Peste încă 8 luni
Camryn
Am nevoie de fix opt zeci și șase de secunde ca să reușesc să mă ridic de pe canapea.
Burta mea e urioașă și orice fel de activitate, implică un efort uriaș.
Nu că aș face prea multe.
Braden nu mă mai lasă nici măcar să ridic o farfurie iar Riley și Mason sunt la fel.
Într-un fel mă simt ca o prințesă răsfățată dar sunt recunoscătoare pentru ajutorul lor.
Mai ales că în acest moment sunt precum o bombă cu ceas. Bebelușul poate să sosească în orice moment așa că nu sunt lăsată singură nicio clipă.
***
Așa că în noaptea aceasta, când un junghi îmi trece fulgerător prin stomac, știu că a venit timpul.
Braden sare imediat în picioare și se agită să ducă cele două bagaje la mașină. Unul pentru mine și unul pentru bebe.
Mă ajută să cobor scările și să mă așez în mașină.
-Am luat tot? Ești sigură că am luat tot?
Dau din cap:
-Da.
Îmi închide portiera și ocolește mașina ca să ajungă la locul lui. Urcă și observ cum mâinile îi tremură atunci când bagă cheia în contact.
Ii pun o mână peste a sa:
-Relaxează-te!
Pornește mașină și se uită spre mine zâmbind:
-Nu ar trebui ca eu să îți spun asta?
Dau din cap și zâmbesc. În ciuda valurilor de durere, mă simt mult mai calmă decât mă așteptam. Sinceră să fiu, mă așteptasem să fiu speriată ca naiba.
Dar acum, că știu că Braden e lângă mine și știu că în câteva ore o să am un copil, sunt doar nerăbdătoare.
Braden îmi găsește palma iar degetele mele se împletesc cu ale sale:
-Iți dai seama că acesta e ultimul moment în care o să mai fim doar noi doi? Când o să ne urcăm data viitoare în mașină, o să fim trei.
Braden se întoarce cu fața spre mine și nu știu dacă e modul în care mă privește sau ceea ce spune, dar îmi topește inima:
-E perfect, iubito! E absolut perfect!