lung nu-mi aducea căldura pe care o așteptam. Mă pun pe bancheta din spate și-mi trag nasul. Zuszek ocupă locul de lângă șofer și evită să mă privească. Când David veni alergând, îmi întinse plasa cu haine, apoi pornim silențioși până la liceu. Era clar, din momentul în care nu mi-am băut cafeaua, că urma să fie o zi cu handicap.
Drumul păru scurt, în mare parte pentru că era deja ora 8, iar mulți dintre posibilii participanți la trafic se aflau deja împrăștiați pe la serviciu, în case sau școli. Prin geamul bătut de ploaie, abia se putu întrezări vreun detaliu al orașului Seattle. David porni la maxim căldura, dar nu apucă să încălzească atmosfera mașinii, pentru că ferestrele luminate ale liceului se zăriră. Când opri în parcare, fug înainte după Daniel, punându-mi puloverul în cap. Prin perdeaua deasă de stropi, clădirea din spate începu să se vadă doar după ce ajung la câțiva pași de intrare.
Întârziasem chiar, dar într-un mod bucurător, nu eram singura. Holul larg era încă inundat de elevi ce reflectau monotonia vremii. Trec neobservată pe lângă grupuri de persoane, analizând scurt atmosfera oarecum nostalgică. Părea că cineva furase cheful lumii. Neoanele atârnate de tavan împrăștiau o lumină rece și orbitoare. Daniel era de negăsit. Odată ajunsă în fața dulapului albastru, îmi las puloverul ud și-mi aranjez părul în mica oglindă de pe ușa din metal. Privesc în jur, la numărul de elevi ce începea să se reducă. Ca pe o minune, o observ din mers pe Maeve, alături de un individ uscățiv.
— Maeve! Îi distrag atenția, iar ochii ei cercetează curios în jur. Maeve! O strig iar, înaintând în direcția ei.
Când mă zărește, într-un final, își desprinde mână din strânsoarea aparentului ei iubit, și vine grăbită către mine. Purta o pereche de pantaloni militărești, alături de o bluza neagră și ghete asortate. Mersul ei băiețos mă făcu să mă întreb cât de " bărbat " trebuia să fie gagicul ei, având în vedere masculinitatea de care ea dădea dovadă.
— Ce faci, roșcato? Mă întâmpină, iar în loc să ne luăm în brațe sau să ne strângem mâinile, îmi lipi o palmă jucăușă peste antebraț. Ești ca lucrarea mea la mate de anul trecut!
Mă uit ușor uimită de apropierea de care dădea dovadă și surâd, analizându-i atitudinea dinamică. Locul în care mă " salutase ", mă duru câteva secunde. Cred că ea și-a luat cafeaua azi.
— Adică... Goală, greșită, proastă, de neînțeles. Îmi enumăr în gând, fără să scot o insultă pe gură.
— Roșie toată! Exclamă, râzând haotic. Era atât de greșită lucrarea aia încât domnul Math a zis că o pot vinde pe post de ruj pentru..." fetițe ușoare ". Voia să zică curve, dar cu toții știm ce părere are dânsul despre tipul ăsta de societate. Turui neîntrerupt, proptindu-și ghiozdanul pe unul din sertarele dulapului meu.
— Da... Ok, cum spui tu. O grăbesc, încercând să ajung direct la subiect. Îl caut pe David. O anunț și mă simt nevoită să-l salut pe tipul brunet din spatele ei. Hei!
Acesta zâmbește cu toți dinții și vine într-un pas mare către noi, simțindu-se parcă invitat în discuție. Avea niște jeanși negrii, iar pe sub geaca de piele, un tricou alb. Părul lui părea tuns într-un stil modern, ușor ras în părți. Semăna într-un fel cu Maeve: pielea măslinie, ochii negrii, avea chiar și același spirit ca al ei. Ar fi putut fi frați. Bineînțeles, dacă nu ar fi fost împreună. Sau poate...
— El e Oliver. Îl introduse, iar tipul întinse palma tatuată către mine.
