CÂND INIMA CEDEAZĂ
DOMINIC
- Este în regulă, amice!
I-am bătut umărul bărbatul din fața mea, continuând să privesc transparent prin fața sa către grupulețul situat undeva în apropierea barului. Mi-am rostogolit ochii agasat atunci când l-am văzut pe Sebastian atenționând-o pe Vanessa, dezabrobând gestul său către unul dintre prietenii noștri, Jacob.
- Nu am putut scăpa de ea, jur!
Matt s-a apărat râzând, privind-o pe frumoasa femeie ce continua să-și facă loc prin mulțimea ce acapara întreg clubul. În zilele de weekend, culcușul lui Oliver Pierce era exact ca un mușuroi imens de furnici. Oameni peste tot, muzică sălbatică în fundal și puțin alcool care să te ajută să te destinzi.
- Cine și-ar dori să scape de o femeie frumoasă ca ea?
M-am aplecat către urechea colegului meu, stârnind pe fața sa un val de amuzament sălbatic și vinovat.
- Eu.
El a afirmat, determinându-mă să fac un pas în spate. Nina era extraordinară. Frumoasă, ambițioasă și cu o sensibilitate destul de dulce. Nu și bărbatul din fața mea o considera dulce, nu atunci când adora să-i smulgă lacrimi în fiecare context în care cei doi se aflau. Era un fel iubire toxică ce se lăsa adesea cu repercursiuni destul de mari. Rănirea frumoasei femei de origine spaniolă.
- Ești un mare dobitoc!
Am bufnit și am dat să părăsesc masa din colțul încăperii. Însă în clipa în care statura mică și-a făcut loc alături de Nina printre mulțimea ce sufoca încăperea, trupul meu a luat o întorsătură drastică, holbându-mă ca un prost la bărbatul din fața mea.
- Cred că a fost o decizie proastă în cele din urmă.
El a dat din umeri, râzând copilărește, neavând habar de tocmai ceea ce afirmasem. Fugeam de ea ca de naiba! Însă cu toate acestea unde eram eu, ea trebuia să apară brusc. Era un fel de urmărire în serie sau o soartă ghinionistă, întrucât ochii săi sălbatici erau oriunde priveam. Și chiar depuneam eforturi colosale să nu o mai întâlnesc pe holurile companiei. Chiar intram prin spate și făceam întreg turul aeroportului pentru identificare, ca apoi să merg spre birouri și nu mai ieșeam de acolo până când nu eram sigur că ea își terminase tura. Renunțasem și l-a fumat o perioadă, doar pentru a nu o întâlni în locul special amenajat pentru personal, renunțasem și la cafeaua Donei de dimineață, preferând să mi-o iau de la chioșcul de lângă locuință, doar și doar să nu o mai văd.
Însă ea era chiar acolo de fiecare dată. Atunci când mergeam spre parcare, atunci când coboram din lift, chiar și atunci când mă pregăteam de zbor, ea era peste tot. Cu nenorocita aceea de privire ruptă din neantul iadului. Și de data aceasta tot aici era.
- Te comporți ca și cum vrei să fugi de cineva.
Femeia înaltă cu ochi albaștri a urcat treapta spre masa noastră, prinzându-și mâinile lungi de brațul meu drept, acaparându-mă cu parfumul său puternic și scump.
- Mă ajuți să o fac?
Am apucat-o de ambele mâini, întorcând-o cu fața spre mine și cu spatele spre mulțime, fiind conștient că deși Raven era destul de înaltă, acest lucru nu avea cum să mă ajute, dacă voiam să nu mă aflu în aria de vizualizare a lui Deniz Grant.
Și ce-i drept, cu toată nebunia de a evita-o și de ne intersecta de fiecare dată oriunde se putea, Deniz nu-mi acorda niciodată atenție. Privirea ei nu se oprea deloc spre mine, întotdeauna în altă parte, dar niciodată la mine, ca și când nici măcar nu eram acolo. Însă eu o vedeam de fiecare dată acolo, în fața ochilor mei, stârnindu-mi fiecare celulă din corp.
