Perspectiva lui Alex
Razele soarelui intră în cameră, semn că e dimineață. Dau să mă ridic, dar o simt pe Bella sprijinită pe pieptul meu şi apoi îmi dau seama: Bella a venit aseară plângând şi mi-a spus ce i s-a întâmplat acasă. Încep să o mângâi uşor pe spate şi observ că zâmbeşte. Zâmbesc şi eu, pentru că îmi place să o văd fericită. Mă uit la ceasul de pe masă şi văd că este 10. Nu ştiu dacă să o trezesc sau să o las să mai doarmă. Mă decid să o dau uşor jos de pe mine şi să mă duc să îi fac ceva de mâncare.
-Neața, le spun lui Liam şi lui Ronnie, când îi văd la masa din bucătărie.
-Neața, plângăciosule, spune sora mea şi eu mă uit la ea confuz.
-Ce?
-Oh, haide. Nu face pe neştiutorul! Aseară ai început să plângi pe la 3 sau cât era ceasul. Ce ai făcut, te-ai uitat la filme de dragoste?
-Nu eu plângeam.
-Atunci cine? Protagonista filmului?
-Bella.
-Ce caută Bella la noi?
-Aseară, ai ei s-au certat şi a aflat nişte chestii care au rănit-o şi a venit aici.
-E ok? întreabă Liam şi observ că pe fețele lor se citeşte îngrijorarea.
-Acum, da. Aseară plângea şi nu putea să vorbească şi nu ştiam ce să fac. Mi-a povestit până la urmă tot ce s-a întâmplat şi, după ce s-a calmat, a adormit.
-Şi acum unde e? mă întreabă Ronnie.
-Sus, doarme. Am venit să îi fac ceva de mâncare. Sper că nu s-a trezit.
-Ce a aflat? mă întreabă Liam şi mă întreb de unde a apărut curiozitatea asta la el.
-Nu ştiu dacă ar trebui să vă spun...
-O să ne prefacem că nu ştim nimic, spune Ronnie şi îşi trage un fermoar imaginar la gură.
-Ok, deci, încep să spun şi mă apropii de ei ca să vorbesc în şoaptă, aseară a aflat că părinții ei divorțează şi că Adam nu e fratele ei, ci vărul ei. Mătuşa ei a murit când Adam avea 3 luni şi, aparent, ea este singurul copil biologic al lui Mark.
-Doamne, Dumnezeule! exclamă Ronnie în şoaptă.
-Nu ştiți de la mine. Acum, spun şi încep să vorbesc din nou normal, mă scuzați, dar trebuie sā văd ce îmi face regina.
-Du-te, du-te.
Urc scările cu grijă, ca să nu scap tava pe jos şi, când intru în cameră, observ că Bella nu mai este în pat. Unde s-a dus? Las tava pe masă şi mă uit pe telefon, să văd dacă mi-a lăsat vreun mesaj.
-BAU! țipă Bella când iese din baie şi aproape că îi dau una.
-Doamne, Bella, ce glume sunt astea!? Dacă îți dădeam una în cap?
-Scuze, nu mă gândeam că o să te sperii aşa tare!
-Şi ce te gândeai că puteam să fac? Să te iau în brațe?
-Nu..., doar că, mă gândeam că poate ai fi râs... măcar puțin...
-Vino aici, spun şi îmi deschid brațele. Ea zâmbeşte şi se ghemuieşte imediat la pieptul meu. Nu spun că m-am supărat pe tine. Doar că, pe viitor, să nu mai faci glume de genul. Ok?
-Ok. Pentru cine e mâncarea?
-Pentru tine. M-am gândit că ți-ar plăcea dacă mănânci în cameră. Adică, mic dejun la pat.
-Eşti un scump şi câteodată simt că nu te merit, spune şi mă sărută pe buze.
-Şi tu eşti o dulcică şi pot să spun că eu nu te merit pe tine, spun şi o sărut pe frunte.
