Capitolul 5.
— Vei ajunge în iad, ticălosule! Strigă.
— Din infern vin, știu perfect cum este să fi înconjurat de întuneric. Diavolii mușcă din tine și te lasă pe brațele reci ale incertitudinii. Să simți cum durerea rupe bucăți din piele și suflet, să simți cum marea se revarsă zilnic printre gene așa încât să te înțepe ochii de atâta sare, știu. Mârâi privind-o aspru.
— Habar n-ai ce înseamnă să-ți fie anesteziată inima! Teama și disperarea pun stăpânire pe tine și iți ciupesc căile respiratorii cu fiecare aer tras în piept. Nu ai râs tu, cât am plâns eu! Îmi trage o uitătură aspră.
Am observat de când te-am văzut prima dată că ești pierdută! Cu toții avem probleme, dar unii dintre noi aud în jur doar viori îndoliate.
Merg spre ea și o ridic din pantofi. Mă fixează cu ochii albaștri abtinându-se să nu plângă.
— Oamenii îți oferă suferință în gramaje foarte mari și mici picături de fericire care mai apoi dispar. Susură lăcrimând.
La dracu'! Tot trupul mi se încordează la auzul șoaptelor pline de suferință.
— Îmi pare rău pentru ce le-am făcut copiilor. Oftează.
— Știu. Vor fi bine, stai liniștită! Încerc să dreg situația.
— Bine. Acum lasă-mă în pace. Se strâmbă.
Ești bipolară!
— Kuns, sunt oameni cu răni nevindecate, cu trăiri diferite, cu suflete răpuse de durere... îi șterg lacrima de pe obrazul fierbinte, însă sunt și oameni cărora zâmbetele le înfrumusețează fața, care au puterea să lupte, să încălzească prin diferite metode sufletul șchiop. Surâd.
Ridică dintr-o sprânceană semn că vorbesc tâmpenii. Gutui! Ale dracului jocuri pe care le faci!
— Se vede că ai făcut cursuri de psihologie. Râde ușor.
— Cum plângi la comandă e de apreciat. Actriță trebuia să te faci, nu inspector. Pufăi lăsând-o jos.
— De apreciat este cum te prefaci. Dacă nu aș ști cum ești în realitate, poate aș crede o boabă din ce scoți pe gură. Ridică barba mândră.
Amuzant este că nu ai nici cea mai mică idee de cum sunt!
— M-ai citit perfect! îi fac cu ochiul. Îngerii au plecat, acum e rândul demoniilor. Mârâi cu maxilarul încleștat.
Ține-te bine, scorpie! Am trecut prin furtuni mai mari decât furtuna ce zace în tine.
— Sunt aici pentru a afla adevărul, Corvin! Și o să-l descopăr! Surâde.
— Despre ce adevăr vorbești? Mormăi cu fruntea încrețită.
— Clarissa Monte, iți zice ceva numele ăsta? Mă privește zâmbind. De doi ani este sub semnul întrebări ce s-a întâmplat aici cu fata aia. Modul în care a murit e încă neclar. Exprimă fixându-mă cu ochii.
Taci! Doar taci, Kuns! Nu te băga în subiectul ăsta, nu îl aduce la suprafață. Strâng din pumni, îi arunc o uitătură, după care pășesc apăsat spre clădire.
Pot trece luni, ani, dar amintirea unui persoane speciale îți va rămâne mereu în inimă. Uneori inimii îi trebuie timp să accepte ceea ce mintea știe deja. Am uitat să râd cu poftă și să mă bucur de lucruri mărunte, întunericul fiind singurul care mă îmbrățișează. O lacrimă încearcă cu disperare să se elibereze, însă nu îi dau voie. Omul care sunt azi e din cauza a ceea ce s-a întâmplat.
Anii trec peste chipul nostru, dar sufletul, dragul de el, rămâne veșnic un copil mofturos. După atâtea lupte și furtuni prin care a trebuit să trec, mi-am dat seama că vor fi multe vijeli aprige care vor sta la pândă să mă prindă cu garda jos.
Am făcut tot ce a fost posibil omenește să mă desprind de ea, de brațele ce îmi ofereau iubire și căldură. Am îndepărtat iubirea ce îmi era cusută de piele și inima.
Tot ce simt acum este un mare gol, parcă am greutăți ce le port zilnic, durerea a venit cu un impact devastator care mă devorează încet și cu grijă. Nu există un lipici special care să cârpească bucată cu bucată fiecare ciob spart al sufletului.