— Scarlett, îmi pare tare bine! Îi zâmbesc prietenos și scutur din cap ideea unui posibil incest între cei doi.
— Am impresia că te știu de undeva... Se încruntă, făcu o pauză și-și trecu mâna prin părul brunet. E posibil... Ba nu, ba nu...
— David, zici? Îl întrerupse Maeve, salvându-l din situația jenantă. Era ud leoarcă, probabil e la dulap, după colț.
Îi mulțumesc din cap pentru informație, scot ghizdanul ei din dulap și trântesc ușa în urma mea. În fugă, mă izbesc de câteva persoane. Privesc ceasul. 8:10. Cool, întârziasem la prima mea oră de mate. Dacă aveam norocul de-o vrăjitoare pe post de profesoară, așa cum era doamna Mouse din Rhode Island, atunci, îmi semnasem contracul de victimă. Dumnezeu parcă-mi puse mâna în cap, iar odată ce dau colțul la dreapta, printre rândurile de elevi care se răreau, două bonusuri mi se înfățișează: Daniel, îngropat în dulapul său și un tonomat de cafea.
— Ce faci, prințeso? Răsuflu pe un ton jucăuș, așteptând ca adevărata lui personalitate să mă lovească din plin. O aștepți pe zâna cea bună?
— Scarlett, te rog frumos să te dezinfectezi de aici. Vorbește calm, cu jumătate de trunchi încă îndesat în dulap. Mulțumesc în avans!
— Ți-am adus schimburi, știi? Ca în Cenușăreasa... Îl informez și agăț punga de încuietoare. O să răcești la plămâni dacă stai ud.
— Dacă stau ud răcesc la plămâni, zici? Întrebă, ridicându-și ochii roșii către mine.
— Da. Aprob scurt, analizându-i trăsăturile aspre; arăta ca un Miller în miniatură.
— Atunci nu prea văd motivul să mă schimb. Vorbi, uimindu-mă profund. I-o păsa cuiva de mine dacă răcesc...
— După cum vezi, Miller, sunt una dintre persoanele căreia îi pasă de tine. Îl asigur, și îmi pun mâinile în sân, privindu-l dur în ochii plânși.
— Nu te lamenta, abia mă cunoști... Nici nu ar trebui să ajungi să mă știi mai bine, după cum vezi, sunt o dezamăgire și un prost cu căcat pe creier.
— Înțeleg că ai o perioadă grea, dar tocmai de asta nu e momentul să ai emoții negative.
— Știi ceva, Scarlett? Nu înțeleg de ce stau de vorbă cu tine. Se răsti și se întoarse cu totul către mine. Ești o străină pentru mine și pentru restul casei.
Nu pot să zic că vorbele lui nu mă afectară. În fond, nu era ceva ce nu știam deja. Într-un fel, nu aveam cum să-l judec, ținând cont de ziua proastă pe care o avea. Era normal să-și spele nervii pe cineva, iar ca de obicei, acel cineva să fiu eu. Îmi strâng geanta mai bine pe umăr și înghit în sec rămășițele de bună dispoziție.
— Bine, fie. Ai dreptate. Am încercat doar să te ajut și poate de aia am avut nesimțirea de a trece peste faptul că sunt o străină. Dar asta nu schimbă nimic legat de tine. Pentru ce piși ochii? Ai pierdut un cadou. Extraordinar. David e un excroc care nu știe să se comporte. Adună-ți o pereche de testicule în blugii ăia uzi și apucă-te să îndrepți lucrurile. Alții au probleme mult mai complicate. Învață să treci peste orgoliu și cere ajutor când se strânge ștreangul în jurul gâtului. Dacă te simți exclus și ai o vagă impresie că nimeni nu te vrea, ei bine, Cenușăreaso, e doar nenorocirea ta de vină și doar o repercusiune a acțiunilor tale. Nu există vreo vrajă care să schimbe felul în care te vede lumea. Negativitatea asta din jur este, de fapt, o reflexie a ceea ce e în sufletul tău. Nu accepți pe nimeni, nu ești cald cu nimeni, nu te interesează de nimeni, pe scurt. Atunci, așa primești în schimb. Deschide ochii. Nu-ți cer să schimbi nimic la tine, caracterul, personalitatea, stilul. Vreau doar să fii mai optimist, mai blând, mai cald. Monica te adoră, David te iubește, Nadia te iubește și ea, până și pentru mine ești simpatic. Dar dacă tu nu începi să realizezi și să accepți lucrurile astea, atunci nu ești cu nimic mai diferit decât acriturile alea de surori din desen.
