Săptămâna nici că putea să treacă mai repede. Duminică seara după cină desfăşurată ca de obicei între ea şi Aleida, Anastasia a decis că are nevoie de o baie căldă şi lungă care s-o relaxeze. Şi-a luat un prosop mare şi alb şi a umplut cada cu petalele trandafirilor luaţi dintr-o vază de pe hol, „oricum erau aproape uscaţi, şi apoi grădina e plină de alţii”. Şi-a pus cu grijă deoparte hainele murdare şi s-a scăldat în apa caldă şi primitoare. Începuse să se gândească la viaţa ei dinainte de asta. Desigur că George fusese bogat la un momentdat şi avuseseră o casă mare. O casă pe care au trebuit s-o vândă ca să aibă ce să mănânce, pentru puţină vreme însă. Apoi şi-a amintit de moartea mamei sale care s-a stins atât de repede în mai puţin de două luni, de loviturile şi jignirile lui George după aceea, şi în final la faptul că a ajuns din sărăcia lucie în care a fost, să fie tratată ca o regină, să facă baie în căzi cu trandafiri şi să guste din mâncăruri fine, cu tacâmuri de argint pe farfurii de aur. Bine poate fără farfurii de aur. Dar totuşi, situaţia i se părea ireală.
A auzit câteva zgomote surde, pe hol: paşi apăsaţi, şi o uşă scârtâind. Cel mai probabil era Aleida care venise la culcare. Şi-a dat ochii peste cap şi s-a scufundat cu totul sub apă.
*
Ochii lui scrutau camera rătăciţi când a observat lenjeria femeiască pusă pe patul lui. Era obosit şi confuz şi nu înţelegea ce e cu chiloţii aceia obişnuiţi pe pat. Probabil ultima femeiuşcă cu care îşi făcuse de cap îi uitase aici. Dar erau ciudaţi. Prea simpli, albi, normali, fără dantelă sau găuri de prost gust care ofereau o privelişte cât se poate de explicită prin ei. Bumbac şi atât. Se simţea stupid că stătea şi analiza o banală pereche de chiloţi, dar asta nu înceta să îi dea de gândit. Nu mai fusese în casa asta de mai bine de 5 ani. Pe atunci obişnuia să umple casa cu femei şi să dea petreceri unde se înota în şampanie şi se fuma tot ce se putea. Însă papucii de casă pufoşi nu puteau fi uitaţi de vreo femeie adevărată, cu care obişnuia el să meargă. Nu îşi amintea să fi adus vreun astfel de specimen. În plus păreau noi. Poate mama lui decisese să se mute în camera lui ca să îşi mai aducă aminte de el.
A auzit gălăgie din baie. Un uscător de păr şi o voce feminină se îmbinau, de dincolo de uşa închisă la culoare. A deschis-o insesizabil şi a privit prin crăpătura minusculă fiinţa brunetă de dincolo de ea. Îi putea vedea doar spatele, fundul acoperit de un prosop alb şi picăturile de apă care se scurgeau încet pe picioarele mult prea dezvelite. Îşi trecea cu greutate o mână prin păr în timp ce cu cealaltă se chinuia să ţină de prosop şi să ţină uscătorul uriaş. Era amuzantă. Dar totuşi nu se oprea din cântat. Avea o voce frumoasă, suavă. S-a întors dintr-o dată cu faţa spre uşă şi pentru o secundă a avut impresia că i-a fixat ochii cu privirea. Însă după nici două secunde fata s-a întors la uscatul părului.
A mai privit o dată picăturile de apă care i se scurgeau atât de atrăgător pe coapse. Ar fi dorit să le... dar dându-şi seama ce gândeşte a trecut imediat de la starea de euforie la confuzie. Cine era fata asta? S-a întors pe călcâie şi a plecat nervos spre fostul birou al tatălui său, acolo unde ştia că avea să îşi găsească mama.
- Spune-mi că nu ai făcut asta! A strigat el deschizând uşa cu putere trântind-o de perete.
- Richard! A exclamat ea cu un amestec de fericire, uimire şi supărare. Copile, a spus ea, nu mai tot trânti uşile, o să spargi toate geamurile, şi pereţii vor fi vraişte, numai ce am zugravit. A închis uşa cu delicateţe şi s-a dat să îşi îmbrăţişeze fiul.
- Nu mă atinge, a spus el împingând-o.
- Richa-
- Niciun Richard! Spune-mi că nu ai făcut asta!
- Să fac ce? A întrebat ea confuză.
