Braden
Am vrut să plec, dar ceva m-a făcut să rămân pe strada lui Camryn.
Iar atunci când ușa casei sale s-a deschis și am văzut-o ieșid...privirea de pe fața ei m-a făcut să înțeleg că e vremea să plecăm din acel loc.
Nu am știut unde să o duc la început, am vrut să mergem la un hotel, dar sa mi-a pus o mână pe braț și a spus:
-Du-mă la tine acasă!
Cum aș fi putut să o duc acasă, dacă eu nu am avut niciodată așa ceva? Cum să o duc acasă, când eu nu am știut niciodată ce înseamnă acel cuvânt.
Casa mică și murdară în care am copilărit, nu a fost acasă. Apartamentele temporare prin care am stat în ultimii doi ani nu au fost casa mea.
Apartamentul în care stau acum, cu siguranță nu e casa mea și probabil nici viitorul pe care o să îl am:
-Putem totuși să mergem la un hotel.
-Geanta mea e acasă. Nu am bani.
Apoi ca și când acea revelație ar fi lovit-o din plin, s-a uitat speriată la mine:
- Nu am bani. Nu am telefon. Nu mai am un pat în care să dorm. Nu mai am casă. Nu mai am nimic.
-E in regulă, iubito. Mă ai pe mine! O să am grijă de tine. Nu o să te părăsesc.
-Promiți?
Ochii săi mari și albaștrii. Inocenți și în același timp mortali, mă lăsau să privesc până în adâncul sufletului său spulberat.
Am luat-o de mână și am dat din cap:
-Promit!
Așa că am dus-o la apartament.
Când am băgat cheia în clanță, s-a blocat incuietoarea așa că a trebuit să o zmuncesc de câteva ori până să se deschidă.
Am lăsat-o pe ea să intre prima și am văzut cum pășește rezervat. A privit întregul apartament în doar câteva secunde, deoarece nu prea aveai ce să privești.
Dintr-o dată mi s-a făcut atât de rușine de locul acesta. M-am gândit la casa ei mare și curată. La părul ei mare și plin de perne. Apoi m-am uitat la salteaua pe care dorm eu și m-am gândit că pielea ei catifelată nu ar trebuii niciodată să atingă salteaua aceea:
-Putem pleca. O să găsim o cameră de hotel...
-Nu. E în regulă!
A zâmbit ușor și și-a dat o șuviță de păr după ureche:
-Dacă vrei să faci un duș sau ceva...
- Sunt bine.
Am dat din cap pentru că nu știam ce altceva să mai spun:
-Dacă ți-e foamne, nu am mai nimic prin frigider dar putem să comandăm...
- Braden?
Și-a ridicat ochii inlacrimați spre mine iar eu am simțit cum inima mi se frânge:
-Doar stai cu mine!
Vocea i s-a frânt:
-Doar...ține-mă în brațe!
-Oh, iubito...
Am parcurs distanța dintre noi intr-o secundă și am luat-o în brațe.
Am lăsat-o să plângă și în tot acel timp am strâns-o la piept.
Am strâns-o în brațe ca să știe că sunt acolo. I-am promis că o să am grijă de ea.
Și o să am grijă să îmi țin promisiunea orice ar fi. Indiferent de prețul pe care îl am de plătit. Chiar de ar fi să îmi dau viața pentru ea.
Aș muri pentru ea.
Cuvintele lui Cole au pentru prima dată sens pentru mine. Știu ce a simțit în momentul în care s-a aruncat în fața unei arme ca să o salveze pe Alba.
Înțeleg asta acum deoarece când o privesc pe Camryn, știu că dacă aș face același lucru pentru ea.