Ochii lui se măriră, dar rămase stern. Picurii de apă ce i se scurgeau din haine formară o baltă în jurul bocancilor lui. Poate discursul meu, ușor amar pe alocuri, reprezenta cireașa de pe tort a zilei lui.
— Vreau să știi că dacă ai nevoie, o să te ajut să găsești cadoul mamei tale. Șoptesc, descărcată de emoțiile negative ce se clădiseră în mine și îi trag o privire înainte să mă întorc și să-l las singur.
Pornesc cu pas mare către ultimele 30 de minute din ora de mate, desigur, fără chef și fără cafea. Holurile lungi erau complet goale, lucru ce le dădea tablourilor din jur oportunitatea să mă privească suspicios.
— Da, asta e. Cineva trebuia să-i zică lucrurile ăstea. Mă răstesc către portretul lui Hector Malot și îmi arunc mâinile în aer. Eu nu vreau să ajungă protagonist în cartea ta! Niciodată nu am suportat " Singur pe lume ".
Pe pereții creierului continuau să mi se cioplească cuvintele lui Daniel : " Ești o străină. ". Mă opresc, oarecum obosită, și trag aer încărcat de mirosuri în piept. Avea dreptate, dar chiar și dacă eram conștientă, nu mă făcea să mă simt cu nimic mai bine. Făcusem, probabil, un lucru oribil, fugisem de responsabilități, de consecințe, plecasem de acasă, de la mama și ajunsesem la câteva sute de kilometrii depărtare, în Seattle. Nu că la închisoare mi-ar fi fost mai bine, dar asta ar fi însemnat să aleg răul cel mai mare. Nu? Așa că decizia de a ajunge aici, în orașul ăsta imens, de a mă ascunde împreuna cu Nadia în sânul unei familii inofensive, de a mă îndopa cu pastile, era, cu adevărat, răul cel mai mic. Trebuia să ne păstram sub radar, măcar pentru o vreme, până se linișteau apele. Așa spusese tatăl Nadiei după ce se asigurase că locul crimei e curat și fără vreo probă incriminatorie. Deci nu aveam vreun motiv pentru care să-l judec pe Daniel, pentru că între noi doi, eu eram răul cel mai mare.
Pe jumătate resemnată, bat ușor la ușă. Nici să dau ochii cu noul meu profesor nu eram pregătită. Un " Intră " surd și gros se auzi de după metalul rece. Când mă afișez sfioasă în tocul ușii , o umbră lungă îmi acoperi silueta. Zâmbesc vinovată către domnul slab și înalt și primesc în schimb o căutătură aspră. Probabil că arătam ca cel mai penibil lucru pe care-l văzuse în toată cariera lui. Asta e, nu băusem cafea.
— Dumneata ești domnișoara Scarlett Athena Pietra? Noua elevă? Ochii lui căzuți, de un căprui ca jarul, îmi prinseră privirea într-o cușcă.
Căcat.
— Da, eu sunt! Mă scuzați că am întârziat, eu-...
— Știu, știu... Ești nouă, te-ai pierdut pe holurile acestui liceu " minunat " în căutarea eternă a Sfântului Graal și alte baliverne. Concretiză, gesticulând fin cu mâna prin aer. Știi cine sunt eu? Sau ce oră ai?
— Domnul Math... Lungesc cuvintele și-mi arcuiesc sprâncenele, sperând că nu-l încurcasem cu vreun profesor de religie sau sport.
Asta ar fi fost total jalnic. Să ai matematica în numele mic, dar să le arăți copiilor poze cu Iisus Hristos sau să-i pui să sară capra.
