Ingrid
Fiindcă nu voiam să amân ceea ce voiam să fac, de îndată ce mi-am încheiat socotelile cu organizatorul expoziției, am pornit la drum. Expoziția fusese un succes răsunător, dar chiar nu mă simțeam în stare să sărbătoresc momentul. Am parcat mașina închiriată în mijlocul aleii circulare, lângă fântâna arteziană de marmură, în care bolborosea apă. Am tras aer adânc în piept crispată, dar hotărâtă.
— Pot să fac asta, mi-am spus.
Am deschis portiera și am coborât. Dacă mai întârziam un moment, m-aș fi răzgândit. Am pornit spre treptele largi ale casei lui Bergan. Aerul condiţionat vântura aerul fierbinte și-mi răvăși câteva șuvițe de păr. Am trecut pe sub candelabrul auriu și am intrat în fostul salon.
— Bergan?
Tăcere. Am aruncat o privire fulger în sufragerie.
— Felicitări pentru expoziție.
Am tresărit și m-am întors. El stătea în ușa de la intrare. M-am uitat lung la el și am simțit că mă înfurii, dar mi-am reprimat furia. Mânia nu te duce nicăieri cu Bergan. Trebuia să rămâi calm, să rămâi stăpânit.
— Am venit să îți vorbesc.
— Cum adică ai venit?Ai de gând să te muți?
Am inspirat îndelung, profund.
— Vreau să denunț moartea lui Mike.
El devine surprinzător de tăcut.
— Ingrid..
— Nu, am zis eu, tăindu-i vorba scurt, înainte de a mai încerca să mă intimideze. Mi-am ținut gura toți anii ăștia, am făcut exact ca tine și nu ar fi trebuit.
El trage adânc aer în piept.
— Toate astea pentru Drake London, spune apăsat.
— Nu doar pentru Drake, tată. Pentru mine. Pentru sufletul meu zbuciumat. Nu am avut viață, nu am o viață din cauza asta. Un om a murit, pentru numele lui Dumnezeu.
— Ingrid..
Nu l-am lăsat să continue:
— Motivul pentru care fac asta e nevoia să mă eliberez de ceea ce s-a întâmplat și singurul mod în care pot face asta este să spun ceea ce ar fi trebuit să zic atunci.
— Și cavalerul pe un cal alb te va salva din grearele balaurului? mârâie.
Am clătinat din cap, uitându-mă la el. Dar nu eram surprinsă, dar nu mă simțeam rănită de vorbele lui. El își lipește palma de gură, uitându-se în grădină. Impasibil.
— Nu te mai obosi, Ingrid. Drake a aflat deja secretul pe care i-l ascundeai.
Am ezitat să o fac, dar neliniștea s-a strâns ghem în stomacul meu. În picioare, în mijlocul livingului, am tras aer adânc în piept și mi-am strâns pumnii.
Eu voisem să îi pun capăt atunci, pur și simplu să închei, fiindcă la momentul acela, nimic nu putea fi mai rău decât ceeea ce mi se întâmplase. În numai câteva luni, viața mea se scindase ferm în două bucăți zdrențuite; înainte și după. Acum? După-ul pare fără sfârșit, iar vina arde ca un foc mocnit în pântecele meu, când mă uitam spre acea zi.
Trecuseră șase ani. Șase ani! Nu puteam merge mai departe, dacă nu mă desprindeam de trecut.
— M-minți, m-am cutremurat eu.
— Nu, nu mint. Drake London știe ce s-a întâmplat cu Michael Tores. Azi-dimineață a ridicat CD-ul cu înregistrarea apelului tău de la poliție.
Cu un efort de aer, am clătinat din cap, dar nu eram bine. Nici pe departe. Eram în iad. Unde meritam să fiu.
— Nu te grăbi să te autodenunți, lucrurile vor merge pe o traiectorie firească. În primul rând, cu destituirea șefului FBI.
Mi-am lipit mâinile tremurătoare de față. Mi-am închis strâns ochii. Făcusem exact ce își dorise el, chiar în relația cu Drake. Deși nu îmi doream, vina devenea cu atât mai apăsătoare, cu cât realizam că poate, doar poate, ar fi trebuit să am curajul să o fac. Să îi fi spus. Făcusem exact ce n-ar fi trebuit să fac. Să fug. Ca întotdeauna. Încercuisem și prefăcusem un timp minunat într-un eșec de proporții. Mi-am întors privirea, înghițind să-mi înlătur senzația bruscă de greață. Neliniștea crescu rapid, invadându-mă.
— Vreau să îl lași în pace pe Drake. Nu-ţi sunt de-ajuns câte ai făcut? am țipat eu.
