Sugativ negativ de energie
Toate fetele știu că nu contează dacă se
îndrăgostesc de însuși diavolul,
dacă el le-ar iubi precum iubește iadul.
Porțile metalice ale parcului dintre 19 și Lincol sunt înfiorătoare oricum ai da-o, zău. Poate să fie și o petrecere de copii aici, cu baloane colorate și râsete și tot ar părea ca și cum ar urma să devină o scenă a unui film de groază. Gardul metalic e foarte înalt și arată ca și cum ai intra într-o fortăreață sumbră și demonică. Râd în sinea mea făcând o glumă răutăcioasă despre porțile iadului.
Mă sprijin cu spatele de zidul roșu de cărămidă și mă închei la geacă până sus apoi îmi îndes palmele în buzunare și îmi bâțâi piciorul în așteptarea lui Caleb. Suntem la sfârșit de octombrie așa că destul de rece, iar picioarele mele mai că tremură prin materialul zdrențuit al dressului. Arunc o privire spre porțiunile dezvelite de stratul catifelat și negru apoi îmi mijesc ochii. O să trebuiască să frec trei zile urmele de vopsea pe care mi le-a lăsat Micah pe picioare. Ticălosul ăla a îndrăznit să... Îmi ridic privirea când aud un fluierat și mă dezlipesc de perete.
- Doamne, cât mi-ai lipsit! Spun și îi sar în brațe ignorându-i tusea înfundată.
Nu-mi pasă că se sufocă. E prietenul meu de suflet și mi-a lipsit al naibii de mult. Mă doare că a încercat să mă îndepărteze.
- Am avut nevoie de timp, știi?
Își bagă mâinile în buzunarele jachetei de blugi și întrăm pe porțile sinistre ale parc-iadului și niciunul nu mai spune nimic până ce găsim o bancă. Vântul împrăștie frunzele de culoare ruginie cu tot cu praf peste trotuar. Privirea lui coboară spre bărbia mea și-mi amintesc că probabil nu are habar că eu am fost ultima persoană care a văzut-o în viața -și moartă- pe fata dispărută despre care vuiește întreg campusul.
- Ai avut nevoie de timp? Ridic sprânceana.
- M-am despărțit de Lilith.
Dau ușor din cap și repet cuvintele m-am despărțit de Lilith în cap de parcă nu ar fi reale. Caleb mă privește timid așteptându-mi reacția. Îmi adâncesc bărbia în gluga de la geacă și lovesc bordura cu piciorul încălțat în bocanc.
- Mi-a spus, vorbesc și trag aer în piept. Dar nu mi-a dat detalii. Poate o vei face tu.
Mișcă din umeri ca și cum i-ar fi greu să poarte conversația asta cu mine. Îl opresc înainte să înceapă fiindcă dacă nu îl întreb acum și intrăm în discuția despre el și Lilith, nu voi mai avea șansa să o fac.
Îl prind de braț.
- Mai întâi spune-mi de ce m-ai evitat săptămâna asta. Am bănuit că din cauza despărțitii și poate aveai impresia că e ciudat să pierzi vremea cu mine după asta, dar noi am fost prieteni și înainte să te combini cu colega mea de cameră. Mă simt de parcă te-ai fi despărțit de mine, nu de ea.
Chicotește și își strecoară degetele prin păr, dându-și bretonul într-o parte.
- Nu te-am evitat. De fapt, te vedeam peste tot.
- Deci te ascundeai, să-nțeleg.
Caleb mișcă din cap respingând ideea.
- Nu, Maeve. Nu te evitam, nu mă ascundeam și nici nu fugeam de tine. După seara de la pub când te-am lăsat să te întorci singură la cămin, m-am simțit de parcă mi-aș fi încălcat promisiunea. Ți-am promis că voi avea grijă de tine la facultate și nu m-am ținut de cuvânt.
- Ne-am promis reciproc că vom avea grijă unul de celălalt, încetează să te mai învinovățești pentru ce pățesc eu.
Îl lovesc jucăuș cu articulațiile în braț, dar el nu pare să mă ia în seamă. Mă cam înspăimântă răceala cu care mă tratează, deși știu că nu o face în mod intenționat. Ceva e în neregulă cu el.