- O să-ți caut o femeie bună, te căsătoresc cu ea, îi faci vreo trei plozi și gata, nu mai este necesar să te ascunzi!
Ea a vorbit serios către mine, făcându-mă să mă încrunt aproape credibil către superba femeie din fața mea. Numai a mătușă de treizeci și ceva de ani nu arăta ea.
- Uite, mica războinică este în zonă! Mă duc să o salut, vrei să mă însoțești?
Ea mi-a zâmbit inocent, continuând să se holbeze către Deniz, care era alături de Nina și prietena ei roșcată undeva în apropierea barului.
- Nu, mulțumesc!
Am mormăit mai mult pentru mine, servindu-mă cu unul dintre paharele de alcool de pe masă.
- Păcat! Cu ea voiam să te însor!
A râs, obținând de la mine doar o încuntătură foarte vizibilă. Am urmărit-o amestecându-se printre mulțimea în extaz, continuând să se apropie de mica furtună. Raven era exact ca o vulpe vicleană și pusă pe șotii. Era ceva normal, neatins de nimeni ca cei care purtau numele de Browns să înfăptuiască cele mai nebune lucruri, de a încerca să se apropie de limita ce avea să ne frângă capul. Iar Raven tocmai acest lucru făcea.
Mi-am luat ochii de pe grupulețul format undeva în apropierea lui Ely și am continuat să-mi axez întreaga atenție asupra grupulețului format la masă: prieteni apropiați, colegi și câțiva membrii ai familiei. Am închinat în numele cerului și a zilelelor libere și am continuat să vorbim despre orice altceva, mai puțin despre oamenii care se pierdeau în viața noastră. Am încercat să nu-mi mai arunc curiozitatea vreo clipă asupra fetelor de lângă barul lui Ely, lăsându-mă să-mi înec temerile cele mai mari în paharul de alcool.
***
DENIZ
În clipa în care trupul micuț al Vanessei s-a împins violent în oamenii din fața sa, ceva în mine s-a crispat brusc și necugetat. Pentru o clipă am crezut că lucrurile erau venite de la sine, însă atunci când i-am întâlnit ochii albaștri și triști, am știu că ceva nu era în regulă cu mezina familiei Browns. Mi-am mutat trupul undeva în îndepărtarea curiozității lui Raven și a prietenelor mele și am urmărit pașii grăbiți ai frumoasei tinere cu părul negru.
Mi-am împins brațele în persoanele ce continuau să-și miște trupurile pe versurile nebune ale pieselor sălbatice, devenindu-mi din ce în ce mai greu să ajung spre ieșire, acolo unde știam că Vanessa era. Însă atunci când am simțit aerul proaspăt invadându-mi pieptul am știu faptul că reușisem să ajung la capătul lumii.
Am căutat agitată trupul Vanessei undeva în apropierea terasei, zărind-o în cele din urmă la capătul său, sprijinindu-și brațele de bara rece din oțel.
- Vanessa!
Am strigat, ca apropiindu-mă să-i aud plânsul silențios și dureros.
- Hei, Vanessa! Ce se întâmplă?
M-am proptit undeva în spatele său, așteptând o mică reacție de redresare a micuței tinere. Avea doar 18 ani și cel mai probabil era mult prea sensibilă, conform aparențelor celor din familia Browns. Am răsuflat brusc, lăsând ca aerul cald să-mi părăsească buzele, așezându-mi palmele pe umerii săi goi.
- Am încercat, știi... Am încercat să nu...
A vorbit, creându-mi în zona pieptului un gol atât de cunoscut, simțindu-mă exact ca un deja-vu destul de prost.
- Este aici cu noua sa iubită, singura pe care eu am cunoscut-o. Știi, chiar mi-a și prezentat-o!
A vorbit distant, percepând cu ușurință tristețea din spatele acelor cuvinte.
- Este în regulă, Vanessa! El a pierdut, nu tu.