— Mă întrebi sau îmi spui? Mă cercetă ambiguu, cu ochelarii lăsați pe nas.
Era îmbrăcat de parcă era scos din țiplă. Purta o cămașă albă și o cravată bătrânească, în ton cu pantalonii drepți și pantofii Oxford în stare perfectă.
— Domn' profesor! De unde ați știut că domnișoara este Pietra și nu Knox? O voce cunoscută, vorbi pe un ton ușor șmecheresc.
Îndrăznesc să privesc către clasa plină, odată ce bărbatul ce-mi era profesor, se întoarse să-i răspundă. Rușinea începu să-mi fiarbă în vene, și-mi ating involuntar obrajii ce ardeau. Oliver, iubitul lui Maeve, stătea în banca a doua și zâmbea larg, cu un aer rebel dansând în jurul lui.
— Pentru că, dragule domn Stentz, Knox nu este o domnișoară latino-americană, albă, cu părul roșu. O raritate a speciei umane, mai exact 2%, ce prezintă pe cromozomul 16 această... mutație, să-i zicem. Îi explică liniștit, plecând de lângă mine și afișându-se lângă banca lui Oliver. Drept urmare, uite-o pe domnișoara Pietra aici, iar pe derbedeul cu nume de zeu, Hades, anume, mișunând pe cine știe unde, furând Persephone și înșelând destine.
— Gata, domn profesor! Stentz se aplecă, ascunzându-și fața. Să știți că are deja o Persephonă, dacă vă interesează...
— Ei, uau, legile naturii, dragule Cupidon... Comentă profesorul, ridicând din umeri, nonșalant. Nici măcar domnul Matthew nu e mai presus de legile naturii. Deci, domnișoară Pietra, te voi ruga să ocupi un loc și să te prefaci interesată. Vorbi bărbatul și-mi făcu semn către una din cele două bănci libere. Cam atât despre cromozomi și mituri grecești, vă rog să notați!
Cuprinsă de carisma bărbatului, înghit în sec, neștiind de unde să încep și unde să termin cu toate informațiile ce veneau din partea acestuia. Îl privesc pe furiș pe Oliver, care-mi făcu cu ochiul. Analizez scurt capetele îndreptate spre mine. Era Maeve, ce ridică ambele degete mari în semn de " ok " și David, cu o figură neimpresionată.
Îmi dau ochii peste cap, sătulă de atitudinea lui și răsuflu, aflându-mă oarecum în tihnă pentru următoarea jumătate de oră. Îmi pierise și somnul și gândurile legate de discuția cu Daniel, dar nu și pofta de cafea. Realizez doar că Hades ar fi trebuit să fie la oră, în banca din spatele meu. Asta și faptul că aveam o chestiune de rezolvat, dar, din fericire, nici urmă de Fionn, plic, sau ghemul ăla de nenorociri umblătoare, Knox. Îmi pun mâinile reci la tâmple, și încerc să mă focusez asupra domnului Math, care părea o buclă de civilizație și bune maniere.
***
Când clopoțelul sună, nimeni nu se ridică din bancă, decât atunci când domnul Math salută și spuse că ne vedem după pauză. Trântesc registrul pe care-l cărasem cu mine, plictisită și dezgustată de toate lucrurile pe care nu le înțelegeam. Aleg să nu mă ridic din bancă. Deschid telefonul și îi dau mesaj Sarei. Parcă nu mai vorbisem de o veșnicie cu ea, pe lângă asta, părea singura persoană care nu mă călcase pe bătături în dimineața asta.
Athena: " Cum stau lucrurile în R.I.??? "
Răspunsul întârzie. Îmi așez telefonul pe banca de un albastru marin și mă afund în buretele scaunului puțin incomod. În clasă mai rămăseseră câțiva colegi, deprimați și derivați, întocmai ca nenorocitele alea de exerciții. David ieșise grăbit, fără să dea ochii cu mine. Când telefonul îmi bâzâi violent, tresar. Vârtejul Nadia și furtuna Humpty Dumpty se îmbulziră pe ușă. Și eu care spuneam că poate am un strop de noroc.
