7. Plutind în paradisul predestinat Iadului
Sarah
Harry zboară pe străzile orașului. L-am întrebat deja de trei ori unde are de gând să mă ducă, dar el a decis că e mai bine sa se reducă la tăcere, ceea ce pe mine mă aduce la exasperare. Ideea de a mă urca cu el în mașină devine din ce in ce mai greșită, iar eu incep sa regret dinadins. Bateria telefonului a murit. Acum nu pot să mai comunic cu Dylan, sigur e îngrijorat că nu i-am dat vreun mesaj până acum. Imediat ce ajung acasă trebuie sa sun la o firma de remorcare pentru a afla ce s-a întâmplat cu mașina mea.
Capul meu se îndreaptă spre Harry. Modul lui de a șofa îl depășește cu mult pe al lui Dylan. Maxilarul sau era prea proeminent pentru palpitațiile inimii mei. Barba ușor crescută îl făcea si mai sexy. O mana de a sa se afla pe schimbatorul de viteze, tinand-o acolo, iar cealaltă mână se afla pe bărbia lui. Doua degete se frecau ușor de barba sa. Părea cuprins adânc în gândurile sale. Nici nu părea atent la volan, deși întotdeauna punea frane și schimba vitezele. Atenția lui nu era concentrată asupra șofatului, frica nu mă năpustea cum trebuia dacă mintea mea era limpede în situația asta. Părea foarte priceput, iar această mașină se contopea perfect cu el. O controla ca și cum un copil își controlează robotelul de jucărie. Își mișcă din nou mâna pe maneta. Avea câteva inele care se aflau pe degetele sale lungi, subțiri și exagerat de albe.
Îmi pun mana pe frunte încercând sa-mi scot din minte gândurile ce mă năpustesc in acest moment. Mă mișc pe scaun scoțând niste sunete ce îl scot pe Harry din visare. Își îndreaptă privirea spre mine, având o mimica întrebătoare.
- S-a intamplat ceva? Mă întreabă, brusc rupând tăcerea care persista în mașină de minute bune.
- Poate daca mi-ai spune unde mă duci nu s-ar întâmpla nimic. Ii replic eu arțăgoasă, punandu-mi brațele la piept. Imi îngust ochii încercând sa mă fac înțeleasă.
- Calmează-te, aproape am ajuns, mi se adresează înapoi, acesta păstrându-si calmul.
Imediat vad prin parbriz un câmp. Un câmp atât de mare încât nu poți vedea nimic cu ochii. Era un drum bătătorit și... cam atât. De ce m-a adus omul ăsta pe un câmp? Îmi vine să-mi dau cu ceva in cap. Prostia pe care o domin de când m-am urcat în mașină cu el se transforma in furie. Vrea să mă omoare sau ce?
- M-ai adus pe un câmp? Vrei să îmi înscenezi moartea, apoi să mă măcelărești și să faci trafic de carne vie? Te știu eu criminal, dar cred că tu depășești toate limitele, Styles! Ii spun eu ridicând tonul la el.
- Chiar ai o imaginație bogată, Blake! Mă surprinzi in fiecare minut petrecut cu tine, îmi spune el în timp ce ochii lui fac contact cu ai mei. Îmi place, spune el după aceea.
Decid sa tac și să nu mai reacționez in vreun fel. La cat de guralivă sunt în ultima vreme, de data asta sigur o să am de suferit. Mă împing mai bine in scaunul din piele neagra, încercând să mă fac mai mica. Observ cum intrăm pe o parte a câmpului unde este pavat cu ciment, sau așa pare. Era o porțiune destul de mare, iar aproape de aceasta se afla o magazie enorma. Cat depozitul lui James pot zice, dar care nu avea uși. O parte a acesteia era fără perete. Am văzut și câțiva oameni care se învârteau pe acolo. Arată mai mult ca o pista de avion. OK, deci nu vrea să mă omoare, am trecut peste acest impas.
- Ce e asta, Harry? Îl întreb eu imediat ce îmi dau seama ce are de gând să facă.
- O să ne distrăm puțin, nimica toată! Vrei sa te duc acasă? Imediat pot să întorc și să te duc unde o sa te plictisești toată ziua, mi se adresează acesta brutal.
Nu mai spun nimic și aștept ca un copil mic sa oprească mașină. Acesta își deschide portiera și imediat observ cum trece prin fața mașinii. O, nu! Doar nu are de gând să-mi deschidă portiera! Nu aștept ca el să ajungă aici, că imediat reacționez. Mi-o deschid singura și pășesc pe pământul bătătorit. Dacă privirile ar putea ucide, as fi moartă și invocată de trei ori până acum.