Ce faci când vrei să zbori și realizezi că aripile ți-au fost frânte? Ce faci când aștepți fericirea ce ai avut-o cândva, însă refuză să se întoarcă? Lași trecutul acolo unde e, de asta se numește trecut. Nu îți face planuri că vei avea parte de neprevăzut. Dacă aș putea să dau timpul înapoi, de ar fi un buton pe care să apăs și să mă întorc în timp, nu aș ezita o secundă.
După un duș îmi torn în pahar din lichidul chihlimbariu ce îmi arde măruntaiele când iau o gură și, mă așez pe fotoliu privind fără interes pe fereastră.
Kuns râcâie o bubă ce cu greu a reușit să prindă crustă. Prind sticla de băutură și o azvârl de perete cu ură când simt cum inima mi se strânge și aerul refuză să îmi mai aerisească plămânii. Doare al dracului să pierzi pe cineva o dată și în alte mii de moduri și feluri.
Oare știi, inspectore cum e să uiți să respiri, să-ți sângereze atât de tare sufletul încât să vrei să închei orice socoteală cu viața? Dracii te ia de mână zâmbind fermecător...
Mă trezesc cu o durere atroce de cap și înjur în barbă când aud bătăi în ușă. Îmi târăsc picioarele să deschid și când văd cine e îmi vine să-l iau la șuturi.
— Bună dimineața, domnule! Zâmbește Persico. M-am gândit cu creierul meu mare, de asta am capul așa rotund ca să aibă loc inteligența, să facem un foc de tabără diseară, bineînțeles dacă se poate. Rânjește.
Ăsta e de belea când se plictisește, și se plictisește mult.
— Înainte să răspundeți negativ, vreau să mărturisesc că eu, dar și colegii mei suntem triști și foarte dezamăgiți de ce a făcut prefăcuta aia cu tâțe mișto. Avem nevoie de foc... adică de o ieșire din asta în care să fim cu toții. Ridică din umeri.
— Nu, Persico, nu răspund nicicum. Uită-te ce șosete îmblănite am. Îi fac semn spre picioarele mele.
Se uita și flutur din degete iar în secunda următoare cade lat. Vrei să-l calmezi pe tâmpit, îi arăți purcelușii și ai parte de liniște.
Îmbrac uniforma și îl trag pe dobitoc după mine pe coridorul lung. Chicotelile celor din jur îmi provoacă nervi.
— Iar a leșinat ăsta? Își dă o palmă peste frunte Pontrelli.
— Uită-te cum stă cu limba scoasă și cu ochii întredeschisi. Ptiu că te visez dracului la noapte! Se strâmbă Leasure.
— Smith, Westbrook, unde sunt? Întreb lăsând-l pe Persico pe pat.
Cei doi se uită unul la altul nițel panicați apoi ridică din umeri. Ce puneți la cale? Hm! Trag aer în piept și le ordon să meargă la ora de engleză, antrenamentul e mai târziu.
— Neața! Mă salută Wolf când intru în birou. Monica și cu Amber s-au ocupat de sala pentru festivitate sub privirile inspectorului. Frate, îmi era antipatică și la început, acum... se bagă peste tot, vrea să știe orice despre fiecare persoană și loc de aici. Mă anunță strâmbându-se.
— Bine dracului că azi e plecată. Îl aud pe Badger.
— E așa afurisită că întreabă și despre cei care nu mai sunt. Mârâie Duck punându-și cafea și uitându-se la mine să vadă dacă reacționez în vreun fel.
— Știți că sunt liniștit, că-mi văd de treaba mea, dar gagica asta e ca un junghi în coaste. A citit dosarele alea de le-au luat dracu' și după înțolită ca muma mare și cu toacele alea de-mi zgârie timpanul se apucă de chestionat despre cei morți. Nu-mi place deloc! Bombăne France.
Îmi aprind o țigară și mă las acaparat cu totul de calculator. Nu-mi ies socotelile deloc cu venitul pe anul ăsta. Trec ore bune uitând cu desăvârșire de antrenamentul cu fantasticii mei.
— Ce le-ai făcut? Îl aud pe Wolf râzând. Sunt la a treia tura de teren. Am trecut pe lângă ei și m-au salutat zâmbind. Ba chiar se ajută unul pe celălalt să reușească exercițiile fizice. Dă din cap surprins.
Pufnesc în râs. Bravo, deosebiților! Merg pe teren făcându-le semn să vină spre locul în care mă aflu.