— Oh! Iubita mea, Scarlett! Miorlăi Fionn, așezându-și ochelarii pe nas. Mi-a fost tare dor de tine!
Felul său mieros de a îmi vorbi nu mă unse pe suflet. Ținea strâns pe el un cardigan negru și rânjea strident. Voia ceva de la mine. Voia să îi fac eu treaba în locul lui. Nadia stătea stânjenită după umărul lui Fionn, jucându-se de pe un picior pe altul.
— Ai putea să-mi spui direct ce vrei. Îi explic lent, simțindu-mi toate cuvintele cum mi se rostogolesc pe limbă. Nu am starea necesară să dau piept cu atât de mult... tu.
Se strâmbă către mine, cârlionții deși rostogolindu-i-se peste fruntea lată. Îmi făcu semn cu degetul să ies afară. Mă ridic deloc grăbită și ieșim într-un fel de șir indian. Când revin în holul lung, unde valuri de elevi se revărsau sub lumina artificială, o stare de oboseală mă cuprinde. Geamurile late purtau o nuanță de gri, ceața amestecată cu stropii mici de ploaie oferind o atmosferă rece. O stare de deja-vu mă bulversă, apoi îmi dau seama că recunosc locul unde îl întâlnisem pe Hades.
— Vreau să vorbim despre plic. Îmi recunoaște Fionn, fără cenzură, punându-și mâinile în sân.
Nadia mă privi pe sub genele rare. Geaca galbenă îi atârna udă peste antebraț. Dădu dezaprobator din cap către mine și-și subție buzele. Nu voia să se implice. Oftez și îmi scarpin aspru scalpul, într-un gest de frustrare maximă. Aveam impresia că nu pot să gândesc. Neuronii mei încă se derivau reciproc, iar asta clar nu erau ziua de luat decizii.
— Nu știu, Fionn. Spun strângându-mi ochii. Sincer, chiar nu știu...
— Haide, Scarlett! Spuse precipitat, apucându-mi ambele brațe între palmele lui mici și transpirate. Nu mă poți lăsa așa!
— Ce s-a mai întâmplat? Timbrul parcă încă frustrat al lui David ne determină să ne întoarcem capetele către el. Ce se mai poate întâmpla?
O liniște bănuitoare căzu deasă între noi patru. Strânși toți într-un cerc suspicios, ne priveam cruciș între noi. Norocul nostru era că mulți dintre elevii liceului, pe care nu îi cunoșteam, desigur, ne acopereau de ochii curioși din jur. Hades și discipolii lui nu se întrevăzuseră până acum, ceea ce era dubios având în vedere că majoritatea aveau ore în corpul ăsta al liceului.
Problema noastră acum era dacă urma să îi explicăm lui David ce se întâmplase între Fionn și Hades. Sau, de fapt, motivul pentru care toți voiau să-și revendice dreptul la câte un șut în curul lui Fairfax.
— Hades l-a pus pe Fairfax să falsifice niște acte ce aprobă un transport de mașini electrice. Mă găsesc vărsând tot în fața lui David, ce mări ochii căprui pe parcurs ce vorbeam.
— Ilegal, gen... Completă Nadia, jucându-se absentă cu unghiile mov.
— Poftim?! Strigă Miller cel adult, adoptând o expresie de șoc și groază.
Fionn se uită uimit către mine, aproape gata să-și scape bărbia pe jos la cât căsca gura. Nadia îl urmări cu interes pe vărul ei, David, punându-și o mână în șold. Se aștepta la asta.
— Era un secret! Izbucni Humpty Dumpty, cardiganul revărsându-se în jurul lui ca o capă. Or să mă omoare dihorii ăștia dacă află că voi toți știți!
— Norocul tău că știm. I-o tai și mă întorc către David. Dacă nu, ai fi putut deveni un mic infractor.
— Cum adică? Întrebă iar Miller, rugându-mă parcă să îi dau explicații.