- Ție chiar îți place să strici tot, nu-i așa? Îmi spune acesta în timp ce-si baga mâinile în buzunarele blugilor și își ridică capul în sus. Își strânge ochii in timp ce soarele ii intra in ochi. Era frumos in adevăratul sens al cuvântului.
- Cred că mi-ar trebui un premiu pentru asta, Styles. Stric multe, nu mă cunoști, încetează să pretinzi anumite chestii, ii răspund înapoi încercând să fiu convingătoare pentru urechile sale.
Nu mai spune nimic. Își ridică mâna și și-o îndreaptă spre acel depozit. Încep să merg după el, încercând să nu scot niciun cuvânt, deși multe îmi stau pe limbă. Îmi aduc aminte că sunt pe un câmp, iar el mă poate omorî in orice moment, e un criminal nenorocit, iar eu sunt acum cu el, aici.
Mă uit în stânga și în dreapta, pot observa in interiorul acestui depozit multe elicoptere, sau ceva de genul. Nu arata ca unele normale, cel puțin văzute de mine până acum.
- Ce facem aici, Styles? Îl întreb eu bătând din picior ca o idioată.
- Ai zburat vreodată, Sarah? Mă întreabă acesta la randu-i venind spre mine mult prea aproape.
- Normal că am zburat cu avionul, idiotule! Ii spun eu din nou, enervandu-ma.
- Nu cu avionul, idioato! Îmi spune acesta dandu-mi un bobârnac pe nas. Cu parașuta, in aer liber. Îmi spune acesta aproape de mine, fiind foarte serios. Acum, te mai întreb odată, ai zburat vreodată, Sarah? Mă întreabă din nou acesta lângă urechea mea. Ii puteam simți fierbințeala din voce, insa am incercat sa ignor acest lucru și să fiu serioasa.
- Nu, ii spun eu înghițind in sec ca o fraieră când îmi atinge urechea ușor cu buzele moi și catifelate.
Fac imediat doi pași în spate, încercând să-l îndepărtez de mine cat mai mult posibil. Pozitia pe care o aveam era destul de stânjenitoare pentru mine, dar se pare că pentru el nu. Mârâie când observă gestul meu intenționat de a mă îndepărta de el. Se îndreptă către omul care a apărut deodată în peisaj. Merg și eu după el, nevrând să rămân singura in mijlocul acestui loc.
Când reușesc să ajung lângă ei; Harry având niste picioare exagerat de lungi, pașii lui fiind ca o alergare a mea, ajunge înaintea mea. Îmi strâng brațele lăsat piept așteptând nervoasă să plec cat mai repede de aici. Când Harry termina de vorbit cu bărbatul ăla se întoarce la mine, frecandu-si palmele entuziasmat.
- Ești gata să zbori, Sarah? Mă întreabă Harry apropiindu-se din nou de mine.
- Tu nici macar nu m-ai întrebat dacă vreau sa fac asta. Dacă am frica de înălțimi? Dacă sunt împotriva să-mi petrec timpul cu tine? Ce te face sa crezi că o să am încredere să zbor in aer cu TINE, ii spun eu punând accent pe persoana sa.
- Prea multe întrebări! Tu îmi dai dureri de cap, vorbesc serios. Nu te-am întrebat pentru că nu vreau să știu dacă vrei sau nu. Te-am adus aici pentru că așa vreau eu și punct. Ai înțeles? Țipă el la mine speriandu-ma. Acum, du-te lângă acel om și lasă-l să-ți asambleze ceea ce e necesar.
Nu spun nimic și mă uit cu o aroganță teribilă la el, insa se pare că nu o să pot niciodată să-l sfidez pe acest Harry.
- Acum, Sarah! Îmi spune acesta din nou, facandu-ma să tresar la auzul glasului sau răspicat și gros.
Nu mai aveam nevoie de încă câteva țipete bonus de la el. M-am îndreptat spre bărbatul care mă aștepta și l-am lăsat să-mi pună ceea ce era necesar. Sper doar că nu o să pic din cer și să mă fac una cu pământul. Mai vreau sa trăiesc, n-am nevoie ca Harry să fie cel care-mi aduce moartea. Mai bine iubirea vieții mele decât un criminal care m-a obligat să vin cu el aici. Nu știu dacă omul ăsta poate iubi sau poate fi iubit de cineva. E prea complicat și cred că nimeni nu l-ar putea înțelege câtuși de puțin.
După o jumătate de oră în care doi oameni ne-au ajutat pe mine și Harry cu echipamentele, eram pregătiți. Purtam o geaca roșie cu dungi albe și niște pantaloni puțin largi care aveau aceleași culori. Mai bine zis arata ca un costum de ski. In spatele meu era pus un săculeț in care presupun că se află parașuta, n-am nicio idee. Am fost prea concentrată asupra gândurilor mele. Ceea ce a făcut omul ăsta aici nu prea m-a interesat.