-Tu ai mâncat? mă întreabă cu un zâmbet pe buze.
-Nu... încă.
-Atunci, mănâncă cu mine.
După ce am mâncat cu Bella, telefonul meu a început să sune. Numele "Mark👌✒" îmi apare pe ecran şi nu ştiu dacă să răspund sau să îl ignor.
-Răspunde, spune Bella în timp ce mănâncă.
-Alo?
-Bună, Alex. Sper că nu te deranjez.
-Nu, nu sunt ocupat. S-a întâmplat ceva?
-Bella nu ne răspunde nici mie, nici mamei ei la telefon.
-S-a trezit acum puțin timp.
-Suntem îngrijorați. A ieşit afară foarte repede şi nu am apucat să îi explicăm cele aflate.
-Adam şi Spencer au vorbit cu voi?
-Nu chiar... Voiam să vorbim în familie despre asta. Se poate rezolva.
-O să venim în scurt timp.
-Vreau să vină doar ea.
-Cum am spus, o să venim amândoi în scurt timp.
-Bine. Ne vedem.
-La revedere.
-La revedere.
Bineînțeles că nu o las pe Bella singură în tot haosul ăla.
-Mergem acasă?
-Da. Vor să aveți o "discuție în familie". I-am spus că o să vin şi eu.
-Mă bucur.
M-am îmbrăcat după ce Bella a terminat de mâncat şi, după ce s-a îmbrăcat şi ea, am plecat la ea acasă.
-Ronnie, noi am plecat. Să nu faci vreo prostie.
-Stai liniştit. Sunt eu aici, spune Liam.
-Bine. Ne vedem mai târziu.
Perspectiva Bellei
-Eşti bine? mă întreabă Alex până să cobor din maşină.
-Să zicem.
-O să fie bine. Haide.
Am intrat în casă şi am văzut că toți sunt aşezați pe canapea.
-Credeam că nu mai ajungi, spune mama şi mă uit urât la ea.
-Mamă.., îi atrage atenția Adam. Ai promis că nu o să faci figuri.
-Scuze. Luați loc.
-Despre ce vrei să vorbim?
-Despre ce ați aflat aseară. Trebuia să vă explicăm de aseară, dar tu ai fugit ca un copil iresponsabil.
-Poftim? Şi ce voiai să fac?
-Să ne laşi să îți explicăm, nu să fugi în brațele fiului lui Ken. Alex nu e cu nimic mai bun decât tatăl lui.
-Dacă voiai de fapt să îmi spui că nu mai eşti de acord cu relația dintre mine şi Alex, atunci eu am plecat.
-Bella, scumpo, rămâi. O să vorbesc eu, spune tata cu un ton mult mai blând decât al mamei.
-Rămân pentru tine.
-Bun, deci ați aflat aseară că Adam este vărul vostru. Mătuşa voastră, Monica, a murit când Adam avea 3 luni. A avut un accident de maşină. Unchiul vostru, după cum ați văzut, este în viață.
-De ce? Adică unde stătea mătuşa?
-La volan. Unchiul vostru a avut şi el nevoie de îngrijiri, de un scaun cu rotile, dar acum e bine. Tot aseară ați aflat că divorțăm.
-O decizie bună.., îl aud pe Adam cum spune mai mult pentru el. Îl strâng de mână şi pe el şi pe Spencer. Alex are mâna pusă pe spatele meu şi mă mângâie uşor.
-Pe tine, Adam, şi pe fratele tău nu vă va afecta aşa de mult. În schimb, Bella, tu eşti minoră. Va trebui să alegi cu cine vei locui în următorii doi ani.
Ştiam că aici se va ajunge. Nu ştiu pe cine să aleg. Dacă aş lua în considerare doar ultima perioadă, probabil că aş alege să stau cu tata.
-Trebuie să spun acum? întreb, indecisă pe cine să aleg.
