Într-o zi
Ceasul arată cu puțin peste ora șase când ciocăniturile persistente în ușă mă surprind cu periuța de dinți în gură. Probabil ar fi trebuit să fiu gata deja, dar nu am apucat să dorm decât două ore azi-noapte. Am trei motive bune pentru asta: Kade, Faith, Lucas.
Sunt sătulă să mă încarc cu problemele lor și să-mi consum energia. Deși, în cazul lui Faith, e normal s-o fac – e prietena mea cea mai bună. Mi-aș dori să fiu într-atât de egoistă încât să nu-mi pese de problemele lor. Să mă pot concentra doar pe mine și sănătatea mea mintală, căci simt că mă duc tot mai mult la fund pe măsură ce mă adâncesc în misterul din jurul lui Kade.
— Imediat! bolborosesc cu periuța de dinți în gură, grăbindu-mă să ies din baie pentru a-i deschide ușa lui Kade.
Doar că nu e el.
Lucas, îmbrăcat din cap până-n picioare în negru și cu un rucsac de călătorie pe umăr, își afișează un zâmbet pe buze. Clipesc de câteva ori, încercând să-i explic prezența în minte. În condiții normale, aș spune că e aici pentru Faith, dar ea nu e la cămin, iar el știe asta. Însă ce ar putea vrea de la mine?
Să fi aflat că am fost în sediul Asociației? Dar cum? Camere de filmat nu există, iar descrierea pe care fetele i-ar fi putut-o da despre mine este vagă: fată șatenă cu ochi albaștri. Pe puțin patru sute de fete din facultate!
— Bună dimineața, Harlow, mă salută, analizându-mă din cap până-n picioare. Deranjez?
Da! Încă sunt în pijamale!
— Mi-aș dori să fie bună, Lucas. Nu, nu deranjezi.
— Prea devreme pentru tine?
— Ceva de genul, îi zâmbesc fals. S-a întâmplat ceva? De ce ești aici?
— Am venit să te anunț că plecăm. Am văzut că nu ești la autocar și m-am gândit că încă dormi.
— Oh, e în regulă. Merg cu Kade.
— Iubitul tău?
Încuviințez.
Iubit.
Cum îl pot numi așa când eu nu știu nimic despre el? A numi pe cineva „iubit" presupune să-i cunoști trecutul, să-i știi calitățile, defectele și să fii în stare să-l recunoști dintr-o mie. Exceptând ultima parte, bărbatul etichetat drept „iubitul meu" îmi e un simplu străin.
— Bine că ai menționat de el.
Lucas face un pas în față, însă trag ușa în urma mea, lăsând camera cât mai puțin la vedere.
Kade trebuie să ajungă din clipă-n clipă. Nici nu vreau să mă gândesc ce va crede dacă mă găsește cu Lucas în cameră. Nu că mi-ar păsa, dar e mai bine să evit dramele. Am destul oricum.
— OK, Lucas își aruncă ochii peste cap, realizând probabil că nu am de gând să-l las înăuntru. De ce îl aduci și pe el, Harlow? Știi doar că ieșirea este pentru studenții din ultimul an.
Ridic din umeri, răspunzându-i pe o tonalitate oarecum acuzatoare.
— E iubitul meu. Credeam că avem voie să aducem pe cine vrem, nu?
— Așa e, dar Kade e șeful unora dintre studenții care vin. Nu crezi că e puțin inconfortabil pentru ei?
— E doar Kendall, iar el nu cred că va avea vreo problemă cu prezența lui Kade. Din câte știu, se înțeleg destul de bine.
Își scutură capul, meditând câteva clipe înainte de a-mi răspunde.
— Sper să fie cum zici. Ne vedem la cabană atunci!
Face cale întoarsă și pleacă, lăsându-mă singură cu veșnicele mele întrebări. Ce a fost asta? S-a comportat ciudat sau mi s-a părut mie? Nu aș exclude varianta din urmă. E dimineață, iar eu am doar două ore de somn. Orice e posibil!