Harry apare lângă mine având un costum asemănător cu al meu, dar negru bineînțeles. Îmi dau ochii peste cap la vederea sa. Arăta mult mai bine in acest costum decât în blugii săi care erau și ăia orgasmici. Își bagă mâna prin păr dandu-l pe spate. Mă întorc pe jumătate încercând să ignor micile acțiuni pe care le face. Observ că este un tic. Mereu își dă parul pe spate când e stresat sau enervat.
- Ești gata să faci ceva mișto în viața ta, prințeso? Mă întreabă acesta superior. OK, acum chiar a întrecut măsura.
- Daca tu vezi o prințesa in mine e clar că ești un mare fătălău. Te rog frumos sa te miști și să-mi dovedești că nu ești un așa mitocan, fiindcă asta e impresia pe care mi-ai făcut-o până acum, ii spun intorcandu-ma spre el, rânjindu-i.
Vad cum își încordează maxilarul. L-am enervat destul de tare din ceea ce pot observa. Își strânge pumnii și trece pe lângă mine, ignorându-ma. Se pare că își stăpânește nervii mai bine ca mine. Sper doar sa nu mi se pară.
Îl aud pe omul care m-a echipat cum ne striga pe amândoi. Ne îndreptăm împreună spre el. O distanta considerabilă se afla intre noi, iar tensiunea era maximă. Elicea elicopterului care se afla langa noi in acest moment a început să se învârtă și să facă un vânt care-mi revarsa parul in toate direcțiile. Se pare că Harry era în aceeași situație ca a mea, parul sau fiind până la umeri. Parul sau răvășit, acel echipament negru care i se potrivea mănușă, maxilarul proeminent și mimica sa serioasă păreau luate dintr-un vis. Toate din diferite tărâmuri puse la un loc și creând perfecțiunea întruchipată.
Mai stăm încă 5 minute in care acest Winn, se pare, ne explică ceea ce trebuie sa facem. Normal și corect ar fi fost că cineva sa fie pe spatele nostru pentru a ne lansa parașuta, cineva profesionist, însă Harry, luptandu-se cu răbdarea mea și vrând să-mi semneze moartea, a refuzat. A zis că noi suntem în stare și că n-avem nevoie de ei. Super. Moarte prescrisă, te aștept.
Urcam in elicopter, ia pilotul începe să se îndepărteze de sol. Îmi închid ochii facandu-mi o rugăciune în gând ca totul să meargă bine. Nu vreau sa mor azi. Nu azi. După ce Winn ne anunță că am ajuns la 4000 de metri de pământ ne dam seama că asta e semnalul. Eu și Harry ne ridicăm simultan de pe banchetă și ne așezăm la ieșirea din elicopter. Ne uităm unul la altul, iar apoi îl văd pe el cum își verifică săculețul din spate. Vad, spre surprinderea mea, cum îl verifică și pe al meu.
- Sa vad acum câte de curajoasa ești, Sarah Blake! Vrei sa te dai bătută? OK. Dar fata care pretinzi că ești e doar de fațadă, iar impresia mea față de tine o să scadă considerabil. Demonstrează-mi că ești așa cum vad eu prin tine că ești, mi se adresează Harry serios.
Doar nu crede că o să dau înapoi acum, nu? Desi mor de frica și oasele mele tremura ca niste mămăligi, nu o să mă dau băututa. Nu în fața lui. Vreau sa arat că pot face ceea ce-mi propun. E periculos, fara un profesionist in spatele meu care să mă ghideze, dar o să mă descurc. O să-i demonstreze lui că nu sunt o prințesă.
- O să-ți uimesc așteptările, Styles, ii mărturisesc eu in timp ce mă pregăteam să sar.
Se uita la mine rânjind. Winn începe numărătoarea inversă de la cinci. Mă apropii extrem de mult de margine, un singur centimetru mă despărțea de căderea în neant. Winn ne-a spus că nu se poate descrie ce se simte acolo sus. Ne-a zis că ne-a conectat hamurile cu elicopterul și totul este pregătit. Fără să-mi dau seama ce fac ii strang mana lui Harry, iar acesta nu are nimic împotrivă. Îmi dă înapoi o strângere de mână, iar când auzim că Winn a zis unu am sărit împreună. La impactul cu aerul brusc mâinile noastre s-au despărțit, dar tot eram apropiați.
As face o pauză între gânduri pentru câteva secunde. Sa profit de sentimentul care îmi acaparează sufletul în acest moment, deși este înghețat de frica. Winn avea dreptate. Este greu să descriu ce simt. Le simt pe toate și nimic. Simt...