Am vorbit, înconjurându-i cu brațele umerii, sprijinindu-mi bărbia de unul din antebrațele mele. Știam despre tot ce încerca să-mi povestească, despre tânărul prieten de familie, de aceeași vârstă cu Dominic, bărbatul care niciodată nu a văzut-o cu adevărat.
- Știi, nu mă pot preface că nu mă doare!
- Este perfect!
Am șoptit și am închis ochii, continuând să stau sprijinită de Vanessa.
- Este perfect să nu-ți ascunzi trăirile! Cel puțin nu mai dor atât de tare.
Ceva în vocea mea a început să-și schimbe gravitatea, obosind să-mi neg singurul lucru care mă rănea cu adevărat. Faptul că el nu simțeam nimic cu adevărat pentru mine.
- Ce am văzut la el?
Vanessa m-a întrebat, determinându-mă să fac propriile trimiteri către cele mai ascunse întrebări pe care le aveam în capul meu.
- Cum m-am putut îndrăgosti de cineva ca el? De cineva care nici măcar nu mă vede?
- Shhh! Nu trebuie să continuăm cu lucruri care nu au răspunsuri. Nu vei ști niciodată dacă el te-a văzut cu adevărat până nu vei vorbi.
- Și ce să fac? Să merg și să-i urlu că sunt îndrăgostită de el?
- Nu, cel mai sincer lucru și cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine, este să începi să-ți recunoști ție că nu este nicio greșeală să te îndrăgostești de cineva greu de atins.
Am recunoscut, lăsând ca zgomotele din jurul clubului să devină și mai accentuate și să ne înconjoare. Mă regăseam în toate. Vanessa reprezenta o variantă a mea din trecut pe care o îngropasem atât de adânc, înecând-o să nu iasă la suprafață. Tânăra sensibilă și naivă, căreia îi era și teamă și să respire.
- Vanessa!
Conform celor așteptate și vocea care voia cele mai accentuate trăiri s-a auzit de undeva din apropierea noastră, ca amândouă să continuăm să stăm sprijinite una de cealaltă, ignorând tonalitatea gravă ce ne sufla în ureche.
- Vane, totul este în regulă?
Pașii lui s-au auzit în spatele mele, simțindu-i trupul înalt acaparându-mă. Iar ochii săi albaștrii erau în ceafa mea, săpând și îngropând fiecare cuvânt pe care îl aveam pe buze.
- Dominic!
Copila cu ochi albaștri s-a dezlipit de bara înaltă, determinându-mă să mut trupul în sprijinirea rece a oțelului. Atunci l-am descoperit și pe el, puternic, solid, purtând unul dintre sacourile sale casual de culoare închisă și jeanșii săi ce-l făceau să arate mai mult a orice tânăr libertin, decât a comandant pe propria aeronavă.
- Trebuie să-ți recunosc ceva.
Sora sa a vorbit către tânărul lord, ca grotele sale albastre să nu-mi părăsească nici măcar vreo clipă fața.
- De ce ai plâns?
El a întrebat, ignorând dorința Vanessei de a se dezvălui.
- Pentru că sunt îndrăgostită.
Atunci când am auzit vocea Vanessei cerul mi s-a sfărâmat deasupra capului, știind ce furtună nebună avea să ne spulbere. Când i-am atins cu privirea chipul, Dominic Browns stătea fixat pe suprafața rece a terasei, urmărindu-și sora asemenea unei prăzi.
- Sunt îndrăgostitiă de unul dintre cei mai buni prieteni ai tăi, de mai bine de cinci ani. Și plâng pentru că sufăr, pentru că am negat atât de mult timp faptul că sunt tristă și rănită.
Ea a mărturisit, abținâdu-mă să nu urlu faptul că tocmai ceea ce ea afirmase nu era propria recunoaștere a faptului că era îndrăgostită de cineva, ci mai mult o nebunie.
- Cine este?
Bărbatul brunet a vorbit rece și distant, forțându-mă să mă rup la rândul meu de bara terasei, încercând să fiu acolo pentru valul de apă rece ce avea să vină peste frumoasa Vanessa.
- Jacob.
Tânăra cu părul negru a răspuns curajoasă.
