DE VORBĂ CU LUCIFER
DENIZ
Eram ușor copleșită. Nu pentru că aveam să merg într-un club exculisivist deținut de nu știu ce om important, ci pentru că aveam să mă reîntâlnesc cu întreaga familie Browns. Iar ei în ansamblul lor erau oamenii extraordinari de copleșitori, de la capul familiei până la mezina familiei. Și să nu mai vorbesc despre lordul familiei, bărbatul care reușise să-mi înșele toate simțurile în ultimele trei zile într-un mod foarte bulversant.
- Este prea scurtă rochia?
Am întrebat-o pe Kaylin atunci când s-a aplecat spre mine pentru a-mi aranja buclele rezlețe, încercând să mă aranjeze ca la carte.
- Pentru binele tău, uneori, te sfătuiesc să nu mai gândești așa mult! Rochia aceasta o am de la mama, pentru a mă duce la slujbele bisericești cu ea, iar tu mă întrebi dacă este prea scurtă?
Tânăra roșcată și-a pleznit fruntea cu palma stângă, mânjindu-și ochii clari și puși pe șotii asupra mea. Mi-a ignorat gestul de repulsie atunci când mi-am rostogolit ochii peste cap, încercând să accept că urma să-mi petrec noaptea într-un club și nu o biserică. Arăta bine. Rochia. Neagră, până deasupra genunchilor, strâmtă pe corp, cu aplicații aurii la nivelul umerilor, chiar arăta bine.
- Sfatul meu numărul 1 pentru seara aceasta: simtă-te bine!
Prietena mea mi-a întins jacheta din piele neagră, încordându-mă la atingerea răcoritoare a materialului. Până în talie, simplă și cu un miros puternic de țigară, amintindu-mi de ultima escapadă într-un loc sălbatic și plin de veleitate. Mi-am îndesat în geanta mică din material negru, telefonul, ceva mărunțiș pentru cazuri extreme și nu în ultimul rând pachetul de țigări.
- Și sfatul cu numărul 2: agață pe cineva și simtă-te bine cu el!
Am râs la auzirea cuvintelor și m-am așezat pe fotoliul din colțul încăperii. Mi-am tras mai aproape sandalele pe care aveam să le port în noaptea ce urma să vină și am încercat să finalizez ținuta pentru petrecere.
- Mulțumesc de ajutor! Chiar nu știu ce m-aș fi făcut fără tine!
Mi-am aranjat geanta pe umăr și am strâns-o în brațe pe femeia roșcată. Apreciam fiecare gest pe care prietena mea îl făcea pentru mine. Era un fel de salvator. Singurul om ce reușise să-mi intre pe sub piele și singurul om pe care îl apreciam pentru cine era și ce făcea pentru mine. Cum avea grijă de ceea ce simțeam și cum muncea să-mi distrugă zidul înalt ce mă înconjura.
- Și sfatul numărul 3: pune mâna pe un Browns! Am auzit că sunt bărbați buni, în ciuda aparențelor.
Mi s-a hilizit în ureche și a închis ușa în urma sa, mergând agale spre lift. Prietena mea era în spatele mele, fluturând din mână și zâmbindu-mi. Liftul și-a deschis ușile, iar eu am pătruns bulversată în cutia metalică. Mi-a aruncat un ultim zâmbet atunci când liftul s-a închis, iar eu mi-am sprijinit spatele de suprafața dură, încercând să mă încurajez pentru ce urma să vină.
***
Am întins bacnota bărbatului bătrân din taxi și am încercat să par cât mai grațioasă în momentul în care mi-am deschis ușa. Eram încă copleșită. Și mă simțeam ca naiba, exact ca un pește pe uscat, deoarece nu mă aflam în mediul meu ambiental. Aveam să mă aflu într-un cadru în care tot ceea ce contau erau banii și pantofii de la Versace, iar eu mă situam undeva dincolo de bordura din fața clubului, nu în interior cum și trebuia. Ceasul indica demult orele 23:00, iar eu eram într-o întârziere continuă. Mintea mea era.
