Nu mă omorâți, vă rog..
* * *
* *
*
* *
* * *
Din a doua zi au încetat să mă mai întrebe cine e Spider-Man, dar au continuat să mă tortureze. Mii de întrebări îmi zburau prin cap, dar eram atât de obosită și de sătulă de tot încât nu mă concentram la nimic mai mult de 2 secunde. Nu puteam... Îmi era imposibil. Eram mai mult inconștientă decât conștientă. Tot ce îmi doream era să se termine totul.. Sunt de 4 zile aici și simt că o iau razna...
"Thor" mă prinde de bărbie și-mi ridică (,) capul astfel încât să mă poată privi în ochi. Scrâjnește din dinți înjurând când se îndepărtează de mine. Mă întreb acum ce vor să îmi mai facă...?
-Nu i se activează!
Urlă la "IronMan" și la "Hulk", dând cu pumnul într-o masă. Ce să mi se activeze, nu știu. De 3 zile doar asta zic: "nu i se activează", apoi îmi fac altceva.. Îmi las capul pe spate pe masa din metal rece și dur, ridicând ochii până la ferestrele înguste ale depozitului în care ne aflăm. Era noapte, nu știu cât e ceasul, dar era noapte.
O bubuitură mă scoate din amorțeală pentru câteva secunde. "Thor", "IronMan" și "Hulk" își scot pistoale de la spate, rămânând în gardă și cu urechile ciulite. Se aude altă bubuitură, acum mult mai puternică, ce mă face să tresar și să mă încordez. Cei trei își îndreaptă pistoalele spre tavanul înalt și întunecat. Încerc să mă uit și eu în sus, dar cureaua din jurul gâtului și masa nu-mi permiteau.
Închid ochii câteva secunde și-i deschid când aud țipetele celor trei bărbați. Pistoalele erau agățate de o pânză de păianjen de tavan. Inima îmi bate cu putere acum și nu știam ce să simt: bucurie că în sfârșit a venit sau nervozitate!? Spider-Man aterizează pe podea într-o fandare perfectă, ridicându-se în secunda următoare. Se duce glonț spre "Thor", trăgându-i un pumn în mască atât de puternic încât în trimite în partea cealaltă a depozitului, iar bărbatul rămâne nemișcat pe podea. Trage cu pânză spre "Hulk", trăgându-l spre el, lovindu-l cu pictorul în stomac de-l ridică în aer, apoi îi trage un pumn, trimițându-l lângă "Thor". "IronMan" era rapid, adica, supra-uman de rapid. Îl lovește după ceafa pe Spider-Man cu o țeavă pe care o rupsese de la o mașinărie nefuncțională.
La următoarea lovitură, Spider-Man îi prinde țeava și îl prinde cu pânze care cred că îl electrocutează. Îmi venea să țip "Na! Să vezi și tu cum se simte!", dar eram prea amorțită că să deschid gura. Abia eram în stare să urmăresc ce se întâmplă în jurul meu. Îmi mișcam ochii atât de repede încât totul începuse să se învârtă cu mine! Spider-Man îl prinde de umeri și de pantaloni, ridicându-l deasupra capului, apoi îl aruncă cât colo ca și cum ar arunca un sac de gunoi. Îi prinde pe toți într-un cocon de pânză și-i leagă de un stâlp de susținere.
Aleargă spre mine, dar încep să pierd firul. Simt cum gleznele îmi sunt desfăcute din curele, la fel și coapsele. Trage de cureaua de la gât și mi-o rupe. Îmi simțeam capul ca de plumb de aceea mi-l las în jos, trăgând aer pe gura cu greu. Când cureaua de la talie e ruptă și nimic nu mă mai susținea pe masa de metal verticală, îi cad în brațe. Mă ia pe sus, strigându-mi numele și bătându-mă peste obraji. Murmur ceva ce nici macar eu nu înțeleg și mă ia pe sus. În doar câteva secunde, lumina artificială e înlocuită de întuneric, iar căldura din depozit e înlocuită de frigul nopții și de vântul subțire de toamnă. Ating cu fundul o suprafață rece și tare. Mă uit în jur realizez că sunt pe un acoperiș, cu Spider-Man lângă mine. Ridic mâna, punându-mi-o pe pieptul său. Îl împing de lângă mine, începând să plâng.
-E doar vina ta...
Murmur, chinuindu-mă să mă ridic. Încremenește cu mâna ridicată spre mine. Reușesc să mă pun turcește și-mi masez tâmplele.
-E doar vina ta!
Țip de data asta, lăsând toata durerea acumulată în ultimele zile să explodeze.
-Credeau că știu cine e în spatele măștii! Dar de unde naiba să știu?! Dar ei erau siguri că eu știam!
Îl lovesc cu piciorul în coapsă, urlându-i în față!