- Era responsabilitatea mea, oftează. Trebuia să fiu atent cu tine, îmi spuseseși că un străin te urmărește, iar eu nu am luat-o în serios.
Îmi prinde bărbia între degete, înclinându-mi ușor capul.
- Pe asta cum ai făcut-o?
Deschid gura, dar nici nu știu cum să îi trântesc asta. Deja a luat toată vina accidentului asupra lui, pe asta chiar nu ar putea să o înghită. După ce am văzut cum arată camera lui de cămin cred că ar fi o decizie stupidă să-i spun.
- Am alunecat.
Mă privește de parcă nu m-ar crede.
- Pe gresie. Lilith stropește toată podeaua când face duș.
Înghit în sec și zâmbesc, dar e un zâmbet prea forțat ca să fie și credibil. Însă el nu insistă pe subiect.
- Sunt un prieten groaznic, Maeve.
- Nu, nu ești...
Mă întrerupe când scoate din buzunar o hârtiuță mototolită pe care o întinde spre mine. Mă încrunt luând-o între degete nefiind sigura mai exact la ce să mă aștept.
Îmi face semn să desfac bucățica de hârtie și citesc literele scrise neglijent cu pastă neagră.
Îmi place că te lași greu, târfulițo.
Îmi duc palma la gură ca să-mi astup icnetul. Situația a mers mult prea departe luni seara, iar tot vârtejul ăsta în care am fost avzârlită m-a amețit și faptul că încep să realizez cât de gravă situația în care am ajuns, începe să mă sperie mult mai tare. Las hârtiuța în poală ținând-o cu degetele mari și pielea mi se albește la cât de tare o strâng. Mâna lui Caleb o atinge pe a mea și o cuprinde în palme. Ochii lui verzi îmi amintesc întotdeauna că nu sunt singură și îmi oferă o senzație plăcută de confort și siguranță.
- De unde ai asta? Șoptesc.
Privește înainte, apoi își întoarce capul spre mine.
- Era prinsă în ștergătoarele GT-ului.
Inspir adânc aerul rece în plămâni. Adică bilețelul ăsta există de o săptămână și nu s-a gândit că aș avea nevoie să știu și eu asta?
- Și de asta nu ai mai vorbit cu mine? Ăsta e motivul pentru care te-ai despărțit de Lilith?
Înghit nodul din gât pentru că știu ce înseamnă asta. Urmează să plâng, iar când o fac nu mă simt în largul meu pentru că e ca și cum nu aș avea suficientă tărie de caracter. Caleb e singura persoană care m-a văzut plângând din ceva emotiv și niciodată nu încerc să mă ascund. Într-un timp, între noi nu existau secrete. Pentru că am încredere în el.
- Trebuia să fiu mai atent, Maeve. Nu te-am luat în serios și am crezut că cineva îți face o glumă proastă. Dacă te-aș fi crezut atunci, accidentul nu ar fi avut loc.
- A dispărut o fată, i-o trântesc și mă ridic de pe bancă.
Întorc capul fiindcă colțurile ochilor mi s-au umezit.
- Acum trezi zile. Și Lilith te-a sunat să-ți spună, dar tu erai prea orgolios ca să-i răspunzi fostei iubite.
Îmi simte ironia din glas, dar nu comentează. Nici nu râde și nici nu-mi întoarce vorbele. Dar știu pe cineva care ar fi făcut-o.
- Îmi pare rău, Maeve. Lilith mi-a trimis multe mesaje și...
Scutură din cap băgându-și mâinile în buzunarele gecii de piele.
- Aș fi fost acolo.
- Ei bine, a fost altcineva în locul tău.
Preț de o clipă nu se aude decât vuietul vântului ce-mi vâjâie pe lângă urechi și încerc să-mi dau seama de ce încerc să-l enervez pe Caleb aducându-l pe Micah în discuție. Știu doar că ei nu prea mai au o relație bună din ce mi-a relatat Micah, dar poate să fie un mincinos foarte bun. Șatenul se încruntă de vreo câteva ori înainte să îmi vorbească.
- Cine? Întreabă, iar eu îmi răsucesc ochii.
- Nemernicul tău coleg de cameră.
