Ingrid
Lucrurile au revenit la ceva asemănător normalității mele, după numai trei zile petrecute în apartamentul nou, cu excepția faptului că nu am mai ieșit. Deloc. Îmi petrec majoritatea timpului pictand și desenând. Nu l-am mai văzut. Mai presus de orice, încerc să nu intru în panică, în legătură cu iminenta mea expoziție de pictură la New York.
Bătaia din ușă mă face să tresar și privesc ceasul. Bun, nu era ora mesei, dar asta nu însemna că trebuia să mă panichez. Totuși, am pășit sfioasă înspre ușă și mi-a picat falca până la podea. Natalia! Am întredeschis ușa.
— Bună, m-am hotărât într-un impuls să vin să te văd. Mi-a fost dor de tine, zice păşind nonșalant în apartament.
După care s-a repezit să mă îmbrățișeze.
Şi mie îmi fusese dor de ei și mă bucuram să o văd, dar când ne-am desprins din îmbrățișare, am realizat că nu trebuia să mă implic nici măcar într-o prietenie, dacă îmi era dragă. Și Dumnezeu știa că îmi era. Mama mă-sii, castelul meu din cărți fragile şi mincinoase era pe punctul de a se prăbuși.
— Bună, Natalia, după cum vezi, am fost..ocupată.
Ea și-a rotit privirea spre salon la picturile mele și după mai multe minute scurse în tăcere, a spus:
— E incredibil..
Și-a întors capul spre mine și buzele i s-au destins într-un zâmbet când ni s-au întâlnit privirile.
— Mulțumesc..cred.
— Glumești? Am văzut acum mulți ani în casa lui Drake, mai multe opere de artă și am rămas impresionată, însă acestea sunt de departe cele mai reușite din câte am văzut. Și tocmai mi-a venit o idee și Caitlin cu siguranță mă va aproba.
O, nu! Fetele acestea împreună erau două fortărețe.
— Adică..?
— Vreau să predai cursuri copiilor care beneficiază de sprijinul fundației mele, iar Caitlin are cu Army centre de copii orfani și ai putea la fel, dar întâi voi vorbi cu ea..
— Natalia.., încerc eu.
— Chiar ne tot gândisem la acest lucru, însă ne lipsea persoana potrivită, mă întrerupe ea.
— Natalia, nu...
— După expoziție, clar nu ai timp acum.
— Nu, nu o pot face deloc.
Se oprește în loc și mă privește încruntată. Măiculiţă, să vezi acum!
— Nu e că nu mi-ați plăcea, dar sunt într-un program de protecție și.., încerc eu.
— Ai de gând să rămâi închisă cu lunile?
Reacția mea o face să spună:
— Așa mă gândeam și eu, zice.
— Doar că am de gând să plec înapoi în Italia. Acolo mi-am construit o carieră, aici nu îmi găsesc locul.
Se apropie de mine și am încurcat-o. Mi-am umflat pieptul într-o inspirație adâncă, după care am zis, ce mama naibii, pentru că, în definitiv, ce rost avea să mint și să clocotesc mai departe în mine? I-am întâlnit privirea.
— De fapt, nu o pot face pentru că sunt fata lui Bergan și nu vreau nici măcar o secundă să vă știu în pericol, sunteți așa frumoși și fericiți și mi-e teamă că am puterea și ghinionul să vă distrug armonia.
Mă usturau ochii pentru că ăsta era adevărul. Ceea ce se întâmpla era de maximă importanță și nepotrivit.
— Hai să luăm loc, spune ea pe un ton calm, fără să mă slăbească din ochi.
Am tras aer adânc în piept.
— Ai venit aici să îți vizitezi mama și s-a dezlănțuit iadul pentru tine, începe ea. Dar tu știi în adâncul minții tale, că indiferent care ți-ar fi trecutul, sau orice, noi nu o să te judecăm. Poți să vorbești deschis cu mine, pentru că niciunul dintre noi nu are un trecut demn de laudă. Cel puțin nu din gașca noastră veselă și gălăgioasă.
Înghit în sec.
— Vreau să ai încredere în mine, în privința asta, noi suntem ultimele persoane care să te judece.
Am simțit mușchii stomacului strângându-se și mi-am dat seama că se pregătește să îmi povestească despre ea, ceva important.