— Motivul pentru care Fionn și-a tot luat-o în freză zilele astea este că a acceptat, fără să știe, și subliniez " fără să știe ", în ce constă învoiala propusă de Hades, în prima zi de liceu. Explic iar, lent, sperând că David prinde toate informațiile, face legăturile și că nu trebuie să iau totul la boabe mărunte.
— Am aflat ieri, când am fost la Fionn, că îl pune să falsifice semnătura primarului. Interveni Nadia, ce-și zgârmase unghiile până acum. Transportul are loc sâmbătă.
— Și de ce nu renunți? Întrebă ușor nervos Miller, ridicându-și mânecile hanoracului. Nu e greu să spui " nu ".
— Cum dracu să nu fie? Se supără Fairfax, punându-și mâinile în șold. Ești crescut în eprubetă? Nu-l știi pe Hades?
— Ne gândiserăm să îi returnăm noi plicul. Vorbi iar Nadia, trăgându-și de ghiozdanul din piele. Sau cel puțin să sunăm poliția...
— Ok, în primul rând, familia Knox e la cataramă cu toată lumea, deci dacă nu încerci cumva să ajungi în închisoare pentru cine știe ce motiv, renunți la idee. Apoi revin, care dracu noi? Se încruntă David, uitându-se către rusoaică.
— Eu și Scarlett.
— Sunteți nebuni. Aveai de gând să le lași să facă treaba în locul tău?
Fionn tăcu. Mai rămăseseră 3 minute de pauză. Mă fâțâi de pe un picior pe altul, stânjenită de situație. Suna ca cea mai mare prostie atunci când era spusă cu voce tare.
— Nu vreau să o fac singur... Se smiorcăi Fionn, luându-și ochelarii de pe ochi.
— Dar ți-a plăcut să accepți gândindu-te, cel mai probabil, la banii care-ți ieșeau după. Spuse David cu o răutate nemascată, și se încruntă către Fairfax.
— Cel mai bine ar fi dacă s-ar duce Fionn, iar noi am fi în jur.
Ofer o opțiune grupului, stresată de faptul că urma să am matematică iar eu, cel mai probabil, nu o să fiu atentă pentru că am problema asta agasantă în cap. Bat din picior, presată de timp și aștept răspunsul celorlalți.
— Fie... Măcar atât. Vorbi spășit Fairfax și-și dădu ochii peste cap. Mă duc atunci cu Nadia să-l localizăm.
Termenul " localizăm " mă făcu să mă gândesc că Humpty încerca să vorbească în termeni de spionaj. Fix când discuția se încheie, clopoțelul sună nebunesc în urechile noastre. Nadia ne face cu mâna înainte să cotească împreuna cu Fairfax.
— Aș avea nevoie de o explicație atât de bună încât să-mi cadă plombele... Mormăi printre dinți David, scărpinându-și coatele uscate.
— Numai de fițele tale n-am eu chef, Miller. Scuip printre dinți, în timp ce-mi fac loc printre băncile mărunte. Așa că între a-ți oferi ție o explicație și a face față altei ore de mate, aș prefera să mă scutești pe mine și pe neuronii mei.
— Băi, piticanie, încerc să-ți salvez fundul dintr-o situație nașpa. Îmi șușoti la ureche imediat ce-și mută catrafusele în banca din spatele meu.
Sara: " bună fată, lucrurile sunt puțin în delir pe aici, spun că au găsit ceva. cum e Seattle-ul în perioada asta? "
Căcat. Se poate și mai rău aparent.
Fără să apuc să îi răspund, domnul Matthew își făcu intrarea în clasă, tăind respirațiile tuturor.
— Ah, magnific! Exclamă, cuprins parcă de o enormă ironie, și-și flutură ambele mâini în aer, mimând o explozie. Cupidon! Strigă ironic către Oliver, ce îndrăznise să intre cu cinci minute după Matthew. Desfă vraja și mută-l pe micuțul Ares de lângă vânătoreasa noastră, iar eu am să fiu atât de amabil încât să-l invit la tablă. Ordonă, așezându-se maiestuos pe scaunul de la catedră. Nu mă mai admira atât, Miller și treci odată la tablă!
— !CAPITOL NEEDITAT! —