- Ce făcea ăla acolo?
Bat din picior și îmi mijesc ochii.
Mda, Micah nu m-a mințit.
- Mai contează? Pe el nu l-a chemat nimeni și tot a venit. Uite, chiar înțeleg că e ciudat să stai cu mine și cu Lilith la masă după ce v-ați despărțit și nici nu-ți cer să faci asta, dar m-ai ignorat în aceeași măsură în care ai ignorat-o și pe ea. Și nu e corect.
- Am încercat să găsesc soluții care să te ajute, ce naiba! Un nebun te amenință și acum îmi spui că o fată e dată dispărută. Nu vreau să ajung să te caut cu o echipă de jandarmi.
Mă încrunt și strâng din buze. Devine enervant că toți vor să mă ajute, dar în realitate nimeni nu face cu adevărat ceva.
- Am văzut că tu și Micah sunteți apropiați și pentru moment am crezut că încerci să mă înlocuiești. Într-una dintre seri ne-am aprins pe discuția asta. L-am întrebat dacă e ceva mai mult între voi, iar el m-a acuzat că sunt gelos, oftează trecându-și degetele prin părul moale. Nu e un secret atracția lui Micah pentru tine, dar o văd și la tine. Îl vrei în același fel cum te vrea și el. Practic, faceți sex din priviri chiar în fața noastră. Flirtezi cu el, vă atingeți. Nici nu-ți dai seama cum sunțeți din exterior.
- Oprește-te, spun și-l întrerup. Ce vrea să însemne asta?
Eu și Micah nu flirtăm. De fapt, o face doar el, iar eu încerc să-i tai macaroana de fiecare dată. Recunosc că uneori e comic și avem un schimb de replici prostesc, însă doar la asta se rezumă relația noastră ciudată de prietenie. Caleb face un pas mai aproape de mine și-mi atinge cu degetul șuvița de păr care mi-a căzut pe față.
- Înseamnă că Micah avea dreptate, mormăie.
Închid ochii și expir fiind deja la limita răbdării. E prea multă dramă pentru o singură comversație.
- Cu ce anume avea Micah dreptate?
- Sunt gelos, Maeve.
Privirea lui e pironită pe mine și așteaptă până și cea mai mică reacție a mea. Deschid gura, scot niște sunete incoerente apoi o închid la loc fiindcă mă simt blocată. E ca și cum nu aș fi auzit bine și poate că face doar o glumă proastă. Poate nesimțitul de Micah i-a spus despre pasiunea mea secretă pentru el și...o doamne, o să-l omor!
- E o glumă foarte proastă.
- Nu glumesc, se încruntă. E adevărat. Nu știu ce ar vrea să însemne asta, dar lucrurile au luat-o razna rău anul ăsta.
Dau din cap și-mi înghesui brațele la piept. O întrebare nu îmi dă pace și mă simt jenată chiar și să insinuez așa ceva. E gelos pentru că eu și Micah suntem prieteni și se teme să nu ocupe locul al doilea sau e gelos din cu totul alte motive?
- Maeve, haide. Știu că tu și Micah sunteți ca două picături de apă, spune și arată cu degetul spre mine de sus în jos, dar știu ce-i poate pielea.
- Ce te face să crezi că Micah e o persoană atât de rea?
Lăsând la o parte coincidențele stranii, Micah chiar nu e un tip așa rău, cred. Are simțul umorului și aproape că de fiecare dată mă enervează, dar niciodată suficient de tare încă să mă supăr serios.
- La început nici nu te plăcea. Mai știi când te-am trimis să dormi la mine?
Îmi aduc aminte perfect.
Dau din cap drept răspuns.
- A doua zi a impus regula „fără gagici în cămin, mai ales unele tare-n gură". Maeve, Micah poate să fie cel mai nepoliticos om din lume.
Mersi de pont.
- Putem să nu mai vorbim despre Micah? Nu ne-am mai văzut de câteva zile și nu vreau să discutăm despre cât de nesimțit e colegul tău de cameră.
Ridică din umeri și mă prinde de cot.
- Mi-a fost dor de tine, oftează. Nu trebuia să te las să pleci singură din pub, ești fată și sunt mulți perverși pe străzile din Detroit.