Libertate.
În cădere, viteza ajunge la peste 200 km/h ceea ce îmi pulseaza o adrenalină teribilă in vene.
Aceasta stare nu se descrie. Se simte. Nu mi-am simțit cum se duce viața, nu mi-am simțit inima pulsând, nu am simțit panica. M-am simțit eu însămi, m-am simțit fericită. Mai fericita ca niciodată pot spune. Libera. Nu mi-am simțit stomacul in gat, nu mi s-a oprit respirația. Era o senzație pe care as vrea sa o retrăiesc la nesfârșit.
M-am trezit din aceasta stare când solul era din ce in ce mai clar în raza mea vizuala. Mi-am întins mâna în spate și am tras de ață.
Parașuta s-a deschis și m-a înălțat. Pe mine, cat și pe Harry. Am tras cu ochiul la acțiunile sale și erau exact ca ale mele. Este incredibil cum mă răsucesc când trag spre dreapta sau stânga sau când pun frână și se oprește.
Simt cum picioarele mele fac contact brusc cu solul când pun frână pentru a doua oară. Picioarele mele erau gelatină, iar primul instinct a fost să mă pun in genunchi. Mă uit în sus unde vad ceva nou cunoscut de mine. Cerul. Azi am cunoscut cerul și senzația lui. Și a fost un sentiment pe care nu cred că o să-l pot descrie vreodată în cuvinte.
Am realizat că singuri ne punem limite și singuri le putem depăși. Mă uit spre cer și zâmbesc complice către el. Ceea ce am simțit acum un minut a fost cea mai intensă senzație din întreaga mea viață. Mă uit la Harry care a rămas în picioare și mă privește serios. Sub acea armura de seriozitate pot vedea uimirea care îl dă de gol. Era sigur că nu puteam face asta. Ei bine , Styles, ți-ai ales prințesa greșită.
Harry se îndreaptă spre mine. Părea foarte stabil pe picioare, insa eu daca mă ridicam acum cădeam lata pe pământ. Încă stăteam în genunchi și mă uitam la el cu privire prea in sus când a ajuns lângă mine. Stă câteva secunde și mă analizează. Nici eu nu sunt mai prejos și îmi strivesc ochii de ai săi până decide sa înceteze cu privirile. Își trage puțin pantalonii și se pune in genunchi, in fața mea.
- Tu ești un înger care e blocat în iad, nu-i așa? Mă întreabă el mai serios ca niciodată.
Întrebarea lui, sau ce o fi fost, m-a făcut foarte confuza. Nu știam exact la ce se referă, iar acest lucru mă speria îngrozitor.
- Poate că îngerul a decis să rămână în iad, acolo crede că îi e locul, iar acel înger poate a devenit unul cu aripi negre, ii răspund cu ceea ce mi-a venit prima data in minte. Ceea ce e adevărat.
Rămâne un minut nemișcat făcând analiza cuvintelor spuse de mine. Întrebarea lui m-a pus pe gânduri, mult. Și mi-e teamă că nu o să pot răspunde niciodată concret la ea.
- Demonii nu pot fi numiți îngeri, Harry. Ii spun eu din nou, gura luandu-ma pe dinainte.
Expresia care și-a făcut imediat apariția pe fața lui m-a surprins și pe mine. Nu știu dacă am fost dura sau răspunsul pe care l-am dat nu a fost la așteptările lui. Amândoi stand în genunchi, unul în fața altuia, alaturi de dialogul care tocmai a avut loc mă face să ma gândesc mai mult și să-l analizez mai bine. Ceea ce am simțit și am realizat azi mi-a schimbat direcția spre gândirea vieții. Trebuie să-mi depășesc limitele și sa nu rămân blocată într-un loc în care vreau sa cred că-mi este bine. Nu sunt bine. Deloc. Iar aceasta realizare a fost dobândită datorită lui Harry.
Viața nu este corectă, iar eu am vrut până acum sa trăiesc cu speranța că totul e bine. Nu știu dacă vreodată o să pot fi prietena cu viața. Întotdeauna mă duce spre drumul greșit, cu spini, obstacole și dureri. De ce nu o pot lua măcar o dată pe drumul ușor? Oare exista așa ceva?
- Hai sa ne schimbam și să mergem. Am petrecut prea mult timp împreună și nu-mi place, îmi spune Harry ridicandu-se de langa mine.
Nu ii mai spun nimic. Mă ridic și eu la randu-mi in picioare și mă îndrept spre mica încapere unde m-am schimbat acum o oră. Harry s-a făcut invizibil, deoarece nu știu unde e. A dispărut deodată. Încerc să fiu impasibilă la dispariția sa bruscă și mă duc să mă schimb. După ce îmi pun hainele pe mine aud de după ușă vocea lui Harry. Cred că vorbea la telefon.
