Îndrăznește să mă iubești

Capitolul 19

Ingrid

Deschid ușa cu reținere și mă trezesc în aroma delicioasă a cărnii prăjite. Stomacul meu ripostează, amintindu-mi că nu mâncasem nimic de când plecase Drake. Aproape de ora opt.

— Mamă?

— Aici, strigă ea din bucătărie.

Obrajii îi erau roșii din cauza căldurii plitei aragazului și un șorț îi acoperea pantalonii lejeri și bluza, dar niciodată nu îmi păruse mai frumoasă.

— Mă bucur atât de mult că te-ai întors, draga mea.

Își desface brațele și mă las cuprinsă de ele.

— Atât de bine în brațele tale, mamă.

Ne-am prelungit îmbrățișarea, fiecare simțind nevoia de ea. Inhalez parfumul ei cunoscut și mă simt din nou copilul ce caută alinare și obținând-o întotdeauna aici, în brațele ei.

— Ești bine? Ia loc să vorbim, zice mângâindu-mi obrazul.

— Te asigur că mă simt bine. Am fost ușor speriată la început, dar sunt bine.

— De-ai ști prin câte emoții am trecut, după ce s-a închis apelul tău. Iar când Bergan m-a sunat să-mi spună că ești bine, nu mi-a venit să cred.

— Sunt bine.

Își trece mâna prin părul meu.

— Înțeleg că femeia ce a pus la cale răpirea și monstruozitatea aceea e nimeni alta, decât iubita șefului FBI și..

— Nu e iubita lui, o întrerup eu puțin cam prea tăioasă...nu mai e, continui apoi pe o voce joasă.

Tonul meu a făcut-o atentă. Îi susțin privirea.

— Eu mă bucur că a fost acolo la timp, nu știu ce s-ar fi întâmplat, dacă băiatul acesta nu ajungea.

— Nici eu nu vreau să mă gândesc la asta, zic.

— Hai să luăm loc, să mâncăm ceva și apoi mai vorbim.

Încuviințez și îi zâmbesc înainte de a o îmbrățișa. Din nou.

— Te iubesc, mamă.

— Și eu, puiule. Mult.

Ne petrecem clipele următoare, cu mine povestindu-i despre expozițiile de succes din Italia și delectându-mă cu privirea ei senină și mândră de mine. Îmi fusese dor de aceasta; a fi important în ochii cuiva. Mama fusese dintotdeauna prietena mea de suflet, iar eu mereu i-am admirat tăria de care a dat dovadă, în relația cu tata, deși știu că și-a călcat deseori pe inimă.

— Mamă, îmi pare rău pentru ce ți-am spus atunci când te-am văzut cu el.

Îmi apasă mâinile.

— Ingrid, spune ea trăgând aer în piept, întotdeauna l-am iubit pe Bergan și o voi face toată viața, dar nu se poate între noi, ceea ce ai văzut a fost o rătăcire de moment.

— Nu trebuie să-mi explici. Serios, mamă. Nu te judec, nu sunt în măsură să o fac.

— Știu prea bine cine e Bergan, așa că viața mea, a noastră merge pe același făgaș, fără el. Ca întotdeauna.

Îi întâlnesc privirea și regăsesc același regret pe care l-a avut dintotdeauna că nu a fost să fie.

— Îmi pare rău, mamă.

— Ingrid..

— Nu, mamă. Serios acum, tu meritai o familie, un bărbat normal.

— Sunt bine și știi asta. Resemnarea a venit de prea mult timp ca să mai regret ceva. Acum spune-mi despre tine. Am auzit că ai prieteni noi.

Panica se instalează voluntar, la pachet cu țopăituri ale inimii mele zburdalnice.

— Am vorbit cu Anna deunăzi, adaugă ea. Sunt cu toții entuziasmați de tine, ceea ce nu mă surprinde și mă bucur că îți faci prieteni. Poate..poate..

— Mamă, rămân în America, cât timp sunt în acest program de protecție. Locul meu e în Italia, cariera mea e acolo, o lămuresc eu.

— Și dacă vei avea succes și pe piața americană?

Sorb o gură de cafea și o privesc.

— Nu am un răspuns atunci, zic.

— Ingrid, e timpul și cazul să încetezi să te mai ascunzi în umbra lui Bergan. Acceptă că îi porți sângele, dar şi că tu ești o fată talentată și frumoasă.

— Mamă, viața mea e în regulă.

— Asta îmi spui dintotdeauna și totuși nu văd niciun bărbat pe la ușa mea.

Stai, ce? M-am înecat. La naiba!

— Nu am întâlnit persoana potrivită, am încercat.

— I-ai acorda o șansă sau ți-ai acorda o șansă dacă l-ai întâlni?

Poftim întrebare! Direct la ţintă! Răspunsul până acum câteva zile ar fi fost clar. Nu vreau să mă gândesc ce și cum a schimbat această evidență?

Sau, mai rău, cine?