- Aia! fata aia care stă în camera mea, care face baie în cada mea, care doarme în patul meu! Spune-mi că nu ai adus-o aici ca să îţi îndeplineşti scopurile egoiste şi s-o faci să se căsătorească cu mine pentru moştenirea bunicului! A ţipat el apucând-o de umeri.
- Fiule, a spus ea îndepărtându-se uşor, ţi-am promis că voi rezolva situaţia asta într-un fel sau altul. Te-am avertizat că o voi face! Dacă tu nu eşti în stare eu sunt! Ai face bine să ştii că fetiţa asta ne va ajuta şi încă foarte mult! Aşa că puneţi un zâmbet pe faţă şi du-te să faci cunoştiţă cu ea! Asta dacă vrei să îţi meargă bine cu mine.
- Fetiţă? A spus dupa câteva secunde de meditaţie. Da’ce are 15 ani?
Nu a primit un răspuns.
- Mamă?
Tăcere.
- Cu tine vorbesc! A spus trântidu-şi palmele peste biroul la care mama lui tocmai se aşezase.
- Richard, înainte să tragi concluzii pripite lasă-mă să îţi spun toată povestea şi apoi vom-
- Nu mă înteresează nicio poveste! Spune-mi! Câţi. Ani. Are? A spus el printre dinţi.
- Şaisprezece. A spus ea resemnată.
A simţit nevoia să ia un loc pe scaun pentru că avea impresia că o să cadă. De pe planetă. Toate se învârteau în jurul lui. Simţea nevoia să îşi trangă un pumn, ca să se trezească la realitate şi să îşi spună că ăsta e doar un vis urât, sau să se dea cu capul de pereţi, sau să se arunce în... Sena.
- Asta e soluţia ta? Ai luat un copil de pe stradă şi mi l-ai pus în cârcă? Un copil de 16 ani.
- Te asigur că nu e aşa cum crezi tu. Ascultă-mă înainte să te gândeşti la vreo tâmpenie.
- Sunt numai urechi.
Planul părea de-a dreptul stupid. Deşi într-un fel se amuza de situaţie. Şi era uimit de faptul că mama sa s-a gândit la toate. Biata Anastasia nici nu ştie în ce cuib de şerpi a intrat.
- Şi până unde ai de gând să mergi cu asta?
- Suficient cât să treacă cei 5 ani. Îţi promit că după cei 5 ani îţi vei lua partea de moştenire şi vei putea să uiţi de femeia asta. Oricum vei face ce vrei şi în timpul căsătoriei aşa cum ai făcut şi de-a lungul adolescenţei. Crezi că averea bunicului tău îţi va strica cu ceva planurile? Oricum după incidentul cu... femeiuşca aia Gloria, ai susţinut cu tărie că nu vei mai iubi vreo femeie. Nu văd care e problema.
Ochii lui s-au mărit considerabil. Simţea că o va lua razna. Habar nu avea ce tare îl rănise vorbele sale. A dat un pumn în birou şi a strigat nervos:
- Să nu mai pomeneşti în viaţa ta de uşuratica aia! Ai înţeles? Nu vreau să îi mai aud numele rostit în preajma mea sau în casa asta.
- Îmi pare rău Richard, ştii că n-am vrut să... uită. Îmi pare rău. Uită că am spus asta. Du-te la culcare fiule.
- Aparent nu mai am cameră.
- Nu fi copil. Sunt o grămadă de alte camere. Sunt toate curate şi pregătite.
- Ah, nu am voie să stau alături de viitoarea mea soţie? A spus el cu superioritate. Ei la asta nu mă aşteptam.
- Richard nu fi aşa... du-te te rog. Stai în camera de lângă mine.
- În regulă a spus el extenuat.
- Ia-o înainte, te prind din urmă.
A văzut un o pată de culoare mişcandu-se în întuneric, urcând scările energic. A luat-o la fugă după ea şi prins-o din urmă chiar în capătul scărilor.
- Nu mă aşteptam să fii aşa băgăcioasă, a spus el arogant, prinzând-o de cot şi strâgând-o mai tare decât era cazul.
- Dă-mi drumul ciudatule! A strigat ea înverşunată. Care e problema ta? Şi cine naiba eşti?
Un hohot de râs a umplut holul gol. După câteva secunde în care el pur şi simplu nu se putea opri, ea i-a oferit o privire arzătoare şi el a reuşit să articuleze:
- Vrei să spui că... nici măcar nu ştii cum arată viitorul tău soţ?
