2 ani mai târziu
-Camryn, poți să aduci tu sucurile alea afară?
-Sigur!
Iau cele două sticle de suc și ies în grădina lui Ryan și le așez pe masă.
Curtea e plină de copii care aleargă, râd și se joacă.
Mă apropii de Christine. Imediat ce mă vede, deschide larg brațele și aleargă spre mine. O iau în brațe și o învârt cât timp ea chicotește:
-La mulți ani!
O strâng în brațe și îi aranjez diadema de pe cap:
-Vai dar ce rochiță frumoasă ai!
Ea zâmbește și când o las jos face o piruetă ca să îmi arate rochia. Îi zâmbesc când aleargă apoi spre ceilalți copii.
-Vrei ceva de băut surioară?
Mă uit spre sticlele de bere pentru părinți apoi mă uit la Riley:
-Un pahar de suc ar fi foarte bun.
-Imediat!
Îmi face cu ochiul și dispare ca să îmi aducă sucul.
Il observ imediat pe Braden atunci când apare în curte. E aproape imposibil să nu îl vezi. Cu blugii săi negrii și un tricou albastru închis care i se așează perfect pe corpul bine făcut.
Cu părul acela brunet și ochii superi, care se uită la mine. Îmi zâmbește. Îi zâmbesc și eu, dar atenția ii e distrasă de Christine care aleargă spre el.
Braden o ridică în brațe și îi urmăresc cum poartă o mică conversație. Nu știu ce îi spune micuță dar el își dă capul pe spate și râde.
Fetița aceea ar putea să topească inima oricui. Ochii ei verzi și părul acela închis la culoare, la doar cei 4 anișori ai săi, topesc o mulțime de inimi. Sunt sigură că peste câțiva ani, o să le frângă.
Braden vine spre mine și mă sărută pe obraz:
-Bună, iubito!
-Hei!
Riley îmi aduce sucul și dă mâna cu Braden apoi Mason aduce tortul.
Cântăm toți la mulți ani și o privim pe Christine cum își desface cadourile.
Il trag pe Braden puțin mai la o parte și mă aplec spre el să îl sărut:
-În curând, Christine o să aibe un tovarăș sau o tovărășă de joacă.
Braden se uită la mine și face ochii mari:
-Vrei să spui că...?
Arată spre burta mea iar eu dau din cap.
Își pune brațele în jurul meu și mă îmbrățișează:
-De cât timp știi?
-Aproape trei săptămâni.
-Trei săptămâni și mie nu mi-ai spus nimic? tonul lui se schimbă
-Imi pare rău. Dar nu am vrut să mă ambalez după știi tu...ultima dată.
El dă aprobate din cap și mă strânge de mână. Degetul său îmi mângâie obrazul:
-Hei, o să fie în regulă! Totul o să fie în regulă!
Am dat din cap, cu toate că nu puteam să scap nici o clipă de teama pe care o am în suflet din momentul în care am aflat că sunt însărcinată.
Am reușit cumva să trec peste pierderea primei sarcini, dar știu că dacă o să îl pierd și pe acesta, nu o să îmi mai revin niciodată.