- Poftim? Jacob?
- Da, Dominic, despre Jacob este vorba. Însă stai liniștit, el nici măcar nu știe de existanța mea. Mai mult decât sora mai mică a celor mai buni prieteni, nu mă va vedea niciodată, dar despre el este vorba.
- Tu știai?
Dominic și-a întors brusc întreaga atenție asupra mea, simțind furia din toate gesturile sale. Se părea că nu Vanessa avea să-i fie victimă, ci eu.
- Da!
Am recunoscut nonșalant, având curajul de a-i aținti privirea ce avea să mă frângă din nou și din nou. Exact ca atunci în fața aeroportului, unde nu contau rănile surorii sale, ci faptul că eu vorbisem despre cele mai mare frici ale sale. Unde îl lovisem acolo unde nimeni nu reușise să ajungă, în mândria și orgoliul său. Iar el era din nou aici, în fața mea, după mai bine de o lună de zile de lipsă, având curajul caracteristic și dorința nebună de a mă doborî din picioare.
- Ea nu are...
Vanessa a vorbit ca brațul lui Dominic să o reducă la tăcere într-o fracțiune de secundă.
- Tu să taci!
A strigat către ea, descoperind gravitatea din vocea sa.
- Tu ai alimentat-o în tot acest timp? Despre asta a fost vorba atunci în ziua în care Vanessa a plâns, vorbindu-mi balivernele pe care tu i le-ai servit?
- Niciodată nu i-aș face...
- Taci!
A urlat către mine, atrăgând atenția a câtorva persoane aflate în capătul opus al terasei. Dacă aveam să cred că vreodată lucrurile între mine și el aveau să meargă pe făgașul cel bun, cel mai probabil aveam să mă mint în cel mai frumos mod. El nu avea să se schimbe niciodată. El avea să mă rănească exact cum și Sprouse mi-o servise de atâtea de ori. De fiecare dată când îmi spunea că lui nu-i păsa decât de sufletul său și dacă îi rămâneam vreodată datoare, el avea să-mi ia totul. Așa și era.
Eram exact în fața sa, iar el tocmai îmi lua deja totul: mândria, demnitatea și toate dragostea pe care i-o puteam oferi.
- Nu te poți comporta așa cu ea! Nu atât timp cât a fost singura care a fost lângă mine.
Vanessa a strigat, ca privirile celor aflați în spatele nostru să ne privească și mai curioși.
- Tu nu vorbi! Tu ești încă un copil, iar ea tot ce a făcut a fost să te alimenteze!
- Nu i-aș face niciodată rău!
Am strigat înapoi, ignorând furia din ochii săi.
- Nu, Deniz! Tu doar atât știi să faci, rău...
A răspuns fără tragere din inimă, lăsând golul din piept să se adâncească și mai mult. Ceva în mine plângea în hohote, plângea pentru fiecare fărâmă de naivitate de care dădusem dovadă în tot acest timp în fața lui.
În clipa în care câteva persoane cunoscute au apărut de nicăieri lângă noi, totul în mintea mea era în ceață. Nimic nu conta, nici prezența prietenilor din jurul său, nici prezența oamenilor pe care îi știam atât de bine.
- Du-te naibii!
Am spus printre dinți, simțindu-mi ochii înecați în apele sărate ce mă copleșeau cu fiecare moment în care el stătea chiar în fața mea.
- Acest lucru nu va schimba cine ești tu cu adevărat și ce le faci tu oamenilor. Ești bolnavă! De singurătate și frustrări, și nu o să ai niciodată șansa să cunoști după ceea ce tânjești vreodată, atât timp cât oriunde mergi îți lasi urmele labelor tale murdare!
A strigat către mine, lăsând surprinși persoanele din spatele nostru. Voiam atât de tare să-l urăsc, însă știam că după această seară existanța lui avea să se finalizeze brusc în ochii mei, mai puțin în inima mea. Aici nu era vorba despre cine eram eu, ci despre faptul că Vanessa tocmai îi mărtuisese un secret pe care îl ținea ascuns atât de mult timp. Însă el în loc să-și ciulească urechile și să o țină de mâna, voia doar să mă zdrobească și mai tare pe mine. Ca și când eu eram responsabilă de nefericirea... lui.