Își mută mâna de pe cotul meu arătând cu adevărat disperat și mort de îngrijorare. Trăsăturile îi sunt înăsprite și pare că ar avea nevoie de un somn bun. Mă întreb cât a dormit de când ne-am văzut ultima oară, deși judecând după cum arăta patul lui, fac pariu că somnul a fost ultima lui problemă.
- Caleb, e în regulă.
Inspir pentru că nu e deloc în regulă. Dar nu intenționez să-l fac să se simtă și mai prost.
- A trecut, sunt întreagă, uite.
Arăt cu palmele spre mine, iar el schițează un zâmbet strâmb. Îmi dau ochii peste cap și ne luăm iarăși de cot părăsind parcul că doi vechi prieteni buni ce suntem. Mă mulțumesc să-l am aproape oricum, nu e important statutul relației noastre atât timp cât suntem împreună. E cel mai bun prieten al meu și nu vreau să pierdem ce am construit de-a lungul anilor.
Patrula de căutare e mai mare decât mă așteptam să fie și sunt surprinsă că atâția studenți s-au strâns pentru a o căuta pe Lola, fata care a dispărut. Observ că printre noi se află și câțiva oameni în vârstă care probabil au auzit de dispariția ei și s-au gândit să ne ofere o mână de ajutor. Prima oară am străbătut parcul în care m-am întâlnit cu Caleb mai devreme, pe urmă am mers pe jos vreo patruzeci și cinci de minute spre lacul debarcaderului în frunte cu patru jandarmi și câini polițiști. Blițul telefonului lui Lilith mă orbește când se întoarce spre mine.
- Locul ăsta mă înfioară.
Îndes mâinile în buzunarele hanoracului lui Micah și mă simt puțin ridicol că îl port, dar voiam ceva lejer și călduros, iar haina asta era singura pe care o aveam. Din fericire nu l-am văzut pe aici și nici nu cred că o să vină.
- Crezi că ești în regulă făcând asta?
Ridic din sprâncene surprinsă.
- Adică, spune ea gesticulând, tu știi că nu mai e în viață. Eu mă simt aiurea.
- Corpul ei a dispărut, mă întorc spre ea privind în jur ca să nu ne audă cineva. Ceea ce, crede-mă, e de-a dreptul ciudat și mă bagă în sperieți.
Lilith aruncă o privire peste capul meu ridicându-se pe vârfuri.
- O, frate, știam că o să fie aici.
Se întoarce și bagă palmele în buzunarele de la spatele jeanșilor albi. Mă răsucesc deja născocind o scuză bună pentru motivul căruia îi port hanoracul, dar umerii mi se lasă și mă relaxez.
Caleb.
- Salut, dă din cap spre Lilith, iar ea strânge din buze. Ce mai faci?
- Bine, ridică din umeri. Ca întotdeauna.
- Îhm.
Se lasă o tăcere stânjenitoare, iar asta e una dintre cele mai ciudate discuții. Îmi măresc ochii și îmi trag gluga pe cap când ne afundăm mai tare în padure. La o distanță mică de noi, Tyson și Lyzah -falsa iubită- se țin de mână pe potecă urmând mulțimea de studenți.
- Lola! Aud glasul unui tip din urma mea apoi câinele care merge alături de unul dintre jandarmi latră și scheaună.
- Nu știam dacă vei veni, mă întorc spre el, iar ochii îi fug fulgerător de la Lilith înapoi la mine.
Pare ca și cum s-ar forța și ar face asta pentru mine. Nu se simte în largul lui să stea lângă Lilith după ce s-au despărțit și asta se vede după cum îi joacă sprâncenele pe frunte. E destul de ciudat să-i văd așa când acum o săptămână erau ca Bonnie și Clyde.
- Nu trebuie să faci asta pentru mine, îl lovesc cu cotul. Adică putem ieși împreună și când luăm cafea înainte de cursuri.
- Nu, e în regulă.
Își bagă nasul în gulerul de la geacă,
- Am venit pentru că jumătate din căminele studențești o caută pe fată și nu puteam lipsi.
Strâmb din nas, iar pielea mi se încrețește.