În clipa în care mașina din spatele meu a plecat în trompă, mi-am promis că o să-mi iau inima în dinți și voi trece cu bine și peste seara ce avea să vină. Normal, cu ajutorul unui pahar de tărie, ceva. Am mers agale spre intrare, deslușind de la distanță micul grup format din trei persoane, aflat în fața clubului. Și tot de acolo reușisem să și-l recunosc. Înalt, purtând un costum extraordinar de elegant, cu zâmbetul la purtător, alături de doamna familiei, ce strălucea la brațul său, domnul comandant Browns era și el prezent. Și se părea că un sfert din membrii familiei erau deja aici.
- Deniz!
Am continuat să merg, asigurându-mă că picioarele nu aveau să-mi cedeze din cauza sandalelor înalte pe care le purtam. Comandantul a ridicat din mână, salutându-mă zâmbitor, atrăgându-i atenția soției sale ce radia la brațul soțului său. Era superbă. Cu o siluetă de invidiat la cei patru copii pe care îi avea, cu un păr șaten, lung până mai jos de umeri, Maria Browns reprezenta cu siguranță un statut de frumusețe pentru cei din jur și nu numai.
- Bună seara!
Am salutat timid la vederea bărbatului ce-i însoțea, încercând să-mi alung din gânduri fricile mele cele mai mari. Acelea de a fi intimidată. Și de a fi doborâtă.
- Bună, Deniz!
Brațul subțire al doamnei Browns mi-a înconjurat trupul, aducându-mă și mai aproape de cele două persoane.
- În sfârșit ai apărut și tu! Sincer, credeam că nu mai vii. Vanessa avea să se supere grozav!
- Nu puteam lăsa să se întâmple asta!
Am răspuns, iar domnul comandant și-a verificat ceasul de la încheitură.
- Noi trebuie să plecăm. Deja am stat prea mult. Ne retragem la casa noastră și îi lăsăm pe cei tineri să se simtă bine. De asemenea, sper să te simți bine și tu!
Doamna Browns mi-a urat zâmbitoare și plină de încredere. Avem să înțeleg de unde atât de multe așteptări. Pentru că acesta era și adevărul. Să crești într-o familie alături de o femeie extraordinar de frumoasă, ambițioasă și magică, avea să-ți transforme așteptările în munți greu de urnit. Pentru că voiai ce-i mai bun pentru tine, pentru că așa ai fost învățat și mai presus de toate acestea, așa ai fost educat, să vrei și mai mult! Iar eu eram și mai puțin de atât.
- Te va conduce Oliver la cei veniți deja, Vanessa este cu ei! De asemenea sunt și Alex și Sebastian prin preajma.
- Mulțumesc!
Am scurtat vorbăria, încercând să nu mă holbez la bărbatul matur din fața mea, ce exprima prin toți porii determinare. Era ceva nativ în această familie.
- Deniz, el este fratele meu mai mic, Oliver Pierce!
Comandantul a vorbit către mine, prezentându-mi-l pe bărbatul ce stătea alături de noi, jucând un joc teatral și periculos cu ochii săi tulburi și verzi. Era matur. Înalt și frumos aranjat. Cu părul său gri, care odată cu siguranță era blond, cu zâmbetul ce-i juca în colțul gurii, și cu siguranață în ciuda trăsăturilor fizice diferite, el era fratele domnului Browns.
- Normal că sunt fratele cel mic, adică uită-te la noi! Cine arată de o sută de ori mai bine?!
M-a întrebat glumind, făcându-mi cu ochiul, copleșindu-l pe comandant într-un mod amuzant, dându-și ochii albaștri peste cap și molfăind ceva din gură, ceva neortodox.
- Bine ai venit, frumusețe! Eu sunt Oliver Pierce, cel mai tare și mai mișto frate și unchi, de asemenea!
- Încântată! Deniz Grant!
Am vorbit, iar ochii i s-au încruntat scurt la auzirea numelui. I-a întors o privire curioasă bărbatului brunet, stârnind în mine un val imens de neștiință. Îi puteam citi neclaritatea în privirea nebună.