— Ne vedem...
Un fior rapid îmi traversează corpul când închid ușa în urma lui.
Până acum, Lucas nu părea atât de... dubios.
Nu, doar mi se pare! Kade mi-a umplut capul cu prostii. Până la urmă, Lucas e în conducerea Asociației, e treaba lui să se asigure că toată lumea va fi în autocar la timp. Sigur a trecut din ușă-n ușă să-i adune pe toți întârziații care stau în cămin și merg la munte.
Meditând asupra problemei, mă întorc în baie și îmi clătesc gura. Mă grăbesc apoi să ajung la dulap pentru a mă schimba. Trebuie s-o fac înainte ca...
— Harlow! Kade dă buzna în cameră, părând de-a dreptul supărat. Ce parte din șase fix nu înțelegi?!
Poate nu ar trebui să fiu atât de surprinsă când îl văd îmbrăcat în altceva decât tipicul lui costum negru. Știu, sau cel puțin cred, că are și alte haine în dulap. Dar sunt. Sunt al naibii de surprinsă. Pe bună dreptate totuși! E cel puțin bizar să-l văd purtând un simplu hanorac adolescentin și jeanși.
Costumul acela pe care se încăpățânează să-l poarte de fiecare dată îl face să pară mult mai în vârstă decât e de fapt. Acum, dacă nu l-aș cunoaște, aș putea să-l confund cu un alt student al facultății. Ceea ce e perfect, înseamnă că se va amesteca ușor printre ceilalți.
— Tu ai auzit vreodată de bune maniere? Nu intri în camera unei fete fără să bați la ușă. Dacă eram dezbrăcată?
Pufnește amuzat, dar nu se deranjează să-mi răspundă imediat. Are tupeul de a se așeza pe pat fără ca măcar să mă întrebe dacă o poate face.
— Ești pudică?
Mă încrunt.
— Nu!
— Atunci nu văd de ce pui întrebări irelevante, Harlow. Ești conștientă că... se oprește din vorbit și își scoate telefonul din buzunar, căci soneria mesageriei îi atrage atenția.
Expresia facială i se schimbă, lăsând să-i apară o cută adâncă între sprâncene. Se ridică din pat și îmi face semn că revine imediat, apoi își duce telefonul la ureche și iese în hol.
Aș putea să-mi lipesc urechea de ușă și să-i ascult conversația telefonică, dar probabil își va da seama. Mereu o face... într-un fel sau altul. Prefer să profit de acest timp pentru a-mi schimba hainele și a-mi încălța ghetele. Am timp până și să mai adaug câteva lucruri în bagaj.
După câteva minute, deschide ușa și pășește înăuntru.
— Ești gata? mă întreabă.
— Sigur. Lasă-mă doar să mai dorm șase ore, să mănânc ceva și să-mi încarc telefonul, apoi putea pleca.
Își aruncă ochii peste cap, gest pe care îl face din ce în ce mai des în ultima perioadă.
Nu pare să aibă dispoziția necesară pentru a-mi întoarce vorbele, ceea ce e destul de bizar, pentru că în urmă cu doar câteva minute era pregătit să mă ia peste picior cu un sarcasm nesărat. Oare ce și cu cine a vorbit de și-a schimbat starea atât de radical?
— Ăsta e bagajul?
Încuviințez.
Nu mi-am împachetat prea multe, probabil și deoarece nu am avut timp să fac o listă cu tot ce am nevoie. Dat fiind faptul că azi-noapte am fost ocupată să deslușesc legătura dintre Kade și Lucas – și, bineînțeles, nu am ajuns la nicio concluzie reală –, nu am apucat să fac nimic. Nici nu știu de ce am încercat să înțeleg ce e în mintea lui Kade. Bărbatul ăsta e o enigmă.