— Ați luat-o razna? Îi privesc pe fiecare în parte.
— Ne-am dat seama că sunteți singurul care ne vrea binele. Vrem să fiți mândru de noi, să trecem cu brio peste toate examene. Vorbește Persico aprobat și de ceilalți.
Vrei să vinzi castraveți grădinarului?
— A, asta era! Mă gândeam că vreți să stăm în jurul focului peste o oră.
— Păi, da! Vrem! Vociferează Smith.
— Suntem abătuți și cu sufletele la pământ după aflarea că marmota nu învelește ciocolată. Exprimă Leasure oftând.
— Cotohalița, mă scuzați... femeia aia stricată ne-a trădat. Bombăne Westbrook.
Hai, fie! Merită puțină distracție.
— OK! Pronunț și sar în sus de bucurie.
— Ați văzut că am leșinat cu folos. Râde Persico.
Îl anunț pe Wolf, fac un duș apoi merg spre pădurea din spatele terenului de sport. Le aud râsetele și văd focul provenit din poiană.
Nu știu cum, dar fiecare își spun pe rând poveștile, și mă bucur văzându-i cum se încurajează și ascultă cu interes peripețiile prin care au trecut. Ochii îmi cad pe doi saci plini cu ceva ce sunt rezemați de un copac.
— Să trecem la treabă. Chicotește Smith.
— E timpul să tăiem răul de la rădăcina. Râde Westbrook luând unul dintre saci.
Scoate o pereche de blugi și o aruncă în foc, urmată de cămăși și sacouri. Ce dracului ați făcut?!
— E de mult trecută moda asta. Azvârle Pontrelli câțiva pantofi din sacul celălalt.
— Tu și știi ce purtăm noi, fetele. Hlizește Smith.
— Din partea mea să umblați goale că nu mă deranjează. Golește Leasure tot conținutul sacului.
Scorbura mă-sii de treabă! Sunteți niște idioți!
— Ale cui sunt hainele as... nu termin ce vreau să spun că printre noi apare Kuns.
Băga-mi-aș! Zâmbește și salută apoi se așază pe o buturugă.
— Mă bucur că sunteți o echipă. Surâde senină.
— A plecat o scârbă din peisaj și... Tace Smith când aude mârâieli provenite de la mine.
— De ce aruncați îmbrăcăminte pe foc? Întreabă neluând în seamă comentariul brunetei.
— Au fost purtate de un șarpe. Rânjește Persico.
— De o scorpie. Bate cuba Westbrook cu Pontrelli.
— Astea sunt hainele mele! Strigă ridicându-se în picioare la loc comanda.
Oh! Fix ce bănuiam. Vulva mă-sii!
— Nu mai am altele! Dă să bage mâna după ce a mai rămas din țoale, însă o trage în ultimul moment.
Stai, drăguță potol că te ard eu, nu e nevoie să te arzi singură.
— Doar astea de pe tine le mai ai? Interoghează Pontrelli roșu tot la moacă.
— Da! Replică vădit nervoasă.
— Ne pare rău! Suntem prietenii tăi, nu te poți supăra pe prieteni. Face bot Smith.
Pontrelli merge și o ia în brațe chipurile să-i aline suferința apoi vomită pe costumul de pe ea. Gutui! Adio costum călcat la dungă!
— Acum nu le mai ai nici pe astea. Se aude Westbrook veselă.
— Se pare că treci la uniformă... din nou. Râd toți cu poftă de comentariul lui Persico.
Deși nu e în regulă ce s-a întâmplat nu îmi pot abține râsul la vederea chipului ei. Îi tremură barba, se strâmbă și taie bucăți din noi cu ochii.
— Te distrezi? Întreabă aruncându-mi o uitătură venită din străfundul iadului.
Tu ce crezi? Strâng din maxilar să-mi controlez zâmbetul.
— În interiorul meu jelesc. O anunț serios.
— Îți doresc ca toate dorințele să nu ți se împlinească. Hârâie tremurând.
— Norocul tău! Îmi doream să dispari. Mârâi.
Chicotelile fantasticilor mei o enervează și mai rău dacă este posibil. Începe să lovească cu piciorul un copac apoi se plânge de durere.
— Ce-i cu ea? Se interesează Leasure râzând.
— Cred că are un atac cerebral. Mormăi și deosebiții inițiază într-un râs sălbatic.
Capitol needitat! Mulțumesc! Fiți frumoși!