- Atunci să te duc spre cavalerie!
Mi-a întins brațul respectuos, pentru o clipă evitând atingerile sale. Mirosea a încredere de la poștă, a siguranță și a putere. Un miros atât de cunoscut ce-mi agitase organele în mine. Mi-a oferit un zâmbet încurajator în clipa în care cei doi membrii ai familiei Browns au rămas în urma noastră, având drept țintă intrarea imensă a clubului. Înconjurată de trei bărbați extraordinar de înalți și foarte bine proporționați, aveam impresia că ușa pe care aveam să intru avea să fie și ultima.
Oliver Pierce mi-a ținut brațul în strânsoarea sa caldă în momentul în care am păstruns în încăpere, mirosul de trandafiri îmbătându-mă la prima afișare. O încăpere imensă, extraordinar de luxoasă, cu cele mai compleșitoare aparențe, îmbrăcată în nuanțe neutre. Și peste tot erau buchete imense de trandafiri roșii și albi.
- Bine ai venit în Wild!
- Wild?
- Exact! Sălbatic și libertin cum sunt toți membrii familiei Browns.
Ochii săi verzi mi-au ațintit buzele roșii, ca să mă intimideze cu zâmbetul său încrezător din colțul buzelor sale. Se citea perfect, Oliver Pierce nu era orice bărbat, nu purta numele de Browns, dar cu siguranță avea aceeași atitudine debordantă și plină de tupeu. Un alt rebel al timpurilor noastre.
- Deniz!
Vanessa Browns ni s-a alăturat în ultimul moment cu brațele deschise și cel mai frumos zâmbet întâlnit vreodată, acaparându-mă cu propria sa fericire. Radia. Și eu, deoarece scăpasem.
- Nu ai habar cât de mult mă bucur că ești aici!
- La mulți ani fericiți și binecuvântați, Vanessa!
Am îmbrațișat-o strâns, sărutând-o pe ambii obraji, ca frumoasa puștoiacă să continue să-mi țină strâns brațele în căldura căușului a mâinilor sale. Înaltă cu mai bine de câțiva centimetrii față de mine, cu părul său negru și lung până aproape de talie, cu ochii albaștrii și sălbatici ai neamului Browns, mezina familiei arăta superb. Provocator de superb.
- Cineva chiar nu arată a pușcăriaș rus.
Alexander Browns ni s-a alăturat în scurt timp, continuând să se țină de șotii pe baza celor spuse de fratele său mai mare, îmbrățișându-mă și compleșându-mă cu complimente în ceea ce privește apariția mea în această seară. Și deja mă simțeam fără vlagă, pentru că nu puteam ține pasul cu acești oameni superbi. Alexander a continuat să facă câteva glume pe seama unchiului său, pus de asemenea și el pe șotii, asta în timp ce eu încercam să-mi scot cadoul neșifonat din geanta care îmi stătea agățată pe umăr.
- Este pentru tine. Sper să-ți placă! Nu știu multe lucruri despre tine, dar știu despre voi ceva la general, așa că sper că am nimerit bine.
Am vorbit, întinzându-i cutia mică și albă, legată de o fundiță albastră, urmărindu-i ochii cum se învârteau curioși.
- Cu siguranță o să-mi placă!
Mi-a zâmbit și a tras de fundița colorată, deschizând cutia curioasă.
- Doamne! Este superb. Ce înseamnă asla?
- Înseamnă niciodată.
S-a uitat în ochii mei și pentru o clipă am putut zări lacrimile cum îi jucau în grotele albastre. Mi-a întins firul subțire, auriu, întorcându-se cu spatele.
- Vrei să ți-l pun?
A dat din cap și și-a ridicat părul lung și brunet, permițând-mi să i-l prind la spate. Finuț, însoțit de un simbol al familiei, medalionul arăta sublim la gâtul său.
- De ce?