Kade îmi ia bagajul și îmi face semn să-l urmez, ceea ce fac după ce încui ușa camerei. În drumul nostru spre mașină, trecem pe lângă autocarul în jurul căruia s-au adunat mai mulți studenți. Nu văd nici urmă de Lucas totuși. Probabil încă adună oameni de prin cămin. Mă întreb dacă ar trebui să-i zic lui Kade de vizita lui? Presupun că nu. Până la urmă, nu a zis nimic ce l-ar putea interesa pe așa zisul meu „iubit".
După ce îmi așază bagajul în portbagaj, ne urcăm pe banchetele din față. Kade introduce adresa cabanei în Waze și pornește mașina. La început, nu-mi adresează niciun cuvânt. Nu mă deranjează, dar după câteva zeci de minute, liniștea devine penibilă. Nu pot să-mi dau seama cu cine a vorbit la telefon, dar clar nu l-a încântat.
— Ești bine?
— Cuvântul „bine" nu înseamnă nimic, Harlow.
— Kade...
Îmi duc mâna peste a lui pe schimbătorul de viteză, dar îmi sesizez greșeala când întreg trupul îi tresare. Mi-o retrag rapid și îmi curăț gâtul pentru a detensiona momentul, continuând pe aceeași tonalitate.
— Cu cine ai vorbit la telefon?
Nu-mi răspunde. Privește în față de parcă nici măcar nu m-a auzit.
Mi-aș dori să nu fie atât de rezervat. Să-mi permită să trec peste zidurile pe care și le-a ridicat cel puțin pentru câteva momente. Dar sunt neputincioasă. Nu știu ce e neregulă cu mine. Chiar am făcut facultatea asta degeaba? De ce nu-l pot convinge să se deschidă în fața mea?
— Te-ai certat cu iubita?
Kade se încruntă și își întoarce capul spre mine preț de un moment.
— Iubita?
— Pari supărat. Mă gândeam că--
— Te gândeai greșit. Nu am iubită. Bine, exceptându-te pe tine, dacă insiști să auzi asta.
— Eu? Iubita ta? mă amuz. Nu știu ce să zic, Kade, chiar cred că aș putea mai bine.
Surâde, apoi își scutură capul.
Am reușit!
— Oh, serios? Eu cred că sunt o adevărată partidă.
— Cine te-a mințit?
Ridică din umeri, dar nu-mi răspunde.
Sunt pregătită să abordez un nou subiect, dar mă opresc când își afișează un zâmbet pe buze. Nu înțeleg de ce, așa că îmi încruntat privirea. Ce naiba o fi în mintea lui?
Dacă până acum eram confuză, sentimentul mi-e înzecit când își duce palma pe piciorul meu.
Atingerea lui mă face să tresar, însă trupul îmi paralizează la scurtă vreme. Nu știu ce e neregulă cu mine. Kade nu ar trebui să aibă efectul ăsta asupra mea. De ce îi permit? Nu îndrăznesc să-i depărtez mâna, deși probabil ar trebui s-o fac. Dar furnicăturile pe care mi le transmite sunt al naibii de plăcute, cum aș putea?
Mi-am pierdut mințile. Clar.
— Ce încerci să--
— Trupul tău nu mi-ar răspunde dacă nu mi-ai împărtăși părerea, Harlow.
Îmi așez mâna peste a lui pentru a i-o depărta, dar asta nu-i oferă decât oportunitatea de a mi-o cuprinde. Începe să facă cercuri fine pe pielea mea, reușind, încă o dată, să mă surprindă. Dacă precedentul lui gest m-a uimit, acesta chiar m-a șocat. De ce-mi face asta? Cum ar trebui să reacționez?
— E mult prea riscant să am o iubită, Harlow.
— Lucrezi într-o companie de angajați la costum. De ce ar fi riscant?
Oftează.
— E mai complicat de atât.
— La ce te referi?
Inspirând adânc, își retrage mâna pentru a și-o duce înapoi pe volan. Ar trebui să mă încânte că mi-a eliberat mâna... nu?