— Când eram la începutul carierei mele, mi-am dorit un caz important care să îmi definitiveze munca și l-am primit pe Black. Eu am fost psihologul lui pe când era acuzat de crimă împotriva tatălui său.
Poftim?
— Pe măsură ce încercam să deslușesc motivele și dacă ar fi putut comite o crimă, mă îndrăgosteam de el.
Și rămân acolo, pironită pe canapeaua livingului și îi ascult povestea incredibilă de dragoste. Fusese atât de greu pentru ea și mă întreb cum mai poate să fie femeia veselă și teribil de senină și frumoasă de acum?
— Concluzia? Cu toții avem lucruri de care nu suntem mândri, însă niciodată, absolut niciodată, nu ar trebui să ne lăsăm părinții să ne influențeze viața. Nu noi i-am ales, dar ne putem alege prietenii, iubiții. Am învățat împreună cu Black să ne deschidem sufletul unul în fața celuilalt.
M-am întins spre ea și i-am strâns mâna, simțind cum lacrimile încep să-mi izvorască din ochi.
— Dar când îi spui cuiva, când îi mărturisești totul, nu vreau să sune ca un clișeu răsuflat sau siropos, se schimbă totul, a continuat ea.
Strângând din buze, am clătinat din cap, în semn de încuviințare, nefiind sigură exact ce aprob.
— Mai ales dacă îi spui unui prieten, adaugă ea, inspirând ușor.
— Eu..nu am prieteni, zic.
— Ai putea avea..sincer acum, Ingrid, îmi placi. Şi să știi că nu prea sunt deschisă la capitolul acesta. Altminteri, sunt pretențioasă și foarte, foarte selectivă.
Pe bune? Nu știam ce să mai cred; putea oare Ingrid Zardini să atragă ca prietenă și..? Nu îmi duc gândul mai departe.
— Și tu îmi placi, Natalia, dar cum să spun să mă înțelegi?
— Cu vorbele tale, mă completează ea.
— Sunt începătoare în tot ceea ce înseamnă relații de orice natură. Îmi petrec majoritatea timpului pictând, făcând cumpărături săptămânale și singurele mele ieșiri au fost expozițiile de pictură, unde nu mi-am făcut prieteni. Doar prezentarea operelor de către agentul meu.
— Și cât timp vei mai suporta această penitență?
Ridic din umeri.
— E dificil. Sau permanent, sângele apă nu se face.
— Te-ai gândit vreodată că Bergan doar te intimidează?
— Așa spune și Drake, doar că..nu pot, spun și mă ridic în picioare.
— Ah, și apropo de Drake, continuă ea și inima mi-o ia la galop, să știi că poți conta pe el fără reținere.
Simt că îmi dau lacrimile și îmi suflu nasul.
— Ne-a ajutat dintotdeauna pe mine, pe Black și pe Army, doar ai grijă să nu îl minți. Nu suportă minciuna.
Înghit în sec. Toată această poveste a fost prea frumoasă de la bun început, ca să fie adevărată. Dar realitatea e un loc dezolant și înspăimântător pentru mine și chiar dacă pentru Drake, sunt un caz nerezolvat acum, o piesă dintr-un puzzle încâlcit, știu că m-ar îndepărta, dacă ar ști adevărul meu sângeros.
— Ai nevoie de prieteni, Ingrid. Nu trebuie decât să spui da.
Aș vrea să mă prăbușesc aici unde mă aflu și viața asta a mea, s-o încredințez altcuiva.
— Nu sunt sigură că e o idee bună și te rog să mă înțelegi. E greu să schimb un stil de-o viață.
— Nu uita că sunt aici, oricând te vei hotărî să vorbești cu cineva. Uite, îți las numărul meu de telefon.
Îmi întinde cartea ei de vizită. Îi zâmbesc.
— Presupun că nu ar trebui să insist și cu nunta? Totuși, să știi că invitația rămâne valabilă până la final. Ești domnișoara mea de onoare, căci și datorită conjucturii în care ai apărut, mă mărit sâmbătă.
— Mi-ar plăcea să pot vedea partea plină a paharului, cum o faci tu atât de..bine.
— Vei învăța cu timpul.Trebuie să vrei.
Mă îmbrățișează și rămân fără replică.
Sufletul meu se deschide în prezența ei, tânjind după normalitate.