Camryn
Am răspuns la ușă și am rămas înțepenită în prag când am văzut cine era în fața mea:
-Alba!
-Hei, Camryn!
-Hei! E totul în regulă?
Apoi am închis ochii:
- Ce intrebare proastă. am zis simțind cum mi se inroșesc obrajii
Alba a ridicat un colț al gurii. Știam că nu e un zâmbet adevărat dar chiar și așa, era ceva:
-Ce faci aici? Vrei să intri?
-Nu.
Alba a șovăit o clipă și am văzut că privirea i se îndreaptă spre josul străzii unde era casa lui Ben. Privirea i se întoarce după o clipă spre mine.
Oftează adânc:
-Plec.
-Pleci. Unde?
-Nu știu, dar știu că nu mai pot să stau aici..după tot ce s-a întâmplat cu Cole...și toate celelalte lucruri. Nu pot să mă stau aici.
Vocea ei era devastată dar era hotarată. O înțelegeam. Înțelegeam dorința de a dispărea. De a da totul naibii și de a te elibera:
-Și ai nevoie de ajutor? Ben vine cu tine?
Alba a clătinat din cap și privirea i s-a dus din nou spre casa lui Ben:
-Trebuie să fac asta de una singură. Eu și Cole voiam să facem asta. Să plecăm din orașul ăsta, după absolvire...dar nu am mai avut ocazia. În orice caz, eu am primit o a doua șansă și nu am de gând să o risipesc.
Am dat din cap:
-Așa că am venit aici deoarece am vrut să...îți mulțumesc.
-Nu ai pentru ce să îmi mulțumești.
-Ba da. Ai fost o prietenă bună atât pentru mine cât și pentru Ben.
Am dat din cap și atunci când Alba a făcut un pas spre mine și m-am îmbrățișat, am simțit cum ceva se rupe în interiorul meu.
Am strâns-o bine în brațe:
-Am să am grijă de el.
Ea a părut să ofteze ușurată:
-Mulțumesc! mi-a șoptit chiar înainte să se desprindă de mine
-Mult noroc, Alba!
-Și ține, Camryn!
Apoi s-a întors și a plecat. A dispărut fără să știu dacă aveam să ne mai revedem vreodată.