În liniştea monumentală de pe hol singurul lucru care se mai auzea acum era inima ei stând să îi sfâşie pieptul. Semi obscuritatea de pe hol nu îi permitea să vadă mare lucru la el, dar era sigură că tipul avea cel puţin doi metri. Sau era ea mai mică decât era nevoie. Se distingeau trăsături frumoase şi un început de barbă. Două şuviţe de păr păreau că nu au de gând să stea decât în colţurile ochilor închişi la culoare. Mâna lui o strângea cu brutalitate şi era pe cale să îşi scape paharul cu lapte când el a prins-o pe a ei.
- Nu e nevoie să te cunosc prea bine ca să îmi dau seama că eşti nebun! A exclamat ea speriată. Dă-mi drumul. A spus apoi pe un ton mai calm.
- Ce făceai acolo? Ai stat să asculţi ceea ce vorbeam cu mama nu-i aşa?
- Eşti. Nebun. De. Legat. În cazul în care n-ai observat, continuă ea, am un pahar de lapte în mână. Îmi era foame şi am coborât să îmi iau un pahar de lapte. Nici măcar nu am ştiut că tu eşti aici. Mă refer la faptul că tu te afli în casă. Sau în ţară. Sau pe acest continent. Mama ta mi-a spus că eşti în Londra de mai bine de 5 ani. Şi că aveai să vi abia mâine să ne onorezi cu prezenţa.
- Deşteaptă. Îmi place, a spus el lingându-şi buza de jos.
- Nici să nu te gândeşti, i-a întors-o ea. S-au mai privit timp de câteva secunde în care se studiau reciproc. Ea era destul de scundă, cu un păr şaten şi lung ochi mari căprui şi buze cărnoase. El era înalt şi dădea un aer impunător, dar pe ea nu o speria asta. Poate o intimida în o anumită măsură. Dar atât.
- Noapte bună, a spus ea într-un final realizând faptul că se priveau amândoi pierduţi în spaţiu.
- Ce? A replicat el ca trezit din visare.
- Am spus noapte bună. Şi-a retras mâna încet fără să aştepte un răspuns şi s-a îndreptat cu paşi hotărâţi spre camera sa luând o gură din paharul de lapte ca să îşi umezească gura, rămasă fără pic de salivă.
- Doar că să ştii, aia e camera mea, a spus el cu superioritate. A primit ca răspuns o uşă trântită care parcă spunea „mă doare undeva”!
Dacă putea să caute în dicţionar un cuvânt care să îl descrie pe Richard acela ar fi idiot. Pe durata întregii săptămâni s-a gânditi numai la întâlnirea lor. Prima lor întâlnire. Şi ultima aparent. Pentru că era deja sâmbătă şi ei nu se mai văzuseră după încidentul de duminica seara. Richard pleca devreme şi venea târziu iar în unele seri nici nu dormea acasă. Ea şi-a văzut de treburi cu Danielle şi lua masa cu cele două femei în fiecare zi. Din când în când mai citea o carte sau se uita la un film alături de Danielle într-una din camerele de oaspeţi. Aleida nu a adus în discuţie nimic despre Richard, însă nici ea nu întreba. Atâta timp cât nu întrebi nu ai ce răspunsuri să primeşti. S-a resemnat cu asta. De fapt nici nu îi prea păsa de ceea ce făcea Richard. Dar seara de sâmbătă părea să fie una foarte specială.
- Săptămâna viitoare avem o petrecere. A început Aleida în timpul cinei atrăgând atenţia celor două femei. Adică peste fix o săptămână. Vreau ca atât tu cât şi Richard să păreţi cel mai frumos cuplu de îndrăgostiţi.
- Ar trebui să îi spuneţi lui asta nu mie. A răspuns Anastasia cu aroganţă în glas. Aleida a decis s-o ignore şi a continuat.
- Lucas Montgomery este o persoană foarte influentă şi foarte importantă în lumea financiară. A fost asociat multă vreme cu bunicul lui Richard. Deţine bănci în peste 20 de state din întreaga lume iar voi trebuie să fiţi mai mult decât perfecţi. De asemenea vreau ca la această petrecere să porţi inelul de logodnă.
- Inel de logodnă? A întrebat ea puţin confuză.
- Îl vei primi la momentul oportun. Îi voi spune şi lui Richard, dar te rog să înţelegi, e foarte important ceea ce se va întâmpla acolo. Totul depinde de voi doi. S-a înţeles?
- Aud destul de bine, a spus ea. Vom petrece de numa’ numa’, a zis ea jucăuş, apoi s-a evaporat în camera ei cât ai zice peşte, începând să verse lacrimi amare strângând cu dinţii din perna moale.