- La ora șapte trebuie sa fiu acolo? Se aude vag vocea lui. De abia reușesc să deslușesc ceea ce zice.
- Acum te-ai gândit să mă anunți, Karen? Când mai e doar o jumătate de oră până la ora pe care mi-ai zis-o? Spune el enervat. Bine, oftează el apăsat. O să fiu acolo. Spune în final și îi aud pașii venind spre mine.
Un ciocănit brusc se aude în ușa și mă face sa tresar. O oglinda minusculă se afla pe măsuța de lângă ușă. O ridic ușor și îmi trec mana prin părul meu care trebuie tuns. Îmi dau delicat cu mâinile peste haine, iar apoi apas pe clanța, deschizand ușa. Credeam că Harry era la o distanta considerabila de ușă, dar era aproape lipit de ea. Neștiind de apropierea sa, m-am izbit accidental de pieptul lui tare. M-am dezechilibrat, dar menghinele sale au făcut contact cu brațele mele ca un scut protector, aruncând in aer ideea de a mă cădea.
- Trebuie să fii mai atentă, prințeso. Imi spune acesta în timp ce mă poziționa pe picioarele mele.
Îmi dau ochii peste cap în timp ce el se întoarce cu spatele.
- Ți-am zis să nu-ți mai dai ochii peste cap la mine! Îmi spune acesta cu autoritate în timp ce își ridică degetul arătător in sus, fiind tot cu spatele la mine.
- Dar erai cu spatele! Tip eu la el. Ego-ul tau e prea mare, idiotule! Îl atac eu din nou.
Nu mai spune nimic și continuă să meargă în fața mea spre mașină. Îmi strâng brațele nervoasă la piept din cauza comportamentului său de copil mic. E un munte de om, care tine o arma la spate; am văzut-o când s-a aplecat și tricoul i s-a ridicat puțin mai mult, și se comportă ca un adolescent cu hormoni prea mari.
Se urca în mașină, nu-i pot vedea expresia, deși sigur se uita la mine, fiindcă geamurile erau complet negre. Nici daca mă apropiam și chinuiam sa vad ceva nu reușeam. Acum câteva secunde vorbeam despre comportamentul său copilăresc, dar ceea ce mi-a trăznit prin minte acum e mult mai ciudat decât obsesivele lui ieșiri. Mă apropii de mașină imediat. Trebuie să ocolesc mașină pentru a trece pe cealaltă parte care îmi aparține mie ca pasager. Acum treizeci de minute voiam, bineînțeles, să trec prin spatele mașinii ca el să nu aibă acces cu privirile lui perverse către mine.
Ceea ce fac acum e total opus persoanei mele, însă dacă el e un copil, o să fiu și eu. Trec pe langa geamul lui în timp ce-mi dau parul pe spate. Blugii negri care nu-mi plăceau prea mult, deoarece erau prea strâmți, îmi plac la nebunie acum. Merg ușor, in timp ce-mi mișc soldurile de care sunt mandra acum. Uneori îmi uram formele prea evidențiate, insa acum sunt mandra de ele. Dylan niciodată nu a menționat nimic despre asta, cat timp eram cu el nu acorda atenție acestui lucru. Dar Harry e atent la orice detaliu, știu că acum mă urmărește ca un leu in timp ce traversez de-a lungul mașinii. Imi trec ambele mâini prin păr, firele răsfirându-se in adierea rece a vântului. Într-un final ajung la portiera mașinii lui Harry. Decid că spectacolul meu banal și copilăresc trebuie să ia sfârșit.
Nu știu ce a fost în capul meu, dar îmi asum orice prostie pe care o fac. Urc în mașină rapid simțind cum căldura îmi inundă fața și corpul. Mă fac comoda pe scaunul de piele neagra și îmi țin privirea fixă in fata. Nu am de gând să dau ochii cu el în acest moment. Mă simt rușinată de mine, in primul rand, dar și de faptul că am văzut în jocul lui și mă comport copilăresc.
Nu spune nimic, deși îi pot simți ochii cum îmi analizează corpul, cât și expresia. Mă privește fara nicio jenă. Îl simt cum se mișcă incomod pe scaun, că apoi să pornească mașina și să plece în trombă. Merge indiferent pe străzi depășind fara nicio reținere zeci de mașini, chiar daca una venea foarte aproape de el, se strecoară ca un șarpe printre mașini. Acest lucru pare ceva obișnuit pentru el, și din nou, nu simt frica când îi privesc modul salbatic de a sofa.
- Iubitelul tau nu ți-a scris până acum? Mă întreabă el brusc, facandu-ma să tresar.
