Camryn
Când intru pe ușa casei, mama e în hol.
Mă uit la ea. Ea se uită la mine.
Imagina ei e perfectă ca intotdeauna. Mă uit la reflexia mea din oglindă și văd cât de ciufulit imi e părul.
Cearcanele adânci și negre care îmi înconjoară ochii:
-Mamă...
Fac un pas în față dar expresia de pe fața ei mă face să rămân pe loc:
-Unde ai fost?
-Eu...
-Te-am sunat de mai multe ori, unde ți-e telefonul?
-Eu nu...nu știu.
-Nu știi?
Mama a pufnit și și-a încrucișat brațele la piept:
-Ar fi bine să mergi și să speli și să te schimbi. Tatăl tău o să se întoarcă la cină și o să avem o discuție. Suntem foarte dezamăgiți de tine!
Mama a dispărut în sufragerie iar eu am rămas cu gura căscată.
Capul a început să mi se învârtă și aproape că m-am dat cu el de perete.
Am alergat la mine în cameră și am închis ușa.
Am căzut în genunchi pe podea.
Cât de proastă am putut să fiu? Credeam că atunci când o să ajung acasă, mama o să mă aștepte cu brațele deschise? Că o să mă consoleze?
Scutur din cap. Mamei nu ii pasă de ce nu am venit acasă aseară. Nu o interesează de ce inima mea pare că a fost călcată de un buldozer.
Pe mama o interesează doar că nu am venit acasă. Nu și de ce. O interesează doar faptul că am încălcat o regulă de a lor.
Atât ii interesează.
Să le respecți regulile.
Să te supui.
Se numește manipulare. Iar părinții noștri sunt experți în asta!
Imi dau capul pe spate și îmi scapă un hohotit de râs de parcă aș fi nebună.
Ochii îmi cad pe cutia de sub pat.
O trag spre mine și o deschid.
Iau în mână tricoul și ursulețul lui Riley.
Le strâng la piept și simt cum o lacrimă mi se prelinge pe obraz. După una, urmează mai multe.
Plâng cu sughițuri și strâng în brațe lucrurile fratelui meu.
Ultima dată când am plâns, a fost în ziua în care mama a venit la mine și mi-a spus pe un ton ferm, rece:
Fratele tău nu o să se mai întoarcă niciodată acasă.
Atunci a fost ultima dată când am plâns.
Asta a fost cu zece ani în urmă.