-Nu. Divorțul este într-o lună. Ai timp până atunci.
-Ok.
-Alex, părinții tăi divorțează?
-Nu ştiu. Tata nu prea a mai dat pe acasă, cu firma şi cu faptul că mama nu prea îl vrea sub acelaşi acoperiş cu ea. Cred că îl pregătesc. Oricum, Ronnie o va alege pe mama. Pe tata nici nu mai vrea să îl vadă.
-Tu câți ani ai? întreabă mama şi nu îmi dau seama dacă este ironică sau chiar nu ştie.
-18, fac pe 5 februarie 19. Am aceeaşi vârstă ca Adam.
-Da, am uitat.
-Putem să plecăm? întrebăm eu şi Adam în acelaşi timp.
-Desigur.
Urc cu Alex spre camera mea, cu frații mei în spate şi, când dau să intru în cameră, Adam mă strigă:
-Vino aici.
-Ce s-a întâmplat? îl întreb când suntem toți în cameră.
-Voiam să vorbesc cu voi despre ce am aflat.
-Şi eu ce caut aici? îl întreabă Alex, lucru care mi-a trecut şi mie prin cap.
-Pentru că 1. Mama l-a înşelat pe tata cu Ken, tatăl tău şi 2. Şi părinții tăi s-ar putea să divorțeze.
-Mă gândeam că ai vreun motiv ascuns.
-Nu. Bella, cu cine vei locui?
-Nu ştiu, Adam. Dacă iau în calcul ultimele săptămâni, probabil aş sta cu tata. Mama a fost în ultimele săptămâni foarte acidă şi nervoasă pe orice făceam.
-Şi dacă ai lua în considerare tot timpul?
-Pe amândoi. Adam, asta nu e o decizie uşoară şi sunt sigură că atunci când mama va afla că s-ar putea să mă mut cu tata va face crize şi probabil nu m-ar mai considera fiica ei.
-Aşa e. Ce ar fi să te mai gândeşti şi să ne spui când eşti 70% sigură? spune Spencer pe un ton mult mai blând decât al lui Adam. Mereu Spencer a fost cel mai liniştit, chiar şi în situații de genul. Adam a fost mereu nervos şi câteodată începea şi să țipe.
-Bine.
-Alex, voiam să te întreb, unde lucrează... tata? întreabă Spencer şi mă surprinde faptul că a spun "tata".
-La Freeman Industries. De ce?
-Mă gândeam să vorbesc cu el, dar n-am idee ce.
-Pot să merg cu tine. Şi eu vreau să vorbesc ceva cu el.
-Sper că nu o să vorbeşti urât cu el, îi spun şi mă uit mustrător la el.
-Nu, normal că nu.
-Cum să nu ştie mama câți ani ai?
-Cred că a făcut-o intenționat. Oricum, are vreunul dintre voi numărul de telefon al unchiului John?
-Eu, spune Spencer. M-a ajutat cu ceva date pentru înscrierea la facultate.
Am mai stat în camera lui Adam vreo două ore şi, dacă la început eram toți trişti, acum râdeam cu lacrimi.
-Cum să scrii aşa ceva pe tablă?
-Ni s-a părut amuzant. Vezi, tu râzi.
-Da, râd, dar profesorul Collins sigur nu a râs. Nu îmi place de el. E aşa sever şi plictisitor.
-Ştim. De asta i-am făcut farsa asta.
-Sunteți nebuni.
-Aşa este.
Am adormit toți în camera lui Adam aşa cum am putut. Mă simt bine. Sunt lângă persoanele pe care le iubesc şi, deşi Adam şi Spencer nu sunt frații mei de sânge, îi iubesc şi aş face orice pentru ei. Mă bucur că vor să vorbească cu tații lor biologici şi mă bucur că îmi respectă decizia de a mă mai gândi în legătură cu divorțul şi custodia mea.