Obisnuiam sa nu cred in rai sau iad.
Credeam ca sufletele se pierd, odata cu trupul si ca atunci cand ne ducem, este pentru totdeaua si nu mai ramane nimic.
Si acum imi doresc sa cred. Vreau sa cred ca ai ramas, undeva, in tot ce ma inconjoara. Vreau sa cred ca atunci cand intru in masina, chiar inainte ca stropii de ploaie sa cada, ai fost tu, sau ca atunci cand culorile cerului la apus imi captureaza privirea, tu esti acolo si ma vezi. Imi amintesti ca sfarsiturile desi sunt iminente, pot fi frumoase, imi amintesti ca acesta este cursul vietii si trebuie sa il accept.
Vreau sa cred ca nu ai disparut pur si simplu, vreau sa cred ca mai esti aici si ca ai auzit... ca ai auzit tot ce mi-am dorit mereu sa iti spun dar am crezut ca am tot timpul din lume...Aveam tot timpul din lume, dar al tau s-a scurs.
Tot ce as fi vrut sa stii e ca acasa, nu se mai simte "acasa" de cand tu nu mai esti si ca imi pare rau, ca n-am fost acolo, cand sufletul tau a plecat.