Analizez întrebarea lui, iar în gândul meu mă rog ca asta sa fie o glumă. Despre ce iubit vorbește? Nu are cum să știe despre Dylan. Nu are cum!
- Despre ce iubit vorbești, Harry? Îl întreb eu încercând să fiu sarcastică la adresa lui, dar frica mă descrie pe deplin când mă gândesc că el poate ști despre relația noastră.
- Oh, haide, Sarah! Chiar așa de prost mă crezi? Mă întreabă el enervat.
- Chiar nu știu despre ce vorbești, scuza-ma. Cred că delirezi puțin de la aerul pe care l-ai luat în plus în timpul zborului, ii spun eu sigură pe vorbele mele.
- Sarah, să nu mai îndrăznești vreodată să mă iei la mișto, da? Îmi spune el întoarcandu-si deodată privirea către a mea. Tu crezi că eu stăteam ca un prost într-o celulă când sunt răpit și să aștept minunea lui Dumnezeu pentru scăpare? Mi se adresează din nou punând o frana brusca care mă îngrozește.
Dacă nu-mi puneam mana pe parbriz ieșeam cu totul prin geam. Observ că suntem pe o autostradă pustie. Câteva mașini se vad în depărtare. Revin din nou asupra cuvintelor lui Harry și încerc să le analizez cat pot de calm. Nu mi se poate întâmpla mie așa ceva.
- Nu, prințeso! Am stat, am analizat și am aflat fără să-mi dea cineva declarații concrete. Nu crezi că puteam să-l bat pe primul care a intrat pe ușa și să scap? Continuă el. Tac din gură și nu spun nimic. Am văzut apropierea ta cu tipul ăla Dylan, din câte am aflat singur. Cine îți dă haine noi când ești aproape violata? Maresc ochii când rostește despre viol, nu avea de unde să știe. Cine când te droghează așteapta să adormi și după pleacă. Cine îți ia apărare când ești răpită, Sarah? Tipa el și lovește volanul cu pumnul.
Comportamentul său de mai devreme fata de cel de acum mă sperie îngrozitor. Venele ii pulsau, gâtul și fata îi erau prupurii, iar pupilele sale erau dilatate la maxim. Enormitatea sa părea și mai mare in acest moment, ceea ce mă face să mă simt inferioară lui. Decid sa nu rostesc niciun cuvânt. Decât să spun ceva greșit și să reacționeze și mai rău, mai bine tac.
- Nu-mi place sa fiu mințit pe față, draga Sarah! Te-am analizat, din prima secunda in club am știut că ceva e ciudat la tine. Ca sa știi, după ce am plecat din celula, nu am plecat definitiv. M-am întors după tine, doar verificasem zona, pentru că mi-am zis că nu e chiar atât de bine să las o fata neajutorată acolo. Când m-am întors frumoasa din pădurea adormită fugise cu prințul pe cal alb. V-am văzut pe geam, iar apoi am pus lucrurile cap la cap. Mi-am dat seama că m-ai păcălit. Iar eu foarte rar sunt păcălit, probabil tu ai făcut asta pentru că nu ai auzit ce știu alții despre mine.
Încerc să procesez cuvintele pe care le scoate din gură, insa e prea greu pentru mine. Sunt prea multe informații. Băiatul ăsta deja mă epuizează și cred că bateriile mele sunt descărcate. Nu mai sunt în stare să scot niciun cuvânt. Harry m-a făcut knock-out. Mi-era și frica sa respir in acest moment. Reacțiile pe care le-a arătat acum nu le-am văzut niciodată la Dylan, iar acest lucru îmi dă de gândit.
- Marele tau sef, James, știe despre mareata ta escapada? Sau drăguțul de Ray. Bineînțeles că nu. Dar, uite, ca să vezi că nu sunt chiar atât de rău pe cât par nu o să spun nimic nimănui.
Mă uimesc cuvintele lui în acest moment, mă așteptam să înceapă adevăratul război mondial, iar eu și Dylan să fim cei atacați.
- Mulțumesc, ii spun eu într-un final.
- Oh, nu, nu. O să le spui tu, îmi mărturisește acesta după mulțumirea pe care m-am forțat să i-o zic.
- Ce vrei, Harry? Ce vrei să știi!? Da, suntem împreună, nimeni nu știe de noi, dar dacă tu vrei să știi adevăratul motiv este că iubirea întrece limitele și suntem în stare să trecem orice barieră care ne stă în cale, tu ești una dintre ele. Nu ai habar despre ceea ce vorbesc eu aici pentru că tu niciodată nu ai simțit așa ceva și nici nu o s-o faci. Ești impasibil, nu cred că tu vei putea iubi sau daca vei putea fi iubit vreodată de cineva. Nici măcar nu meriti așa ceva. Niciun gram de compasiune din partea cuiva. Ești un monstru! Tip eu la el cat mă țin plămânii, nesuportand să-i mai ascult cuvintele acide care îi ies din gură și mă ard pe interior.