— Nu îi fac nimic. S-a băgat singur în rahat de data asta.
Clipesc des.
— Ce vrei să spui?
— E o chestiune de ore, poate și mai puțin, până Drake London se va zbate în propria greșeală.
Nu, era timpul și cazul să fac ceva! Cu siguranță, Bergan derula un nou joc murdar și eu nu trebuia să mă mai las intimidată. Expresia aceea șocată și neputincioasă fusese și pe fața lui Drake și eu voiam să fiu altcineva, pentru că știam că avea să se transforme, în cele din urmă, în altceva, în mânie și dezamăgire. Trebuia să iau o decizie.
Să-l înfrunt pe Drake, să îi spun adevărul meu și să o scot la capăt cu inevitabila inima zdrobită. Dar acum deja nu mai era vorba despre mine; merita, la naiba, merita să fie avertizat.
Nu puteam să-l las să devină noua victima a lui Bergan. Puteam și trebuia să fac ceva de data aceasta! Cel puțin, speram din tot sufletul.
Am încuviințat în tăcere și m-am răsucit pe călcâie, țâșnind pe lângă el, neluând în seamă fulgerul de durere, din clipa în care am ieșit din casa lui.
El mă privea cu o privire oarecum grijulie, de parcă s-ar fi așteptat să explodez, sau să mă năruiesc. Ambele variante erau posibile. Am coborât treptele verandei, țăcănind cu tocurile pe bitumul aleii până spre mașina mea. Ploaia începuse să cadă. Picături lente, mari prin aerul nemișcat.
Simțeam pe când înaintam în trafic cu o viteză mare, dar nu suficientă, nici pe departe, că toată viața mi se scurge prin fața ochilor. Ajung în sfârșit la destinație. Deschid portiera și privesc casa impunătoare, dar superbă prin tot. Am fost din nou nevoită să trag aer pe nas și să-l scot afară pe gură.
Cu toate acestea, nu respiram. Pășesc în grabă pe aleea betonată a casei și când ajung în pragul ușii de la intrare, o deschid cu putere. Apoi, of, Dumnezeule..domnul și doamna London!
Erau în fața mea cu mâinile și degetele împletite, cu ochii albaștri, atât de asemănători cu ai lui Drake, țintuindu-mă. I-am privit fix în ochi și am încercat să-mi caut cuvintele.
— Eu..bună seara. Îl caut pe ..Drake.
— Drake nu este și ai face bine să nu îți mai faci vreodată apariția la ușa lui.
Am rămas țeapănă, contactul fizic fiind prea mult de suportat.
— Trebuie să îl avertizez că..
— Că ce? continuă tare bărbatul. Că te-a ajutat și l-ai înjunghiat pe la spate? Știi unde e Drake acum?
Nu, nu știam și parcă nici nu îmi doream să aflu. Nu avea să îmi placă. Am clipit des.
— Nicolas, te rog, las-o să vorbească. Ce rost mai are acum să..? spune femeia întrerupându-se, pentru a mă privi.
— Angela, pentru numele lui Dumnezeu. Fata asta e sânge din sângele lui Bergan. Ai senzația că pot crede orice din ce-ar spune ea vreodată?
Sinapsele mele funcționau, inima îmi pompa sângele spre circuitul venelor, dar eu mă simțeam moartă. Bărbatul se îndepărtează pufnind nervos, nu înainte de a-mi arunca o privire plină de dezgust. Mi-am ferit privirea.
— Te ascult, spune femeia.
— Îmi pare foarte rău, spun cu o voce tremurândă. Cred că Bergan îi întinde o cursă lui Drake cu moartea unui bărbat..Michael Tores, în urma căreia ar urma să fie destituit.
— Şi nu asta ați urmărit?! strigă bărbatul.
— Nicolas, îl mustră femeia. Continuă, te rog, zice ea către mine.
Aproape am sughițat.
— Voiam să îi spun lui Drake că în urmă cu șase ani am asistat neputincioasă la ..
— Alo? răsună vocea groasă a bărbatului, întrerupându-mi debitul verbal. Am înțeles, deci e oficial.
Închide telefonul și cu o voce gravă spune:
— Drake London a cerut suspendarea din funcție.
Cuvintele nu doar au menirea de a mă înspăimânta, dar le simțeam de parcă mi-ar fi pătruns adânc în carne. Am țâșnit afară prin ploaie și până să ajung la mașină, rochia mi se făcuse deja leoarcă și mi se lipise de piele. Părul îmi atârna lațe pe umeri. M-am cutremurat, luptându-mă s-o țin mai departe în mine. Am inspirat adânc, înecându-mă cu propria limbă, când, la propriu, am încercat să-mi mușc hohotele de plâns.