— Dacă aș avea libertatea de a-ți spune, aș face-o.
Nu știu dacă naivitatea mea e de vină, dar îl cred. Pare că are un motiv bun pentru care nu poate să-mi divulge adevărul, ceea ce pot să înțeleg. Nu-mi place, dar înțeleg.
— Într-o zi? întreb, sperând însă că va nega și îmi va spune că a sosit „timpul".
— Într-o zi.
Dezamăgitor.
Mă întind spre radio și las muzica lui The Weeknd să neutralizeze liniștea așternută în mașină. Kade nu pare prea mulțumit de alegerea postului de radio, dar nu se deranjează s-o spună. Doar își strânge buzele de fiecare dată când aude un vers care îi displace. Normal că nu îndrăznește să comenteze. Asta ar însemna să-mi spună și ce fel de muzică preferă, adică ceva despre el – ceea ce nu poate face până nu va sosi „timpul".
Chiar mă întreb cât va mai dura până voi ceda psihic din cauza lui. O lună? O săptămână? O zi? Probabil ultima variantă, deoarece zilele asta situația ar putea lua o întorsătură drastică dacă Lucas se va prinde ce se întâmplă. Asta dacă nu a făcut-o deja.
Telefonul îmi vibrează în buzunar, iar când mi-l scot, îmi dau seama că am un mesaj de la Faith.
„OMFG! Am aflat de petrecerea de la cabană. Știi cum se termină petrecerile, așa că ai grijă să nu faci SN! Pupicei!"
Mă grăbesc să închid ecranul pentru ca Kade să nu vadă neroziile scrise de Faith. Oricum nu ar conta. E mult prea ocupat cu telefonul lui – ceea ce mă îngrijorează puțin. Slavă universului că suntem pe drum drept, căci nu aș vrea să-i smulg volanul din mână.
Eu și condusul suntem la poli opuși. Săraca mașină a tatei este dovada întruchipată. A stat în service două săptămâni după prima mea lecție de condus. Nu a fost un accident grav, dar îndeajuns cât să distrugă botul mașinii.
— Harlow, ce înseamnă SN?
— Poftim?
— SN.
Își întoarce ecranul telefonului lui spre mine, dezvăluindu-mi mesajul pe care Faith mi l-a trimis în urmă cu doar câteva secunde. Ochii mi se măresc în mod involuntar, căci nu aveam idee că poate să-mi citească mesajele.
— Nu pot să cred! exclam supărată, întinzându-mă să-i smulg telefonul din mână, dar se smucește și îl blochează. De când ai acces la mesajele mele!?
— Oh, nu e nou. Am acces la telefonul tău de ceva vreme.
— Sunt chestii personale!
— Credeam că am trecut peste asta, suspină și își scutură capul dezaprobator. Am acces la telefonul tău doar pentru a mă asigura că nu „uiți" să-mi spui despre evenimente precum acesta. Dar nu mi-ai răspuns la întrebare. Ce înseamnă SN?
Sex neprotejat.
— Situații neplăcute, îi răspund după câteva clipe de tăcere.
Chiar mă întreb cum ar reacționa dacă i-aș spune adevărul.
— Situații neplăcute? repetă stupefiat. Ai grijă să nu faci situații neplăcute?
— Voia să scrie „creezi". Probabil era grăbită.
Ridic din umeri și mă fac mai comodă pe banchetă, încercând să maschez faptul că mint.
— Oricum, nu îmi poți cotrobăi pur și simplu prin telefon, Kade! Pe lângă faptul că îmi invadezi intimitatea, nici măcar nu te va ajuta. Nimeni nu-mi trimite mesaje legate de evenimente.
— Serios? Și eu care credeam că sunteți generația veștilor prin mesaje... Oricum, stai liniștită, nu îți verific telefonul de obicei. Am făcut-o doar pentru că ți s-a schimbat expresia după ce ai primit mesajul ăsta.
Fără reacții bruște în preajma lui Kade. Notat.