M-a întrebat în momentul în care s-a reîntors către mine, cuprinzându-mi mâna și trăgându-mă mai aproape de un grup de oameni. Sebastian se afla și el aici. Mi-a aruncat un zâmbet cald și mi-a făcut semn din mână. L-am imitat. El nu era aici. Îl căutasem cu ochii peste tot de la intrarea în club. Probabil avea să vină, dar nu știam când...
- Niciodată, nimic mai presus decât familia.
M-am reîntors către ea și m-a îmbrățișat copleșită.
- Mulțumesc mult! Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit astăzi.
I-am cuprins umerii cu brațul și am continuat să mergem spre grupul unde se afla și Sebastian. Muzica s-a lăsat dansată în urma noastră, iar eu am acceptat să o cred pe Vanessa.
***
Jumătate de oră mai târziu mă aflam la bar alături de Vanessa, Alexander și alte două persoane pe care le cunoscusem recent, în timp ce comandam ceva. Clubul a început ușor, ușor să se umple de diferite persoane, de la colegi ai Vanessei până la prieteni de familie. Dar el nu era aici. Am încercat să-mi scot din minte surplusul de teamă pe care îl aveam, încercând să-mi consum băutura cu alcool din fața mea. Nu fumasem nimic de când ajunsesem aici. Și mă ardea pieptul și mintea. Era un fel al meu de alunga stresul și greutățile ce-mi încărcau umerii adesea. O auzeam pe mama țipând, blestemându-mi zilele din cauza țigărilor. Treceam peste. Cel puțin încercam să o fac.
- Dominic apare în scurt timp! Vine cu Raven.
Alexander a țipat la urechea Vanessei, eu încercând să ignor prenumele femeii alăturat lordului.
- Vii cu mine să caut lumânările pentru tort în mașina lui Alex?
Vanessa s-a aplecat spre mine, fluturând cheile de la mașină. Am aprobat-o din cap, lăsând paharul pe jumătate consumat pe bar. Barmanul ne-a aruncat un zâmbet ștrengar și i-a făcut semn Vanessei. Frumoasa puștoaică i-a aruncat o bezea hazlie și a continuat să mă tragă de mână spre ieșire. Afară terasa era ticsită de persoane ce își înecau sănătatea în fumul înăbuștor. Gura mi se uscase, iar pofta supremă deja îmi încerca pieptul. Nu reușeam să stau o oră fără măcar să trag dintr-o țigară, mă distrăgea cel puțin.
- Dom întârzie ca de obicei!
Vanessa a molfăit supărată, deblocând portierele mașinii de un gri metalizat.
- Îți stă sublim de frumos cu rochița asta!
Puștoiaca s-a aplecat pe bancheta din spate în timp ce cauta printr-o cutie. Am zâmbit amabilă în clipa în care o mașină neagră a parcat la câteva mașini distanță, încercând să nu fiu distrasă din discuție.
- Sincer să-ți spun, nici măcar nu este rochița mea! Este a prietenei mele, Kaylin! Noroc de ea!
Am mormăit, iar Vanessa a început să râdă, trăgând după ea cele două lumânări din ceară. Mi-a întins cheia de la mașină și lumânările atunci când a aterizat pe tocuri, încercând să-și așeze rochița albastră și buclele negre.
- Mulțumesc!
A spus atunci când am blocat mașina și i-am întins cheile.
- Dom!
A țipat în clipa în care zgomotul pașilor s-a apropiat de noi, știind că în sfârșit apăruse și tânărul lord. Și nu era singur. Dar cel puțin el era aici. Înalt, purtând un palton negru până deasupra genunchilor, cu niște bocanci negri din piele cu catarame, Dominic Browns era în sfârșit răvășitor de prezent.
- În sfârșit!
Vanessa a molfăit, sărindu-i în brațe și strângându-l puternic, ignorând buchetul imens de trandafiri roșii.
- Pentru tine, puștoaico! Scuze de întârziere, dar știi cât de mult îi ia lui Raven să se aranjeze!
Bărbatul brunet a vorbit, arucându-mi o privire copleșitoare, punându-mă în genunchi cu siguranța sa. Am putut zări în ochii săi sălbatici curiozitatea și cum umbra grotelor îmi urmăreau fiecare curbă a trupului. Și-a aplecat capul zâmbind și încercând să scundă zâmbetul nebun de pe chip. Știam, eu eram motivul.