În clipa în care lucrurile prindeau formă în capul meu, ceva în mine s-a rupt. Toate aceste momente în care el evita să mă reîntâlnească pe holurile companiei, acea ușă care nu s-a mai deschis sau toate acele încercări de a mă ține departe de oamenii din jurul său, faptul că voia să mă determine să fug de el prin toate acele scene nebune și cuvinte grele, toate acestea erau semne... . El se chinuia să mă țină departe de el, pentru că reușisem... în cele din urmă să ajung acolo unde nimeni nu reușise.
- Vezi Vanessa, trebuie doar să-i lași să facă ce știu ei cel mai bine ca să-i poți smulge din inima ta.
Mi-am îndreptat privirea spre ea, timp în care am pășit în fața bărbatului brunet.
- În seara aceea în care am venit la tine la ușă, voiam să-ți spun un singur lucru.
Am șoptit pentru mine și bărbatul din fața mea, simțind lacrimile fierbinți ce-mi tremurau în barbă.
- Dar ai dreptate, sunt bolnavă și eu nu merit să tânjesc după cineva!
Mi-am fixat ochii în grotele sale tulburi, neașteptând ca el să realizeze ce încercam să-i spun eu, adevărul.
- Dom, gata!
Alexander a apărut de nicăieri, prinzându-și fratele de brațe, încercând să-l tragă cât mai departe de mine. Privirile tuturor erau asupra noastră. Iar privirea lui doar asupra mea. Îi simțeam respirația fierbine pe pielea mea transpirată. Dar nici nu mai conta, nici ochii curioși sau mințile în ceață, ci faptul că el era aici, în fața mea, obligându-mă să-l urăsc cu toată puterea mea.
- Haide, amice! Deja se uită ăștia ca la circ aici!
Fratele său mai mic a vorbit către el, nebăgând de seamă faptul că tânărul lord nici măcar nu-i acorda vreo crezare. Însă el nu se mișca de pe loc. Atunci când s-a smuls din prinsoarea fratelui său am crezut pentru un moment că va trece prin mine, spulberându-mă brusc, însă în clipa în care mi-a prins antebrațul drept și fratele său l-a tras înapoi, totul s-a frânt.
- Mișcă!
A vorbit dur către mine, împingându-mă afară de pe terasă, mergând împiedicată pe strada din fața clubului. Și toți ceilalți s-au oprit undeva în depărtarea noastră, deslușind-o și pe Raven în cele din urmă apropiindu-se de grup.
Degetele lui au fost strânse pe antebrațul meu până în clipa în care portiera mașinii a fost deschisă.
- Urcă!
A strigat, împingându-mă în interiorul mașinii sale.
- Nu!
Am avut curajul să răspund, deși ceva tremura groaznic de tare în mine. Nu aveam să mai fac niciun pas în ceea ce îl privea. El îmi călcase inima în picioare, deși era singurul organ neatins vreodată. Era exact ca un animal turbat, purtând urma nervilor ce-i făceau maxilarul să svâcnească. Și-a trecut degetele peste părul tuns scurt, rânjind ironic și răsuflând greoi.
- M-ai adus într-un moment în care te vreau dispărută de pe suprafața acestui pământ. Pricepi? Mă disperi!
A recunoscut nevinovat ca picioarele mele să se dezlipească de pe suprafața străzii luminate superficial și din două mișcări să ajung în fața lui pentru a-l plezni.
- Trezește-te!
Am urlat și atunci când capul său s-a întors în urma loviturii, știam că nimic nu avea să mă scoată din mâinile sale. Când degetele sale s-au împleticit în părul meu brunet, forțându-mă să-mi las capul pe spate, am închis ochii conștientă de ce putea să vină.
