Braden
După ce plecăm de la spital, o duc pe Camryn la fostul meu apartament. Nu e mult, dar tot ce mai bun decât cel unde am dus-o ultima dată.
Măcar aici am un dormitor, o baie și o bucătărie separate.
Nu inteleg de ce sunt atât de emoționat atunci când deschui ușa și o las să intre pe ea prima.
Studiază apartamentul cu privirea. Nimic din expresia ei nu arată faptul că judecă acest loc. Dacă simte că e în vreun fel inferior, sau că îi e dor de luxul pe care îl avea în casă, nu o arată.
Când îmi prinde privirea, îmi zâmbește:
- Știu că nu e mult dar...
-Îmi place! Mă asigură ea și vine spre mine
Se ridică pe vârfuri ca să ajungă la mine și să mă sărute. Îi pun o mână pe ceafă și după ce o sărut, o trag la pieptul meu și o strâng bine în brațe.
Am spus că nu am avut niciodată un loc pe care să îl numesc acasă.
Și așa a și fost.
Dar deabea acum realizez că acasă, nu trebuie să reprezinte neapărat un loc.
Acum, cu trupul lui Camryn în brațele mele, cu obrazul ei pe pieptul meu, realizez că mă simt acasă.
Pentru prima dată în viața mea, simt că aparțin unui loc. Un loc unde să mă simt eu. Un loc unde să fiu eu.
Iar acel loc, e acolo unde e ea.