- Nu ar trebui să-ți asculți fratele, știi cum stă cu răbdarea!
Femeia înaltă a vorbit de lângă el, aruncându-și ochii de pisică asupra mea. Și nu era îndeajuns faptul că toți membrii Browns erau de frumusețea răvășitoare, se pare că și posibilii membrii jucau tare. Cu o silueta perfectă, cu părul negru și ochii de un albastru electric, întreaga atenție a lui Raven era asupra mea.
- Raven, ea este Deniz!
Vanessa s-a tras brusc, amintindu-și de existența mea în cele din urmă, apropiindu-mă de cuplul superb din fața ochilor mei. Și erau atât de frumoși și semănau într-un mod atât de păcătos. Și voiam atât de tare să...
- Deci tu ești Deniz! Mă bucur în sfârșit să te cunosc!
S-a apropiat de mine, întinzându-și brațul subțire și elegant.
- Raven! Încântată de cunoștință!
A șoptit și ochii săi mi-au adâncit și mai tare grotele, creând un fel de conexiune ciudată. A zâmbit scurt, mușcându-și buzele pline, de culoarea roșie, continuând să-și ține brațul în aer. Aștepta un răspuns, dar eu îmi înșelasem gândurile și simțurile. Am încercat să schițez un zâmbet, cel mai probabil ieșind o mare catastrofă, deoarece am putut simți privirea încruntată a Vanessei holbându-se la mine.
- Deniz! De asemenea!
Am vorbit calm, simțindu-mi nodul în gât și cum pieptul meu se îngreuna sub privirea nebună a femeii din fața mea.
- Aveai dreptate!
S-a întors pe o parte către bărbatul din spatele ei, susținându-mi încă mâna.
- Nu are trăsături, dar ochii ăia verzi sunt superbi!
A vorbit către el, ca bărbatul brunet să-mi evite privirea, dar zărindu-i zâmbetul rebel din colțul gurii. Raven i-a cuprins brațul în strânsoarea mâinilor sale, mergând înaintea noastră, în timp ce Vanessa îmi stătea alături, holbându-și ochii aspra buchetului imens de trandafiri pe care îl ținea în brațe. Frumoasa femeie s-a înălțat pe vârfuri în momentul în care i-a plasat un sărut scurt pe obraz, șoptindu-i ceva la ureche. Am evitat să-mi mai holbez ochii și am schimbat câteva vorbe cu mezina familiei.
Dominic a ținut ușa deschisă, permițându-ne să intrăm în club, schimbând între timp câteva vorbe cu cei de la intrare. Raven și-a pierdut urma în momentul în care a pătruns în club, în timp ce Vanessa schimba câteva mesaje pe telefon, tastând doar cu o mână. Iar el era chiar în fața mea, ținându-mi ușa și călindu-mă cu privirea lui.
- Mă bucur că ai venit, Deniz!
A vorbit șoptit în clipa în care am trecut pe lângă el, reușind să scoată de la mine doar un zâmbet strâmb și caraghios în colțul gurii. A lăsat ca bucata din metal să se închidă în urma noastră, simțindu-i pașii greoi și respirația sacadată în ceafa mea. Iar gura mi se uscase și mai tare și pofta nebună de a sta puțin de vorbă cu Lucifer se făcea și mai mare.
***
DOMINIC
A râs atunci când Alexander s-a aplecat spre ea, șoptindu-i probabil una dintre glumele sale păcătoase, stârnind în mine un val de răzvrătire. Arăta... bine. Cu părul său în valuri, cu buzele în formă de inimă și ochii ăia cruzi și tulburi, îmi blestemam zilele pentru prezența sa în club. Am încercat să-mi ignor șuierul nebun din cap, consumând alte două pahare de whiskey, în timp ce catastrofa din fața mea își unduia șoldurile alături de Vanessa și încă alte câteva fete. Mirosea peste tot a trandafiri și într-un mod extraordinar de ciudat a ea.