I-am simțit brațul stâng în jurul taliei mele și nasul pe pielea gâtului meu. Mirosea puternic a tutun, wiskey și parfum puternic masculin, iar atingerea lui era atât de intimă în ciuda contextului nepotrivit. Știam că toți cei de pe terasă se uitau exact la noi, la el apropiindu-se de mine, la contactul palmei mele cu obrazul său și la fața sa situată atât de periculos de aproape de chipul meu.
- Mă faci să-mi fie așa greu!
El a șoptit periculos de aproape de urechea mea, neștiind exact la tot ce se referea. Am încercat să mă trag desparte de el atunci când am simțit strânsoarea degetelor sale în părul meu, ca el să-mi blocheze întregile acțiuni, țintuindu-mă pe loc.
- Tu faci ca lucrurile să fie grele! Uită-te la tine! Eviți să te confrunți cu adevărul.
- Ce adevăr, Deniz?
El m-a întrebat, dezlipindu-și obrazul de obrazul meu, situându-se la doar câțiva centimetrii de nasul meu.
- Faptul că ești îndrăgostit de mine.
Am răspuns, eliberându-mă de cea mai periculoasă presupunere a mea. Am crezut că avea să mă izbească cu fundul de pământ în clipa în care eu mi-am mărturisit cel mai greu păcat, însă el doar a închis ochii și a răsuflat brusc, eliberându-se la rândul său de ceea ce îl chinuia cel mai mult.
- Te mănâncă pe interior, nu?
Am continuat să acuz, simțindu-l tensionat.
- Să o știi atât de aproape de tine, să te uiți în ochii ei și să negi totul, să nu-i poți spune cât de tare te face să-ți pierzi capul când e prin preajma ta și cum totul se învârte în jurul său. Știu, Dominic, știu! Te mănânca pe interior.
I-am recunoscut ca degetele sale din părul meu să se piardă pe șira spinării mele. Când mâna mea i-a prins umărul în strânsoarea degetelor și capul său s-a spijinit de tâmpla mea, l-am auzit respirând greoi în urechea mea. Mâna mea a urcat în spatele culerului cămășii, simțindu-i părul asprindu-mi pielea palmei.
- Nu știu cum de ți-am rezistat până acum.
Dominic Browns a recunoscut, fixându-și ochii albaștrii asupra mea. Mă copleșea cu intensitatea vorbelor sale și cu cea a privirii sale sigure și plină de sine. Când s-a uitat la mine calm, am știu că valul de pericol tocmai trecuse pe lângă noi, Dominic Browns se liniștise.
***
DOMINIC
Am oprit în liniște la semaforul roșu, așteptând ca secundele ce jucau în cercul de deasupra să dispară și odată cu ele și mintea mea în ceață. Am închis ochii obosit și ascuns în cele mai grele gânduri mi-am împins fruntea pe palmele sprijinite de volan. Unde naiba aveam să mai fug acum? Când femeia brunetă mă doborâse din picioare în cel mai simplu mod?
Am luat colțul străzii, zărind în depărtarea clădirea imensă. Am intrat în parcare în liniște, urmat de alte câteva mașini, oprind undeva în apropierea intrării personalului. Peste tot era liniște, nu foarte multă gălăgie și nici măcar foarte mulți oameni mișunând prin zonă ca niște furnici. L-am salutat scurt pe tânărul de la biroul de informații ce-l înlocuia pe bătrânul Steven și am continuat să merg spre birourile comandanților. Aveam zbor în doar două ore.
În momentul în care m-am întors spre sala sosiri un lucru mi-a acaparat întreaga atenție, nici măcar o persoană nu era în zonă. Nici birourile ofițerilor nu erau ocupate, ci doar prea multă liniște.
- Ce s-a întâmplat?
Am vorbit către bărbatul de la birou, atrăgând atenția tinerilor ce stăteau pe banchetă în așteptare.
- A avut loc un incident la sosiri.
- Ce incident?
M-am întors bulversat și am așteptat o explicație care să rezoneze cu trăirile din pieptul meu.
- Un tip a luat-o razna când unul dintre ofițeri nu l-a putut identifica pe baza actului de identitate.
- Și unde sunt ceilalți?