- Sună ca și cum te-ai duce la o petrecere sau așa ceva.
Chicotește, iar gropițele aproape insesizabile din obraji îi accentuează pomeții. Lumina lunii se reflectă spre noi și mă ajută să nu mă transform într-o împiedicată.
- Lola! Strigă din nou tipul din urmă.
Sentimentul de vinovăție mă mănâncă pe dinăuntru fiindcă știu că aici sunt persoane care își pun mari speranțe că o vor găsi în viață și că lucurile se vor întoarce la normalitatea lor, iar eu mă simt de parcă aș fi complotat la uciderea ei pentru că ascund motivul pentru care toți suntem aici: e moartă. Lola nu o să se mai întoarcă în cămin și nu o să mai termine facultatea. Ce mă înspăimântă cel mai tare e că cineva a luat cadavrul și are chef să se joace. Tocmai când mă gândeam la cât de rece e locul în care corpul ei se află acum, Lilith mă îmbrâncește și-mi face semn să mă aplec spre ea.
- Numai eu mă simt ciudat căutând pe cineva mort?
Arunc priviri în jur ca nu cumva să fi fost auzită. Dau din cap și îmi doresc să-mi adâncesc și mai tare capul în glugă.
- Nu doar tu.
Gândul îmi zboară la bilețelul pe care Caleb l-a găsit prins în ștergătoarele GT-ului și pielea mă furnică pe sub hanorac. Ma simt de parcă toate se desfășoară într-un sens anume. Ca și cum șirul de evenimente ar trebui să ducă undeva anume. Îmi ridic privirea spre hanoracul cu Passadena Grey Hawks al lui Tyson și îi privesc chipul senin. Ochii îmi coboară spre buzele lui arcuite ușor în sus în timp ce stă întors pe jumătate cu fața spre Lyzah vorbindu-i. Ea chicotește și își dă părul după ureche apoi unul din prietenii lui îi pune mâna pe umăr făcându-l pe Tyson să se întoarcă spre el. Nu arată prea îngrijorat pentru Lola, însă majoritatea se poartă așa. Doar cei apropiați sunt interesați cu adevărat să o găsească. Mă trec toate apele când mă gândesc că puteam să fiu eu cea căutată. Oare s-a aflat ea la momentul nepotrivit sau totul era o strategie?
Probabil că nu voi afla vreodată.
- La ce te gândești? mă înghiontește Caleb.
Am simțit-o pe Lilith întorcându-se.
- La cât de multă groază îmi inspiră, mormăi.
Cu Caleb nu trebuie niciodată să mă prefac că sunt dură, iar asta mă face să mă simt mai bine. E în regulă să-ți îngădui să fii vulnerabil din când în când. Privesc înainte, iar lacul debarcaderului arată la fel ca ultimă oară când am fost aici. Cu bărcuțele curățate de vopsea albastră și lemn cojit care stau legate de ponton. Recunosc imediat chipul polițistului cu burtă mare care ne-a urmărit pe mine și Micah până la mașină data trecută. Mă ascund în spatele unei blonde deși ar fi imposibil să mă recunoască. Asta în caz că mi-ar fi văzut fața.
Unul din jandarmi schimbă două vorbe cu el, apoi o iau la pas cu câinii după ei prin zonă cât noi aruncăm luminile telefonului peste copaci și peste tot în jur strigând-o pe Lola. Un tip de lângă mine își face palmele căuș în jurul gurii strigându-i numele. Deodată mă întorc spre Caleb.
- Tu cu ce te deplasezi dacă nu mai ai mașină?
Mă privește de parca nu se aștepta să îl întreb asta chiar acum.
- Gabe mă duce prin oraș dacă am nevoie.
Gabe.
Tipul beat care mi-a vărsat băutura pe haină în seara când am ieșit la Braddon Coffee.
- Ascultă, am niște bani puși deoparte, mama îi păstrează pentru când o să trebuiască să mă mut și aș putea să te ajut cu reparațiile. Împărțim cheltuielile la doi, mama nu o să fie prea încântată, dar îi voi acoperi.
Caleb se încruntă.
- În niciun caz nu o să te folosești de banii ăia.
- Nu ai auzit partea cu acoperitul?
