„Ești liber!" au fost ultimele cuvinte rostite de ea. Am greșit crezând că mă va ierta. Am fost un prost visând la asta.
Îmi amintesc ultima vacanță în care am fost cu adevărat fericiți. Surpriza, pentru ea, a fost o excursie în Anglia pentru că este o fată cu un suflet de copil iubitor de povești, ce visa de mult să vadă țara lui Harry Potter.
Am pornit spre aeroport. Eu emoționat, ea exuberantă, destinația fiindu-i necunoscută. Se gândea la Paris, mărturisindu-mi după decolare:
— Toți îndrăgostiții merg la Paris. Numai cei ce iubesc cu adevărat au curajul să aleagă alte destinații. Îți mulțumesc pentru surpriză! Te iubesc!
M-a dat gata cu vorbele acelea! Am mai auzit „te iubesc" spus în multe feluri, dar niciodată în modul acesta simplu și sincer. Suna... firesc.
Am realizat că o iubesc la rândul meu și că mi-am găsit, cumva nemeritat, sufletul pereche.
Am ajuns la Londra, iar de acolo am pornit într-o aventură pe urmele micului vrăjitor.
N-am stat prea mult într-un loc. Am vizitat mai întâi reședința Ducelui de Northumberland, curtea principală a castelului fiind locul unde, în film, Harry Potter a încercat să zboare pe mătură pentru prima dată. Chiar ne-am amuzat luând lecții de „conducere a măturii", dacă tot erau „predate" în cadrul turului.
Ne-am distrat strașnic și în gara King's Cross, la Platforma 9 ¾, prostindu-ne ca doi copii, încercând să pătrundem în lumea magică a lui Harry.
Am făcut dragoste ca doi nebuni, simțindu-ne mintea contopită odată cu trupul, realizând în acel moment că profunzimea și sinceritatea sentimentelor mă năucea. Trăiam pentru prima dată senzațiile acestea și mi-am jurat atunci că va fi singura femeie din inima mea.
La întoarcere ne-am mutat împreună în apartamentul meu. Era mai spațios și mai aproape de serviciu.
Am omis să spun că lucram împreună?
Cred că am omis să spun și că eram un fustangiu până să o întâlnesc pe ea. Nu ratam nicio aventură. A fost singura care mi-a rezistat. Cred că așa a început totul. Clişeic, nu?
Am pariat cu mine însumi că o voi seduce pe fata asta.
Mă intriga tot ceea ce o privea. Avea o frumusețe calmă, un suflet cald și inocent în unele privințe, care devenea rece ca un iceberg atunci când nu-i convenea ceva. Era un paradox.
Eram colegi și amici. Al naibii să fiu dacă am realizat când m-am îndrăgostit!
Cât a durat, a fost o rază de soare în existența mea searbădă, lipsită de consistență. Abia acum realizez asta, abia acum îmi dau seama cât am putut să o rănesc!
De multe ori viața bate filmul, iar eu nu am știut să prețuiesc ce aveam.