- Daca eu as fi in locul iubitului tau idiot nu te-aș lasă nicio secunda să-mi părăsești brațele. Te-aș alege pe tine de o mie de ori. Dacă ar fi după mine, as fi acolo sa te strâng în brațe toată noaptea pentru tot restul vieții. Nu cred că el te merita atât de tare pe cât crezi, îmi spune el lasandu-ma fara cuvinte.
Nu pot să rămân indiferentă când a spus ceea ce a spus. Din nou, îmi dă de gândit și mă face să cred dacă ceea ce am este ce merit. Acum câteva minute tipa la mine, iar acum îmi spune că m-ar alege și m-ar tine in brațe. Nu pot decât să trag concluzia că Harry este un om cu schimbări de personalitate care mă sperie teribil.
- Știi ce, uita tot ce am vorbit! Că ne-am cunoscut sau că ne-am întâlnit vreodată. Ar fi bine sa nu mai vorbim. Te duc acasă și gata. Nu mai vreau să aud de tine, îmi dai bătăi de cap. Îmi spune el pornind mașina.
Nu-i răspund cu nimic. Are dreptate. Nu vreau sa mai aud sau să vorbesc cu el. Am să-i respect decizia, deoarece este și pentru binele meu. Deja sunt epuizată și e doar din cauza unor conversații aprinse cu el.
Ajunge in fața blocului în care locuiesc de ceva vreme. Refuz să-l întreb cum a știut unde locuiesc și mă pregătesc să ies din mașină. Deschid portiera, însă sunt întreruptă de glasul lui care îmi mângâie urechile in acest moment.
- Nu zici niciun pa sau ce? Pleci pur și simplu? Mă întreabă el în timp ce observ cum buricele degetelor sale se albesc când strânge tare volanul mașinii.
- Nu tu ai spus că ar fi mai bine sa nu mai vorbim? Ii spun eu începând să mă îndoiesc de ceea ce gândește el.
- Ba da, dar speram sa nu faci ce spun eu. Îmi mărturisește Harry lasandu-ma cu sentimentele mele care au ajuns la apogeu când cuvintele i-au părăsit gura.
- Pa, Harry! Ii spun eu in timp ce inchid portiera, lasandu-i cuvintele în aer.
Intru imediat în bloc și mă îndrept cu o rapiditate pe care nu știam că o am în apartamentul meu.
Mă avânt in apa calda a dusului in timp ce incercam sa-mi dau seama cate s-au întâmplat azi. Doamne, am zburat cu parașuta! Aproape m-am sărutat cu Harry! M-am certat cu el cum n-am făcut-o cu nimeni niciodată. Mă sperie gândul că deja cu omul ăsta în preajmă o să-mi schimb comportamentul și o să descopăr o noua personalitate. El scoate tot raul din mine.
Îl alung din mintea mea și îmi pun pe mine pijamalele formate dintr-un tricou negru și niște pantaloni scurți albaștri, largi. Patul mă aștepta cu brațele deschise, iar eu fara ezitare mă încălzesc în îmbrățișarea sa. Adorm epuizată cu înlănțuirea faptelor care s-au întâmplat azi.
Simt cum lacrimile îmi inundă sufletul păcătuit de durerea ce mă stoarce de ultimele puteri rămase. Sufletul meu uita sa respire, să simtă briza aerului rece ce se lovește de fața mea palidă și plină de lacrimi uscate. Sufletul meu nu mai simte, nu mai este, este un loc gol care de ceva vreme uita că există.
Tot ceea ce îmi doresc in acest moment este să mor încet și dureros, să simt toată durerea pe care a simțit-o el când m-a salvat și a decis să mă părăsească. Amintirea lui îmi transmite spasme de lacrimi care curg la nesfârșit. Iubirea nemărginită pe care nu credeam niciodată că o să i-o port mă face să tip și să-mi smulg inima, să o arunc, să o calc în picioare și să o întreb de ce. De ce a ales acest drum, când totul putea fi mult mai ușor decât este acum.
Locul băncii unde stau de ceva vreme se încălzește, fiind în antiteză cu sufletul meu care e rece. Nu mai pot sa respir, să simt sau să-mi creez o imagine clara și să meditez asupra vieții mele care a fost blestemata de la început. Simt cum zbor din ce in ce mai sus spre el și acest gând îmi incanta mintea și inima, facandu-ma să mă gândesc la ceva care nu ar fi corect și drept față de mine, dar acest lucru facandu-ma sa-l visez și să văd acei ochi verzi care îmi fac sufletul sa zboare în toate direcțiile, luand-o la goană.