- Ai putea măcar să te holbezi, nu să te prefaci că nu o faci!
Raven s-a agățat de brațul meu, sprijinindu-se cu spatele de scaunul înalt de alături.
- Îți place!
A concluzionat, lucru ce a adus în ochii mei furtuna. Nu-mi plăcea. Deloc. Era slabă, mică de înălțime, arțăgoasă și foarte provocatoare. Într-un mod agresiv, ea nu îmi plăcea.
- Este în regulă să-ți stârnească cineva interesul, Dominic! Ești bărbat, nu stană de piatră! Nu o să-ți ții inima îngropată adânc în tine, doar pentru că ai întâlnit în viața ta oamenii greșiți!
- Mai taci!
Am mormăi și am dat peste cap și al treilea pahar de tărie. Rezistam. Nu băuturii, ci ei.
- Este foarte plăcută și delicată.
Am bufnit în râs, amintindu-mi-o în fața liftului, în acea zi. În urma căreia s-a pornit un război între noi. Numai delicatețe nu era ea. Era exact ca o războinică gata de atac și oricând pregătită să-ți ia capul. Asta în urma cu mai bine de o lună de zile. Iar ea acum era aceeași, puțin mai caldă și încercată, în rest, asemenea războinicii din fața liftului. Și îmi plăcea, ea agresivă și plină de viață, răzvrătită și luptătoare.
- Numai delicată nu este ea.
- Dar este plăcută! Și îți place!
- Oh, la naiba cu asta! Ești culmea, femeie!
- Atunci unde te duci?
Raven a întrebat în clipa în care m-am desprins de ea, lăsând în urmă toată frustrarea pe care o acumulasem în piept, din clipa în care pășisem aici.
- Să beau ceva!
Am zâmbit și am ațintit-o cu privirea pe tânăra brunetă de la bar ce purta o rochie păcătos de decentă.
***
- Și cum te simți aici?
Mi-am lăsat pachetul de țigări pe bar, întânzând mâna către Ely, bunul prieten al tatei. I-am ațintit chipul dulce cu privirea, holbându-și preț de câteva secunde ochii prin preajma. Nici nu-mi puteam imagina ce gândea în momentul de față.
- Vrei adevărul?
M-a întrebat, lăsându-și telefonul pe bar, întorcându-se cu fața spre mulțime.
- Chiar te rog!
Am zâmbit și i-am întins paharul de șampanie. S-a uitat arțăgoasă la mine, stârnind un val de curiozitate, în timp ce consuma din paharul cu lichid auriu. Mirosea a trandafiri, iar ochii săi sălbatici și cruzi jucau periculos în lumina difuză din club. Știam că undeva, la distanță Raven avea să se hilizească amuzată și să se holbeze alături de oricine altcineva, blestemându-mă pentru nesiguranța ce-mi zăcea în piept.
- Este drăguț, dar nu mă simt extraordinar. Simt că nu este mediul meu!
- Cred că trebuie să te relaxezi puțin. Nu crezi?
I-am sugerat, având încă pe față zâmbetul acela stupid, încercând să o fac să cedeze. Știam ce voiam, dar ea nu.
- Șampania aceasta nu mă prea ajută!
A zâmbit fluturând paharul gol în aer, urmărind micile gropițe formate în obraji atunci când chipul i s-a luminat. La naiba cu ea! Cum buzele în formă de inimă străluceau sau cum ochii săi mari și verzi, atât de sălbatici și cruzi îmi săpau în piept.
- Atunci o să te ajute niște shouturi, ce spui?
Am tras-o de umăr către Ely care deja era pregătit cu două recipiente reci și transparente, simțind privirile curioase în urma noastră. Aveam să trec și peste asta. Nu știu dacă ea avea cum să treacă este, asemenea situației cu proprii săi colegi, dar eu aveam să-i calc pe toți în picioare.
- Pentru ce închinăm?
M-a întrebat în clipa în care am ridicat împreună paharele cu tărie.