-M-au înfometat, m-au băgat cu capul în ulei și m-au ținut acolo până când era gata să leșin! M-au băgat într-un al dracului de frigider până când am făcut țurțuri! M-au electrocitat de zeci de ori și m-au aruncat de pe cea mai înaltă clădire! Nu știu cine dracului m-a prins când eram gata să mă fac praf și pulbere pentru că am leșinat din cauza fricii și m-am trezit din nou pe masa aia nenorocită! Și mereu mă întrebau: "Cine e în spatele măștii!? Cine e Spider-Man!?".
Mă ridic în genunchi și mă apropii de el, lovindu-l cu pumnii pe unde apucam.
-Și știi de ce credeau că știu cine ești!? Pentru că te urmăreau! Te-au văzut de nenumărate ori intrând la mine în cameră noaptea! De unde mama mă-sii știi unde locuiesc?!
Era tăcut. Nu puteam spune ce simte pentru că stătea nemișcat ca o idioată de statuie.
-Dar... Acum are sens... Unde mi-au dispărut mie toate desenele cu tine... Cu..
Și gândul ăsta tocmai ce m-a făcut să cat în gol.. Mâinile încep să îmi tremure și dau din cap negativ, privindu-l..
-D-Dă-ți m-masca jos...
Mă bâlbâi, dar tot nu reacționează. Mă întind spre el și-i prind masca, trăgând de ea cu toată puterea care mi-a mai rămas... Își lasă capul în jos, iar cârlionții ciocolatii pe care-i cunoșteam prea bine ies de sub mască. M-aș fi simțit mai bine dacă un tir ar fi dat peste mine în momentul de față.
-Peter...
Mă dau în spate cât de repede pot, aruncându-i mască. Continuă să se uite în pământ, dar acum îi aud suspinele.
-Îmi pare rău... Am vrut doar.. doar.. să te protejez.. Eu..
-Să mă protejezi!?
Țip frustrată și plină de nervi. Eram atât de nervoasă încât vedeam steluțe verzi în fața ochilor, dar mă luptam să rămân lucidă.
-SĂ MĂ PROTEJEZI?! ASTA NUMEȘTI TU PROTECȚIE?! Uite unde a adus "protecția" ta?! Credeam că mă înșeli, credeam că nu mă iubești și că erai de parere că ai făcut cea mai mare greșeală a ta când ai ales să fim mai mult decât prieteni! Dacă mi-ai fi spus de la început adevarul te-aș fi susținut și te-aș fi înțeles! La dracu, Parker! Tu numești aia protecție când veneai noaptea pe furiș ca Spider-Man la mine în cameră?! De ce ai făcut așa ceva, apropo!
Fierbeam de nervi și l-aș fi luat la bătaie dacă aș fi avut puterea necesară! Nu spune nimic, doar se uită la mine dezdănâșduit, plângând.
-SPUNE-MI, ÎN PANA MEA! Răspunde-mi!
-Eram atât de speriat că vei afla cine sunt.. Și știam că mă desenasei de atât de multe ori ca Spider-Man încât eram sigur că dacă mai vedeai desenele alea mult ți-ai fi dat seama... În plus.. Îmi era dor de tine...
Pufnesc în râs, un râs pe care nu pot să îl cataloghez!
-Peter, ești cea mai inteligentă persoană pe care o cunosc, dar ai dat dovadă de o mare prostie!
Continui să râd și să plâng.
-De ce nu ai vrut să aflu?
Avea o mină ispășită, puteam simți că își cere iertare cu fiecare celulă din corpul său.
-Mă gândeam la domnul Stark.. Toți știau cine e Iron-Man, iar doamna Potts a avut mereu de suferit.. A fost răpită și transformată într-o bombă... A fost mereu pusă în pericol din cauza asta și mi-a fost frică să nu pățești si tu la fel..
-Idiotule! Domnul Stark a spus tuturor oamenilor! Nimeni nu știe de tine! Dacă mi-ai fi spus nu s-ar fi întâmplat în veci ce s-a întâmplat!
-Știu, știu! E doar vina mea! Și nu ai idee cât de mult regret! Mi-a fost frică și am acționat prost! M-am lasat condus de teama de a te pierde pentru totdeauna și în loc să te țin departe de probleme și suferință aproape că te-am omorât, iar asta nu mi-o voi ierta în veci! Îmi pare rău, Pheobe!
Mă întorc cu spatele la el. Nu mai am nevoie de nimic, vreau doar să ajung acasă..
-Pheobe... U-Unde te duci?
-Acasă! Am terminat-o definitiv cu tine, Peter Parker!
-Pheobe.. Te rog...
I-o tai scurt, ridicând mâinile.
-Zi-mi doar unde dracului sunt și pleacă! Mă descurc eu să ajung acasă...
-S-Suntem în Allentown... Pennsylvania...
-Băga-mi-aș..
-Lasă-mă doar..
-Nu! Doar dă-mi niște bani pentru autobuz și mă descurc eu! Ai distrus o prietenie de o viață și o relație pe care o consideram ca din povești.. Doar las-o baltă, Parker!