- Protocolul cere ca în cazul unui incident să fie înlocuită secția. Momentan pasagerii sunt îndreptați spre altă aripă. Cea de urgență.
- Personalul?
- Sus la etaj, comandante!
M-am făcut dispărut în urma răspunsului primit și m-am grăbit spre lift. Cel mai probabil ea era prin zonă, iar eu voiam doar să mă asigur că totul era în regulă. Atunci când ușile liftului s-au deschis, mulțimea zgomotoasă a părăsit rapid cutia metalică, nu înainte de a se holba la mine și de a șoșoti lucruri pe care deja le știam. Lucruri despre mine și ea.
- Dominic!
Vocea ei s-a auzit printre persoanele din grupuleț și pentru o secundă am respirat liniștit. Ea era aici. În ușa liftului, blocându-mi intrarea. M-am uitat în ochii ei mari și cruzi, surprinzând pentru o secundă nesiguranța din ei. Eram îndrăgostit de ea, atât de îndrăgostit!
- La naiba!
Am bufnit și atunci când am auzit zgomotul produs de lift m-am grăbit spre femeia cu cei mai tulburători ochi, împingându-mi mâinile în umerii săi, determinând-o obligatoriu să fac câțiva pași în spate.
Când spatele său a atins suprafața peretelui înalt al liftului și mâinile sale s-au agățat periculos de brațele mele, fixându-ne acolo în fața mea. Mirosea a flori sălbatice, un amestec ce o crea pe ea în cel mai intens mod. Tânjeam pentru mai mult, probabil o făcusem și în urmă cu o seară, când ea își încheiase asediu asupra inimii mele.
- La naiba!
Ea a repetat după mine, aducându-mi un zâmbet prostesc pe buze.
- Da, sunt îndrăgostită de tine! Acest lucru voiam să-ți spun în acea seară când am venit la tine, faptul că ai ajuns acolo unde nimeni nu a mai reușit, atât de aproape de inima mea. Și nu-mi pasă dacă cu adevărat nu simți acest lucru, dar nu mai pot trăi în mine tot ce simt. Mă seacă, pentru că tu ești atât de aproape, iar eu am atât de limitat curajul! Da, am fentat multe lucruri, demnitatea familiei mele, religia, societatea, oamenii în general, propria mea familie, totul, dar inimii mele nu mă pot împotrivi oricât mi-aș dori.
Vocea ei s-a auzit exact ca o linie melodică, încălzându-mi pieptul în cel mai intens mod. Femeia răzvrătită, femeia care se lupta de una singură cu întreaga lume, femeia care spulbera orice cuvânt nespus, femeia singură tocmai cedase.
- Cumva ai capitulat în fața mea?
Am întrebat-o stând atât de aproape de ea, încât îi simțeam tremurul sub atingerea mâinilor mele.
- Și te voi distruge dacă vei folosi vreodată acest lucru împotriva mea!
A amenințat, forțându-mă să-mi ascund zâmbetul din colțurile gurii.
- La naiba cu tine, femeie!
Și atunci când i-am luat cu asalt gura, degetele sale s-au strâns nestingherite în jurul gulerului cămășii mele, forțându-mă să o împing brusc în peretele liftului. Mirosea a dulceață și avea exact același gust. În ciuda atitudinii sale în defensivă pe care o aborda în totdeauna, de data aceasta femeia din brațele mele părea atât de maleabilă.
- La naiba cu tine!
Ea a repetat, dezlipindu-și buzele din sărut, sprijinidu-și fruntea de bărbia mea. O simțeam atât de aproape de inima mea încât în acel moment nimic nu conta. Doar ea și faptul că mă asediase complet.
P.S.: Știu că a durat enorm de mult, dar finalul de facultate este mai greu decât toate cele 6 sesiuni de care am avut parte. :)) Mi-a fost dor de voi! Deoarece primesc mesaje în privat, legat de curiozități în ceea ce privește această poveste, vă aștept și aici. Să stăm la o șuetă! Vă mulțumesc tare mult! Revin după licență. ;))