Mă ridic mai grăbită ca niciodată să ajung acolo unde este el și pare că îi este foarte bine, acesta neintorcandu-se la mine. La mine, cea care nu mai exista, cea care nu mai simte nimic, cea care e moarta de luni de zile, dar încă încearcă să respire fara a avea un motiv anume. Gândul că eu respir, iar el acum doarme profund mă face să-mi scot ochii din cap și să plec, să plec departe. Sunt in stare să străbat cei mai înalți munți, cele mai abrupte drumuri numai pentru a găsi drumul către el.
Pașii mei sunt din ce in ce mai rapizi. Ajung in acesta baie in care am plâns cat m-au ținut plămânii, cat m-a ținut sufletul și s-a uscat precum o arahida veche dintr-un magazin părăsit. Lama care mi-a devenit dulce sufletului meu se afla exact acolo unde am lăsat-o.
Privesc oglinda și văd o fata care pare ruptă de viață. Nu știu cine e, aceasta fata avea un zâmbet fericit, o gropiță adâncă care era aproape ca a lui, dar nu atingea perfecțiunea acestuia. Acum, in fața mea, e o fata care și-a lăsat sufletul închis într-o cutie veche și ponosită care a decis că viața nu are sens și e făcută doar pentru a-ți arăta răul din ea.
Lama îmi atinge apăsat mâna stângă prin tăieturi adanci, apoi fara nicio reținere îmi spinteca o porțiune din pielea mea delicată și palidă a gatului. Firul vieții se scurgea ușor ca un fir de ață. De fapt, viața nu mai era, era doar acel fir de ață care exprima durere și neștiință.
Ochii mei vad o altă pereche verde ce îmi luminează drumul alb, un râs care îmi mângâia urechile se aude in departe și ecou. Ceva mă gadila pe față, se simțea ca atunci când eram în zilele de dimineață si câteva bucle obraznice îmi gâdilau nasul cu mirosul lor de colonie. Inima începe să-mi sară. Încerc să ajung mai aproape, părea că eram atât de aproape. Am intins mana așteptând să mă ia alaturi de el, insa era in zadar. Sufletul meu se închidea din nou, iar inima mea avea spasme de frica. Nu mai auzeam râsete, nu mai vedeam ochi verzi ca smaraldul, nu mai simțeam mici adieri ce mă gâdilau pe față. Nimic.
Negrul mă inundă până în rărunchi facandu-ma să tip cat pot de tare. Țineam mâinile întinse și țipam, țipam atât de tare încât ma speriam și pe mine,simțeam că ajung la epuizare , iar atunci am putut să deschid ochii și să-mi văd corpul zbatandu-se pentru viața. Deodată viața era dulce și frumoasă. Dorința de a trai mi s-a instalat în corp, insa sângele și tremuratul impulsiv pe care îl vedeam și îl aveam mă făceau să cred că nu voi reuși să îndrept greșeala mea de care el ar fi dezamăgit.
Mă ridic în șezut in timp ce țipam speriată și transpirata. A fost doar un coșmar, Sarah! Ce căuta el în visul meu? De ce am visat așa ceva? Frica mă inundă până la ultimele puteri pe care le mai am in acest moment. M-am ridicat ușor din pat deși îmi era foarte frica că cineva putea să fie aici și să-mi facă ceva. Mereu am urât să stau singură, dar nu am avut de ales. Parchetul scârție zgomotos în încăpere, fiind singurul sunet care se aude. Tresar și mă pun din nou în pat, învelită în pătura. Acest coșmar m-a speriat teribil, mi-e tare frica de ceea ce am văzut. Toate acele sentimente păreau reale și simțeam cu adevărat că viața se scurge din mine.
Telefonul care se afla pe noptiera de lângă patul meu se aprinde și mă face să tip ca o fată de zece ani. Cu mana tremurândă apuc telefonul de pe noptiera. Aveam două mesaje.
Unul de la Dylan, iar celălalt de la un număr necunoscut mie...
" Iubito, mi-e dor de tine. Abia aștept să te văd mâine. Mă sufoc de dorul tau. Te iubesc. - Dylan."
Ma uit la ceas, observând că este ora trei dimineața. Ii ignor mesajul lui Dylan vrând să ii dau un răspuns mâine dimineață. Deschid căsuța în care se afla celălalt mesaj, iar linistea mă acaparează. Zâmbesc slab la vederea mesajului, insa coșmarul îmi intră în minte din nou.
" Nici tu nu poți să dormi, prințeso? "
(6094)