- Nu, Maeve. Dă din cap. Oricum am primit reducere fiindcă tata lucrează la atelier. Ne descurcăm.
Strâng din dinți pentru că „ne descurcăm" e o replică banală pe care o folosesc oamenii ca să spună că de fapt se descurcă greu.
- Ești căpos.
- Si tu insistentă.
Zâmbește cu un colț de gură și mă trage în brațele lui, iar cu buzele îmi sărută creștetul capului ca și cum i-aș fi soră mai mică. Îi inspir mirosul parfumului imprimat în geacă și îmi așez palmele pe umerii lui ca să pun o mică distanță între noi.
- Dacă ai nevoie de bani, pe bune, sună-mă.
- Ți-ai luat alt telefon până la urmă?
Bate cu degetul în barbă și sprâncenele i se ridică.
- Deci de aia nu recunoscusem numărul când mi-ai dat mesaj.
Dau din cap simțind cum telefonul îmi arde în buzunarul jeanșilor.
- Pot să-l văd?
- Ă, sigur. De ce nu?
Îl scot din pantaloni și îl răsucesc așezându-l în palma lui mare. Aruncă o privire spre colțul crăpat.
- E un împrumut, nu am plătit nimic pe el.
- Deci n-ai un telefon al tău, spune el.
Îmi dau ochii peste cap și mi-l înapoiază. Se aude un fluier, iar jandarmii înaintează printre noi cu câinii după ei, iar noi îi urmăm. Sunt așa mari animalele astea că urechile țepene și ascuțite mi-ar trece de genunchi. Se aude soneria telefonului și-l strâng în palmă din instinct. Ticălosul.
Degetul îmi alunecă peste butonul verde de pe ecran.
- Salut, îi aud vocea groasă dincolo de ecran și înghit în sec.
Are o voce îngrozitor de sexy. Cred că abia s-a trezit sau pur și simplu difuzorul telefonului e de vină.
- Bună, îngân.
Niciodată nu am vorbit la telefon, doar prin mesaje ceea ce e foarte ciudat pentru mine să-i aud vocea așa. Aud niște sunete guturale apoi respirația îmi face difuzorul să băzâie puțin.
- Ți-e foame?
Discuția e așa simplă că nu-mi vine să cred că vorbesc cu Micah. Îndepărtez telefonul de ureche și arunc o privire pe ecran ca să mă asigur că el e.
- Cam da, răspund și îi pot simți zâmbetul chiar dacă nu-l văd.
- Aș mânca un Big Mac.
Un Big Mc sună grozav. Mai că îmi lasă gura apă și nici nu mi-am dat seama cât de foame îmi era până acum. După ce m-am văzut cu Caleb și am venit la cămin, mi-am luat o cafea dublă cu lapte din campus cu o grămadă de zahăr. La cursuri tot cafea am băut, deci da, dacă stomacul meu ar avea voce proprie s-ar revolta.
- Și o porție mare de cartofi prăjiți. Și un ștrudel cu vișine... ba nu, cu mere. Crezi că dacă le spun să-mi pună mai multe crispy decât sunt în meniu, o vor face?
- Ă, poate?
Îngână mai mult pentru el și jur că e unul din acele momente în care chiar nu știu ce să spun, iar mie mi se întâmplă asta foarte rar. Aproape niciodată. E ca și cum mi se blochează creierul, iar bătăile inimii se întețesc de fiecare dată când se aude vocea răgușită și joasă a lui Micah.
- Unde ești?
- Plec de la debarcader și probabil că patrula va merge spre oraș. Știi, pe acolo unde am fost cu tine...
Și cam atât cu vorbăraia.
- Vin după tine în 10 minute. Așteaptă-mă pe bulevardul Jefferson.
- Bine.
Îmi închide și privesc ecranul telefonului cum se întunecă până ce rămâne complet negru. Nu știu ce se întâmplă cu mine, dar cu cât petrec mai mult timp cu Micah, cu atât mai tare mă simt atrasă fizic de el. Șunt conștientă de atracția lui, dar uneori face chestii care pur și simplu mă stârnesc și-mi vine greu să mă stăpânesc. Poate că nu a fost o idee atât de grozavă să accept să mâncăm în oraș.