- Pentru ce ai vrea tu?
- Pentru Vanessa?
- Seara aceasta este a Vanessei, dar paharele acestea sunt ale noastre. Ce spui... pentru libertate?
Am înclinat paharul către ea, așteptând ca mica războinică să nu dea niciun pas în spate. Era cunoscută pentru trecerile bruște în ceea ce privește atitudinea sa. Iar eu nu aveam răbdarea necesară. Mirosea atât de îmbătător a trandafiri, iar grotele sale sălbatice mă ducea în cele mai adânci și mai ascunse cicatrici pe care această femeie le purta.
- Pentru fericire.
A șoptit și a înclinat paharul, ca în cele din urmă să lăsăm ca tăria să ne tulbure mințile și trupurile. O simțeam pe Raven cum își adâncea curiozitatea urmărindu-ne. Ea nu știa, dar Deniz reprezenta un potențial pentru mine, nu-mi plăcea, era o femeie nebună și agresivă, hotărâtă să nu mă lase să mă apropii. Dar aveam să-i dărâm zidul și dorințele, ca apoi să o lovesc din plin, trezind-o la realitate, la propria mea realitate.
- Încă două!
Am strigat către Ely, făcându-i semn pentru alte două shouturi gata să ne amețescă.
- Pentru cea mai luptătoare și tulburătoare femeie cu care m-am răfuit vreodată.
- Pentru cel mai mare megaloman și copleșitor bărbat pe care l-am pleznit vreodată.
Am râs și împreună ne-am lăsat conduși de aburii nebuni ai băuturii. Am urmărit-o când a lăsat paharul pe bar și i-a făcut semn lui Ely pentru încă alte două băuturi. Prietenul vechi al tatei ne-a pregătit alte două focale de nebunii, ațintindu-mi nemulțumit chipul. Ne știam de atât de mult timp și știa faptul că o luam puțin razna când consumam mai mult alcool decât trebuia, dar de asemenea cunoștea raritatea cu care o făceam. Iar situația de față reprezenta o situație urgentă. Pentru că ea era dulce rău și în același timp letală, cu ambiții și pregătită să nu lase pe nimeni să se apropie. Ceea ce ea nu știa despre mine, era faptul că eu eram un învingător, ce nu permitea nimănui să mă zdrobească. Pentru că un om cu experiență reprezenta o cauză pierdută, iar eu încă purtam cicatrici ale propriei zdrobiri.
- Astea și atât!
A râs și mi-a făcut semn către pachetul meu de țigări ce zăcea pe barul lui Ely.
- S-a făcut. Și după ieșim la o întâlnire cu Lucifer...
I-am ațintit ochii aceia superbi și am ridicat paharul, închinând pentru ei.
- Pentru cei mai cruzi și sălbatici ochi verzi pe care i-am cunoscut vreodată!
A zâmbit copleșită în colțurile gurii, ridicând la rândul său paharul.
- Pentru cele mai adânci și periculoase grote albastre pe care le-am întâlnit în viața aceasta!
A răspuns provocator și a dat peste cap shoutul. La naiba cu ea și zidul nenorocit ce o înconjura! Mi-am înghesuit în buzunar pachetul de țigări ce zăcea pe bar și am luat drumul spre ieșire. Pe fundal se auzea melodia River, iar femeia minionă îmi era o adevărată provocare pentru mine ca bărbat.
- Un dans înainte de o țigară?
I-am șoptit la ureche, iar palmele mele au ajuns pe șoldurile sale apropiind-o și mai tare de mine. Mâinile sale au urcat spre ceafă, miscându-ne amândoi pe melodie. Nu doar versurile erau provocatoare, ci și ea. Cu privirea sa sălbatică și răbdarea mea limitată. Și se părea că primisem frumos lovitura, scorul era 1-0 pentru ea.
Va urma...
P.S.: Mor de dragul vostru. Mi-a fost așa dor de voi! Să vă citesc opiniile, comentariile, să stăm la o șuetă. De asemenea, vă aștept, aș povesti multe despre personaje aici... Citire plăcută!